Cum vorbesc copacii între ei

„O pădure este mult mai mult decât ce putem vedea” ,spune ecologistul Suzanne Simard. Cei 30 de ani ce cercetări în pădurile canadiene au dus la o descoperire uluitoare: copacii vorbesc, des și peste distanțe mari. Învățați mai multe despre viețile sociale armonioase, și în același timp complicate, ale copacilor și pregătiți-vă să vedeți lumea naturală cu alți ochi.

Imaginează-ți că te plimbi într-o pădure.

Bănuiesc că te gândești
la o serie de copaci,

pe care noi pădurarii o numim arboret,

cu trunchiuri masive
și coroane frumoase.

Da, copacii constituie baza pădurii,

dar pădurea e mai mult decât putem vedea,

iar astăzi vreau să schimb modul
în care vedem pădurile.

Vedeți, sub pământ este această altă lume,

o lume de căi biologice infinite

care conectează copacii
și îi ajută să comunice

și face ca pădurea să se comporte
ca un singur organism.

V-ar putea aduce aminte
de un soi de inteligență.

Cum de știu toate astea?

Iată povestea mea.

Am crescut în pădurile
din British Columbia.

Obișnuiam să mă întind pe solul pădurii
și să privesc sus la coroanele copacilor.

Erau uriași.

Bunicul meu era și el uriaș.

El era un tăietor de lemne

și obișnuia să taie selectiv lemn de cedru
din pădurea tropicală internă.

Bunicul m-a învățat despre căile tăcute
și coerente ale pădurilor

și cum familia mea
era strâns legată de ele.

Așadar am urmat pașii bunicului.

Amândoi aveam această curiozitate
legată de pădure,

iar primul meu mare moment

a fost la latrina de lângă lac.

Săracul nostru câine Jigs
a alunecat și a căzut în groapă.

Așa că bunicul a fugit cu lopata
să-l salveze pe săracul câine.

Era acolo jos înotând în murdărie.

În timp ce bunicul săpa în solul pădurii,

eu am rămas fascinată de rădăcini,

și sub ele, ceea ce am învățat mai târziu
că se numea miceliu alb

iar sub acesta, orizonturile
minerale, roșii și galbene.

Într-un final am reușit
să salvăm câinele,

dar acela a fost momentul
în care am realizat

că acea paletă de rădăcini și sol

era adevărata fundație a pădurii.

Am vrut să știu mai multe.

Așadar am studiat silvicultura.

Dar în curând m-am trezit lucrând
alături de oamenii puternici

la conducerea recoltărilor comerciale.

Amploarea defrișărilor era alarmantă,

și în curând m-am văzut luptându-mă
cu rolul meu în toate acestea.

Nu numai asta, dar stropirea și tăierea
plopilor și mestecenilor

pentru a face loc pinilor și brazilor
care sunt mai valoroși comercial

era uimitoare.

Părea că nimic nu poate opri
neobosita mașinărie industrială.

Așadar m-am întors la școală

ca să studiez cealaltă lume a mea.

Vedeți, oamenii de știință

doar ce descoperiseră
în laboratoare in vitro

că o rădăcină de pui de pin

poate trasmite carbon
altei rădăcini pui de pin.

Dar acesta a fost în laborator,

și mă întrebam dacă
se poate întâmpla şi în păduri reale?

M-am gândit că răspunsul este da.

Și copacii din păduri reale
pot transmite informație sub pământ.

Dar aceasta era cu adevărat controversat,

iar unii au crezut că înnebunisem,

așa că mi-a fost foarte greu să obțin
fonduri pentru cercetare.

Dar am perseverat

și într-un final am făcut
câteva experimente în adâncul pădurii

acum 25 de ani.

Am plantat 80 de copii din trei specii:

mesteacăn de hârtie, brad Douglas
și cedar roșu vestic.

M-am gândit că mesteacănul și bradul
vor fi conectați prin rețele subterane

dar nu şi cedarul.

