Liderii care au distrus Africa și generația care o poate reconstrui

Pînă să împlinească 18 ani Fred Swaniker a locuit în Ghana, Gambia, Botswana și Zimbabwe. Copilăria lui de-a lungul Africii l-a învățat că, în timp ce liderii buni nu au mare efect în societățile cu instituții puternice, în țările cu instituții slabe liderii pot construi sau distruge o țară. Swaniker vorbește cu pasiune despre diferitele generații de lideri africani și-și imaginează cum ar putea fi cultivați liderii viitorului.

Am trăit prima lovitură de stat
cînd aveam patru ani.

Din cauza loviturii de stat a trebuit
să plecăm din țara mea natală, Ghana,

și să ne mutăm în Gambia.

Întîmplarea a făcut că la șase luni
după sosirea noastră

a fost și acolo o lovitură militară.

Țin bine minte cum
ne-am trezit în toiul nopții,

am luat cu noi ce am putut

și am mers vreo două ore

pînă la un adăpost.

O săptămînă am dormit sub pat,

de teamă că ar putea intra
gloanțe pe fereastră.

Apoi cînd aveam opt ani

ne-am mutat în Botswana.

De data asta a fost altfel.

Nu erau lovituri de stat,

totul mergea bine,
învățămîntul era superb.

Aveau o infrastructură
așa bună că încă de atunci

aveau sistem telefonic cu fibre optice,
mult înaintea țărilor occidentale.

Singurul lucru pe care nu-l aveau

era propriul lor
post național de televiziune

și-mi amintesc cum mă uitam
la posturi din țara vecină, Africa de Sud.

Îl vedeam pe Nelson Mandela în închisoare
cum i se oferă șansa de a ieși

dacă renunță la lupta
împotriva apartheidului.

Dar el nu, n-a renunțat
pînă cînd nu și-a atins obiectivul

de a scoate Africa de Sud din apartheid.

Țin minte că mă gîndeam
cum un lider bun a reușit singur

să schimbe atît de mult Africa.

Apoi la 12 ani

familia m-a trimis la liceu în Zimbabwe.

Inițial și aici a fost nemaipomenit:

economie în creștere,

infrastructură excelentă

și părea un model
de dezvoltare economică în Africa.

Am absolvit liceul în Zimbabwe
și m-am dus la facultate.

După șase ani m-am întors în țară.

Totul era altfel.

Se făcuse țăndări.

Emigraseră milioane de oameni,

economia era pe butuci

și dintr-odată cei 30 de ani de dezvoltare
păreau șterși cu buretele.

Cum a putut o țară să decadă
atît de mult și atît de repede?

Cei mai mulți vor fi de acord
că totul e din cauza liderilor.

Un om, președintele Robert Mugabe,

e responsabil aproape exclusiv
pentru distrugerea acestei țări.

Experiența mea de a fi copilărit
în diferite țări din Africa

a avut două urmări.

Prima e că m-a făcut
să mă îndrăgostesc de Africa.

Oriunde m-am dus am simțit
minunata frumusețe a continentului nostru

și am văzut tenacitatea
și spiritul oamenilor noștri.

Mi-am dat atunci seama
că vreau să-mi dedic viața

pentru progresul acestui continent.

Dar am înțeles și că progresul Africii
presupune să rezolvi problema liderilor.

Vedeți, țările în care am locuit,

cu loviturile de stat

și cu corupția pe care am văzut-o
în Ghana, Gambia și Zimbabwe,

contrastează cu exemplele minunate
pe care le-am văzut

în Botswana și Africa de Sud,
de lideri buni.

M-au ajutat să înțeleg că Africa
se ridică sau coboară

după cum e calitatea liderilor.

Sigur, v-ați putea gîndi
liderii contează oriunde.

Dar dacă ar fi să rețineți
un singur lucru din ce vă spun, e acesta:

în Africa, spre deosebire
de orice alt loc din lume,

influența pe care
o poate avea un lider bun

e mult mai mare decît oriunde altundeva.
Și iată de ce.

E din cauză că în Africa avem
instituții slabe: justiția, constituția,

societatea civilă și așa mai departe.

Iată regula generală în care cred eu:

în societățile cu instituții puternice

influența unui lider bun e limitată,

dar dacă instituțiile sînt slabe

ajunge un singur lider bun
pentru a construi sau distruge țara.

