Fii un creator de oportunități

Cu toții vrem să ne folosim talentul pentru a face ceva important în viață. Dar cum începem? (Și...dacă suntem timizi?) Scriitoarea Kare Anderson ne împărtășește povestea ei de timiditate cronică și cum și-a deschis orizonturile ajutând alți oameni să își folosească talentul și pasiunile.

Am crescut

diagnosticată cu timiditate fobică

şi, la fel ca măcar 20 de oameni

dint-o sală de mărimea asta,

eram bâlbâită.

Aveţi curaj să ridicaţi mâna?

Şi ne afectează.

Chiar ne afectează
când suntem trataţi așa,

uneori ne simţim invizibili,
sau vorbiţi pe la spate.

Şi când am început să mă uit la oameni,

cam asta era tot ce făceam,

am observat că unii oameni

îşi doreau într-adevăr
atenţie şi recunoaştere.

Să ţinem minte, eram tânără pe vremea aia.

Și ce făceau?

Ceva ce, probabil, încă facem prea des.

Vorbim despre propria persoană.

Şi totuşi erau şi alţii
pe care i-am observat

care aveau ceea ce numește
o stare mentală de „toți împreună”.

În fiecare situaţie,
găseau un mod de a vorbi despre noi

şi de a crea ideea de „noi cu toții”.

Așa că ideea mea
de a-mi reimagina lumea

e s-o văd ca loc unde creăm cu toții

oportunități mai bune,
împreună și pentru ceilalți.

Nu există oportunități

sau apeluri la acțiune mai bune
pentru noi acum

decât de a crea oportunități

care folosesc mai des
cele mai bune talente

pentru binele comun

și care realizează lucruri
pe care nu le puteam face singuri.

Și vreau să vă vorbesc despre asta,

pentru că mai presus de a da,

chiar mai presus de a da,

se află capacitatea noastră
de a face ceva mai deștept

î m p r e u n ă, pentru binele comun

care ne ridică pe amandoi

și care poate evolua.

De asta sunt aici.

Dar vreau să mai subliniez ceva:

fiecare dintre voi

e mai bun decât oricine altcineva la ceva.

Asta dezaprobă gândirea comună

că dacă ești cea mai deșteaptă persoană
dintr-o cameră,

ești în camera greșită.

(Râsete)

Lăsați-mă să vă spun

despre o petrecere la Hollywood
la care am fost acum cațiva ani,

și am cunoscut o actriță promițătoare

și la scurt timp
vorbeam despre ceva

ce ne pasiona pe amandouă:
arta publică.

Ea credea cu tărie

că fiecare clădire nouă din Los Angeles

trebuie să aibă artă publică.

Vroia o lege pentru asta

și a început...

Cine e din Chicago aici?

A început să vorbească cu ardoare

despre sculpturile acelea lucioase
în formă de bob de fasole

din Millennium Park,

cum trec oamenii pe lângă ele

și zâmbesc în reflexia lor,

și pozează, fac fețe,

și își fac selfie-uri împreună

și râd.

Și cum vorbea ea, mi-a venit o idee.

I-am zis:
„Trebuie să-ți fac cunoștință cu cineva.”

Iese din închisoarea San Quentin
în două săptămâni

(Râsete)

și îți împărtășește dorința arzătoare

ca arta să implice oameni
și să-i ajute să se conecteze.

A petrecut 5 ani la carceră,

iar eu l-am cunoscut
fiindcă țineam un discurs la San Quantin,

se exprimă bine

și e plăcut la vedere fiindcă e musculos.

Avea un regim de exerciții fizice zilnice.

(Râsete)

Cred că reușisem să-i captez atenția.

Am zis: „Ar fi un aliat neașteptat.”

Și nu doar atât. Mai e James.

E arhitect și profesor

și adoră să creeze
spații pentru comunitate,

acele mini-pieți și pietonale urbane

care sunt presărate cu artă,

unde oamenii desenează
și se adună să stea de vorbă uneori.

Cred că ar fi aliați buni.

Și chiar au fost.

S-au întâlnit și s-au pregătit.

Au vorbit în fața
Consiliului orașului Los Angeles.

Iar membrii Consiliului nu doar
au adoptat reglementarea

dar jumătate din ei au venit apoi
și au cerut poze cu ei.

Au fost surprinzători, convingători
și credibili.

Nu poți cumpăra așa ceva.

La ce vreau eu să vă gândiți

e ce fel de creatori de oportunități
puteți deveni voi,

pentru că mai presus de bani,

sau titluri impresionante,

sau foarte multe cunoștințe,
e capacitatea noastră de a conecta

părțile bune ale fiecăruia
și de a le aduce la lumină.