Era în lumea sa diferită.

Deci mi-am adunat aparatura,

dar nu aveam bani,
aşa că a trebuit să mă descurc ieftin.

Am mers la compania Canadian Tire...

(Răsete)

și am cumpărat câteva folii de plastic,

bandă adezivă şi pânză
pentru paravane de umbră,

un cronometru, un costum de hârtie
şi o mască de gaz.

Și apoi am împrumutat nişte lucruri
de înaltă tehnologie de la universitate:

un contor Geiger,
un contor de scincilaţie,

un spectrometru de masă, microscoape.

Apoi am luat nişte lucruri
destul de periculoase:

seringi pline cu gaz de dioxid de carbon
cu carbon-14 radioactiv

şi nişte sticle de presiune ridicată

cu gaz de dioxid de carbon
cu izotopului stabil carbon-13.

Dar mi s-a dat permisiunea legal.

(Râsete)

Am uitat niște lucruri,

lucruri importante:
spray-ul pentru insecte,

spray-ul împotriva urșilor,
filtrele pentru masca de gaz.

Ei bine.

În prima zi a experimentului,
am ieșit pe parcela noastră

şi am fost alungaţi
de un urs grizzly şi puiul ei.

Şi nu aveam spray împotriva urșilor.

Dar ştiţi, acesta este modul
în care se desfășoară

cercetarea pădurilor în Canada.

(Râsete)

Așa că am venit înapoi a doua zi,

iar mama grizzly şi puiul ei plecaseră.

De data asta, am început cu adevărat,

m-am îmbrăcat în costumul de hârtie,

mi-am pus masca de gaz,

și apoi am aşezat foliile de plastic
peste copacii mei.

Am scos seringile mele uriaşe

şi am injectat foliile

cu gazul de dioxid de carbon
cu izotopul marcat,

prima dată mesteacănul.

Am injectat gazul radioactiv cu carbon-14,

în folia mesteacănului.

Iar apoi la brad,

am injectat gazul de dioxid de carbon
cu izotopul stabil carbon-13.

Am folosit doi izotopi,

deoarece mă întrebam

dacă există comunicare în două direcții
între aceste specii.

Am ajuns la ultima folie,

copia cu numărul 80,

iar dintr-o dată a reapărut mama grizzly.

A început să mă fugărească,

şi aveam seringile deasupra capului,

și alungam ţânţarii,
și după ce am sărit în camion,

m-am gândit:

„Din acest motiv preferă unii
studiile în laborator."

(Râsete)

Am aşteptat o oră.

Mă gândeam că o să dureze

până când copacii vor absorbi
dioxidul de carbon prin fotosinteză

până îl transformă în zaharuri,
îl trimit în jos în rădăcini,

şi poate, am emis ipoteza,

că transferă acel carbon
pe sub pământ vecinilor.

După ce ora a trecut,

am coborât geamul

şi m-am uitat după mama grizzly.

Ce bine, era acolo mâncându-și afinele.

Aşadar am ieşit din camion
şi m-am apucat de lucru.

M-am dus la prima folie cu mesteacăn
şi am dat folia jos.

I-am controlat frunzele
cu contorul Geiger.

Kkhh!

Perfect.

Mesteacănul a preluat
gazele radioactive.

Apoi momentul adevărului.

Am mers la brad.

I-am dat folia jos.

I-am controlat acele cu contorul Geiger

şi am auzit cel mai frumos sunet.

Kkhh!

Era sunetul mesteacănului
vorbind cu bradul,

measteacănul spunea:
„Bună, te pot ajuta cu ceva?”

Iar bradul răspundea: „Da, îmi poți
trimite niște carbon de la tine?

Pentru că cineva m-a acoperit
cu un paravan pentru umbră.”

Am mers la cedar şi i-am controlat
frunzele cu contorul Geiger,

și precum am bănuit,

tăcere.

