Greieri sinucigași, gândaci zombie și alte povestiri parazitare

Noi, oamenii, acordăm mare importanță liberului arbitru și independenței... și totuși există o influență întunecată la care poate nu ne gândim. Ed Yong, scriitor science-fiction explică în acest discurs fascinant, amuzant și tulburător, cum și-au perfecționat parziții arta manipulării atingând un nivel incredibil. Așadar, ne influențează și pe noi? Foarte posibil.

O turmă de antilope, un banc de pești,

un stol de păsări.

Multe animale se adună in grupuri mari

și creează cele mai frumoase spectacole

din natură.

Dar de ce se formează aceste grupuri?

Răspunsuri des întâlnite sunt

că se simt în siguranță în grup
sau că așa vânează,

sau se adună din motive de reproducere,

iar toate aceste explicații,

deși adesea corecte,

presupun despre comportamentul animal

că animalele dețin controlul

asupra acțiunilor și a corpurilor lor.

Ceea ce de multe ori nu e așa.

Aceasta este o artemie, un soi de crevete.

Poate e mai cunoscută ca maimuța de mare.

E mică și de obicei trăiește singură

dar se poate aduna în roiuri ca acestea

care se întind în metrii întregi,

iar asta din cauza unui parazit.

Acești creveți sunt infestați de o tenie.

O tenie e de fapt un vierme lung,

cu genitale la un capăt și o gură coroiată la celălalt.

Ca jurnalist independent, îl simpatizez.

(Râsete)

Tenia suge nutrienți din corpul artemiei,

dar face și alte lucruri.

Le castrează,

le schimbă culoarea de la transparent la roșu deschis,

le face sa trăiască mai mult,

și, după cum a descoperit biologul Nicolas Rode,

le face să înoate în grupuri.

De ce? Pentru ca tenia, ca mulți alți paraziți,

are un ciclu complicat de viață

care presupune diferite gazde.

Creveții sunt doar o stație din călătoria teniei.

Destinația finală este

marele flamingo.

Tenia se poate reproduce doar în flamingo,

iar ca sa ajungă acolo, manipulează gazda-crevete

să formeze aceste roiuri strident colorate

ușor observabile de flamingo

și devorate.

Acesta e secretul roiurilor de artemii.

Nu sunt sociabile din proprie voință,

ci pentru ca sunt sub control.

Nu e datorată siguranței în grup,

ci dimpotrivă.

Tenia le deturnează creierele și corpurile,

transformându-le în vehicule

pentru a ajunge în flamingo.

Iată un alt exemplu

de manipulare parazitară.

Acesta e un greiere sinucigaș.

A înghițit o larvă
de vierme parazit nematomorf

sau Spinochordodes tellini.

Viermele ajunge la maturitate în greiere,

dar are nevoie de apă
pentru a se repoduce,

așa că va elibera proteine

care îl vor înnebuni pe greiere

și îl vor face să se comporte haotic.

Când se apropie de apă,

cum ar fi lângă o piscină,

greierele sare în ea, se îneacă,

și așa se eliberează viermele

din corpul sinucigașului.

Greierii sunt foarte încăpători.
Cine ar fi crezut?

Tenia și spinochordodes tellinii
nu sunt singurii de acest fel.

Fac parte dintr-o întreagă cavalcadă

de paraziți ce controlează creierul,

ciuperci, viruși, viermi, insecte
și multe altele

specializați în subminarea și invadarea

voinței gazdelor lor.

Prima oară am aflat
despre acest tip de viață

din cartea lui Attenborough "Trials of Life",

acum 20 de ani,

și mai târziu printr-o carte minunată

numită "Parasite Rex", scrisă
de amicul meu Carl Zimmer.

De atunci am tot scris despre aceste creaturi.

Puține subiecte din biologie mă încântă mai tare.

E ca și cum paraziții mi-ar controla creierul.

Pâna la urmă, sunt irezistibili

și fermecător de macabri.

Când scrii despre paraziți

tot vocabularul e plin de fraze de genul

"devorat de viu" și "izbucnește din corpul gazdă".

(Râsete)

Dar e mai mult decât atât.

Sunt scriitor, iar colegii scriitori din public

știu cât de mult ne plac poveștile.

Paraziții ne invită să rezistăm ispitei

unor povești evidente.

Lumea lor este una a întorsăturilor de situație

și a explicațiilor neașteptate.

De ce, de exemplu,

începe această omidă

să se lovească și să se zdruncine

când se apropie o insectă

și ce este cu acei coconi

care parcă stau de pază?

