Puterea imunității colective

Cum ajută vaccinurile la prevenirea bolilor, chiar și pe cei care nu au fost încă vaccinați? Conceptul se numește „imunitate colectivă”, adică vaccinarea în masă într-o comunitate, astfel încât lanțul infectării este rupt. Specialista în sănătate Ramona Libster ne arată cum imunitatea colectivă a evitat formarea unui focar mortal de H1N1 în orașul ei natal.

Unul dintre primii mei pacienți
ca medic pediatru a fost Sol,

un bebeluș frumos de o lună

care fusese internat pentru
o infecție respiratorie severă.

Până atunci nu mai văzusem un pacient
a cărui stare să se degradeze aşa rapid.

În doar două zile a fost
pe respiraţie artificială,

iar în a treia a murit.

Sol avusese tuse convulsivă.

După ce am discutat cazul în sală

și după o descărcare
destul de dureroasă,

mi-l amintesc pe șeful
rezidenților spunând:

„Respiră adânc, spală-te pe față.

Acum vine partea cea mai grea:
Trebuie să anunţăm părinții.”

Aveam o mie de întrebări în minte,

de la „cum poate un bebeluș de o lună
să aibă o soartă atât de nefericită?”

până la „am fi putut face ceva
pentru a evita asta?”

Înainte de existența vaccinurilor,
multe dintre bolile infecțioase

omorau milioane de oameni pe an.

În timpul pandemiei de gripă din 1918
au murit 50 de milioane de persoane.

Mai mult decât
populația Argentinei de acum.

Poate cei mai în vârstă
își amintesc epidemia de poliomielită

din Argentina, din 1956.

În acel moment nu exista
un vaccin împotriva poliomielitei.

Oamenii nu știau ce să facă.
Erau înnebuniți.

Se duceau să dea copacii cu var.

Puneau săculeți de camfor
în hainele copiilor

ca și cum asta ar fi ajutat cu ceva.

În timpul epidemiei de polio,
au murit mii de oameni.

Alte mii au rămas cu probleme
neurologice foarte grave.

Eu știu pentru că am citit despre asta,

fiindcă datorită vaccinurilor,
generația mea a avut norocul

să nu trăiască o epidemie
atât de îngrozitoare ca aceea.

Vaccinurile sunt unul
dintre marile succese

ale sănătății publice din secolul 20.

După apa potabilă,

sunt realizările care au redus
cel mai mult mortalitatea,

mai mult chiar decât antibioticele.

Vaccinurile au eradicat de pe planetă
o boală îngrozitoare ca variola,

și au ajutat la diminuarea
puternică a mortalității

altor boli, ca pojarul,
tusea convulsivă, polio și multe altele.

Toate aceste boli
fac parte din grupul numit:

boli ce pot fi prevenite prin vaccinare.

Ce înseamnă asta?

Că există posibilitatea de a le preveni,

dar pentru asta ceva trebuie făcut.

Trebuie să te vaccinezi.

Cred că majoritatea, dacă nu toți de aici,

am fost vaccinați
la un moment dat în viață.

Acum, nu sunt la fel de sigură
că mulți dintre noi știu ce vaccinuri

ar trebui să primim după adolescență.

V-ați întrebat vreodată
pe cine protejăm când ne vaccinăm?

Ce vreau să spun?

Mai au vreun efect, în afară
de a ne proteja pe noi înșine?

Dați-mi voie să vă arăt ceva.

Imaginați-vă pentru o clipă
că suntem într-un oraș

în care n-a existat niciun caz
dintr-o anumită boală, cum ar fi pojarul.

Adică, în acest oraș, nimeni, niciodată,
n-a luat contact cu boala,

nimeni nu are imunitate naturală,

nici nu au fost vaccinați
împotriva pojarului.

Dacă într-o zi apare în oraș
o persoană bolnavă de pojar,

boala nu va întâlni rezistență

și va începe să se răspândească
de la persoană la persoană.

În foarte puțin timp se va răspândi
în toată comunitatea.

După un timp, vom avea o mare parte
din populație bolnavă.

Asta s-ar fi întâmplat
când nu existau vaccinuri.

Acum imaginați-vă cazul complet opus.

Suntem într-un oraș

unde mai mult de 90% din populație
au imunitate împotriva pojarului.