Cedarul a rămas în lumea lui.

Nu era conectat în rețeaua ce lega
mesteacănul şi bradul.

Eram atât entuziasmată,

încât am fugit de la parcelă la parcelă
și am verificat toate cele 80 de copii.

Dovezile erau clare.

C-13 şi C-14 îmi arătau

că mesteacănul de hârtie şi bradul Douglas

erau într-o conversaţie aprinsă
în ambele direcții.

Se pare că în acea perioadă a anului,

în vară,

mesteacănul trimitea mai mult carbon
bradului decât primea de la acesta

mai ales când bradul era în umbră.

Și apoi, în experimentele de mai târziu,
am constat inversul:

bradul trimitea mai mult carbon
mesteacănului decât primea de la acesta,

iar asta pentru că bradul
încă mai creștea,

în timp ce mesteacănul nu avea frunze.

Deci se pare că cele două specii erau
interdependente,

ca ying şi yang.

Iar în acel moment,
totul a devenit mai clar pentru mine.

Știam că am găsit ceva important,

ceva care va schimba modul în care privim
cum copacii interacționează în păduri,

nu numai ca competitori,

dar și ca cooperatori de asemenea.

Şi am găsit dovezi solide

a acestei reţele masive
de comunicări subterane,

o altă lume.

Aşadar am crezut și am sperat cu adevărat

că descoperirea mea va schimba
felul în care practicăm silvicultura

de la defrișări şi tratări cu erbicide

la metode mai holistice şi durabile,

metode care erau mai ieftine
şi mai practice.

Dar ce mă gândeam eu?

O să revin la acest subiect.

Deci cum facem cercetare
în sisteme complexe precum pădurile?

Ca silvicultori trebuie
să ne facem cercetarea în păduri,

şi asta poate fi chiar greu,
după cum v-am arătat.

Și trebuie să fim foarte buni
la fugit de urși.

Dar în general, trebuie să perseverăm

în ciuda tuturor provocărilor.

Și trebuie să ne urmăm intuiția
şi experienţele

şi să punem întrebări foarte bune.

Apoi trebuie să ne adunăm datele
şi să le verificăm.

Cât despre mine, am realizat şi publicat
sute de experimente din pădure.

Cele mai vechi plantaţii experimentale
au acum peste 30 de ani.

Le puteţi verifica.

Aşa funcţionează știința în silvicultură.

Și acum vreau să vorbesc despre ştiinţă.

Cum comunicau mesteacănul de hârtie
și bradul Douglas?

Se pare că ei conversau
nu numai în limbajul de carbon,

ci şi în azot şi fosfor

și apă și semnale de apărare
și alele chimice şi hormoni...

informație.

Și trebuie să vă spun că înaintea mea
oamenii de ştiinţă credeau

că această simbioză reciprocă subterană
numită micoriză era implicată.

Micoriză înseamnă literalmente
„rădăcină de ciupercă”.

Le puteţi vedea organele reproducătoare
când vă plimbaţi prin pădure.

Acestea sunt ciupercile.

Ciupercile sunt însă numai
vârful icebergului,

deoarece din acele tulpini ies fire
de ciupercă care formează un miceliu,

şi acel miceliu infectează
şi colonizează rădăcinile

tuturor copacilor şi plantelor.

Iar acolo unde celulele ciupercii
interacţionează cu celulele rădăcinii

are loc un schimb de carbon
pentru nutrienți,

şi acea ciupercă obţine acei nutrienți
crescând prin pământ

şi acoperirea fiecare particulă de sol.

Reţeaua este atât de densă încât pot fi
sute de kilometri de miceliu

sub un singur picior.

Și nu numai asta, dar acel miceliu
conectează diferiți indivizi din pădure,

nu numai indivizi din aceeași specie,

dar și din specii diferite,
precum mesteacănul şi bradul,

şi funcţionează asemănător cu internetul.