Oare iși protejează omida frații?

Nu.

Această omidă a fost atacată

de o viespe parazitară care a depus ouă în ea.

Ouăle au clocit și puii de viespe

au devorat omida de vie

înainte de a țâșni din corpul ei.

Înțelegeți ce spun?

Omida nu a murit încă.

Câteva viespi au rămas în urmă

controlând-o pentru a-și proteja frații

care se metamorfozează în adulți

în acești coconi.

Omida e un bodyguard zombie care dă din cap

pentru a proteja copiii

creaturii care a ucis-o.

(Aplauze)

Mai avem mult de discutat,
am doar 13 minute la dispoziție. (Râsete)

Probabil că unii dintre voi

sperați o consolare

cum că aceste creaturi sunt doar

ciudățenii ale naturii, outsideri,

ceea ce e de înțeles

deoarece
paraziții sunt foarte mici

și iși petrec mult timp

în corpul altora.

Nu sunt ușor de văzut,

dar asta nu înseamnă că nu sunt importanți.

Acum câțiva ani, Kevin Lafferty

a dus un grup de oameni de știință
în trei estuare californiene

unde au cântărit, au disecat

și au documentat
cam tot ce au putut găsi.

Și ce au găsit

au fost paraziți din abundență.

Cei mai comuni au fost trematoda,

viermi minusculi
specializați în castrarea gazdei lor,

cum ar fi acest melc ghinionist.

O singură trematodă e mică, microscopică,

dar cumulat cântăresc la fel de mult

ca toți peștii din estuare

și de la 3 la 9 ori mai mult ca toate păsările.

Vă amintiți de viermele Gordian,

treaba aia cu greierele?

Takuya Sato, om de știință japonez

a descoperit că întrun curent,

aceste creaturi duc așa de mulți greieri

și lăcuste în apă

încât insectele înecate

reprezintă până la 60%
din dieta păstrăvului autohton.

Manipularea nu este o ciudățenie.

E o parte importantă și normală

a lumii care ne înconjoară,

iar oamenii de știință au descoperit

sute de astfel de manipulatori,

și mai incitant e că încep să înțeleag

să înțeleagă exact cum își controlează gazdele.

Ăsta e exemplul mei preferat.

Aceasta este Ampulex compressa,

o specie de viespe,

și e un adevăr recunoscut universal,

că o asemenea viespe

care are ouă fertilizate

trebuie să fie în căutare de gândaci.

Când găsește unul,

îl înțeapă cu un ac,

care este și organ de simț.

Descoperirea asta a fost făcută acum 3 săptămâni.

Ea înțeapă cu un ac-organ de simț

care are niște protuberanțe senzoriale micuțe

cu care simte textura distinctivă a creierului

unui gândac.

Ca cineva care
căută ceva în geantă fără să se uite în ea,

viespea găsește creierul și îl injectează cu venin

vizând două grupări anumite de neuroni.

Cercetătorii israelieni Frederic Libersat și Ram Gal

au descoperit că veninul folosit
e o armă chimică foarte precisă.

Nici nu ucide gândacul și nici nu îl sedează.

Gândacul poate să plece,

să zboare sau să alerge după bunul plac,

dar nu alege să facă asta,

pentru că veninul îi ucide motivația de a merge,

și nimic mai mult.

Viespea de fapt anulează
butonul de scăpare în caz de pericol

din sistemul de operare al gândacului,

ca să își conducă victima lipsită de apărare

direct în cuibul ei, trăgând-ul de antene,

ca o persoană care plimbă un câine.

În cuib, ea implantează un ou pe gândac,

oul ecluzează, devorat de viu, izbucnește din corpul gazdă,

bla, bla, bla, știți procedura.

(Râsete) (Aplauze)

Eu susțin că, odată înțepat,

gândacul nu mai e gândac.

Mai degrabă e o extensie a viespii,

așa cum greierele era extensia viermelui Gordian.

Aceste gazde
nu vor supraviețui și nu se vor reproduce.

Au la fel de mult control asupra sorții lor

ca și mașina mea.

Odata invadate de paraziți,

gazdele nu mai au nimic de spus.

Acum, oamenii, desigur,

nu sunt străini manipulării.

Luăm droguri ca să modificăm reacțiile chimice din creierele noastre,

și ca să ne schimbăm stările,

iar ce sunt argumentele, publicitatea sau ideile mărețe

dacă nu încercări în a influența gândirea altcuiva.

Dar aceste încercări ale noastre

sunt crude și înșelătoare comparate cu

precizia fină și distinsă a paraziților.

