De ce ar trebui să știți cu cât sunt plătiți colegii dumneavoastră

Cât câștigați? Cum este salariul dumneavoastră în raport cu cel al colegilor dumneavoastră? Ar trebui să știți acest lucru și la fel și ei, spune cercetătorul în management, David Burkus. În discursul său, Burkus pune la îndoială ipotezele noastre culturale despre păstrarea secretă a salariului și face o pledoarie convingătoare despre cum transparența salarială ar putea aduce beneficii angajaților, organizațiilor și societății.

Cu cât sunteți plătit?

Nu răspundeți cu voce tare.

Dar gândiți-vă la o cifră.

Acum: Cu cât credeți că este plătită
persoana de lângă dumneavoastră?

Din nou, nu răspundeți cu voce tare.

(Râsete)

La muncă, cu cât credeți

că este plătită persoana de la biroul
de lângă dumneavoastră?

Știți?

Ar trebui să știți?

Observați, este un pic inconfortabil
pentru mine să vă pun aceste întrebări.

Dar recunoașteți -- ați cam vrea să știți.

Majoritatea dintre noi nu acceptă ideea
de a ne face public salariul.

Nu ar trebui să îl spunem vecinilor,

și cu siguranță nu ar trebui să îl
spunem vecinilor de birou.

Presupusul motiv e că dacă toată lumea
ar ști cât câștigă toată lumea,

atunci s-ar declanșa haosul.

Ar apărea discuții, certuri,

ar putea fi persoane
care ar demisiona.

Dar dacă motivul acestui conflict
este chiar confidențialitatea?

Și ce s-ar întâmpla
dacă am renunța la ea?

Dacă transparența ar crește de fapt
simțul corectitudinii și al colaborării

într-o companie?

Ce s-ar întâmpla dacă am avea
o transparență totală a salarizării?

În ultimii câțiva ani,

am studiat lideri de corporații
și antreprenori

ce pun la îndoială filosofia convențională
despre conducerea unei firme.

Și problema salarizării revine mereu.

Iar răspunsurile continuă să surprindă.

Se pare că transparența salarizării --

împărtășirea sinceră a salariilor
în firmă --

duce la un loc de muncă mai bun
atât pentru angajați,

cât și pentru organizație.

Când oamenii nu știu ce salariu au
comparativ cu colegii lor,

probabil cred
că au salariul prea mic

și chiar că sunt discriminați.

Vă doriți să lucrați într-un loc
care tolerează

ca dumneavoastră să vă simțiți
prost plătit sau discriminat?

Însă secretizarea salariilor
duce exact la asta,

și e o practică pe cât de veche,
pe atât de răspândită,

în ciuda faptului că
în Statele Unite,

legea protejează dreptul unui angajat
de a vorbi despre salariul lui.

Într-un faimos caz de acum zeci de ani,

conducerea revistei Vanity Fair

a distribuit o notă numită:

„Interzicerea Discuțiilor între Angajați
privind Salariile Primite.”

„Interzicerea” discuțiilor între angajați
despre salariile primite.

Acea notă nu a fost bine primită
de toată lumea.

Scriitori cunoscuți din New York
Dorothy Parker,

Robert Benchley și Robert Sherwood,

toți scriitori ai Algonquin Round Table,

au decis să apere transparența

și au venit a doua zi la muncă

cu salariul scris pe ecusoane
agățate la gât.

(Râsete)

Imaginați-vă că apăreți la muncă

cu salariul scris pe piept
pentru a fi văzut de toată lumea.

Dar de ce ar dori o firmă să descurajeze
discuțiile despre salariu?

De ce unele persoane acceptă asta,
în timp ce alții se revoltă?

Se pare că pe lângă
presupusele motive,

confidențialitatea salariului este o cale
de a economisi mulți bani.

Vedeți, păstrarea secretă a salariilor

duce la ceea ce economiștii numesc
”asimetrie informațională”.

Aceasta este situație în care,
într-o negociere,

o parte deține semnificativ
mai multe informații decât cealaltă.

Iar în discuțiile de angajare, promovare
sau pentru mărirea anuală,

angajatorul poate folosi acest secret
pentru a economisi mulți bani.

Imaginați-vă cum ați putea
negocia o mărire de salariu

dacă ați cunoaște salariile celorlați.

Economiștii avertizează
că asimetria informațională

poate duce o piață la haos.

Cineva lasă fluturașul de salariu
pe copiator

și dintr-o dată toată lumea
țipă la toată lumea.