Să vă spun ceva mai concret.

Să zicem că devii președintele SUA.

Te gîndești: „Mișto, am reușit!

Sînt omul cel mai puternic din lume.”

Și atunci zici: „Ia să dau o lege.”

Imediat vine Congresul și te bate pe umăr:
„Nu, nu, nu, nu. N-ai voie.”

Spui: „Ia să încerc așa.”

Vine Senatul și spune:
„Nț, nu prea ai voie.”

Sau spui: „Ia să tipăresc niște bani.
Cred că economia are nevoie de un stimul.”

Guvernatorul băncii centrale va zice că
ești nebun. Ai putea fi demis pentru asta.

Dar dacă devii președinte în Zimbabwe

și spui „Știi ceva? Îmi place postul ăsta.

Cred c-am să-l ocup pentru totdeauna.”

(Rîsete)

Și chiar poți!

Ai chef să tipărești bani?

Îi spui guvernatorului băncii centrale:
„Te rog să dublezi masa monetară.”

El o să-ți zică: „Am înțeles, să trăiți.
Mai doriți să fac și altceva?”

Asta e puterea
pe care o au liderii africani

și de aceea au cel mai mare impact
pe acest continent.

Vestea bună e că liderii africani
sînt de o calitate tot mai bună.

Aș zice că am avut
trei generații de lideri.

Generația 1 sînt cei care
au apărut în anii 1950 și 1960,

oameni ca Kwame Nkrumah în Ghana
și Julius Nyerere în Tanzania.

Ne-au lăsat ca moștenire
independența Africii.

Ne-au scos din colonialism.
Hai să le recunoaștem meritul.

Au fost urmați de generația 2.

Sînt oameni care n-au adus altceva
decît prăpăd în Africa:

războaie, corupție,
violarea drepturilor omului.

Acesta e liderul african tipic,
cel care ne vine primul în minte:

Mobutu Sese Seko în Zair,
Sani Abacha în Nigeria.

Din fericire cei mai mulți
dintre ei s-au dus

și au fost înlocuiți de generația 3.

Sînt oameni ca Nelson Mandela
și mulți din liderii africani de azi,

ca Paul Kagame și alții.

Sigur, liderii aceștia
nu sînt deloc perfecți.

Dar ceva tot au realizat: au făcut
în bună parte curățenie după generația 2.

Au oprit luptele.

Eu îi numesc „generația stabilizatoare”.

Sînt mult mai responsabili față de popor,

au îmbunătățit politicile macroeconomice,

iar acum vedem pentru prima dată
cum se dezvoltă Africa,

e de fapt a doua regiune a lumii
ca viteză de dezvoltare.

Liderii aceștia nu sînt deloc perfecți,

dar una peste alta sînt cei mai buni
lideri din ultimii 50 de ani.

Iar de aici încotro?

Eu cred că generația care urmează acum,

generația 4,

are o șansă unică

de a schimba radical continentul.

Concret, ei pot face două lucruri
nefăcute de generațiile dinainte.

Primul lucru de făcut

e să creeze prosperitate pe continent.

De ce e așa importantă prosperitatea?

Pentru că nici una din generațiile trecute
n-a reușit să rezolve problema sărăciei.

Astăzi populația Africii
crește cel mai repede din lume,

dar e și cea mai săracă.

Pînă în 2030 Africa va avea
o forță de muncă mai mare decît China,

iar pînă în 2050 va avea
cea mai mare forță de muncă din lume.

Un miliard de africani
vor avea nevoie de muncă.

Dacă nu creștem
economiile destul de repede

stăm pe o bombă cu ceas gata să explodeze,
nu doar în Africa, ci în toată lumea.

Să vă arăt un exemplu de persoană

care se ridică la înălțimea moștenirii
de creare a prosperității:

Laetitia.
Laetitia este o tînără din Kenya.

La 13 ani a trebuit să renunțe la școală,
familia ei nu-i mai putea plăti taxele.

Atunci a început să crească iepuri,
o delicatesă în zona aceea din Kenya

Afacerea a mers așa bine încît
după un an avea 15 angajate

și putea produce destul venit
cît să-și plătească singură școala

și împreună cu angajatele ei
să țină în școală încă 65 de copii.

Cu profiturile pe care le-a produs
a construit o școală,

iar azi face educația
a 400 de copii din comunitatea ei.

