Cum funcționează fertilizarea in vitro (IVF)

Infertilitatea afectează 1 din 8 cupluri global. Dar în ultimii 40 de ani, mai mult de 5 milioane de copii s-au născut folosind fertilizarea in vitro (IVF). Cum funcționează? Nassim Assefi și Brian A. Levine detaliază știința din spatele formării unui copil în laborator.

În 1978, Louse Brown a devenit

primul copil care a fost născut
în urma fertilizării in vitro, sau IVF.

Nașterea sa a revoluționat
domeniul medicinei reproductive.

Dat fiind faptul că aproximativ
unul din opt cupluri heterosexuale

au dificultăți în a procrea,

și că cuplurile homosexuale
și părinții singuri

au nevoie deseori de ajutor medical
pentru a concepe un copil,

cererea pentru IVF a crescut.

IVF este atât de comună,

încât mai mult de 5 milioane de copii
s-au născut prin această metodă.

IVF funcționează prin mimarea
procesului genial de reproducție.

Pentru a înțelege IVF,

trebuie mai întâi să aruncăm o privire
asupra procesului natural al procreării.

Credeți sau nu, totul începe în creier.

Cu aproximativ 15 zile înainte
de o posibilă fertilizare,

glanda pituitară anterioară secretă
hormonul foliculostimulant, FSH,

ce maturează câțiva foliculi din ovar

care eliberează apoi estrogen.

Fiecare folicul conține un ovul,

și în medie doar un folicul
devine complet matur.

Pe măsură ce crește
și continuă să elibereze estrogen,

acest hormon nu ajută doar să coordoneze
creșterea și pregătirea uterului,

îi comunică de asemenea creierului
cât de bine se dezvoltă foliculul.

Când nivelul de estrogen e destul de mare,

glanda pituitară anterioară eliberează
un val de hormon luteinizant, LH,

ce declanșează ovulația

și cauzează ruperea foliculului
și eliberarea ovulului.

Odată ce ovulul părăsește ovarul,

e direcționat prin trompele uterine
de către fimbriile cu formă de degete.

Dacă ovulul nu e fertilizat
de spermatozoizi în 24 de ore,

ovulul nefertilizat moare,

iar întregul ciclu începe din nou,

pregătind să creeze un nou ovul
și mucoasa uterină pentru luna următoare.

Ovulul este cea mai mare celulă din corp

și e protejat de un înveliș gros
de glucide și proteine

denumit zona pellcida.

Zona împiedică intrarea și fuziunea
a mai mult de un spermatozoid,

cea mai mică celulă din corp.

Spermatozoizii sunt formați
în două-trei luni,

iar procesul se reînnoiește continuu.

Fiecare ejaculare în timpul actului sexual

eliberează mai mult de 100 de milioane
de spermatozoizi.

Dar doar în jur de 100 vor ajunge
în proximitatea ovulului

și doar unul va penetra
prin armura zonei pellucida.

După succesul fertilizării,

zigotul începe imediat
să se dezvolte într-un embrion

și are nevoie cam de trei zile
să ajungă în uter.

Acolo are nevoie
tot de aproximativ trei zile

pentru a se implanta ferm în endometru,
stratul intern al uterului.

Odată implantat, celulele care urmează
să devină placenta

secretă un hormon ce semnalizează
foliculului ce a ovulat

că uterul conține o sarcină.

Asta ajută la salvarea acelui folicul,
care acum se numește corp galben,

de la degenerarea normală
din ciclul menstrual.

Corpul galben e responsabil
de producerea progesteronului

necesar păstrării sarcinii
până la șase-șapte luni de gestație,

când placenta se dezvoltă
și preia acest rol,

până când copilul este născut
la aproximativ 40 de săptămâni.

Dar cum faci un copil în laborator?

La pacienții care fac un IVF,

FSH e administrat la nivele mai mari
decât cele normale

pentru a provoca o supra stimulare
a ovarelor

pentru a produce mai multe ovule.

Ovulele sunt apoi extrase
înainte de ovulație,

în timp ce femeia e sub anestezie,

cu ajutorul unui ac de aspirație
sub ghidaj ecografic.

Majoritatea mostrelor de spermatozoizi
sunt obținute prin masturbare.

În laborator ovulele curățate
de celulele din jur

și sunt pregătite pentru fertilizare
într-un vas Petri.

Fertilizarea poate avea loc
prin două metode.

În prima, ovulele sunt incubate
cu mii de spermatozoizi

și fertilizarea are loc natural
în câteva ore.

Cea de-a doua tehnică maximizează
certitudinea fertilizării

folosind un ac care introduce
un singur spermatozoid în ovul.

Această metodă e folositoare

atunci când există o problemă
cu calitatea spermatozoizilor.

După fertilizare,
embrionii pot fi testați genetic,

înghețați pentru încercări ulterioare
de a obține o sarcină

sau introduși în uter folosind un cateter.

Convenția e să transferi embrionul
după trei zile de la fertilizare,

când embrionul are opt celule

sau în ziua a cincea,
când embrionul e denumit blastocist

și are sute de celule.

Dacă ovulele sunt de calitate slabă
din cauza vârstei sau expunerii la toxice,

sau au fost înlăturate
din cauza cancerului,

pot fi folosite ovule de la donator.

În cazul în care mama doritoare
are o problemă uterină sau nu are uter,

o altă femeie, numită purtătoare
de sarcină sau surogat,

poate purta sarcina în locul ei.

Pentru a crește șansele de succes,

ce sunt de 40% pentru o femeie
sub vârsta de 35 de ani,

doctorii transferă de obicei
mai mulți embrioni odată,

motiv pentru care rezultă
gemeni sau tripleți

mai des decât în sarcinile naturale.

Totuși, se urmărește scăderea șansei
de a avea o sarcină multiplă,

deoarece sunt mai riscante
pentru mame și copii.

Milioane de copii, precum Louise Brown,
s-au născut prin IVF

și au vieți normale și sănătoase.

Consecințele pe termen lung
ale stimulării ovariene

cu medicamente necesare IVF nu sunt clare,

dar până acum fertilizarea in vitro
pare sigură pentru femei.

Datorită unor testări genetice mai bune,

a sarcinii mai tardive,

a accesibilității crescute
și a costului în scădere,

nu e de neimaginat faptul că

conceperea artificială de copii prin IVF
sau alte tehnici

ar putea întrece conceperea
naturală în anii viitori.