Cum au gestionat jurnaliștii care s-au ocupat de Dosarele Panama cea mai mare scurgere de informații din istorie

Gerard Ryle a condus echipa internațională care a scos la iveală Dosarele Panama, cele 11,5 milioane de documente care divulgă 40 de ani de activitate a firmei de avocatură Mossack Fonseca, oferind astfel o viziune fără precedent asupra scopului și metodelor din lumea secretă a fondurilor offshore. Iată povestea din spatele celui mai mare proiect de colaborare jurnalistică din istorie.

Ce ați face dacă ar trebui
să descifrați informațiile

din 11,5 milioane de documente,

să le verificați și să le înțelegeți?

Asta a fost o provocare

cu care s-a confruntat
un grup de jurnaliști anul trecut.

Un anonim, care și-a luat
numele de John Doe,

a reușit cumva să copieze
arhiva de aproximativ 40 de ani

a firmei de avocatură din Panama
Mossak Fonseca.

Este una din multele firme din lume

specializată în gestionarea conturilor
în paradisuri fiscale offshore,

cum ar fi Insulele Virgine Britanice,

pentru oameni bogați și puternici
cărora le place să țină secrete.

John Doe a reușit să copieze
fiecare foaie de calcul din această firmă,

fiecare dosar al clienților,

fiecare email,

din 1977 până în prezent.

A reprezentat cea mai mare ascunzătoare
de informații interne

în paradisul taxelor, văzută vreodată.

În același timp a fost o imensă provocare
pentru jurnalismul de investigație.

Gândiți-vă la asta:
11,5 milioane de documente

care conțin secretele unor oameni
din peste 200 de țări diferite.

De unde începi
când ai așa resurse vaste?

De unde începi povestea

care ajunge în toate colțurile lumii

și care poate afecta
pe vorbitorii oricărei limbi,

uneori în moduri nebănuite încă.

John Doe le dăduse informațiile
celor doi jurnaliști

de la ziarul german
Süddeutsche Zeitung.

Fusese motivat să o facă – citez – de

„dimensiunea nedreptății
demascată de aceste documente.”

Dar un singur ins nu poate desluși
o cantitate atât de mare de informații.

Astfel că cei de la
Süddeutsche Zeitung

au contactat organizația mea
din Washington, DC,

Consorțiul Internațional
de Jurnalism Investigativ.

Noi am hotărât să facem
ceva ce contravenea

oricăror principii învățate de noi
ca jurnaliști:

să împărtășim.
(Râsete)

Reporterii de investigație sunt
ca lupii singuratici, prin natura lor.

Noi ne păzim cu strictețe secretele,

uneori chiar și față de editori,

pentru că știm că în momentul
în care le spunem ce deținem,

vor vrea să ne ocupăm de știre imediat.

Și, să fim sinceri,

când ai o poveste bună,

preferi să păstrezi gloria
doar pentru tine însuți.

E clar că trăim într-o lume
ce pare tot mai mică

și că mass-media face cu greu față
acestui fenomen.

Subiectele despre care scriem
sunt tot mai transnaționale.

Corporații gigant
operează la nivel global.

Crizele legate de mediul înconjurător
și sănătate sunt universale.

La fel și fluxul banilor
și crizele financiare.

Așadar, pare șocant faptul
că jurnalismul a ajuns atât de târziu

să acopere știrile
într-o manieră cu-adevărat globală.

Tot șocant e și faptul
că jurnalismul a ajuns atât de târziu

să exploateze posibilitățile
oferite de tehnologie,

și nu să se ferească de ele.

Motivul pentru care jurnaliștii
se tem de tehnologie e acesta:

cele mai mari instituții ale profesiei
trec prin vremuri grele

din cauza modului schimbător
în care se consumă știrile.

Întregul sistem de marketing ce susținea
transmiterea de știri, s-a deteriorat.

Asta a aruncat jurnalismul în criză,

obligând acele instituții
să-și reexamineze modul de lucru.

Dar unde e criză,

e și oportunitate.

Prima provocare apărută,

cunoscută ulterior ca Dosarele Panama,

a fost să facem documentele
ușor de găsit și consultat.

Era vorba de aproximativ
5 milioane de email-uri,

2 milioane de PDF-uri ce trebuiau
scanate și indexate,

și încă milioane de alte dosare
și alte tipuri de documente.

Toate acestea trebuiau arhivate
într-o locație sigură în „cloud”.

Apoi am invitat reporteri
să studieze documentele.

Per total, reporteri din peste 100
de organizații media

din 76 de țări:

de la BBC din Marea Britanie,

la Le Monde din Franța,

la Asahi Shimbun din Japonia.

