Unul dintre primii mei pacienți ca medic pediatru a fost Sol, un bebeluș frumos de o lună care fusese internat pentru o infecție respiratorie severă. Până atunci nu mai văzusem un pacient a cărui stare să se degradeze aşa rapid. În doar două zile a fost pe respiraţie artificială, iar în a treia a murit. Sol avusese tuse convulsivă. După ce am discutat cazul în sală și după o descărcare destul de dureroasă, mi-l amintesc pe șeful rezidenților spunând: „Respiră adânc, spală-te pe față. Acum vine partea cea mai grea: Trebuie să anunţăm părinții.” Aveam o mie de întrebări în minte, de la „cum poate un bebeluș de o lună să aibă o soartă atât de nefericită?” până la „am fi putut face ceva pentru a evita asta?” Înainte de existența vaccinurilor, multe dintre bolile infecțioase omorau milioane de oameni pe an. În timpul pandemiei de gripă din 1918 au murit 50 de milioane de persoane. Mai mult decât populația Argentinei de acum. Poate cei mai în vârstă își amintesc epidemia de poliomielită din Argentina, din 1956. În acel moment nu exista un vaccin împotriva poliomielitei. Oamenii nu știau ce să facă. Erau înnebuniți. Se duceau să dea copacii cu var. Puneau săculeți de camfor în hainele copiilor ca și cum asta ar fi ajutat cu ceva. În timpul epidemiei de polio, au murit mii de oameni. Alte mii au rămas cu probleme neurologice foarte grave. Eu știu pentru că am citit despre asta, fiindcă datorită vaccinurilor, generația mea a avut norocul să nu trăiască o epidemie atât de îngrozitoare ca aceea. Vaccinurile sunt unul dintre marile succese ale sănătății publice din secolul 20. După apa potabilă, sunt realizările care au redus cel mai mult mortalitatea, mai mult chiar decât antibioticele. Vaccinurile au eradicat de pe planetă o boală îngrozitoare ca variola, și au ajutat la diminuarea puternică a mortalității altor boli, ca pojarul, tusea convulsivă, polio și multe altele. Toate aceste boli fac parte din grupul numit: boli ce pot fi prevenite prin vaccinare. Ce înseamnă asta? Că există posibilitatea de a le preveni, dar pentru asta ceva trebuie făcut. Trebuie să te vaccinezi. Cred că majoritatea, dacă nu toți de aici, am fost vaccinați la un moment dat în viață. Acum, nu sunt la fel de sigură că mulți dintre noi știu ce vaccinuri ar trebui să primim după adolescență. V-ați întrebat vreodată pe cine protejăm când ne vaccinăm? Ce vreau să spun? Mai au vreun efect, în afară de a ne proteja pe noi înșine? Dați-mi voie să vă arăt ceva. Imaginați-vă pentru o clipă că suntem într-un oraș în care n-a existat niciun caz dintr-o anumită boală, cum ar fi pojarul. Adică, în acest oraș, nimeni, niciodată, n-a luat contact cu boala, nimeni nu are imunitate naturală, nici nu au fost vaccinați împotriva pojarului. Dacă într-o zi apare în oraș o persoană bolnavă de pojar, boala nu va întâlni rezistență și va începe să se răspândească de la persoană la persoană. În foarte puțin timp se va răspândi în toată comunitatea. După un timp, vom avea o mare parte din populație bolnavă. Asta s-ar fi întâmplat când nu existau vaccinuri. Acum imaginați-vă cazul complet opus. Suntem într-un oraș unde mai mult de 90% din populație au imunitate împotriva pojarului. Vreau să spun că ori au avut boala și au dezvoltat imunitate naturală, au supraviețuit, ori au primit vaccinul contra pojarului. Iar dacă într-o zi, apare în acest oraș o persoană bolnavă de pojar, boala va întâlni mult mai multă rezistență și nu se va putea transmite bine de la persoană la persoană. Diseminarea ar fi probabil oprită și n-ar genera un focar de pojar. Aș vrea să fiți atenți la ceva. Cei care sunt vaccinați nu se protejează doar pe ei, ci blochează diseminarea bolii în comunitate și protejează indirect oamenii din acea comunitate care nu sunt vaccinați. Creează un fel de scut protector care previne contactul acestora cu boala, așa că oamenii sunt protejați. Această protecție indirectă de care beneficiază cei nevaccinați din comunitate, doar fiind înconjurați de oameni vaccinați, se numește imunitate de grup. Mulți oameni din comunitate depind aproape exclusiv de imunitatea de grup pentru a fi protejați de boală. Aceste persoane nu sunt ipotetice, din infografice. Ei pot fi nepoții noștri, copiii noștri, care pot fi prea mici pentru a primi primul vaccin. Sunt părinții noștri, frații noștri, amicii noștri, care au vreo boală sau iau vreun medicament care le diminuează imunitatea. Pot fi acele peroane care sunt alergice la anumite vaccinuri. Ori putem fi chiar unul dintre noi, cei care ne vaccinăm, dar vaccinul nu are efectul sperat. Pentru că nu toate vaccinurile sunt mereu 100% eficiente. Toți acești oameni depind aproape exclusiv de imunitatea de grup pentru a fi protejați de boli. Pentru a atinge acest efect al imunității de grup, e nevoie ca un procent mare din populație să fie vaccinată. Acest procentaj se numește prag. Pragul depinde de multe variabile: depinde de caracteristicile microbului și de răspunsului imunitar generat de vaccin. Dar toate au ceva în comun. Dacă procentul populației vaccinate dintr-o comunitate este sub acest prag, boala se va putea răspândi mai ușor și poate genera un focar al acestei