Vreau să spun că ori au avut boala
și au dezvoltat imunitate naturală,

au supraviețuit,

ori au primit vaccinul contra pojarului.

Iar dacă într-o zi, apare în acest oraș
o persoană bolnavă de pojar,

boala va întâlni mult mai multă rezistență

și nu se va putea transmite
bine de la persoană la persoană.

Diseminarea ar fi probabil oprită

și n-ar genera un focar de pojar.

Aș vrea să fiți atenți la ceva.

Cei care sunt vaccinați

nu se protejează doar pe ei,

ci blochează diseminarea
bolii în comunitate

și protejează indirect
oamenii din acea comunitate

care nu sunt vaccinați.

Creează un fel de scut protector

care previne contactul acestora cu boala,

așa că oamenii sunt protejați.

Această protecție indirectă

de care beneficiază
cei nevaccinați din comunitate,

doar fiind înconjurați
de oameni vaccinați,

se numește imunitate de grup.

Mulți oameni din comunitate

depind aproape exclusiv
de imunitatea de grup

pentru a fi protejați de boală.

Aceste persoane
nu sunt ipotetice, din infografice.

Ei pot fi nepoții noștri, copiii noștri,

care pot fi prea mici
pentru a primi primul vaccin.

Sunt părinții noștri,
frații noștri, amicii noștri,

care au vreo boală

sau iau vreun medicament
care le diminuează imunitatea.

Pot fi acele peroane care sunt alergice
la anumite vaccinuri.

Ori putem fi chiar unul dintre noi,
cei care ne vaccinăm,

dar vaccinul nu are efectul sperat.

Pentru că nu toate vaccinurile
sunt mereu 100% eficiente.

Toți acești oameni depind
aproape exclusiv de imunitatea de grup

pentru a fi protejați de boli.

Pentru a atinge acest efect
al imunității de grup,

e nevoie ca un procent mare
din populație să fie vaccinată.

Acest procentaj se numește prag.

Pragul depinde de multe variabile:

depinde de caracteristicile microbului

și de răspunsului imunitar
generat de vaccin.

Dar toate au ceva în comun.

Dacă procentul populației vaccinate
dintr-o comunitate

este sub acest prag,

boala se va putea răspândi mai ușor

și poate genera un focar
al acestei boli în comunitate.

Chiar și boli care, până la acel moment

erau sub control, pot reapărea.

Nu vorbim de situații pur ipotetice.

S-a întâmplat și se întâmplă.

În anul 1998, un cercetător
britanic a publicat un articol

într-una dintre cele
mai importante reviste medicale

în care spunea că vaccinul ROR,

care este împotriva rujeolei, oreionului
și rubeolei, era asociat cu autismul.

Asta a generat un impact imediat.

Oamenii au început
să nu se mai vaccineze,

să nu-și mai vaccineze copiii.

Și ce s-a întâmplat?

Numărul oamenilor vaccinați,
în multe locuri din lume,

a scăzut sub acel prag.

Și au izbucnit focare de infecție
cu pojar în multe orașe din lume:

în Statele Unite, în Europa.

Mulți oameni s-au îmbolnăvit,
iar unii au murit de pojar.

Ce s-a întâmplat?

Acel articol a generat o mare agitație
în comunitatea medicală.

Zeci de cercetători au început evaluarea
pentru a vedea dacă este adevărat.

Nu numai că nimeni n-a putut găsi

vreo asociere între vaccinul ROR

și autismul la nivelul populației,

dar s-a descoperit că articolul acesta
susținea lucruri incorecte.

Mai mult, era o înșelăciune.

Era o înșelăciune.

De fapt, revista a retractat public

acel articol, în 2010.

Una din principalele griji și scuze pentru
a nu ne vaccina sunt efectele adverse.

Vaccinurile, ca și medicamentele,

pot avea efecte adverse.

Cele mai multe sunt ușoare și temporare.

Dar beneficiile sunt mereu mai mari
decât posibilele complicații.

Când suntem bolnavi,
vrem să ne facem bine rapid.

Mulți dintre cei de aici, dacă avem
o infecție, luăm antibiotice.

Dacă avem tensiune mare,
luăm un anti-hipertensiv.

Luăm medicamente de inimă.

