Fiecare copil are nevoie de un campion

Rita Pierson, profesoară de peste 40 de ani, a auzit odată o colegă spunând: „Nu mă plătesc ca să îmi placă de copii.” Răspunsul ei: „Copiii nu învață de la oameni pe care nu îi plac.” O chemare însuflețitoare către profesori să creadă în elevii lor și să creeze legături adevărate cu aceștia la nivel uman și personal.

Mi-am petrecut întreaga viață

fie la școală, fie pe drumul către școală,

fie vorbind despre ce se întâmplă
la școală.

Ambii mei părinți au fost profesori,

bunicii mei materni au fost profesori,

iar în ultimii 40 ani
am făcut și eu același lucru.

Așa că, evident, de-a lungul acelor ani

am avut ocazia de a observa
reforma educațională

din multe perspective.

Unele reforme au fost bune.

Altele nu prea.

Și știm de ce copiii se lasă de școală.

Știm de ce copiii nu învață.

Cauzele sunt fie sărăcia, absențele,

influența negativă a colegilor.
Știm de ce.

Dar un lucru despre care nu vorbim

sau vorbim foarte rar

e valoarea și importanța
legăturilor umane,

a relațiilor.

James Comer spune că o educație solidă

nu are loc fără o relație solidă.

George Washington Carver spune că educația

e înțelegerea relațiilor.

Toți cei din această sală
au fost influențați

de către un profesor sau un adult.

Ani întregi am observat oameni predând.

I-am văzut pe cei mai buni,
dar și pe cei mai slabi.

O colegă mi-a spus odată:

„Nu mă plătesc ca să îmi placă copiii.

Mă plătesc ca să predau o lecție.

Copiii ar trebui să o învețe.

Eu o predau, ei o învață, și asta e tot.”

Ei bine, i-am spus:

„Știi, copiii nu învață de la oameni
pe care nu îi plac.”

(Râsete)

(Aplauze)

A răspuns: „Astea-s prostii.”

Și i-am spus: „Vei avea un an lung

și dificil, draga mea.”

Cum de altfel a și avut.

Unii cred că ori știi de la sine
să construiești o relație

ori nu știi.

Eu cred că Stephen Covey avea dreptate.

El a spus că trebuie
doar să faci câteva lucruri simple,

cum ar fi să cauți întâi să înțelegi,

în loc să fii înțeles,

lucruri simple precum a-ți cere scuze.

V-ați gândit vreodată la asta?

Îi ceri scuze unui copil și intră în șoc.

Am predat odată o lecție despre fracții.

Nu mă prea pricep la matematică,
dar mă pregătisem.

(Râsete)

După lecție m-am uitat
în manualul profesorului.

Predasem toată ora greșit.

(Râsete)

A doua zi m-am dus în clasă și am zis:

„Copii, trebuie să-mi cer scuze.

Am predat toată lecția greșit.
Îmi pare foarte rău."

Și ei au spus: „Nu-i nimic, dnă. Pierson.

Erați așa de entuziasmată
că v-am lăsat să continuați.”

(Râsete)

(Aplauze)

Am avut elevi atât de dificili,

atât de înapoiați academic,
încât am plâns.

M-am întrebat, cum să aduc grupul

în nouă luni

de unde erau până la punctul necesar?

Și a fost dificil. A fost extrem de greu.

Cum să cresc încrederea unui copil

și în același timp
și nivelul său academic?

Într-un an am avut o idee excelentă.

Le-am spus elevilor mei:

„Ați fost aleși special pentru clasa mea

pentru că sunt cea mai bună profesoară

și voi sunteți cei mai buni elevi,

ne-au pus împreună

ca să le arătăm celorlalți cum se face.”

Unul dintre elevi a spus: „Serios?"

(Râsete)

Am răspuns: „Serios.
Trebuie să le arătăm celorlalte clase

cum se face, așa că pe hol

nu puteți face zgomot,
pentru că ne vor observa.

Trebuie doar să mergeți mândri.”

Și le-am dat și o maximă: „Eu sunt cineva.

Am fost cineva când am venit.

O să fiu cineva mai bun când voi pleca.

Sunt puternic și sunt tare.

Merit educația pe care o primesc aici.

Am lucruri de făcut,
oameni de impresionat,

și locuri unde să ajung.”

Și ei au zis: „Da!”

(Râsete)

Dacă o spui de suficiente ori,

începe să facă parte din tine.

Și așa - (Aplauze)

Am dat o lucrare, 20 de întrebări.

Un elev a greșit 18.

I-am pus „+2” pe lucrare
și o față zâmbitoare.

(Râsete)

Mi-a spus: „Dnă. Pierson, am picat?”

I-am răspuns: „Da.”

(Râsete)

A zis: „Atunci de ce ați pus
o față zâmbitoare?”

Am zis: „Pentru că te descurci.

(Râsete)

Ai nimerit două.
Nu le-ai greșit pe toate.”

(Râsete)

I-am zis: „Și după ce revizuim lucrarea,

nu te vei descurca mai bine?”

A zis: „Da, doamnă, pot mai bine.”

Vedeți, „-18” suge toată viața din tine.

„+2” zice „Nu-i totul rău.”

(Râsete)

(Aplauze)

Ani întregi mi-am privit mama

făcându-și timp în pauze să corecteze,

mergând în vizite după-masă,

cumpărând pieptăne și perii
și unt de arahide și biscuiți

să le pună în sertarul său
pentru copiii înfometați,

și un prosop și săpun pentru cei
care nu miroseau prea bine.

E greu să le predai copiilor
care miros urât.

(Râsete)

Și copiii pot fi cruzi.

Așa că ținea mereu
acele lucruri în catedră,

și ani mai târziu, după ce s-a pensionat,

am văzut cum unii dintre acei copii veneau

și îi spuneau: „Știți, dnă. Walker,

mi-ați schimbat viața.

M-ați ajutat să răzbesc.

M-ați făcut să simt că eram cineva,

când știam, în fundul inimii, că nu eram.

Și vreau doar să vedeți ce am devenit.”

Acum doi ani, când mama mea a murit,
la 92 de ani,

erau așa de mulți foști elevi
la înmormântare,

că mi-au dat lacrimile,
nu pentru că a dispărut,

ci pentru că a lăsat o moștenire
prin relațiile

care nu vor dispărea niciodată.

Putem susține mai multe relații? Desigur.

O să vă placă toți elevii?
Bineînțeles că nu.

(Râsete)

Și știți că cei mai dificili copii
nu lipsesc niciodată.

(Râsete)

Niciodată. Nu o să vă placă de toți,

iar cei mai duri vin dintr-un motiv.

E legătura. Sunt relațiile.

Și, deși nu vă va place de toți,

important e ca ei să nu o știe niciodată.

Așa că profesorii
devin mari actori și actrițe,

și venim la muncă atunci
când nu avem chef,

și ascultăm de reguli care nu au sens,

și predăm oricum.

Predăm oricum, pentru că noi asta facem.

Predatul și învățatul
ar trebui să aducă bucurie.

Cât de puternică ar putea fi lumea

dacă am avea copii cărora
nu le e frică să își asume riscuri,

cărora nu le e frică să gândească,

și care ar avea un campion?

Fiecare copil merită un campion,

un adult care nu o să renunțe
niciodată la el,

care înțelege puterea
legăturilor interpersonale,

și insistă ca el să fie
cât de bun poate să fie.

Să fie oare o slujbă grea?
Poți fi sigur de asta.

Dar nu este imposibilă.

O putem face. Suntem profesori.

Ne-am născut să schimbăm vieți.

Vă mulțumesc foarte mult.

(Aplauze)