Și-ar dori Don Draper să fie la fel de elegant

și precis precum viespea Ampulex compressa.

Eu cred că asta îi face pe paraziți

așa de siniștri și de interesanți.

Dăm așa de multă importanță liberului arbitru

și independenței noastre,

încât ideea pierderii acestor calități

în fața unor forțe nevăzute

induce multe dintre
cele mai adânci temeri societale.

Distopii orwelliene și conspirații întunecate

și răufăcători care controlează mințile,

scenarii fictive din fantezii întunecate.

Dar în natură, acestea se întâmplă tot timpul.

Ceea ce mă duce

la o întrebare evidentă și tulburătoare:

Există paraziți întunecați și siniștrii

care ne influențează comportamentul

fără să știm,

în afară de Agenția de Securitate Națională?

Dacă sunt....

(Râsete) (Aplauze)

Am un punct roșu pe frunte, nu?

(Râsete)

Dacă există, acesta e un bun candidat.

Aceasta este Toxoplasma gondii,
pe scurt Toxo,

pentru că orice creatură înspăimântătoare

merită o poreclă drăguță.

Toxo infestează mamifere,

foarte multe feluri de mamifere,

dar se poate reproduce doar în pisică.

Cercetători ca Joanne Webster au demonstrat

că dacă Toxo intră într-un șobolan sau șoarece,

transformă rozătoarea într-un proiectil căutător de pisici.

Când șobolanul infestat simte odorul încântător

al urinii de pisică,

va fugi către sursa mirosului

și nu în orice altă direcție de scăpare.

Pisica mănâncă șobolanul. Toxo face sex.

E povestea clasică a filmului Eat, Prey, Love.

(Râsete) (Aplauze)

Sunteți foarte darnici și generoși.

Bună Elizabeth,
mi-a plăcut la nebunie discursul tău.

Cum își controlează parazitul gazda

în acest fel?

Nu prea știm.

Știm doar că Toxo descarcă o enzimă

care creează dopamină, substanța care ține de

recompensă și motivație.

Știm că acționează asupra
anumitor părți din creierul rozătorului,

inclusiv pe cele care țin de excitare sexuală.

Dar cum se leagă toate piesele de puzzle

nu e foarte clar.

Ce e clar e că creatura

se compune doar dintr-o celulă.

Nu are sistem nervos.

Nu are conștiință.

Nici nu are corp.

Dar manipulează un mamifer?

Noi suntem mamifere.

Sigur suntem mai inteligenți decât un șobolan,

dar creierul nostru are aceeași structură de bază,

același tip de celule,

aceleași tipuri de substanțe,

și aceeași paraziți.

Estimările sunt variate, dar anumite cifre arată

că 1 din 3 oameni de pe Terra

are Toxo în creier.

În mod normal, asta nu duce la vreo boală.

Parazitul stă în stare de hibernare

o perioadă lungă de timp.

Dar sunt dovezi
că acei oameni purtători

au scoruri ușor diferite

la teste de personalitate decât alții,

că au un risc mai ridicat de accidente de mașină,

și că există dovezi că bolnavii de schizofrenie

au șanse mari de a fi purtători.

Acum, aceste dovezi sunt încă inconcluzive,

și între cercetătorii Toxo

părerile sunt împărțite
cu privire la influența parazitului

asupra comportamentului nostru.

La cât de răspândite sunt aceste manipulări,

ar fi complet implauzibil,

ca oamenii să fie singura specie

neafectată în mod asemănător.

Cred că tocmai capacitatea lor

de a ne răsturna percepția asupra lumii

îi face pe paraziți uimitori.

Ne invită constant să vedem lumea altfel,

și să ne întrebăm dacă comportamentul văzut

fie simplu și evident,

fie derutant și încurcat,

este rezultatul unor indivizi

care acționează după propria voință,

sau dacă sunt controlați

de către altceva.

Chiar dacă ideea e tulburătoare,

și obiceiurile paraziților dezgustătoare,

cred că abilitatea lor de a ne surprinde

îi face la fel de carismatici și de minunați

ca orice urs panda, fluture sau delfin.

La sfârșitul "Originii speciilor",

Charles Darwin scrie despre grandoarea vieții,

despre forme nenumărate de frumuseți

și splendori,

și mi-ar plăcea să cred că s-ar fi referit

la tenia care îi face pe creveți sociabili

sau la viespea care duce gândaci la plimbare.

Deși poate vorbește parazitul din mine.

Mulțumesc.

(Aplauze)