Am numit asta
„Vorbitori nativi și date native,”

căci cine e mai potrivit să spună
cine e important în Nigeria,

dacă nu un jurnalist nigerian.

La fel și pentru Canada, un canadian.

Doar două reguli au fost stabilite
pentru cei invitați:

toți am fost de acord să împărtășim
toate descoperirile cu toţi ceilalți,

și am convenit să publicăm
toți deodată în aceeași zi.

Ne-am ales partenerii media
pe baza încrederii

pe care ne-o formaserăm
de-a lungul micilor colaborări anterioare

și cu ocazia altor legături
rezultate din documente.

În următoarele luni,

micii mele organizații non-profit,
cu sub de 20 de oameni,

i s-au alăturat peste 350
de alți reporteri din 25 de limbi.

Cea mai mare scurgere
de informații din istorie

a generat cea mai mare
colaborare jurnalistică din istorie.

376 persoane din mai multe țări
făceau ce jurnaliștii nu fac niciodată:

lucrau cot-la-cot,

împărtășeau informații,

dar nu ziceau nimănui.

Pentru că devenise clar acum

că pentru a face cel mai mare
zgomot posibil,

întâi trebuia să facem
cea mai mare liniște posibilă.

Pentru a gestiona proiectul
mai multe luni, trebuia

să construim un studio virtual sigur.

Am folosit un sistem de comunicare codat,

și am conceput un motor de căutare.

În studioul de știri virtual,

reporterii se puteau ocupa de subiectele

care rezultau din documente.

Cei interesați de diamante însângerate
sau artă exotică, de pildă,

împărtăşeau informații despre
cum s-au folosit de lumea offshore

ca să ascundă comerțul cu acele produse.

Cei interesați de sport
puteau împărtăși informații

despre cum sportivi de top
au cedat drepturile de imagine

companiilor off-shore,

fiind astfel, probabil,
scutiți de plata taxelor

în țările în care își practică meseria.

Dar poate cel mai interesant a fost

numărul liderilor mondiali
și al politicienilor aleși

care a ieșit la iveală din documente:

persoane ca Petro Poroshenko
în Ucraina,

asociați apropiați ai lui
Vladimir Putin din Rusia

și Primul Ministru al Marii Britanii,
David Cameron,

implicat prin răposatul său tată,
Ian Cameron.

Adânc ascunse în documente
zăceau entități off-shore secrete,

precum Wintris Inc.,

o companie din Insulele Virgine Britanice

care, de fapt, aparținea
primului ministru islandez.

Aș dori să vă vorbesc
despre Johannes Kristjansson,

un reporter islandez invitat
să facă parte din proiect,

care e cel mai singuratic om din lume.

El a refuzat să fie plătit timp de 9 luni

și a trăit din veniturile soției lui.

Și-a acoperit ferestrele casei cu prelate

să se pună la adăpost de ochi iscoditori
în timpul lungii ierni islandeze.

Foarte repede a rămas fără scuze
cu care să își motiveze multele absențe,

în timp ce lucra cu ochii obosiți,

noapte de noapte,
lună de lună.

În tot acest timp, el deținea informații

care ar fi urmat să-l demită
pe conducătorul țării lui.

Când ești reporter de investigație
și faci o descoperire uimitoare,

cum că prim-ministrul țării tale
ar fi implicat într-o companie offshore,

care are dobânzi în băncile islandeze

– motiv pentru care a și fost ales –

instinctul îți dictează
s-o strigi cu putere.

Fiindcă eram printre puținii
cu care putea vorbi

Johannes și cu mine am ajuns
să facem glume sinistre.

„Păzea! Vine Wintris,” zicea el.

(Râsete)

(Aplauze)

Eram fani ai filmului
„Urzeala tronurilor”.

Când reporterilor ca Johannes
le venea să urle,

o făceau în interiorul
studioului virtual de știri,

transformându-și, apoi,
urletele în povești,

trecând de la documente
la înregistrări din sala de judecată,

la dosare oficiale ale companiilor

și la interogarea celor
pe care voiam să îi expunem.

Dosarele Panama le-au permis
reporterilor să privească lumea

altfel decât o vedea restul lumii.

Pe măsură ce noi acopeream subiectul,

independent de noi,

în Brazilia a avut loc un imens
scandal politic de corupție.

În Argentina a fost ales
un nou conducător.

FBI punea sub acuzare oficiali FIFA,

organizația ce controlează
fotbalul profesionist.

Dosarele Panama aveau legături directe
cu toate aceste evenimente în derulare.

Vă puteți imagina presiunea
și dramele individuale

care ar fi putut nărui
ce încercam noi să facem.

