O turmă de antilope, un banc de pești, un stol de păsări. Multe animale se adună in grupuri mari și creează cele mai frumoase spectacole din natură. Dar de ce se formează aceste grupuri? Răspunsuri des întâlnite sunt că se simt în siguranță în grup sau că așa vânează, sau se adună din motive de reproducere, iar toate aceste explicații, deși adesea corecte, presupun despre comportamentul animal că animalele dețin controlul asupra acțiunilor și a corpurilor lor. Ceea ce de multe ori nu e așa. Aceasta este o artemie, un soi de crevete. Poate e mai cunoscută ca maimuța de mare. E mică și de obicei trăiește singură dar se poate aduna în roiuri ca acestea care se întind în metrii întregi, iar asta din cauza unui parazit. Acești creveți sunt infestați de o tenie. O tenie e de fapt un vierme lung, cu genitale la un capăt și o gură coroiată la celălalt. Ca jurnalist independent, îl simpatizez. (Râsete) Tenia suge nutrienți din corpul artemiei, dar face și alte lucruri. Le castrează, le schimbă culoarea de la transparent la roșu deschis, le face sa trăiască mai mult, și, după cum a descoperit biologul Nicolas Rode, le face să înoate în grupuri. De ce? Pentru ca tenia, ca mulți alți paraziți, are un ciclu complicat de viață care presupune diferite gazde. Creveții sunt doar o stație din călătoria teniei. Destinația finală este marele flamingo. Tenia se poate reproduce doar în flamingo, iar ca sa ajungă acolo, manipulează gazda-crevete să formeze aceste roiuri strident colorate ușor observabile de flamingo și devorate. Acesta e secretul roiurilor de artemii. Nu sunt sociabile din proprie voință, ci pentru ca sunt sub control. Nu e datorată siguranței în grup, ci dimpotrivă. Tenia le deturnează creierele și corpurile, transformându-le în vehicule pentru a ajunge în flamingo. Iată un alt exemplu de manipulare parazitară. Acesta e un greiere sinucigaș. A înghițit o larvă de vierme parazit nematomorf sau Spinochordodes tellini. Viermele ajunge la maturitate în greiere, dar are nevoie de apă pentru a se repoduce, așa că va elibera proteine care îl vor înnebuni pe greiere și îl vor face să se comporte haotic. Când se apropie de apă, cum ar fi lângă o piscină, greierele sare în ea, se îneacă, și așa se eliberează viermele din corpul sinucigașului. Greierii sunt foarte încăpători. Cine ar fi crezut? Tenia și spinochordodes tellinii nu sunt singurii de acest fel. Fac parte dintr-o întreagă cavalcadă de paraziți ce controlează creierul, ciuperci, viruși, viermi, insecte și multe altele specializați în subminarea și invadarea voinței gazdelor lor. Prima oară am aflat despre acest tip de viață din cartea lui Attenborough "Trials of Life", acum 20 de ani, și mai târziu printr-o carte minunată numită "Parasite Rex", scrisă de amicul meu Carl Zimmer. De atunci am tot scris despre aceste creaturi. Puține subiecte din biologie mă încântă mai tare. E ca și cum paraziții mi-ar controla creierul. Pâna la urmă, sunt irezistibili și fermecător de macabri. Când scrii despre paraziți tot vocabularul e plin de fraze de genul "devorat de viu" și "izbucnește din corpul gazdă". (Râsete) Dar e mai mult decât atât. Sunt scriitor, iar colegii scriitori din public știu cât de mult ne plac poveștile. Paraziții ne invită să rezistăm ispitei unor povești evidente. Lumea lor este una a întorsăturilor de situație și a explicațiilor neașteptate. De ce, de exemplu, începe această omidă să se lovească și să se zdruncine când se apropie o insectă și ce este cu acei coconi care parcă stau de pază? Oare iși protejează omida frații? Nu. Această omidă a fost atacată de o viespe parazitară care a depus ouă în ea. Ouăle au clocit și puii de viespe au devorat omida de vie înainte de a țâșni din corpul ei. Înțelegeți