De fapt, ei chiar avertizează

că asimetria informațională
poate duce la un eșec total al pieței.

Și eu cred că suntem aproape de așa ceva.

Iată de ce:

în primul rând mulți angajați nu știu cum
este salariul lor față de al colegilor.

Într-un sondaj din 2015
cu 70 000 de angajați,

două treimi dintre cei plătiți
la valoarea pieței

au spus că ei cred că sunt prost plătiți.

Și dintre toți cei care cred
că sunt prost plătiți,

60% au spus că
intenționează să își dea demisia.

indifferent de nivelul salariului --
prea mic, prea mare

sau la valoarea corectă.

Dacă ați fi participat la sondaj,
ce ați fi spus?

Sunteți prost plătiți?

Stați puțin -- cum puteți ști,

pentru că nu aveți voie
să vorbiți despre asta?

Apoi, asimetria informațională,
confidențialiatea salariului

face să fie mai ușor de ignorat

discriminarea deja prezentă
astăzi pe piață.

Într-o raport din 2011 al Institutului
de Cercetare a Politicii pentru Femei,

diferența de salariu
între femei și bărbați

era de 23%.

De aici vin cei 77 de cenți la un dolar.

În cadrul Guvernului Federal,

unde salariile sunt fixate
la anumite niveluri

pe care toată lumea le cunoaște,

diferența între sexe se
reduce la 11% --

și asta înainte de a controla
oricare alți factori

pentru care economiștii se ceartă
dacă să-i controleze sau nu.

Dacă vrem cu adevărat să eliminăm
diferența dintre sexe,

poate ar trebui să începem
prin afișarea salariilor.

Dacă așa arată un eșec
total al pieței,

atunci transparența rămâne
singura cale de a asigura corectitudinea.

Îmi dau seama că făcând public
salariul dumneavoastră

poate fi stânjenitor,

dar nu e mai puțin stânjenitor

decât să te întrebi continuu
dacă ești discriminat,

sau dacă soția sau fiica dumneavoastră,
sau sora sunt corect plătite?

Transparența râmăne cea mai bună cale
de a asigura corectitudinea,

iar transparența salariilor face asta.

De aceea liderii antreprenoriali
și cei de corporații

au făcut experiment
cu salariile publice, ani de zile.

Precum Dane Atkinson.

Dane este un antreprenor în serie
care a pus bazele multor companii

folosind cofidențialitatea salarială

și chiar a fost cazul când a plătit două
persoane cu aceeași calificare

cu salarii foarte diferite,

în funcție de cât de bine
au putut negocia.

Iar Dane a văzut conflictul rezultat.

Așa că la deschiderea
noii sale companii, Sum All,

s-a angajat să aibă
transparență salarială de la început.

Iar rezultatele au fost uimitoare.

În toate studiile,

când oamenii știu cum sunt plătiți

și cum e salariul
față de cel al colegilor,

e probabil să lucreze mai mult,

să-și îmbunătățească performanțele,

e probabil să se implice
și mai puțin probabil să demisioneze.

De aceea Dane nu e singurul.

De la inovatori în tehnologie,
precum Buffer,

până la zecile de mii de angajați
de la Whole Foods,

unde nu doar că salariul tău
este public pentru toată lumea,

dar datele de preformanță
ale magazinului și departamentului tău

sunt pe rețeaua privată a companiei,

fiind accesibile tuturor.

Transparența salarială apare
în numeroase feluri.

Nu există o metodă universală.

Unii își postează salariile
ca să fie vizibile tuturor.

Unii le păstrează
doar în interiorul companiei.

Unii postează formula de calcul
a salariului,

iar alții postează nivelurile de salarii

și-i distribuie pe toți
pe nivelul respectiv.

Așadar nu trebuie să faceți ecusoane

pe care toți angajații voștri
să le poarte la birou.

Și nici nu trebuie să fiți
singurul care poartă

un ecuson făcut acasă.

Dar cu toții putem avansa
către transparența salarială.

Pentru cei dintre voi care au autoritatea

de a înainta spre transparență:

este momentul de a acționa.

Iar pentru cei dintre voi
care nu au autoritatea,

este momentul să vă cereți drepturile.

Deci cu cât sunteți plătit?

Cum e suma asta comparată
cu cea a colegilor voștri?

Ar trebui să știți.

La fel și ei.

Mulțumesc.

(Apaluze)