Starea climei și ce putem face

Cum am putea începe să rezolvăm problema globală și insidioasă a schimbărilor climatice, o problemă prea mare pentru o singură țară? Economistul Nicholas Stern propune un plan, prezentat la Summitul Climatic ONU din 2014, despre cum pot colabora țările lumii în problema climei. Este o viziune largă de cooperare, ale cărei beneficii depășesc simpla prevenire a dezastrelor. Stern întreabă: cum putem utiliza această criză pentru a avea cu toții o viață mai bună?

Ne aflăm într-un moment
remarcabil al istoriei.

În următoarele două decenii ne așteaptă
două transformări fundamentale

care vor hotărî dacă următorii 100 de ani
vor fi cel mai bun secol sau cel mai rău.

Pentru ilustrare să vă dau un exemplu.

Am fost prima dată la Beijing
acum 25 de ani

pentru a preda la
Universitatea Populară Chineză.

China începea să ia în serios
economia de piață,

și învățământul universitar,

așa că au decis să cheme
„experții străini”.

Ca mulți alții,
mă deplasam prin Beijing cu bicicleta.

Te mai fereai de câte o mașină, dar altfel
puteai umbla sigur și ușor prin oraș.

Azi mersul cu bicicleta prin Beijing
arată cu totul altfel.

Drumurile sunt blocate de
mașini și camioane.

Poluarea aerului a devenit periculoasă
prin arderea cărbunelui și a motorinei.

Când am fost ultima dată, în primăvară,
se recomanda ca persoanele de vârsta mea,

peste 65 de ani,

să stea înăuntru și să
nu se deplaseze prea mult.

Cum s-a ajuns la asta?

S-a ajuns prin felul în care
a crescut Beijingul ca oraș.

În ultimii 25 de ani a crescut dublu
sau mai mult, de la 10 la 20 de milioane.

A devenit o zonă urbană întinsă
dependentă de combustibili murdari,

energie murdară, în special de cărbune.

China arde jumătate din tot cărbunele
mondial în fiecare an.

Acesta e principalul motiv pentru care

e cel mai mare producător global
de gaze de seră.

Totuși trebuie să recunoaștem

că în aceeași perioadă China
a crescut remarcabil.

A devenit a doua economie a lumii.

Sute de milioane de oameni
au fost scoși din sărăcie.

E foarte important.

Dar în același timp
cetățenii Chinei se întreabă:

ce valoare are această creștere
dacă în orașele noastre nu se poate trăi?

Au analizat și diagnosticat că nu e o cale
viabilă de creștere și dezvoltare.

China își propune
să reducă uzul cărbunilor.

Intenționează să-și construiască
orașele în moduri diferite.

Dezvoltarea Chinei face parte

dintr-o schimbare dramatică, fundamentală,
în structura economiei globale.

Acum doar 25 de ani
țările în curs de dezvoltare,

țările mai sărace din lume,

deși reprezentau marea
majoritate a populației,

obțineau doar cam o treime
din producția mondială.

Acum produc peste jumătate.

În 25 de ani probabil
vor produce două treimi,

acele țări pe care acum 25 de ani
le consideram în curs de dezvoltare.

Schimbarea e remarcabilă.

Înseamnă că majoritatea țărilor lumii,
bogate sau sărace,

se vor confrunta cu cele două
transformări fundamentale

pe care doresc să le discut
și să le ilustrez.

Prima din aceste transformări

e schimbarea structurii de bază
a economiilor și societăților

pe care am început deja s-o ilustrez
prin descrierea Beijingului.

50% locuiesc acum în zone urbane.

Vor ajunge 70% în 2050.

În următoarele două decenii
cererea de energie va crește cu 40%.

Creșterea economiei și a populației

pune tot mai multe presiune
asupra pământului, apei și pădurilor.

E o schimbare structurală profundă.

Dacă o gestionăm într-o manieră
neglijentă sau mioapă,

vom produce deșeuri, poluare, aglomerare,

distrugerea pământului și a pădurilor.

Să ne gândim la cele trei zone
pe care le-am ilustrat cu cifre:

orașe, energie, pământ.

Dacă le gestionăm rău,

speranța oamenilor
pentru viață și mijloace de trai

va fi săracă și afectată.

Mai mult de atât,
emisia gazelor de seră va crește,

cu riscuri imense pentru climă.

Concentrațiile gazelor cu efect de seră
din atmosferă sunt deja

mai mari decât au fost
timp de milioane de ani.

Dacă vom continua să creștem
aceste concentrații,

riscăm ca peste circa un secol
să avem temperaturi

pe care nu le-am avut pe planetă
în ultimele zeci de milioane de ani.

Existăm ca homo sapiens

— e o definiție cam generoasă „sapiens” —

de vreun sfert de milion de ani, un sfert.

Riscăm să apară temperaturi nemaivăzute
de zeci de milioane de ani peste un secol.

Asta ar schimba radical relația
dintre oameni și planetă.

Ar duce la schimbarea deșerturilor,

schimbarea râurilor,
schimbarea traiectoriei uraganelor,

a nivelului apelor.

