O turmă de antilope, un banc de pești,
un stol de păsări.
Multe animale se adună in grupuri mari
și creează cele mai frumoase spectacole
din natură.
Dar de ce se formează aceste grupuri?
Răspunsuri des întâlnite sunt
că se simt în siguranță în grup
sau că așa vânează,
sau se adună din motive de reproducere,
iar toate aceste explicații,
deși adesea corecte,
presupun despre comportamentul animal
că animalele dețin controlul
asupra acțiunilor și a corpurilor lor.
Ceea ce de multe ori nu e așa.
Aceasta este o artemie, un soi de crevete.
Poate e mai cunoscută ca maimuța de mare.
E mică și de obicei trăiește singură
dar se poate aduna în roiuri ca acestea
care se întind în metrii întregi,
iar asta din cauza unui parazit.
Acești creveți sunt infestați de o tenie.
O tenie e de fapt un vierme lung,
cu genitale la un capăt și o gură coroiată la celălalt.
Ca jurnalist independent, îl simpatizez.
(Râsete)
Tenia suge nutrienți din corpul artemiei,
dar face și alte lucruri.
Le castrează,
le schimbă culoarea de la transparent la roșu deschis,
le face sa trăiască mai mult,
și, după cum a descoperit biologul Nicolas Rode,
le face să înoate în grupuri.
De ce? Pentru ca tenia, ca mulți alți paraziți,
are un ciclu complicat de viață
care presupune diferite gazde.
Creveții sunt doar o stație din călătoria teniei.
Destinația finală este
marele flamingo.
Tenia se poate reproduce doar în flamingo,
iar ca sa ajungă acolo, manipulează gazda-crevete
să formeze aceste roiuri strident colorate
ușor observabile de flamingo
și devorate.
Acesta e secretul roiurilor de artemii.
Nu sunt sociabile din proprie voință,
ci pentru ca sunt sub control.
Nu e datorată siguranței în grup,
ci dimpotrivă.
Tenia le deturnează creierele și corpurile,
transformându-le în vehicule
pentru a ajunge în flamingo.
Iată un alt exemplu
de manipulare parazitară.
Acesta e un greiere sinucigaș.
A înghițit o larvă
de vierme parazit nematomorf
sau Spinochordodes tellini.
Viermele ajunge la maturitate în greiere,
dar are nevoie de apă
pentru a se repoduce,
așa că va elibera proteine
care îl vor înnebuni pe greiere
și îl vor face să se comporte haotic.
Când se apropie de apă,
cum ar fi lângă o piscină,
greierele sare în ea, se îneacă,
și așa se eliberează viermele
din corpul sinucigașului.
Greierii sunt foarte încăpători.
Cine ar fi crezut?
Tenia și spinochordodes tellinii
nu sunt singurii de acest fel.
Fac parte dintr-o întreagă cavalcadă
de paraziți ce controlează creierul,
ciuperci, viruși, viermi, insecte
și multe altele
specializați în subminarea și invadarea
voinței gazdelor lor.
Prima oară am aflat
despre acest tip de viață
din cartea lui Attenborough "Trials of Life",
acum 20 de ani,
și mai târziu printr-o carte minunată
numită "Parasite Rex", scrisă
de amicul meu Carl Zimmer.
De atunci am tot scris despre aceste creaturi.
Puține subiecte din biologie mă încântă mai tare.
E ca și cum paraziții mi-ar controla creierul.
Pâna la urmă, sunt irezistibili
și fermecător de macabri.
Când scrii despre paraziți
tot vocabularul e plin de fraze de genul
"devorat de viu" și "izbucnește din corpul gazdă".
(Râsete)
Dar e mai mult decât atât.
Sunt scriitor, iar colegii scriitori din public
știu cât de mult ne plac poveștile.
Paraziții ne invită să rezistăm ispitei
unor povești evidente.
Lumea lor este una a întorsăturilor de situație
și a explicațiilor neașteptate.
De ce, de exemplu,
începe această omidă
să se lovească și să se zdruncine
când se apropie o insectă
și ce este cu acei coconi
care parcă stau de pază?
Oare iși protejează omida frații?
Nu.
Această omidă a fost atacată
de o viespe parazitară care a depus ouă în ea.
Ouăle au clocit și puii de viespe
au devorat omida de vie
înainte de a țâșni din corpul ei.
Înțelegeți ce spun?
