Există dovezi ştiinţifice că ne putem vindeca? - Lissa Rankin la TEDxAmericanRiviera

Vindecători new age susţin că ne putem vindeca doar cu puterea minţii, dar există dovezi ştiinţifice solide pentru asta? Lissa Rankin, MD, explorează literatura medicală, studiind cazuri de remisie spontană, precum şi date despre efectele placebo şi nocebo, care dovedesc că gândurile noastre ne afectează fiziologia, atunci când credem că ne putem vindeca.

Poate mintea să ne vindece trupul?

Dacă da, există dovezi ştiinţifice
să convingă un medic sceptic, ca mine?

Aceste întrebări m-au călăuzit
în ultimii ani de cercetare

şi am descoperit
că comunitatea ştiinţifică medicală

dovedeşte asta de peste 50 de ani,
că mintea vindecă trupul.

Numim asta efect placebo.

Încercăm de decenii să-l înţelegem.
(Râsete)

Efectul placebo e un ghimpe în coasta
comunităţii medicale.

E un adevăr neplăcut, care ne deranjază

când încercăm să găsim tratamente
sau operaţii noi în medicină.

Aşadar e o problemă.
Se presupune.

Eu cred că-i ceva bun!
Efectul placebo e excelent!

Oferă dovezi concrete că organismul
deţine propriile mecanisme autoreparatorii

care fac să i se întâmple
lucruri de neimaginat.

Dacă vi se pare surprinzător
şi greu de crezut

că organismul se poate vindeca singur,

vedeţi The Spontaneous Remission Project
(Proiectul remisiilor spontane),

arhive culese de
Institutul de Ştiinţe Noetice (IONS)

care conţin peste 3500 de studii de caz
din literatura medicală

ale pacienţilor care s-au însănătoşit
având boli ,,incurabile".

Credeţi că există boli incurabile?

Jur că dacă citiţi cazurile din proiect,
n-o să vă vină să credeţi.

Găsiţi tot acolo: cancere în stadiul IV,
vindecate fără tratament,

pacienţi HIV pozitivi,
care au devenit HIV negativi,

afecţiuni cardiace, blocaj renal,
diabet, tensiune,

afecţiuni tiroidiene, autoimune
- dispărute.

Un exemplu bun din literatura medicală
e cazul d-lui Wright, din 1957,

care avea limfosarcom avansat.
Evoluţia era spre rău şi timpul îi expira.

Avea tumori cât portocala la subsuori,
gât, piept şi abdomen.

Ficatul şi splina îi erau mărite,

iar plămânii se umpleau zilnic
cu 2 litri de fluid,

care trebuia drenat ca să poată respira.

Dar dl. Wrigth nu renunţa să spere.

Auzise de un medicament miraculos
numit Krebiozen,

şi-l implora pe medicul său:

,,Hai, dă-mi nişte Krebiozen,
va fi bine."

Din păcate Krebiozen era pe lista
de medicamente în cercetare,

eliberat după un protocol
dacă medicul aprecia că pacientul

mai avea de trăit cel puţin 3 luni.

Iar doctorul său, dr. West,
nu putea spune asta.

Dar dl. Wright era tenace şi nu renunţa.
L-a pisat pe doctor până când a cedat:

,,Bine, fie, îţi dau Krebiozen."

I l-a administrat într-o vineri,

convins că dl. Wright
nu va supravieţui până luni.

A fost şocat să-l vadă luni, la vizită,
pe dl. Wright în picioare prin saloane,

cu tumorile micşorate pe jumătate.

Se topiseră ca bulgării de zăpadă pe sobă.
Şi după 10 zile de Krebiozen, dispăruseră.

Aşa că dl. Wright sărea în sus de fericire

şi a crezut că Krebiozen e miraculos
timp de 2 luni,

până ce s-au publicat rapoartele
care arătau că

Krebiozen nu părea să fie
chiar eficient.