Sute de milioane de oameni

sau chiar miliarde de oameni
vor trebui să se mute,

iar istoria ne învață că
asta înseamnă conflicte grave și extinse.

Și nu putem opri fenomenul.

Nu poți face un tratat de pace cu planeta,
nu poți negocia cu legile fizicii.

Ești în joc și trebuie să joci.

Astea sunt mizele și de aceea trebuie
să facem această a doua transformare,

transformarea climatică,
tranziția spre o economie decarbonizată.

Prima din aceste transformări
va avea loc oricum.

Avem de ales dacă facem bine sau rău
transformările economice sau structurale.

Dar a doua transformare, cea climatică,

noi trebuie să decidem s-o facem.

Aceste două transformări
ne așteaptă în următoarele două decenii.

Următoarele două decenii sunt decisive
pentru ce avem de făcut.

Cu cât m-am gândit mai mult
la cele două transformări îmbinate

cu atât am înțeles mai bine
că avem o ocazie enormă.

E o ocazie pe care o putem folosi
sau una pe care o putem pierde.

O să vă explic cu cele trei zone cheie
pe care le-am identificat:

orașe, energie și pământ

O să încep cu orașele.

Am descris deja problemele Beijingului:

poluare, aglomerație, deșeuri și tot așa.

Desigur, găsim aceleași probleme
în multe dintre orașele lumii.

Orașele, ca și viața, dar mai ales orașele
trebuie plănuite dinainte.

Orașele care se vor construi
— multe, și dintre ele multe mari —

trebuie să le proiectăm să fie compacte

pentru a economisi
timpul de deplasare și energia.

La orașele care există deja,
bine statornicite,

trebuie să ne gândim să le reînnoim
și să investim în ele,

pentru a ne putea conecta
mai bine între noi

și pentru a ajuta și încuraja lumea
să locuiască mai aproape de centru.

Avem exemple din toată lumea
de cum putem face asta.

Sistemul de autobuze rapide
din Bogotá, în Columbia,

e un caz important care arată
cum se poate călători

sigur și rapid, fără a polua,
într-un oraș:

autobuze foarte frecvente,
rute bine protejate;

practic aceleași servicii
ca la un sistem de metrou,

dar e mult mai ieftin
și poate fi făcut mult mai rapid;

o idee genială care se dezvoltă
în multe orașe ale lumii.

Unele schimbări ale orașelor durează,
altele pot avea loc mult mai rapid.

Să luăm orașul meu, Londra.

În 1952 smogul londonez
a ucis 4000 de oameni

și a afectat grav viața foarte multora.

Așa era mereu.

Cei care locuiți lângă Londra
vă amintiți că i se spunea „Fumul”.

Așa era Londra.

Regularizând cărbunele, în câțiva ani
problema smogului s-a diminuat rapid.

Îmi amintesc bine smogul.

Când vizibilitatea se reducea
sub câțiva metri,

opreau autobuzele și trebuia să merg
— asta era prin anii 1950 —

trebuia să merg pe jos 5 km
de la școală acasă.

Iar respiratul era o activitate riscantă.

Dar s-a schimbat.
S-a schimbat printr-o decizie.

Deciziile bune pot aduce rezultate bune,
rezultate surprinzătoare, repede.

Au fost și altele: în Londra
am introdus taxa de aglomerație,

destul de rapid și eficient.

S-au făcut îmbunătățiri majore
în sistemul autobuzelor, care e mai curat.

Vedeți că transformările acestea,
cea structurală și cea climatică,

sunt foarte strâns legate.

Dar trebuie să investim în orașe,
să investim cu cap,

iar atunci vom avea orașe mai curate,
mai liniștite, mai sigure,

orașe mai atractive, mai productive

și comunități mai strânse în aceste orașe,

transport public, reciclare, reutilizare
și alte lucruri care unesc comunitățile.

Putem face asta, dar trebuie să gândim,
să investim, să planificăm.

Acum despre energie.

În ultimii 25 de ani energia
a crescut cu circa 50%.

Din ea 80% provin din combustibili fosili.

În următorii 20 de ani
probabil că va crește cu încă vreo 40%.

Trebuie să investim puternic în energie,

trebuie s-o utilizăm mult mai eficient
și s-o facem curată.

Știm cum să facem asta.
Luați ca exemplu California.

Ar fi în primele 10 țări din lume
dacă ar fi independentă.

Nu vreau să încep vreo...

(Râsete)

California e mare.

(Râsete)

În următorii cinci sau șase ani

vor trece probabil de la
circa 20% surse regenerabile

— eoliană, solară și altele —

la peste 33%.

Iar asta va aduce California în 2020,
în privința gazelor de seră,

înapoi la cum erau în 1990,

timp în care economia Californiei
se va fi dublat.

E o realizare excelentă.
Arată ce se poate face.

Și nu doar în California:
noul guvern al Indiei

plănuiește să folosească tehnologia solară

pentru a ilumina casele
a 400 de milioane de oameni

care nu au electricitate în India.