De ce? Pentru că suntem bolnavi
și vrem să ne vindecăm repede.

Și nu punem multe întrebări.

De ce e atât de greu
să ne gândim la prevenirea bolilor,

având grijă de noi când suntem sănătoși?

Ne îngrijim mult când suntem bolnavi,

sau în cazul unui pericol iminent.

Cred că cei mai mulți dintre noi

își amintesc de pandemia de gripă A-H1N1

care a izbucnit în 2009
în Argentina și în toată lumea.

Când au început să iasă
la lumină primele cazuri,

aici în Argentina intram
în sezonul de iarnă.

Nu se știa absolut nimic.

Totul era haos.

Oamenii ieșeau cu măști pe față,

se îmbulzeau în farmacii
pentru a cumpăra gel alcoolic.

Oamenii făceau cozi la farmacii
pentru a primi un vaccin,

fără să știe măcar dacă era vaccinul
care îi proteja împotriva noului virus.

Nu se știa absolut nimic.

La acel moment,
pe lângă bursa de cercetare

pe care o aveam la Fundația pentru sugari,

lucram și ca pediatru la domiciliu
pentru o companie medicală privată.

Îmi amintesc că începeam
garda la 8 dimineața

și deja la 8 aveam o listă
de 50 vizite programate.

Era haos, nimeni nu știa ce să facă.

Îmi amintesc că mi-au atras atenția

caracteristicile pacienților
pe care îi vedeam.

Erau pacienți puțin mai mari

decât cei pe care eram
obișnuită să-i văd iarna,

cu stări febrile de mai lungă durată.

Și-mi amintesc că i-am spus
mentorului meu de la bursa de cercetare

și el la rândul lui
a auzit de la un coleg,

de numărul mare de femei
însărcinate și de adulți tineri

care erau internați la terapie intensivă,

cu stări foarte greu de gestionat.

În momentul acela, ne-am propus
să înțelegem ce se întâmpla.

Luni, la prima oră, am luat mașina

și ne-am dus la un spital
din provincia Buenos Aires,

care trebuia să fie spitalul de referință
pentru cazurile cu noul virus gripal.

Am ajuns la spital, aglomerat.

Tot personalul sanitar îmbrăcat
în combinezoane de bio-siguranță tip NASA.

Noi doar cu o măscuță în buzunar.

Eu, ipohondră, n-am respirat vreo 2 ore.

Dar am putut vedea ce se întâmplă.

Imediat am luat legătura

cu pediatri de la 6 spitale
din capitală și zona limitrofă.

Și ne-am propus
în cel mai scurt timp posibil,

să putem înțelege cum se comporta
acest nou virus în copiii noștri.

Într-un angajament maraton,

în mai puțin de 3 luni,

am putut vedea ce caracteristici
avea noul virus H1N1

la cei 251 de copii internați
în aceste spitale.

Am putut vedea care copii
se îmbolnăveau mai grav,

că erau cei mai mici de 4 ani,

în special cei mai mici de 1 an,

pacienți cu boli neurologice,

copii cu boli pulmonare cronice.

Identificarea grupurilor de risc
a fost extrem de important

pentru a le include ca grupuri prioritare

la recomandările pentru
vaccinul antigripal,

nu doar aici în Argentina,

dar și în alte țări
în care încă nu ajunsese pandemia.

Un an mai târziu, când a apărut un vaccin

contra virusului pandemic H1N1,

am vrut să vedem ce s-a întâmplat.

După o campanie de vaccinare imensă,

care viza protejarea grupurilor de risc,

în aceste spitale,

cu 93% din grupurile de risc vaccinate,

n-am avut nici măcar un pacient internat

cu virusul pandemic H1N1.

(Aplauze)

Anul 2009 - 251.

Anul 2010 - zero.

Vaccinarea e un act
de responsabilitate individuală,

pentru că are un impact colectiv enorm.

Dacă eu mă vaccinez,
nu mă protejez doar pe mine,

ci protejez de asemenea și pe ceilalți.

Sol avea tuse convulsivă.

Sol era prea mică și nu primise încă

primul ei vaccin
împotriva tusei convulsive.

Eu încă mă întreb ce s-ar fi întâmplat

dacă toate persoanele din jurul lui Sol

ar fi fost vaccinate.

(Aplauze)