Vreți să învețe bine copiii? Hrăniți-i bine.

Ce ne așteptăm să învețe copiii noștri dacă sunt înfometați sau au o alimentație cu zahăr în exces și săracă în nutrienți? Fost chef la Casa Albă și factor de decizie în domeniul alimentației, Sam Kass discută despre rolul pe care pot să-l joace școlile în hrănirea elevilor, pe lângă faptul de a le hrăni mintea.

Sunt chef

și sunt preocupat de alimentație,

dar provin dintr-o familie de dascăli.

Sora mea e profesor în Chicago
pentru copii cu dizabilități.

Tata tocmai s-a pensionat după 25 de ani
de predat la clasa a V-a.

Mătușa și unchiul meu au fost profesori.

Toți verișorii mei predau.

În esență, toți din familie mea predau,
cu excepția mea.

M-au învățat că singurul mod
de a primi răspunsurile potrivite

este să pui întrebările potrivite.

Deci, care sunt întrebările potrivite

când e vorba de îmbunătățirea
rezultatelor școlare ale copiilor noștri?

Evident, sunt multe întrebări importante,

dar cred că un punct bun
de pornire e acesta:

Care credeți că e legătura

dintre mintea în creștere a unui copil

și corpul lor care se dezvoltă?

Ce ne așteptăm să învețe copiii noștri

dacă dieta lor abundă în zahăr
și e deficitară în nutrienți?

Ce pot ei să învețe

dacă organismul lor
e literalmente înfometat?

Cu toate investițiile
pe care le facem în școli,

ar trebui să ne întrebăm:

Chiar ne pregătim copiii pentru succes?

Cu câțiva ani în urmă,

am fost în juriu la un concurs de gătit
numit „Chopped”.

Patru chefi se întrec
având ingrediente secrete

ca să vadă cine poate găti cel mai bine.

Cu excepția acestui episod --
a fost unul special.

În loc de patru chefi excesiv de zeloși,
care-ncearcă să iasă în evidență --

ceva la care eu nu mă pricep --

(Râsete)

Acești chefi găteau în școli --

femeile pe care le numeați
„doamnele cu prânzul”,

dar pe care eu insist
să le numim „chefi de școală”.

Aceste femei --
Dumnezeu să le binecuvânteze --

își petrec ziua gătind
pentru mii de copii,

micul dejun și prânzul,
cu numai 2.68$ pentru prânz,

din care doar un dolar merge pe mâncare.

În acest episod,

primul ingredient secret
al felului principal a fost quinoa.

Știu că a trecut mult timp

de când mulți dintre voi
au luat prânzul la școală

și s-a făcut un mare progres în nutriție,

dar quinoa încă nu e la loc de cinste
în multe dintre cantinele școlare.

(Râsete)

Așa că a fost o provocare.

Dar mâncarea pe care n-o voi uita nicicând
a fost gătită de o femeie

pe nume Cheryl Barbara.

Cheryl era directorul de nutriție

la High School in the Community
din Connecticut.

A gătit niște paste delicioase.

Au fost uimitoare.

Pappardelle cu cârnat italienesc,

kale, parmezan.

Delicios, ca la restaurant, doar că --

a pus în mâncare
quinoa gătită insuficient.

A fost o alegere ciudată

și mâncarea era super crocantă.

(Râsete)

Așa că am luat atitudinea acuzatoare
de juriu TV pe care se așteaptă să o ai

și am întrebat-o de ce a făcut asta.

Cheryl mi-a răspuns:
„În primul rând, nu știu ce e quinoa.”

(Râsete)

„Știu însă că e luni

și că la școala mea,
la High School in the Community,

întotdeauna gătesc paste.”

Vedeți, Cheryl ne-a explicat
că mulți dintre elevii ei

nu aveau mâncare în week-end.

Fără mâncare sâmbăta.

Fără mâncare duminica.

Așa că gătea paste ca să se asigure

că gătește ceva ce știa că ei vor mânca.

Să pună ceva carne pe oase, a spus ea.

Ceva ce să le țină de foame.

Până luni,

junghiurile de foame erau
atât de puternice

încât nici măcar nu puteau
să se gândească la învățat.

Se gândeau doar la mâncare.

Numai la mâncare.

Din păcate, statisticile spun
același lucru.

Să punem asta în contextul unui copil.

Și o să ne concentrăm

pe cea mai importantă masă a zilei:
micul dejun.

Faceți cunoștință cu Allison.

Are 12 ani,

mintea îi merge brici

și vrea să fie fizician
când o să crească mare.

Dacă Allison merge la o școală
care le dă un mic dejun hrănitor

tuturor elevilor de acolo,

iată ce se va întâmpla.

Șansele ei de a primi o masă hrănitoare,

una cu fructe și lapte,
conținut scăzut de zahăr și sare,

cresc semnificativ.

Va avea un risc mai mic de obezitate
decât un copil obișnuit.

Va merge la medic mai puțin.

Va avea un nivel mai scăzut
de anxietate și depresie.

Un comportament mai bun.

O frecvență la cursuri mai bună
și va fi punctuală mai des.

De ce?

Pentru că la școală
o așteaptă o masă bună.

În ansamblu, Allsion e mai sănătoasă

decât școlarul obișnuit.

Cum rămâne cu copilul

pe care nu-l așteaptă
un mic dejun hrănitor?

Faceți cunoștință cu Tommy.

Are tot 12 ani. E un copil minunat.

Vrea să fie medic.

La grădiniță

are deja probleme la matematică.

Până în clasa a III-a,

scade și mai mult
la matematică și la citire.