Omida nu a murit încă.
Câteva viespi au rămas în urmă
controlând-o pentru a-și proteja frații
care se metamorfozează în adulți
în acești coconi.
Omida e un bodyguard zombie care dă din cap
pentru a proteja copiii
creaturii care a ucis-o.
(Aplauze)
Mai avem mult de discutat,
am doar 13 minute la dispoziție. (Râsete)
Probabil că unii dintre voi
sperați o consolare
cum că aceste creaturi sunt doar
ciudățenii ale naturii, outsideri,
ceea ce e de înțeles
deoarece
paraziții sunt foarte mici
și iși petrec mult timp
în corpul altora.
Nu sunt ușor de văzut,
dar asta nu înseamnă că nu sunt importanți.
Acum câțiva ani, Kevin Lafferty
a dus un grup de oameni de știință
în trei estuare californiene
unde au cântărit, au disecat
și au documentat
cam tot ce au putut găsi.
Și ce au găsit
au fost paraziți din abundență.
Cei mai comuni au fost trematoda,
viermi minusculi
specializați în castrarea gazdei lor,
cum ar fi acest melc ghinionist.
O singură trematodă e mică, microscopică,
dar cumulat cântăresc la fel de mult
ca toți peștii din estuare
și de la 3 la 9 ori mai mult ca toate păsările.
Vă amintiți de viermele Gordian,
treaba aia cu greierele?
Takuya Sato, om de știință japonez
a descoperit că întrun curent,
aceste creaturi duc așa de mulți greieri
și lăcuste în apă
încât insectele înecate
reprezintă până la 60%
din dieta păstrăvului autohton.
Manipularea nu este o ciudățenie.
E o parte importantă și normală
a lumii care ne înconjoară,
iar oamenii de știință au descoperit
sute de astfel de manipulatori,
și mai incitant e că încep să înțeleag
să înțeleagă exact cum își controlează gazdele.
Ăsta e exemplul mei preferat.
Aceasta este Ampulex compressa,
o specie de viespe,
și e un adevăr recunoscut universal,
că o asemenea viespe
care are ouă fertilizate
trebuie să fie în căutare de gândaci.
Când găsește unul,
îl înțeapă cu un ac,
care este și organ de simț.
Descoperirea asta a fost făcută acum 3 săptămâni.
Ea înțeapă cu un ac-organ de simț
care are niște protuberanțe senzoriale micuțe
cu care simte textura distinctivă a creierului
unui gândac.
Ca cineva care
căută ceva în geantă fără să se uite în ea,
viespea găsește creierul și îl injectează cu venin
vizând două grupări anumite de neuroni.
Cercetătorii israelieni Frederic Libersat și Ram Gal
au descoperit că veninul folosit
e o armă chimică foarte precisă.
Nici nu ucide gândacul și nici nu îl sedează.
Gândacul poate să plece,
să zboare sau să alerge după bunul plac,
dar nu alege să facă asta,
pentru că veninul îi ucide motivația de a merge,
și nimic mai mult.
Viespea de fapt anulează
butonul de scăpare în caz de pericol
din sistemul de operare al gândacului,
ca să își conducă victima lipsită de apărare
direct în cuibul ei, trăgând-ul de antene,
ca o persoană care plimbă un câine.
În cuib, ea implantează un ou pe gândac,
oul ecluzează, devorat de viu, izbucnește din corpul gazdă,
bla, bla, bla, știți procedura.
(Râsete) (Aplauze)
Eu susțin că, odată înțepat,
gândacul nu mai e gândac.
Mai degrabă e o extensie a viespii,
așa cum greierele era extensia viermelui Gordian.
Aceste gazde
nu vor supraviețui și nu se vor reproduce.
Au la fel de mult control asupra sorții lor
ca și mașina mea.
Odata invadate de paraziți,
gazdele nu mai au nimic de spus.
Acum, oamenii, desigur,
nu sunt străini manipulării.
Luăm droguri ca să modificăm reacțiile chimice din creierele noastre,
și ca să ne schimbăm stările,
iar ce sunt argumentele, publicitatea sau ideile mărețe
dacă nu încercări în a influența gândirea altcuiva.
Dar aceste încercări ale noastre
sunt crude și înșelătoare comparate cu
precizia fină și distinsă a paraziților.
Și-ar dori Don Draper să fie la fel de elegant
și precis precum viespea Ampulex compressa.