Și-au fixat un termen de cinci ani.

Cred că au o șansă bună de a reuși.

Vom vedea, dar observăm
că acum oamenii acționează mult mai rapid.

400 de milioane, mai mult decât
populația Statelor Unite.

Iată ce ambiții își stabilesc oamenii

ca viteză a schimbării.

Iarăși, vedeți că deciziile bune
pot aduce rezultate rapide,

iar cele două transformări,
economia și structura,

clima și decarbonizarea,

sunt strâns împletite.

Fă-o bine pe prima, structura,

iar a doua, a climei,
devine mult mai ușoară.

Acum pământul.

Pământul și mai ales pădurile.

Pădurile găzduiesc
specii prețioase de plante și animale,

mențin apa în sol

și iau dioxidul de carbon din atmosferă.

Sunt esențiale în gestionarea
schimbărilor climatice.

Dar ne pierdem pădurile.

În ultimul deceniu am pierdut păduri
cu o suprafață cât Portugalia

și mult mai multe au fost deteriorate.

Dar vedem deja că putem face multe
în privința asta.

Putem recunoaște problema,
dar înțelegem și cum s-o abordăm.

În Brazilia viteza despăduririlor
a fost redusă cu 70% în ultimii 10 ani.

Cum?
Incluzând comunitățile locale,

investind în agricultură și economie,

monitorizând mai atent,

aplicând legea mai strict.

Nu vorbim doar de oprirea tăierilor,
care desigur e de o importanță capitală.

Vorbim și de recuperarea
pământului deteriorat,

regenerarea, reabilitarea lui.

Am fost pentru prima dată
în Etiopia în 1967.

Era îngrozitor de săracă, în următorii ani
a suferit de foamete devastatoare

și conflicte sociale profund distructive.

În ultimii câțiva ani,
de fapt ceva mai mulți,

Etiopia s-a dezvoltat mult mai rapid.

Dorește să fie o țară
cu venituri medii peste 15 ani

și să fie neutră climatic.

Cred că ambiția e mare,

dar e plauzibilă.

Se vede cât de hotărâți sunt.
Se vede ce pot face.

Etiopia investește în energie verde,
lucrează la reabilitarea pământului.

În Humbo, în sud-vestul Etiopiei,

un proiect minunat
de a planta copaci pe pământul deteriorat,

de a lucra cu comunitățile locale
la gestionarea durabilă a pădurilor,

a dus la o creștere mare
în standardele de viață.

Vedem aşadar, de la Beijing la Londra,

din California în India

și din Brazilia în Etiopia,

înțelegem bine cum să gestionăm
cele două transformări,

structurală și climatică.

Înțelegem cum să le gestionăm bine.

Iar tehnologia se schimbă foarte rapid.

Nu mai e nevoie să fac o listă
pentru un public ca acesta,

dar vedeți mașini electrice,
vedeți baterii pe bază de materiale noi.

Vedeți că acum
putem gestiona de la distanță

aparatele casnice prin telefonul mobil
când suntem plecați.

Avem izolații mai bune.

Și mai urmează multe.

Dar, și e un „dar” mare,

lumea ca un tot
se mișcă mult prea încet.

Nu reducem emisiile cum ar trebui.

Nu gestionăm aceste
transformări structurale cum am putea.

Încă nu înțelegem destul de profund
marile riscuri ale schimbărilor climatice.

Încă nu înțelegem destul de profund

cât de atrăgătoare sunt lucrurile
pe care le putem face.

Avem nevoie de mai multă
presiune politică.

Avem nevoie de lideri mai activi.

Putem avea o dezvoltare mai bună,

o climă mai bună, o lume mai bună.

Putem face, gestionând bine
cele două transformări,

ca următorii 100 de ani să fie
cel mai bun dintre secole.

Dacă dăm greș, noi, dumneavoastră și eu,
dacă dăm greș cu asta,

dacă nu gestionăm
transformările cum trebuie,

următorii 100 de ani vor fi
cel mai rău dintre secole.

Aceasta e concluzia majoră
a raportului asupra economiei și climei

prezidat de fostul președinte al
Mexicului, Felipe Calderón,

împreună cu mine,

și am predat acest raport ieri,

aici în New York,
la sediul Națiunilor Unite,

Secretarului General al ONU,
Ban Ki-moon.

Știm că putem reuși.

Acum două săptămâni
am devenit bunic pentru a patra oară.

Fiica noastră...

(Scâncete de copil)
(Râsete) (Aplauze)

(Râsete) (Aplauze)

Fiica noastră a născut-o pe Rosa
aici în New York, acum două săptămâni.

Iată-le: Helen și Rosa.

(Aplauze)

Are două săptămâni.

Avem de gând să ne uităm
în ochii nepoților noștri

și să le spunem că am înțeles problemele,

că am descoperit pericolele și șansele,

și totuși n-am acționat?

Sigur că nu.

Hai să facem din următorii 100 de ani
cel mai bun dintre secole.

(Aplauze)