Ca toate celelalte reţele,

reţelele de microză au noduri şi legături.

Am făcut această hartă prin examinarea
secvențelor scurte de ADN

a fiecărui copac şi individ de ciupercă
pe un petic de pădure brad Douglas.

În acestă imagine cercurile reprezintă
bradul Douglas sau nodurile,

iar liniile reprezintă autostrăzile
interconectate de ciupercă,

sau legăturile.

Nodurile cele mai mari şi întunecate
reprezintă nodurile cele mai aglomerate.

Le numim pe acestea copaci distribuitori

sau mai afectuos, copaci mamă,

deoarece se pare
că acei copaci distribuitori

îi hrănesc pe puieţii lor,

pe cei care cresc în subarboret.

Şi dacă puteţi vedea acele puncte galbene,

acelea reprezintă puieții tineri
care s-au stabilit în cadrul rețelei

de copaci mamă.

Într-o singură pădure, un copac mamă
poate fi conectat cu sute de alți copaci.

ȘI utilizând izotopul nostru marcat,

am descoperit că acei copaci mamă

vor trimite excesul lor de carbon
prin intermediul rețelei de micoriză

la puieții din subarboret,

și am asociat acestea cu creşterea
ratei de supravieţuire a puieților

de patru ori.

Cu toții ştim că îi favorizăm
pe proprii noştri copii,

şi m-am întrebat dacă bradul Douglas
îi recunoaşte pe ai lui,

ca mama grizzly și puiul ei?

Aşadar am făcut un experiment

și am plantat copaci mamă
cu puieți înrudiți și străini.

Și chiar se pare
că îi recunosc pe cei înrudiți.

Copacii mamă îi colonizează
pe cei înrudiți

cu reţele mai mari de micoriză.

Le trimit mai mult carbon pe sub pământ.

Își și reduc propria lor
concurenţă în rădăcini

pentru a face loc copiilor lor.

Când copacii mamă
sunt răniţi sau pe moarte,

trimit de asemenea mesaje de înţelepciune
următoarei generaţii de puieți.

Am folosit izotopi marcați

pentru a urmări mișcarea carbonului
de la un copac mamă rănit

prin trunchi, în reţeaua de microză

şi în puieții învecinați,

nu numai carbon,
dar şi semnale de apărare.

Iar aceste două componente

au crescut rezistenţa acelor puieți
la factorii de stres din viitor.

Deci copacii vorbesc.

(Aplauze)

Mulţumesc.

Prin conversaţii constante,

au sporit rezistenţa întregii comunităţi.

Vă reaminteşte probabil
de comunităţi noastre sociale

şi de familiile noastre,

cel puţin de unele familii.

(Râsete)

Să revenim la punctul iniţial.

Pădurile nu sunt numai colecții de arbori,

sunt sisteme complexe
cu distribuitori şi reţele

care se suprapun şi conectează copacii
și le permit să comunice,

şi le oferă căi de feedback şi adaptare,

iar asta îi dă pădurii rezilienţă.

Asta pentru că există mulţi
copaci distribuitori şi reţele suprapuse.

Dar ele pot fi şi vulnerabile,

vulnerabile nu numai
la perturbări naturale

precum gândacii de scoarţă care atacă
preferențial copacii mari și bătrâni,

dar și tăierea copacilor
de înaltă calitate și defrișările.

Vedeți, se pot tăia unul sau doi
copaci distribuitori,

dar se ajunge la un moment critic,

pentru că arborii distribuitori sunt
ca niturile unui avion.

Se pot scoate unu sau doi
și avionul încă va zbura,

dar dacă scoți prea mulți,

sau poate pe cel care ţine aripile,

atunci tot sistemul se prăbuşește.

Deci, cum priviți acum pădurile? Diferit?

(Audienţa) Da.

Super.

Mă bucur.

Aminitiţi-vă ce am spus mai devreme,
că speram ca cercetarea mea,

descoperirile mele vor schimba
modul în care se practică silvicultura.