Dl. Wright a căzut în depresie
iar cancerul i-a revenit.

De data asta dr. West a decis
să recurgă la un vicleşug

şi i-a spus pacientului
că Krebiozen-ul administrat era impur

şi că are Krebiozen ultra pur,
de concentraţie mare,

care sigur va fi eficace.

I-a injectat d-lui Wright apă distilată.

Din nou tumorile au dispărut,
ca şi fluidul din plămâni.

Dl. Wright a fost din nou bine-merci,
pentru încă 2 luni.

Dar American Medical Association a stricat
tot, publicând un studiu naţional

care atesta definitiv
că Krebiozen era nefolositor.

Dl. Wright a murit după 2 zile
de la aflarea veştii.

Am dat peste un alt studiu din literatura
medicală, asemănător poveștilor din basme.

O moaşă asistase la naşterea
a 3 fetiţe, în mlaştina Okefenokee,

lângă graniţa Georgia-Florida,
într-o vineri 13.

Moaşa a prezis că fetiţele născute
într-o astfel de zi, erau blestemate.

Prima, a zis că va muri
înainte să împlinească 16 ani.

A doua, înainte de 21.
Iar a treia, înainte de 23 de ani.

Aşa s-a întâmplat că prima fetiţă a murit
cu o zi înainte să împlinească 16 ani,

a 2-a, o zi înainte să împlinească 21,
iar a 3-a, ştiind ce păţiseră surorile ei,

cu o zi înainte să împlinească 23 de ani
a apărut la spital, respirând agitat,

implorându-i să facă totul
să o ţină în viaţă.

A murit în acea noapte.

Sunt două exemple
din literatura medicală

pentru efectul placebo şi nocebo,
opusul său.

Când dl. Wright a primit apa distilată
şi tumorile i s-au topit,

e un exemplu fantastic
pentru efectul placebo,

când primeşti un tratament aparent inert

şi totuşi organismul
îşi modifică fiziologia,

aşa încât boala dispare.

Nocebo e efectul opus.

Cele trei fetiţe blestemate
sunt un exemplu de efect nocebo.

Când mintea crede că organismului
i se va întâmpla ceva rău,

ajunge să i se întâmple.

Literatura ştiinţifică, jurnale ca
New England Journal of Medicine

şi Journal of the American
Medical Association,

sunt pline de dovezi
despre efectele placebo şi nocebo

că sunt incredibil de puternice.

Ştim asta din 1950 şi am văzut
nenumărate studii de caz

care dovedeau că indiferent
ce boală se cercetează,

dacă dai oamenilor un tratament fals,
o pilulă de zahăr, o injecţie salină

sau şi mai eficace, o operaţie falsă,
(Râsete) - da, serios! -

între 18 şi 80% din cazuri,
oamenii se însănătoşesc.

Şi nu e doar impresia lor,
aşa cum crezusem iniţial,

că se simt mai bine şi cred
că şi starea lor s-a ameliorat.

Nu. Se regăseşte în fiziologia lor.
E măsurabil.

Poţi efectiv să observi
ce se modifică în organism.

Pacienţi cărora li s-a dat placebo

s-au vindecat de ulcer, de colon iritabil,
de spasm bronşic,

le-au dispărut negii, iar celulele
căpătau un alt aspect microscopic.

Se poate dovedi că se petrece în organism,
deşi e iniţiat de minte.

Când le citeşti,
unele studii sunt uimitoare.

Îmi plac studiile Rogain:
dai placebo unora cu chelie

şi le creşte păr!
(Râsete)

Opusul e şi el valabil:
dai placebo şi spui că e chimioterapie

încep să vomite şi să le cadă părul.

Aşadar sunt modificări reale
în organism.

Mă întrebam dacă e vorba
doar de gândirea pozitivă

care face posibile aceste manifestări?

Nu şi după Ted Kaptchuc,
cercetător la Harvard.