ce spun? Omida nu a murit încă. Câteva viespi au rămas în urmă controlând-o pentru a-și proteja frații care se metamorfozează în adulți în acești coconi. Omida e un bodyguard zombie care dă din cap pentru a proteja copiii creaturii care a ucis-o. (Aplauze) Mai avem mult de discutat, am doar 13 minute la dispoziție. (Râsete) Probabil că unii dintre voi sperați o consolare cum că aceste creaturi sunt doar ciudățenii ale naturii, outsideri, ceea ce e de înțeles deoarece paraziții sunt foarte mici și iși petrec mult timp în corpul altora. Nu sunt ușor de văzut, dar asta nu înseamnă că nu sunt importanți. Acum câțiva ani, Kevin Lafferty a dus un grup de oameni de știință în trei estuare californiene unde au cântărit, au disecat și au documentat cam tot ce au putut găsi. Și ce au găsit au fost paraziți din abundență. Cei mai comuni au fost trematoda, viermi minusculi specializați în castrarea gazdei lor, cum ar fi acest melc ghinionist. O singură trematodă e mică, microscopică, dar cumulat cântăresc la fel de mult ca toți peștii din estuare și de la 3 la 9 ori mai mult ca toate păsările. Vă amintiți de viermele Gordian, treaba aia cu greierele? Takuya Sato, om de știință japonez a descoperit că întrun curent, aceste creaturi duc așa de mulți greieri și lăcuste în apă încât insectele înecate reprezintă până la 60% din dieta păstrăvului autohton. Manipularea nu este o ciudățenie. E o parte importantă și normală a lumii care ne înconjoară, iar oamenii de știință au descoperit sute de astfel de manipulatori, și mai incitant e că încep să înțeleag să înțeleagă exact cum își controlează gazdele. Ăsta e exemplul mei preferat. Aceasta este Ampulex compressa, o specie de viespe, și e un adevăr recunoscut universal, că o asemenea viespe care are ouă fertilizate trebuie să fie în căutare de gândaci. Când găsește unul, îl înțeapă cu un ac, care este și organ de simț. Descoperirea asta a fost făcută acum 3 săptămâni. Ea înțeapă cu un ac-organ de simț care are niște protuberanțe senzoriale micuțe cu care simte textura distinctivă a creierului unui gândac. Ca cineva care căută ceva în geantă fără să se uite în ea, viespea găsește creierul și îl injectează cu venin vizând două grupări anumite de neuroni. Cercetătorii israelieni Frederic Libersat și Ram Gal au descoperit că veninul folosit e o armă chimică foarte precisă. Nici nu ucide gândacul și nici nu îl sedează. Gândacul poate să plece, să zboare sau să alerge după bunul plac, dar nu alege să facă asta, pentru că veninul îi ucide motivația de a merge, și nimic mai mult. Viespea de fapt anulează butonul de scăpare în caz de pericol din sistemul de operare al gândacului, ca să își conducă victima lipsită de apărare direct în cuibul ei, trăgând-ul de antene, ca o persoană care plimbă un câine. În cuib, ea implantează un ou pe gândac, oul ecluzează, devorat de viu, izbucnește din corpul gazdă, bla, bla, bla, știți procedura. (Râsete) (Aplauze) Eu susțin că, odată înțepat, gândacul nu mai e gândac. Mai degrabă e o extensie a viespii, așa cum greierele era extensia viermelui Gordian. Aceste gazde nu vor supraviețui și nu se vor reproduce. Au la fel de mult control asupra sorții lor ca și mașina mea. Odata invadate de paraziți, gazdele nu mai au nimic de spus. Acum, oamenii, desigur, nu sunt străini manipulării. Luăm droguri ca să modificăm reacțiile chimice din creierele noastre, și ca să ne schimbăm stările, iar ce sunt argumentele, publicitatea sau ideile mărețe dacă nu încercări în a influența gândirea altcuiva. Dar aceste încercări ale noastre sunt crude și înșelătoare comparate cu precizia fină și distinsă a paraziților. Și-ar dori Don Draper să fie la fel de elegant și precis precum viespea Ampulex compressa. Eu cred că