Am verificat cu 30 de ani
mai târziu aici în vestul Canadei.

Asta este la aproximativ
la 100 de kilometri vest de noi,

chiar la graniţa cu Parcul Naţional Banff.

Sunt o mulţime de defrişări.

Nu mai este atât de virgină.

În 2014, Institutul Mondial al Resurselor
a raportat că în Canada în ultimul deceniu

au avut loc cele mai mari perturbări
forestiere dintre toate țările din lume

și pariez că ați crezut că era Brazilia.

În Canada, este 3,6% pe an.

După estimările mele, asta e de patru ori
mai rapid decât ar fi sustenabil.

Perturbările negative la această scară
afectează ciclurile hidrologice,

distrug habitatele faunei sălbatice

şi emit gaze de seră înapoi în atmosferă,

ceea ce creează mai multe perturbări
și copaci devitalizaţi.

Nu numai asta, dar continuăm
să plantăm una sau două specii

şi eliminăm plopii şi mestecenii.

Aceste păduri simplificate sunt lipsite
de complexitate

şi sunt cu adevărat expuse
la infecţii şi insecte.

Iar în timp ce clima se schimbă,

asta creează furtuna perfectă

pentru evenimente extreme,

precum epidemia masivă
a gândacului de pin de munte

care a traversat America de Nord,

sau acel incendiu uriaș
din ultimele luni din Alberta.

Deci vreau să revin
la întrebarea mea finală:

în loc să ne slăbim pădurile,

cum putem să le întărim și să le ajutăm
să facă faţă schimbărilor climei.

Cel mai bun lucru despre păduri
ca sisteme complexe

este că au o abilitate extraordinară
de a se autovindeca.

În experimentele noastre recente,

am realizat că prin tăierea
selectivă a pădurilor

și păstrarea copacilor distribuitori

și regenerarea la o diversitate
de specii, gene şi genotipuri,

aceste reţele de microză
se regenerează foarte rapid.

După toate acestea, aş vrea
să vă las cu patru soluţii simple.

Şi nu ne putem minți că acestea
sunt prea complicate pentru a acționa.

În primul rând, cu toții trebuie
să ieșim în pădure.

Trebuie să restabilim implicarea locală
în propriile noastre păduri

Cele mai multe
dintre pădurile noastre acum

sunt administrate
printr-o abordare uniformă,

dar o bună administrare a pădurilor
necesită cunoaşterea condiţiilor locale.

În al doilea rând, trebuie să salvăm
pădurile noastre bătrâne.

Acestea sunt depozite de gene
și copaci mamă şi reţelele de micoriză.

Acesta înseamnă mai puţine tăieri.

Nu spun nu tăierilor,
dar mai puţine tăieri.

Şi în al treilea rând,
când într-adevăr tăiem

trebuie să păstrăm moştenirea,

copacii mamă și reţelele,

și pădurea, genele,

ca să-și poată transmite înţelepciunea
generaţiei următoare de copaci

ca să poată face faţă
factorilor de stres ce vor urma.

Trebuie să fim ecologişti.

Iar în final, în al patrulea rând,

trebuie să ne regenerăm pădurile
cu o diversitate de specii

și genotipuri şi structuri

prin plantare şi permiterea
regenerării naturale.

Trebuie să oferim Mamei Natură
uneltele de care are nevoie

pentru a-și folosi inteligența
de a se autovindeca.

Și trebuie să ne amintim că pădurile
nu sunt doar o grămadă de copaci

care concurează unul cu celălalt,

sunt super-cooperatori.

Deci înapoi la Jigs.

Căderea lui Jigs în latrină
mi-a arătat această altă lume

și mi-a schimbat
perspectiva asupra pădurilor.

Sper ca astăzi să fi schimbat
modul în care priviţi pădurile.

Mulţumesc.

(Aplauze)