Și abia a împlinit 18 ani.

(Aplauze)

Încă un exemplu e Erick Rajaonary.

Erick e din insula Madagascar.

Erick a înțeles că agricultura

e esențială pentru a crea locuri de muncă
în zonele rurale din Madagascar.

Dar a înțeles și că îngrășămintele

sînt foarte scumpe pentru majoritatea
agricultorilor din Madagascar.

În Madagascar trăiește
o specie aparte de lilieci

care produc un excrement
foarte bogat în elemente nutritive.

În 2006 Erick a a renunțat
la serviciul lui de expert contabil

și a pornit o firmă care produce
îngrășăminte din excremente de lilieci.

Azi firma lui Erick produce venituri
de cîteva milioane de dolari

și are 70 de angajați permanenți

și încă 800 în perioada cînd liliecii
produc cele mai multe excremente.

Ce-mi place mie în povestea asta

e că arată cum ocaziile de a crea
prosperitate se pot găsi aproape oriunde.

Lui Erick lumea îi zice „Batman”.

(Rîsete)

Cine s-ar fi gîndit că poți face o firmă
de milioane de dolari

și cu atîția angajați
doar din căcăreze de liliac?!

Al doilea lucru pe care trebuie
să-l facă această generație

e să ne creeze instituții.

Trebuie să creeze aceste instituții
așa încît să nu mai fim niciodată ostatici

ai cîtorva indivizi ca Robert Mugabe.

Toate bune și frumoase,

dar de unde vom lua această generație 4?

Stăm cu mîinile în sîn,
sperînd că vor apărea întîmplător

sau că ni-i va aduce Dumnezeu?

Nu,

nici vorbă, e prea important
ca să ne lăsăm la voia întîmplării.

Consider că trebuie să creăm
instituții africane proprii,

care vor descoperi și cultiva liderii
într-un mod sistematic și practic.

Deja facem asta de 10 ani,
prin Academia Africană de Lideri.

Laetitia e una din tinerii noștri lideri.

Azi avem 700, pe care îi pregătim
pentru continentul african,

iar în următorii 50 de ani
credem că vom crea 6000.

Dar mă frămîntă un lucru.

Aveam vreo 4000 de candidați pe an,

din care puteam primi
100 de tineri lideri în academie,

deci vedeam foamea imensă pentru
formarea ca lideri în academia noastră.

Dar nu puteam potoli acestă foame.

Astăzi anunț pentru prima dată public

extinderea viziunii pentru
Academia Africană de Lideri.

Vom construi 25 de universități
nou-nouțe în Africa,

în care vom cultiva
generația următoare de lideri africani.

Fiecare campus va avea
10 000 de lideri simultan,

deci vom educa și dezvolta
250 000 de lideri în orice moment.

(Aplauze)

În următorii 50 de ani
această instituție va crea

3 milioane de lideri cu influență
pentru continent.

Eu sper că jumătate din ei
vor deveni întreprinzătorii necesari

care vor crea locuri de muncă,

iar cealaltă jumătate vor intra
în guvernare și în sectorul nonprofit

și vor construi instituțiile
de care avem nevoie.

Și nu vor studia doar discipline școlare.

Vor învăța și cum să devină lideri
și întreprinzători talentați.

Luați-o ca pe un fel de
Ivy League al Africii,

dar la care admiterea nu se face
în funcție de punctajul la un test

sau de cîți bani ai
sau din ce familie te tragi.

Criteriul principal de admitere
la această universitate

va fi ce potențial ai să schimbi Africa.

Dar ce facem noi
e doar un grup de instituții.

Nu putem schimba singuri Africa.

Speranța mea

e că se vor ivi foarte multe alte
instituții africane locale

și că aceste instituții
vor ajunge la o viziune comună

de dezvoltare a generației următoare
de lideri africani, generația 4,

și le vor transmite acest mesaj comun:

creați locuri de muncă,
construiți-ne instituții.

Nelson Mandela a spus odată:

„Cînd și cînd

unei generații i se cere să fie măreață.

Puteți fi voi acea măreață generație.”

Consider că dacă descoperim și cultivăm

noua generație de lideri africani,

atunci această generație 4 care se apropie

va fi cea mai măreață generație
pe care a avut-o vreodată Africa

și chiar întreaga lume.

Mulțumesc.

(Aplauze)