El crede că cel mai important lucru
e grija cuiva calificat,

asta e mai importantă
chiar decât gândirea pozitivă,

iar unele studii spun că medicul
e sau poate fi elementul placebo.

Ted Kaptchuk a vrut să cerceteze asta,
şi a studiat pacienţi care primeau placebo

ca tratament pentru o boală,
cărora le spunea:

,,Primiţi un placebo.
Nu conţine niciun ingredient activ."

Şi ei totuşi se însănătoşeau.

Ted Kaptchuk a conchis că e din cauză
că se simţeau îngrijiţi, hrăniţi,

că se simţeau utili
şi că îi păsa cuiva de ei,

prin urmare e impropriu spus
că te vindeci singur.

Organismul se poate vindeca singur.
Are mecanisme înnăscute de autoreparare,

dar datele ştiinţifice dovedesc
că ai nevoie de grija şi atenţia

cuiva calificat, a unui vindecător
care să faciliteze procesul.

Nu e ceva uşor de făcut
de unul singur,

aşa că contează mult ca cineva
să-ţi susţină convingerea.

Problema e că doctorul,
deşi poate fi un placebo,

tot el poate fi şi nocebo.

Aşa că pacienţii au nevoie ca noi,
cei care le asigurăm sănătatea,

să fim forţe vindecătoare,
nu forţe ale pesimismului şi fricii.

Aşa că de câte ori un doctor îţi spune:
,, Ai o boală incurabilă.

Va trebui să iei medicamente
tot restul vieţii",

sau Doamne fereşte,
faci cancer şi îţi spune:

,,S-ar putea să mai trăieşti 5 ani."

Nu diferă deloc de ce a spus moaşa
la naşterea celor 3 fetiţe,

cum că erau blestemate.

E o formă de blestem medical
atât de răspândită.

Ca doctori ne gândim că suntem realişti,

că spunem oamenilor ce credem
că trebuie să ştie,

când de fapt le facem rău.

Ar trebui să procedăm
mai mult ca dr. West,

luând apa distilată, ,,Da, d-le Wright,
vă asigur că asta îşi va face efectul."

Dar oare trebuie să mizăm
că doctorii ne vor păcăli?

Chiar avem nevoie de operaţii
şi medicamente false şi de cercetarea lor?

Asta a dus la etapa următoare
a cercetării mele.

În ultima mea prezentare TEDx
vorbeam despre un nou model de sănătate

pe care l-am dezvoltat,
numit dolmenul sănătăţii,

idee născută în urma cercetării modurilor
în care am putea folosi puterea minţii

evidenţiată de efectele placebo şi nocebo,

putem face ceva fără a fi subiecţii
unei cercetări medicale?

Pornisem de la ipoteza
că pentru a ne vindeca,

pentru a fi într-o stare
de sănătate optimă,

nu e suficientă doar o dietă corectă,
program de exerciţii fizice,

somn suficient, vitamine
şi urmat sfatul medicului.

Toate sunt importante
şi e vital să le respectăm.

Dar am ajuns să cred
că avem nevoie de relaţii sănătoase,

de vieţi profesionale, creative,
spirituale, sexuale, financiare sănătoase,

de un mediu sănătos,
pe scurt, de o minte sănătoasă.

Am vrut să încerc să dovedesc asta
şi în literatura medicală am găsit

un număr impresionant de informaţii
care dovedeau asta. Am fost uimită.

Le-am adunat pe toate
în următoarea mea carte,

,,Mind Over Medicine:
Scientific proof you can heal yourself".

Vă voi expune
câteva idei importante din carte.

Privind dolmenul sănătăţii,
observaţi că toate faţetele

se sprijină pe o piatră de temelie.
Am numit-o raza călăuzitoare interioară.

Pentru mine asta este
esenţa voastră autentică,

care ştie ce e adevărat pentru voi,
care vrea să vă spună adevărul

despre ce nu-i în regulă în viaţa voastră,
ce pietre ale dolmenului nu sunt stabile.