boli în comunitate. Chiar și boli care, până la acel moment erau sub control, pot reapărea. Nu vorbim de situații pur ipotetice. S-a întâmplat și se întâmplă. În anul 1998, un cercetător britanic a publicat un articol într-una dintre cele mai importante reviste medicale în care spunea că vaccinul ROR, care este împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei, era asociat cu autismul. Asta a generat un impact imediat. Oamenii au început să nu se mai vaccineze, să nu-și mai vaccineze copiii. Și ce s-a întâmplat? Numărul oamenilor vaccinați, în multe locuri din lume, a scăzut sub acel prag. Și au izbucnit focare de infecție cu pojar în multe orașe din lume: în Statele Unite, în Europa. Mulți oameni s-au îmbolnăvit, iar unii au murit de pojar. Ce s-a întâmplat? Acel articol a generat o mare agitație în comunitatea medicală. Zeci de cercetători au început evaluarea pentru a vedea dacă este adevărat. Nu numai că nimeni n-a putut găsi vreo asociere între vaccinul ROR și autismul la nivelul populației, dar s-a descoperit că articolul acesta susținea lucruri incorecte. Mai mult, era o înșelăciune. Era o înșelăciune. De fapt, revista a retractat public acel articol, în 2010. Una din principalele griji și scuze pentru a nu ne vaccina sunt efectele adverse. Vaccinurile, ca și medicamentele, pot avea efecte adverse. Cele mai multe sunt ușoare și temporare. Dar beneficiile sunt mereu mai mari decât posibilele complicații. Când suntem bolnavi, vrem să ne facem bine rapid. Mulți dintre cei de aici, dacă avem o infecție, luăm antibiotice. Dacă avem tensiune mare, luăm un anti-hipertensiv. Luăm medicamente de inimă. De ce? Pentru că suntem bolnavi și vrem să ne vindecăm repede. Și nu punem multe întrebări. De ce e atât de greu să ne gândim la prevenirea bolilor, având grijă de noi când suntem sănătoși? Ne îngrijim mult când suntem bolnavi, sau în cazul unui pericol iminent. Cred că cei mai mulți dintre noi își amintesc de pandemia de gripă A-H1N1 care a izbucnit în 2009 în Argentina și în toată lumea. Când au început să iasă la lumină primele cazuri, aici în Argentina intram în sezonul de iarnă. Nu se știa absolut nimic. Totul era haos. Oamenii ieșeau cu măști pe față, se îmbulzeau în farmacii pentru a cumpăra gel alcoolic. Oamenii făceau cozi la farmacii pentru a primi un vaccin, fără să știe măcar dacă era vaccinul care îi proteja împotriva noului virus. Nu se știa absolut nimic. La acel moment, pe lângă bursa de cercetare pe care o aveam la Fundația pentru sugari, lucram și ca pediatru la domiciliu pentru o companie medicală privată. Îmi amintesc că începeam garda la 8 dimineața și deja la 8 aveam o listă de 50 vizite programate. Era haos, nimeni nu știa ce să facă. Îmi amintesc că mi-au atras atenția caracteristicile pacienților pe care îi vedeam. Erau pacienți puțin mai mari decât cei pe care eram obișnuită să-i văd iarna, cu stări febrile de mai lungă durată. Și-mi amintesc că i-am spus mentorului meu de la bursa de cercetare și el la rândul lui a auzit de la un coleg, de numărul mare de femei însărcinate și de adulți tineri care erau internați la terapie intensivă, cu stări foarte greu de gestionat. În momentul acela, ne-am propus să înțelegem ce se întâmpla. Luni, la prima oră, am luat mașina și ne-am dus la un spital din provincia Buenos Aires, care trebuia să fie spitalul de referință pentru cazurile cu noul virus gripal. Am ajuns la spital, aglomerat. Tot personalul sanitar îmbrăcat în combinezoane de bio-siguranță tip NASA. Noi doar cu o măscuță în buzunar. Eu, ipohondră, n-am respirat vreo 2 ore. Dar am putut vedea ce se întâmplă. Imediat am luat legătura cu pediatri de la 6 spitale din capitală și zona limitrofă. Și ne-am propus în cel mai scurt timp posibil, să putem înțelege cum se comporta acest nou virus în copiii noștri. Într-un angajament maraton, în mai puțin de 3 luni, am putut vedea ce caracteristici avea noul virus H1N1 la cei 251 de copii internați în aceste spitale. Am putut vedea care copii se îmbolnăveau mai grav, că erau cei mai mici de 4 ani, în special cei mai mici de 1 an, pacienți cu boli neurologice, copii cu boli pulmonare cronice. Identificarea grupurilor de risc a fost extrem de important pentru a le include ca grupuri prioritare la recomandările pentru vaccinul antigripal, nu doar aici în Argentina, dar și în alte țări în care încă nu ajunsese pandemia. Un an mai târziu, când a apărut un vaccin contra virusului pandemic H1N1, am vrut să vedem ce s-a întâmplat. După o campanie de vaccinare imensă, care viza protejarea grupurilor de risc, în aceste spitale, cu 93% din grupurile de risc vaccinate, n-am avut nici măcar un pacient internat cu virusul pandemic H1N1. (Aplauze) Anul 2009 - 251. Anul 2010 - zero. Vaccinarea e un act de responsabilitate individuală, pentru că are un impact colectiv enorm. Dacă eu mă vaccinez, nu mă protejez doar pe mine, ci protejez de asemenea și pe ceilalți. Sol avea tuse convulsivă. Sol era prea mică și nu primise încă primul ei vaccin împotriva tusei convulsive. Eu încă mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă toate persoanele din jurul lui Sol ar fi fost vaccinate. (Aplauze)