La 11 ani, e foarte probabil

să fie nevoit să repete o clasă.

Studiile arată că acei copii
care nu primesc hrană consistentă,

în special la micul dejun,

au o funcție cognitivă mai slabă.

Cât de răspândită e această problemă?

Din păcate e generalizată.

Să vă dau două statistici

care par să fie la poli opuși,

dar, de fapt, sunt două fețe
ale aceleiași monede.

Pe de-o parte,

unul din șase americani
nu au siguranța hranei,

inclusiv 16 milioane de copii --
aproape 20% --

care nu au siguranța hranei.

Doar în orașul acesta,
în New York,

474.000 de copii sub 18 ani
înfruntă foametea în fiecare an.

E o nebunie.

Pe de altă parte,

dieta și nutriția sunt de departe
cauza nr. 1 de deces și boală

în țara asta, de departe.

Și o treime din copiii de care am vorbit
în seara asta

prezintă riscul de a face diabet.

Ceea ce e greu de înțeles, dar e adevărat,

e că, de multe ori,
aceștia sunt aceiași copii.

Sunt saturați cu calorii
nesănătoase și ieftine

de care sunt înconjurați în comunitățile
lor și pe care familiile lor și le permit.

La sfârșitul lunii,

s-au terminat bonurile de masă
sau li se reduc orele de muncă

și nu mai au bani
pentru esențialul de alimente.

Dar ar trebui să putem rezolva
problema asta, nu-i așa?

Știm răspunsurile.

Ca parte a muncii mele la Casa Albă,
am instituit un program

prin care în școlile care au
mai mult de 40% elevi cu venit scăzut,

putem servi micul dejun și prânzul
fiecărui copil din acea școală.

Gratuit.

Acest program a avut un succes incredibil,

deoarece ne-a ajutat să depășim
o barieră foarte dificilă

în a oferi copiilor un mic dejun hrănitor.

Era bariera stigmatului.

Vedeți, școlile servesc micul dejun
înainte de ore,

iar acesta era disponibil
doar copiilor săraci.

Așa că toți știau cine era sărac
și cine avea nevoie de ajutor social.

Toți copiii, indiferent
cât câștigă părinții lor,

sunt foarte mândri.

Așadar, ce s-a întâmplat?

În școlile în care s-a implementat
acest program

s-a înregistrat o creștere a punctajului
la matematică și citire cu 17.5%.

17.5%.

Studiile arată că atunci când copiii
au un mic dejun consistent și hrănitor,

șansele lor de a absolvi cresc cu 20%.

20%.

Când le dăm copiilor
hrana de care au nevoie,

le dăm șansa de a progresa,

la școală și dincolo de ea.

Nu trebuie să mă credeți,

dar ar trebui să vorbiți cu Donna Martin.

O iubesc pe Donna Martin.

E director pentru nutriție
la Burke County,

în Waynesboro, Georgia.

Burke County e unul
din cele mai sărace districte

din cele 15 cele mai sărace state
din țară

și 100% din elevii Donnei trăiesc
la limita sărăciei sau mai jos.

Cu câțiva ani în urmă,

Donna a hotărât să depășească
noile standarde ce urmau să vină

și să-și revizuiască
standardele de nutriție.

A adăugat fructe, legume și cereale.

Le-a servit micul dejun în clasă
tuturor elevilor ei.

A implementat un program de cină.

De ce?

Mulți dintre copiii ei nu aveau cină
când mergeau acasă.

Cum au reacționat copiii?

Ei bine, au adorat mâncarea.

Le-a plăcut hrana mai bună

și faptul că nu le mai era foame.

Dar cel mai mare ajutor al Donnei
a venit dintr-un loc neașteptat.

Numele lui e Eric Parker

și a fost antrenorul principal
al echipei de fotbal Burke County Bears.

Antrenorul Parker a antrenat
echipe mediocre ani la rând.

The Bears adesea au încheiat
la mijlocul clasamentului --

o mare dezamăgire pentru unul dintre
cele mai pasionate state din SUA.

Însă în anul în care Donna
a schimbat meniul,

nu numai că au câștigat în divizia lor,

dar au câștigat și campionatul statal,

învingând echipa Peach County Trojans

cu 28-14.

(Râsete)

Și antrenorul Parker

a spus că era meritul Donnei Martin.

Când le oferim copiilor noștri
alimentația de bază,

aceștia vor înflori.

Și nu depinde
doar de toate Cheryl Barbara

și Donna Martin din întreaga lume.

Depinde de fiecare dintre noi.

A le da copiilor alimentația de bază
e doar punctul de plecare.

Ceea ce am expus eu
este doar un model

pentru multitudinea de probleme
presante cu care ne confruntăm.

Dacă ne concentrăm pe simplul țel
de a ne hrăni corespunzător,

am putea avea
o lume mai stabilă și sigură;

am putea îmbunătăți semnificativ
productivitatea economică;

am putea îmbunătăți serviciile de sănătate

și am putea avansa mult

în a ne asigura că Pământul poate hrăni
multe generații viitoare.

Hrana e acel loc
în care eforturile noastre colective

pot avea cel mai mare impact.

Așa că trebuie să ne întrebăm:
Care e întrebarea potrivită?

Ce s-ar întâmpla

dacă am consuma alimente mai hrănitoare,
cultivate sustenabil?

Care ar fi impactul?

Cheryl Barbara,

Donna Martin,

antrenorul Parker
și the Burke County Bears --

cred că ei știu răspunsul.

Vă mulțumesc mult.

(Aplauze)