asta îi face pe paraziți așa de siniștri și de interesanți. Dăm așa de multă importanță liberului arbitru și independenței noastre, încât ideea pierderii acestor calități în fața unor forțe nevăzute induce multe dintre cele mai adânci temeri societale. Distopii orwelliene și conspirații întunecate și răufăcători care controlează mințile, scenarii fictive din fantezii întunecate. Dar în natură, acestea se întâmplă tot timpul. Ceea ce mă duce la o întrebare evidentă și tulburătoare: Există paraziți întunecați și siniștrii care ne influențează comportamentul fără să știm, în afară de Agenția de Securitate Națională? Dacă sunt.... (Râsete) (Aplauze) Am un punct roșu pe frunte, nu? (Râsete) Dacă există, acesta e un bun candidat. Aceasta este Toxoplasma gondii, pe scurt Toxo, pentru că orice creatură înspăimântătoare merită o poreclă drăguță. Toxo infestează mamifere, foarte multe feluri de mamifere, dar se poate reproduce doar în pisică. Cercetători ca Joanne Webster au demonstrat că dacă Toxo intră într-un șobolan sau șoarece, transformă rozătoarea într-un proiectil căutător de pisici. Când șobolanul infestat simte odorul încântător al urinii de pisică, va fugi către sursa mirosului și nu în orice altă direcție de scăpare. Pisica mănâncă șobolanul. Toxo face sex. E povestea clasică a filmului Eat, Prey, Love. (Râsete) (Aplauze) Sunteți foarte darnici și generoși. Bună Elizabeth, mi-a plăcut la nebunie discursul tău. Cum își controlează parazitul gazda în acest fel? Nu prea știm. Știm doar că Toxo descarcă o enzimă care creează dopamină, substanța care ține de recompensă și motivație. Știm că acționează asupra anumitor părți din creierul rozătorului, inclusiv pe cele care țin de excitare sexuală. Dar cum se leagă toate piesele de puzzle nu e foarte clar. Ce e clar e că creatura se compune doar dintr-o celulă. Nu are sistem nervos. Nu are conștiință. Nici nu are corp. Dar manipulează un mamifer? Noi suntem mamifere. Sigur suntem mai inteligenți decât un șobolan, dar creierul nostru are aceeași structură de bază, același tip de celule, aceleași tipuri de substanțe, și aceeași paraziți. Estimările sunt variate, dar anumite cifre arată că 1 din 3 oameni de pe Terra are Toxo în creier. În mod normal, asta nu duce la vreo boală. Parazitul stă în stare de hibernare o perioadă lungă de timp. Dar sunt dovezi că acei oameni purtători au scoruri ușor diferite la teste de personalitate decât alții, că au un risc mai ridicat de accidente de mașină, și că există dovezi că bolnavii de schizofrenie au șanse mari de a fi purtători. Acum, aceste dovezi sunt încă inconcluzive, și între cercetătorii Toxo părerile sunt împărțite cu privire la influența parazitului asupra comportamentului nostru. La cât de răspândite sunt aceste manipulări, ar fi complet implauzibil, ca oamenii să fie singura specie neafectată în mod asemănător. Cred că tocmai capacitatea lor de a ne răsturna percepția asupra lumii îi face pe paraziți uimitori. Ne invită constant să vedem lumea altfel, și să ne întrebăm dacă comportamentul văzut fie simplu și evident, fie derutant și încurcat, este rezultatul unor indivizi care acționează după propria voință, sau dacă sunt controlați de către altceva. Chiar dacă ideea e tulburătoare, și obiceiurile paraziților dezgustătoare, cred că abilitatea lor de a ne surprinde îi face la fel de carismatici și de minunați ca orice urs panda, fluture sau delfin. La sfârșitul "Originii speciilor", Charles Darwin scrie despre grandoarea vieții, despre forme nenumărate de frumuseți și splendori, și mi-ar plăcea să cred că s-ar fi referit la tenia care îi face pe creveți sociabili sau la viespea care duce gândaci la plimbare. Deși poate vorbește parazitul din mine. Mulțumesc. (Aplauze)