Am plasat trupul, sănătatea fizică,
în vârf, pentru că e cea mai fragilă,

sensibilă şi cea mai susceptibilă să cadă,
dacă celelalte nu sunt stabile.

Aşa că, din literatura medicală
am aflat că relaţiile contează.

Doar jumătate din oamenii
activi social se îmbolnăvesc de inimă

faţă de cei singuratici.

Cei căsătoriţi au şanse duble la vieţi
îndelungate faţă de cei necăsătoriţi.

Să vă vindecaţi de singurătate

ar fi cea mai eficace metodă de prevenţie
pe care să v-o oferiţi,

mai importantă decât să vă lăsaţi de fumat
sau să vă apucaţi de exerciţii fizice.

Contează şi viaţa spirituală.

Cei care participă la slujbe religioase
trăiesc aproape 14 ani mai mult.

Contează viaţa profesională.

Poţi să mori muncind.

În Japonia termenul folosit e ,,Karōshi":
moarte datorată muncii excesive

şi supravieţuitorii pot cere îndemnizaţii.

Asta se petrece şi în SUA, chiar mai des,
doar că noi nu primim îndemnizaţii.

Dintr-un studiu a reieşit că cei care
nu-şi iau concediu,

au risc triplu de boli cardiace.

Contează atitudinea.

Cei fericiţi trăiesc cu 7-10 ani mai mult
decât cei nefericiţi,

iar optimiştii au un risc de boli cardiace
redus cu 77%, faţă de pesimişti.

Cum aşa?

Ce se petrece în creier
şi determină modificări în corp?

Asta m-a fascinat.

Am descoperit că creierul comunică
cu toate celulele din corp

prin hormoni şi neurotransmiţători.

Aşadar, dacă ai un gând, o credinţă,
un sentiment negativ în creier

acesta îl consideră o ameninţare.
Ceva nu e în regulă.

Dacă te simţi singur şi eşti pesimist,
la muncă nu-ţi merge bine,

ai o relaţie toxică, amigdala semnalează
,,Pericol! Pericol!",

activează hipotalamusul care comunică
cu glanda pituitară, care comunică

cu glandele suprarenale, care încep
să elibereze hormoni de stres:

cortizol, norepinefrină, epinefrină.

Se activează, ce Walter Cannon
de la Harvard numeşte, răspunsul la stres,

care stimulează sistemul nervos simpatic
şi te pregăteşte pentru fugă sau luptă,

o adaptare de protecţie,
în caz că trebuie să fugi de o pumă,

Normal e să răspunzi rapid la stres
în caz de pericol şi să revii la normal.

Nu asta se întâmplă în viața noastră,
în prezent.

Din fericire avem şi răspunsul la relaxare
descris de Herbert Benson de la Harvard.

Când acesta îşi intră în rol
răspunsul la stres încetează,

sistemul parasimpatic se activează
şi hormoni de vindecare,

ca oxitocina, dopamina,
oxidul nitric, endorfinele

inundă organismul
şi scaldă fiecare celulă.

Uimitor mi s-a părut faptul

că mecanismele naturale autoreparatorii,
pe care toţi le avem,

se activează doar dacă
sistemul nervos e relaxat.

Când răspunzi la stres ele nu sunt active.

organismul e prea ocupat cu fuga sau lupta
şi nu are timp să se vindece.

Ţinând cont de toate astea,
trebuie să începi să te întrebi

ce poţi face să schimbi dezechilibrul
apărut în corpul tău?

Un studiu a demonstrat că, în medie,
avem peste 50 de răspunsuri la stres/zi.

Dacă eşti singur, deprimat, pesimist
sau nefericit la serviciu

sau eşti într-o relaţie jalnică,
acel număr se dublează.

Răspunsul de relaxare e cel care
cred cercetătorii că dă efectul placebo.