Oricare dintre acești jurnaliști
ar fi putut strica înțelegerea.

Dar n-au făcut-o.

Și pe 3 aprilie a acestui an,

fix la ora 8 p.m., ora Germaniei,

am publicat simultan în 76 de țări.

(Aplauze)

Foarte curând, Dosarele Panama
au devenit cea mai mare știre a anului.

Iată scena care a avut loc în Islanda
la o zi după publicare.

A fost prima zi dintr-un șir de proteste.

Primul ministru islandez
a trebuit să demisioneze.

A fost prima dintr-un șir de demisii.

Am expus mulți oameni faimoși,
precum Lionel Messi,

cel mai renumit fotbalist din lume.

Au fost și alte consecințe neintenționate.

Pretinșii membri ai unui cartel mexican
al drogurilor au fost arestați,

după ce am publicat detalii
despre ascunzătoarea lor.

Își folosiseră adresa
pentru a-și înregistra compania offshore.

(Râsete)

E un soi de ironie
în ce am reușit să facem.

Tehnologia – internetul –
care a distrus modelul de afacere

ne permite să reinventăm jurnalismul.

Această dinamică generează nivele
de transparență și impact fără precedent.

Am demonstrat cum un grup de jurnaliști
poate genera schimbare în lume,

aplicând metode noi
și tehnici jurnalistice vechi

unei mari scurgeri de informații.

Am creat un context semnificativ
celor oferite de John Doe.

Prin împărtășirea resurselor
am reușit să săpăm adânc,

mult mai adânc și mai îndelungat
decât permit organizațiile media de azi,

din motive financiare.

Ne-am asumat un mare risc,

și nu ar putea funcționa de fiecare dată,

dar cu Dosarele Panama am demosntrat

că poți scrie despre orice țară
cam de oriunde

și să îți alegi câmpul de luptă preferat
pentru a-ți apăra munca.

Nicio hotărâre judecătorescă

nu ar fi putut opri difuzarea știrii
în 76 de țări diferite.

Încercați să opriți inevitabilul.

Imediat după ce am publicat,
am primit un mesaj de la Johannes:

„Wintris e aici.”

(Râsete)

Chiar așa a fost și poate asta însemna
o nouă eră pentru jurnalism.

Mulțumesc.

(Aplauze)

Bruno Giussani: Gerard, mulțumim.

Cred că vei dedica aplauzele
celor 350 de jurnaliști

care au lucrat cu tine, nu-i așa?

Aș dori să-ți adresez câteva întrebări.

Prima ar fi,

ai lucrat în secret
mai mult de un an

cu vreo 350 de colegi
de peste tot din lume.

A existat vreun moment în care ai crezut
că informația se va scurge,

iar colaborarea ar putea fi compromisă
de cineva care publica știrea?

Sau cineva din afara grupului
care să divulge informații aflate?

Gerard Ryle: Am avut
o serie de situații de criză,

mai ales când se întâmpla ceva
foarte important în lume

și jurnaliștii din acea țară
voiau să publice știrea imediat.

A trebuit să îi liniștim.

Cred că cea mai mare criză a fost
cu o săptămână înaintea publicării.

Trimiseserăm o serie de întrebări
asociaților lui Vladimir Putin,

dar, în loc de răspuns,

Kremlin-ul a ținut o conferință de presă
în care ne-a denunțat

și a denunțat întreaga poveste
ca fiind, cred, un complot din Occident.

La acel moment Putin credea
că era vorba numai de el.

Desigur, mulți redactori din lume

s-au supărat foarte tare.

Credeau că întreaga poveste va fi expusă.

Vă puteți imagina
timpul pe care l-au investit,

resursele și banii investiți cu asta.

Așadar, mi-am petrecut
ultima săptămână calmându-i pe toți,

cam cum face un general
când își controlează trupele.

„Calmi, fiți calmi.”

Până la urmă, toți au rămas calmi.

BG: Apoi, în urmă cu vreo două săptămâni,

ai postat multe documente
într-o bază de date deschisă,

ce putea fi consultată de oricine
pe bază de cuvânt cheie.

GR: Suntem convinși

că informațiile de bază
despre lumea offshore

ar trebui făcute publice.

Desigur, nu am publicat
documentele de bază

ale jurnaliştilor cu care lucram.

Dar informațiile de bază

– numele persoanei
şi al companiei offshore –

sunt disponibile online.

De fapt, cea mai mare resursă
de acest fel e, în principiu, disponibilă.

BG: Gerard, mulțumiri
pentru munca voastră.

GR: Mulțumim.

(Aplauze)