Eu cred că asta îi face pe paraziți
așa de siniștri și de interesanți.
Dăm așa de multă importanță liberului arbitru
și independenței noastre,
încât ideea pierderii acestor calități
în fața unor forțe nevăzute
induce multe dintre
cele mai adânci temeri societale.
Distopii orwelliene și conspirații întunecate
și răufăcători care controlează mințile,
scenarii fictive din fantezii întunecate.
Dar în natură, acestea se întâmplă tot timpul.
Ceea ce mă duce
la o întrebare evidentă și tulburătoare:
Există paraziți întunecați și siniștrii
care ne influențează comportamentul
fără să știm,
în afară de Agenția de Securitate Națională?
Dacă sunt....
(Râsete) (Aplauze)
Am un punct roșu pe frunte, nu?
(Râsete)
Dacă există, acesta e un bun candidat.
Aceasta este Toxoplasma gondii,
pe scurt Toxo,
pentru că orice creatură înspăimântătoare
merită o poreclă drăguță.
Toxo infestează mamifere,
foarte multe feluri de mamifere,
dar se poate reproduce doar în pisică.
Cercetători ca Joanne Webster au demonstrat
că dacă Toxo intră într-un șobolan sau șoarece,
transformă rozătoarea într-un proiectil căutător de pisici.
Când șobolanul infestat simte odorul încântător
al urinii de pisică,
va fugi către sursa mirosului
și nu în orice altă direcție de scăpare.
Pisica mănâncă șobolanul. Toxo face sex.
E povestea clasică a filmului Eat, Prey, Love.
(Râsete) (Aplauze)
Sunteți foarte darnici și generoși.
Bună Elizabeth,
mi-a plăcut la nebunie discursul tău.
Cum își controlează parazitul gazda
în acest fel?
Nu prea știm.
Știm doar că Toxo descarcă o enzimă
care creează dopamină, substanța care ține de
recompensă și motivație.
Știm că acționează asupra
anumitor părți din creierul rozătorului,
inclusiv pe cele care țin de excitare sexuală.
Dar cum se leagă toate piesele de puzzle
nu e foarte clar.
Ce e clar e că creatura
se compune doar dintr-o celulă.
Nu are sistem nervos.
Nu are conștiință.
Nici nu are corp.
Dar manipulează un mamifer?
Noi suntem mamifere.
Sigur suntem mai inteligenți decât un șobolan,
dar creierul nostru are aceeași structură de bază,
același tip de celule,
aceleași tipuri de substanțe,
și aceeași paraziți.
Estimările sunt variate, dar anumite cifre arată
că 1 din 3 oameni de pe Terra
are Toxo în creier.
În mod normal, asta nu duce la vreo boală.
Parazitul stă în stare de hibernare
o perioadă lungă de timp.
Dar sunt dovezi
că acei oameni purtători
au scoruri ușor diferite
la teste de personalitate decât alții,
că au un risc mai ridicat de accidente de mașină,
și că există dovezi că bolnavii de schizofrenie
au șanse mari de a fi purtători.
Acum, aceste dovezi sunt încă inconcluzive,
și între cercetătorii Toxo
părerile sunt împărțite
cu privire la influența parazitului
asupra comportamentului nostru.
La cât de răspândite sunt aceste manipulări,
ar fi complet implauzibil,
ca oamenii să fie singura specie
neafectată în mod asemănător.
Cred că tocmai capacitatea lor
de a ne răsturna percepția asupra lumii
îi face pe paraziți uimitori.
Ne invită constant să vedem lumea altfel,
și să ne întrebăm dacă comportamentul văzut
fie simplu și evident,
fie derutant și încurcat,
este rezultatul unor indivizi
care acționează după propria voință,
sau dacă sunt controlați
de către altceva.
Chiar dacă ideea e tulburătoare,
și obiceiurile paraziților dezgustătoare,
cred că abilitatea lor de a ne surprinde
îi face la fel de carismatici și de minunați
ca orice urs panda, fluture sau delfin.
La sfârșitul "Originii speciilor",
Charles Darwin scrie despre grandoarea vieții,
despre forme nenumărate de frumuseți
și splendori,
și mi-ar plăcea să cred că s-ar fi referit
la tenia care îi face pe creveți sociabili
sau la viespea care duce gândaci la plimbare.
Deși poate vorbește parazitul din mine.
Mulțumesc.
(Aplauze)