Nu zic că e simplu,

și sunt sigură că mulți
ați făcut mișcări greșite

legat de persoanele
cu care v-ați conectat,

dar vreau să sugerez
că asta e o oportunitate.

Am început să mă gândesc la asta

demult, când eram reporter
pentru Wall Street Journal,

eram în Europa
și trebuia să acopăr trendurile

care reflectau afacerile

sau politica sau stilul de viață.

Așa că trebuia să am contacte

din lumi diferite,
foarte diferite de a mea,

altfel nu putea vedea trendurile.

Și în al treilea rând,
trebuia să scriu povestea

în așa fel încât
să mă indentific cu cititorul,

ca el să vadă cum aceste trenduri
i-ar putea afecta viața.

Asta fac cei ce crează oportunități.

Și iată un lucru ciudat:

Spre deosebire de tot mai mulți americani

care lucrează, trăiasc
și se joacă cu oameni

care gândesc exact la fel ca ei

pentru că atunci devenim mai rigizi
și mai extremi,

cei care crează oportunități
caută activ situații

cu oameni diferiți de ei

și construiesc relații,

iar pentru că fac asta

au relații de încredere

unde pot veni cu echipa potrivită

și să îi recruteze pentru
a rezolva o problemă mai rapid și mai bine

și a crea și mai multe oportunități.

Nu se sperie de diferențe.

Sunt fascinați de ele,

asta-i o schimbare de mentalitate imensă,

și odată ce o simți vrei să se repete.

Lumea asta ne cere
să avem o mentalitate comună

și eu cred în asta.

E important mai ales acum.

De ce e important acum?

Pentru că lucrurile pot fi concepute,
ca rachetele

medicamentele și colectarea datelor

și pot fi concepute de mai mulți oameni

mai ieftin în scopuri benefice

și apoi,
după cum auzim la știri în fiecare zi,

pot fi folosite în scopuri periculoase.

Asta face apel la noi,
la fiecare dintre noi,

pentru un scop mai mare.

Dar aici e cireașa de pe tort:

Nu e doar cea mai măreață

primă oportunitate
pe care o dezvolți cu cineva,

ca instituție sau individ.

Ci ceea ce urmează după acea experiență,

când aveți încredere unul în celalalt.

Sunt lucrurile neașteptate

pe care le concepi mai tarziu

și pe care nu le-ai fi putut
prezice niciodată.

De exemplu, Marty e soțul actriței
pe care am menționat-o

și i-a văzut la repetiții

și a vorbim apoi cu Wally,

prietenul meu fost deținut,

despre regimul ăla de exerciții.

Și s-a gândit

Am niște terenuri de squash.

Tipul ăsta ar putea preda.

Mulți care lucrează acolo
sunt membri la clubul meu.

Călătoresc frecvent.

Ar putea exersa în camerele lor de hotel,

fără echipament.

Și așa s-a angajat Wally.

Nu numai asta, dar ani mai târziu

preda squash.

Și după alți ani,

preda instructurilor de squash.

Ce vreau să spun e că
atunci când te conectezi cu oameni

în jurul unui scop sau acțiuni comune,

ești obișnuit cu lucruri
neașteptate și norocoase în viitor

și cred că la asta ne uităm.

Ne deschidem acelor oportunități

iar în această încăpere se află
oameni-cheie și tehnologie,

oameni-cheie care se află
în unica poziție pentru a face asta,

pentru a aduce sisteme
și proiecte împreună.

Așa că iată ce vă îndemn să faceți.

Vă amintiți cele trei trăsături
ale celor ce crează oportunități.

Aceștia își perfecționează
calitatea lor cea mai de preț

și devin căutători de modele.

Se implică în lumi diferite de ale lor

așa încât să fie crezuți
și să poată vedea acele modele,

și comunică cu scopul de a se conecta

în jurul locurilor de interes comun.

Așa că ce vă rog...

lumea e înfometată.

Cred cu tărie, din proprie experiență,

că lumea e înfometată de oameni ca noi

să ne unim ca creatori de oportunități

și să multiplicăm acest comportament,

cum o fac deja mulți dintre voi.

o știu din experiență directă,

și să ne imaginăm o lume

unde ne folosim cele mai bune calități
împreună,

mai des, pentru a realiza
lucruri mai mărețe împreună

decât am fi putut de unii singuri.

Amintiți-vă,

cum spunea odată Dave Liniger:

„Nu poți avea succes

dacă vii la un bufet doar cu o furculiță”

(Râsete)

Vă mulțumesc foarte mult.

Vă mulțumesc. (Aplauze)