Astfel, când presupui că ţi se dă
un medicament miraculos,

- nu ştii dacă iei placebo sau nu -
se activează răspunsul de relaxare,

combinaţia dintre gândirea pozitivă
şi grija atentă a cuiva calificat

relaxează sistemul nervos.

Toate mecanismele autoreparatorii
intră în acţiune.

Din fericire, nu trebuie
să participi într-un studiu clinic

ca să activezi răspunsul de relaxare.

Există multe activităţi simple, plăcute,
care să activeze răspunsul de relaxare

şi asta e dovedit în literatura medicală.

Poţi medita, te poţi exprima creativ,
poţi alege un masaj,

poţi face yoga sau tai chi,
poţi ieşi în oraş cu prietenii,

poţi lucra la ce îţi place, poţi face sex,
poţi să râzi sau să faci sport,

sau să te joci cu animale.

Vă rog să vă gândiţi
la dolmenul sănătăţii voastre.

Care pietre s-ar putea
să nu fie în echilibru?

Fiecare ar putea fi un factor declanşator
pentru răspunsul de stres sau de relaxare.

Cum activezi mai multe
răspunsuri de relaxare în organism?

Ce nevoi are corpul tău
ca să se vindece?

Ce reţetă ţi-ai prescrie?

O să fii destul de curajos
să acţionezi conform adevărului

pe care raza călăuzitoare interioară
ţi-l arată deja?

Cred că sistemul nostru medical
e foarte greşit, mai ales din cauză

că am pierdut respectul
pentru capacitatea de regenerare.

Instituţiile medicale au devenit arogante.

Am ajuns să credem
că prin tehnologia modernă

şi cu descoperirile din ultimul secol,
dominăm natura

şi respingem ideea
că natura ar fi mai bună decât noi.

Şi totuşi remisii spontane
din boli incurabile sunt dovada

că natura e câteodată
mai bună decât noi.

Atinge narcisismul medicilor.
Nu ştim cum să reacţionăm la asta.

Ne face să ne simţim de prisos,
neajutoraţi şi fără speranţă.

Din fericire e nevoie de noi.

Noi şi toţi cei implicaţi
în servicii medicale

suntem indispensabili
procesului de vindecare.

Va trebui să acceptăm ideea.

Pacienţii trebuie şi ei
să-şi schimbe atitudinea.

Nu doar doctorii.

Pacienţii trebuie să înţeleagă
că organismul lor e treaba lor,

şi nu ceva ce laşi pe mâna
celor din sănătate.

Corpul tău te priveşte,
iar mintea are o influenţă covârşitoare

în comunicarea cu organismul,
aşa încât să se vindece.

Am avut un vis odată.

Stăteam şi priveam spre nişte munţi
plini cu milioane de oameni,

umăr lângă umăr, privind spre nord,
îmbrăcaţi în ţinute tribale,

şi parcă muntele era îmbrăcat
în culori splendide, asemeni unui quilt.

O lumină le scălda faţa
şi toţi priveau către ea.

Aşa văd eu sistemul de sănătate.

Mă gândesc la noi, privind acea lumină

Vă rog, ridicaţi-vă pentru câteva clipe.
E nevoie de toţi.

Doar pentru că lucrurile au decurs prost,
nu înseamnă că nu se pot îndrepta.

Cred că aşa cum nu există boli incurabile,
nu există nici sisteme incurabile.

Dar e nevoie ca noi toţi
să ne deschidem inima şi mintea,

să aducem îngrijirea
înapoi în sistemul medical.

Vă rog să vă luaţi de mână vecinii
şi să creăm acum această intenţie,

ca lucrurile să se schime de acum încolo,

că noi putem fi rădăcinile
a ceva ce începe cu noi.

Fiţi iubirea pe care vreţi să o vedeţi
în sistemul de sănătate

şi cred că miracole se petrec.

Făcând asta, eliberaţi oxitocină,
dopamină şi, începeţi să vă vindecaţi

şi vindecaţi totodată
şi sistemul sanitar.

Vă mulţumesc.

(Aplauze)