Secretul pentru o rezistență nonviolentă eficientă

„Nu vom opri violența spunându-le oamenilor că este un lucru imoral”, spune Jamila Raquib, director executiv al Institutului Albert Einstein. În schimb, trebuie să găsim alternative de conflict care sunt la fel de puternice și eficiente. Raquib promovează rezitența nonviolentă în rândul oamenilor care trăiesc sub tiranie - și asta înseamnă mult mai mult decât protestele de stradă. Împărtășește exemple încurajatoare despre strategii creative care au dus la schimbare în jurul lumii și un mesaj de speranță într-un viitor fără conflicte armate. „Cea mai mare speranță pentru umanitate nu stă în condamnarea violenței, ci în a face violența să fie învechită,” spune Raquib.

Războiul a făcut parte
din viața mea dintotdeauna.

M-am născut în Afghanistan,
la doar șase luni după invazia sovietică

și deși s-ar crede că eram prea mică
să înțeleg ce se întâmplă,

am resimțit profund
suferința și frica din preajma mea.

Acele experiențe timpurii au schimbat
modul în care văd războiul și conflictul.

Am învățat că atunci când oamenii
au o problemă fundamentală în joc,

pentru cei mai mulți dintre ei,

a ceda nu este o opțiune.

Pentru acest fel de conflicte

când drepturile omului sunt încălcate

când țările sunt ocupate,

când oamenii sunt asupriți și umiliți,

aceștia au nevoie de un mod puternic
de a rezista și de a riposta.

Asta înseamnă că indiferent cât de
distructivă și îngrozitoare este violența,

dacă oamenii o văd
ca fiind unica lor soluție,

o vor folosi.

Pe majoritatea dintre noi ne îngrijorează
nivelul de violență din lume.

Dar nu vom opri războiul

spunându-le oamenilor că violența
este un lucru imoral.

În schimb, trebuie să le oferim
un instrument

care este cel puțin la fel de puternic
și de eficient ca violența.

Cu asta mă ocup eu.

În ultimii 13 ani

am învățat oameni aflați

în unele dintre cele mai dificile
situații din întreaga lume

cum să folosească lupta nonviolentă
într-un conflict.

Majoritatea oamenilor asociază acest tip
de acțiuni cu Gandhi și Martin Luther King

Dar oamenii folosesc de mii de ani
acțiuni nonviolente.

De fapt, majoritatea drepturilor
pe care le avem acum în această țară

ca femei,

ca minorități,

ca muncitori,

ca oameni cu orientări sexuale diferite

și cetățeni preocupați
de mediul înconjurător

aceste drepturi nu ne-au fost înmânate.

Au fost câștigate de oameni
care au luptat pentru ele

și care s-au sacrificat pentru ele.

Dar pentru că nu am învățat
din această istorie,

lupta nonviolentă ca tehnică
este în sens larg înțeleasă greșit.

M-am întâlnit recent
cu un grup de activiști etiopieni

și mi-au spus ceva ce mi se spune des.

Spuneau că au încercat deja
acțini nonviolente

și că nu au funcționat.

Cu ani în urmă au suținut un protest.

Guvernul a arestat pe toată lumea
și acela a fost sfârșitul acțiunii.

Ideea că lupta nonviolentă
este egal cu protestele de stradă

este o problemă reală.

Pentru că, deși protestele pot fi o cale
bună de a arăta că oamenii vor schimbare,

singure, nu prea creează schimbare,

cel puțin nu schimbare fundamentală.

(Râsete)

Adversarii puternici nu le vor da
oamenilor ceea ce vor

doar pentru că au cerut frumos...

sau nu chiar atât de frumos.

(Râsete)

Lupta nonviolentă funcționează
prin distrugerea unui adversar,

nu fizic,

dar prin a identifica instituțiile de care
adversarul are nevoie pentru a supraviețui

și refuzându-i apoi acele surse de putere.

Activiștii nonviolenți
pot neutraliza armata

provocând soldații să dezerteze.

Pot destabiliza economia
prin greve și boicoturi.

Pot sfida propaganda guvernamentală

prin crearea unei alternative media.

Există diverse metode care pot fi folosite

Colegul și mentorul meu, Gene Sharp,

a identificat 198 de metode
de acțiuni nonviolente.

Iar protestul este doar una.

Să vă dau un exemplu recent.

Până acum câteva luni,

Guatemala era condusă
de foști oficiali militari corupți

cu legături în crima organizată.

Oamenii erau conștienți de asta,

dar majoritatea se simțeau lipsiți de
putere pentru a face ceva,

până când un grup de cetățeni,
doar 12 oameni obișnuiți,

au făcut apel pe Facebook
către prietenii lor

să se întâlnească în piața centrală,
purtând pancarte cu un mesaj:

„Renuncia YA”

Demisionează și gata.

Spre surprinderea lor,

s-au adunat 30,000 de oameni.

Au rămas acolo luni de zile, în timp ce
protestele s-au răspândit în țară

La un moment dat,

organizatorii au livrat sute de ouă
în fața mai multor clădiri guvernamentale

cu un mesaj:

„Dacă nu aveți huevos” --

ouă --

„pentru a opri corupții să candideze,

vă putem împrumuta.”

(Râsete)

(Aplauze)

Președintele Molina a răspuns

jurând că niciodată nu vor demisiona.

Iar activiștii și-au dat seama
că nu mai pot doar să protesteze

și să-i ceară președintelui demisia.

Trebuiau să-l lase fără o altă opțiune.

Așa că au organizat o grevă generală,

în care oameni din toată țara
au refuzat să muncească.

Doar în orașul Guatemala

peste 400 de afaceri și școli
și-au închis ușile.

Între timp,

fermieri din toată țara
au blocat drumurile importante.

În cinci zile,

președintele,

împreună cu zeci de alți
oficiali guvernamentali,

au demisionat și gata.

(Aplauze)

Am fost profund inspirată

de creativitatea și vitejia oamenilor
care folosesc acțiunile nonviolente

în aproape fiecare țară din lume.

De exemplu,

recent, un grup de activiști din Uganda

a eliberat pe străzi o ladă cu porci.

Vedeți aici că polițiștii sunt confuzi
despre ce ar trebui să facă.

(Râsete)

Porcii au fost vopsiți în culoarea
partidului la putere.

Unul dintre porci chiar purta o pălărie,

pălărie pe care oamenii au recunoscut-o

(Râsete)

Activiști din lumea întreagă devin
tot mai buni la sloganuri captivante

dar aceste acțiuni izolate înseamnă puțin

dacă nu fac parte
dintr-o strategie mai mare.

Un general nu și-ar mâna
trupele în bătălie

dacă nu ar avea un plan
să câștige războiul.

Și totuși, așa acționează
majoritatea mișcărilor nonviolente.

Lupta nonviolentă este la fel de complexă
ca războiul de ordin militar,

dacă nu mai mult.

Participanții trebuie să fie bine
pregătiți și să aibă obiective clare,

iar liderii trebuie să aibă o strategie
despre cum pot atinge acele obiective.

Tehnica războiului s-a dezvoltat
timp de mii de ani

cu resurse uriașe

și cu unele dintre cele mai luminate
minți dedicate înțelegerii

și îmbunătățirii mecanismului.

Între timp, lupta nonviolentă
este rareori studiată sistematic

și chiar dacă numărul crește,

încă sunt doar câteva zeci de oameni
care predau despre asta.

Este periculos,

pentru că acum știm că vechile noastre
abordări vizavi de conflict

nu sunt potrivite noilor provocări
cu care ne confruntăm.

Recent, Guvernul Statelor Unite a admis

că se află într-un impas
în războiul său împotriva ISIS.

Dar majoritatea oamenilor nu știu

că oamenii au luat atitudine
împotriva ISIS, prin acțiuni nonviolente.

Când ISIS a capturat Mosul, în iunie 2014,

au anunțat că vor aplica
o nouă programă în școlile de stat,

bazată pe ideologia lor extremistă.

Dar în prima zi de școală,

niciun copil nu a apărut.

Părinții pur și simplu
au refuzat să-i trimită.

Le-au spus jurnaliștilor că preferă
să-și educe copiii acasă

decât să le fie spălat creierul.

Acesta este doar un exemplu de sfidare,

doar într-un oraș.

Dar dacă ar fi fost coordonat

cu zecile de alte acte
de rezistență nonviolentă

care au avut loc împotriva ISIS?

Dacă boicotul părinților ar fi fost
parte dintr-o strategie mai mare

de a identifica și a tăia resursele
necesare ISIS pentru a funcționa;

forța de muncă necesară
pentru producerea alimentelor

inginerii necesari pentru extragerea
și rafinarea petrolului;

infrastructura mass-media
și rețelele de comunicații

și sistemele de transport

și afacerile locale
pe care se bazează ISIS?

Poate fi dificil să ne imaginăm
să învingem ISIS

cu acțiuni nonviolente.

Dar este timpul să sfidăm modul
în care ne raportăm la conflict

și alegerile pe care le avem
în confruntarea lui.

Iată o idee care merită răspândită:

să învățăm mai multe despre
unde au funcționat acțiuni nonviolente

și cum putem să le facem mai puternice,

așa cum facem cu alte
sisteme și tehnologii

care sunt în permanență îmbunătățite
pentru a răspunde nevoilor umane.

Se poate să îmbunătățim
acțiunile nonviolente

până la punctul în care să fie folosite
mai mult decât războiul.

Violența, ca instrument al conflictului,
ar putea fi atunci abandonată,

așa cum au fost abandonate
arcurile cu săgeți,

pentru că le-am înlocuit
cu arme mai eficiente.

Cu inovația umană putem să facem
lupta nonviolentă mult mai puternică

decât noile tehnologii de război.

Cea mai mare speranță a umanității
nu stă în condamnarea violenței,

ci în a face violența să fie învechită.

Mulțumesc.

(Aplauze)