Am încetat să avem încredere în instituții și am început să avem încredere în necunoscuți

Ceva extraordinar ne schimbă conceptul de încredere, spune Rachel Botsman. Obișnuiți să avem încredere în instituții precum guverne și bănci, astăzi ne bazăm din ce în ce mai mult pe ceilalți, adesea necunoscuți, pe platforme precum Airbnb și Uber și tehnologii precum blockchain. Această nouă eră a încrederii ar putea duce la o societate mai transparentă, mai inclusivă și mai responsabilă... dacă o facem cum trebuie. Tu în cine ai încredere?

Haideți să vorbim despre încredere.

Știm cu toții că încrederea e importantă,

dar când vine vorba
de încrederea în oameni,

se întâmplă ceva extraordinar.

Vă rog să ridicați mâna

dacă ați fost vreodată
gazde sau oaspeți pe Airbnb.

Uau, foarte mulți!

Cine deține Bitcoin?

Încă mulți. OK.

Vă rog să ridicați mâna
dacă ați folosit vreodată Tinder

pentru a vă găsi un partener.

(Râsete)

E foarte greu să număr,
pentru că faceți cam așa.

(Râsete)

Toate acestea sunt exemple
despre cum tehnologia

creează noi mecanisme

ce ne dau posibilitatea să avem încredere
în oameni, companii și idei necunoscute.

Totuși, în același timp,

încrederea în instituții:

bănci, guverne și chiar biserici

se prăbușește.

Deci, ce se întâmplă aici

și în cine avem încredere?

Să începem în Franța, cu o platformă...
cu o companie mai bine zis,

cu un nume destul de amuzant,

BlaBlaCar.

E o platformă ce face legătura
între șoferi și pasageri

ce vor să călătorească împreună
pe distanțe lungi.

Distanța medie este de 320 de kilometri.

Deci e o idee bună să îți alegi
cu grijă partenerii de drum.

Profilurile sociale și recomandările
îi ajută pe oameni să aleagă.

Poți vedea dacă cineva e fumător,
ce fel de muzică îi place,

poți vedea dacă își vor aduce
câinele cu ei.

Dar s-a constat că indiciul social
cel mai important

e cât de mult se va vorbi în mașină.

(Râsete)

Bla, nu foarte mult,

bla bla, un pic de pălăvrăgeală,

iar bla bla bla, n-o să te oprești
din vorbit tot drumul

de la Londra la Paris.

(Râsete)

E surprinzător
că această idee funcționează,

pentru că e total opusă
lecției primite în copilărie:

nu te urca în mașină cu un străin.

Totuși, BlaBlaCar transportă
mai mult de 4 milioane de oameni

în fiecare lună.

Ca să vă dați seama,
înseamnă mai mulți pasageri

decât transportă Eurostar
sau compania aeriană JetBlue.

BlaBlaCar e un exemplu minunat
al modului în care tehnologia

permite milioanelor de oameni
din toată lumea să aibă încredere.

Un act de încredere are loc
când riscăm și facem ceva nou sau diferit

de până atunci.

Haideți să ne imaginăm împreună.

Vreau să închideți ochii.

E un bărbat care se uită la mine
cu ochii larg deschiși.

De pe cercul ăsta mare și roșu văd tot.

Deci, închideți ochii.

(Râsete) (Aplauze)

O să-i închid și eu.

Vreau doar să vă imaginați
că există o prăpastie

între voi și un lucru necunoscut.

Poate să fie cineva
pe care tocmai l-ați întâlnit.

Poate să fie un loc
în care nu ați mai fost.

Poate fi ceva ce
nu ați mai încercat înainte.

Ați înțeles?

OK. Acum puteți să deschideți ochii.

Pentru a putea face saltul
de la un loc sigur,

pentru a risca cu cineva
sau ceva necunoscut,

aveți nevoie de o forță
care să vă tragă peste acest gol,

iar acea forță extraordinară e încrederea.

Încrederea este un concept evaziv

și totuși depindem de el
pentru a putea trăi.

Am încredere în copiii mei

atunci când îmi spun
că vor stinge lumina noaptea.

Am avut încredere în pilotul
cu care am zburat.

E un cuvânt pe care îl folosim mult,

fără să ne gândim ce înseamnă de fapt

și cum funcționează
în diferite situații din viețile noastre.

Există, de fapt,
sute de definiții ale încrederii,

iar majoritatea se reduc
la un fel de evaluare a riscului,

despre cât de probabil este
ca lucrurile să meargă bine.

Dar nu îmi place
această definiție a încrederii,

pentru că face încrederea
să pară logică și predictibilă

și nu ajunge cu adevărat
la esența naturii umane

a ceea ce ne permite să facem

și cum ne dă posibilitatea

să ne conectăm cu alți oameni.

Așa că eu o definesc altfel.

Ca o relație încrezătoare cu necunoscutul.

Ei bine, când privești
din această perspectivă,

începe să fie clar de ce
are capacitatea unică

de a ne da posibilitatea
să facem față nesiguranței,

să avem încredere în necunoscuți,

să mergem înainte.

Oamenii sunt fantastici

când vine vorba de încredere.

Vă amintiți când v-ați introdus
prima oară datele de pe card

pe un website?

Acesta e încredere oarbă.

Îmi amintesc foarte clar
că i-am spus tatălui meu

că vreau să cumpăr un Peugeot albastru
la mâna a doua de pe eBay,

iar el mi-a arătat imediat

că numele vânzătorului
era „Magicianul Invizibil”,

și că n-ar fi o idee prea bună.

(Râsete)

Activitatea și cercetarea mea
se axează pe modul în care tehnologia

influențează liantul social al lumii,

încrederea dintre oameni

și e un domeniu fascinant de studiu,

pentru că există atât de multe lucruri
pe care nu le știm încă.

De exemplu, bărbații și femeile
cred la fel în mediile digitale?

Modul în care consolidăm încrederea
față în față este la fel cu cel online?

Se poate transmite încrederea?

Dacă ai încredere că vei găsi
un partener pe Tinder,

crezi că ai șanse mai mari
să găsești o cursă pe BlaBlaCar?

Din studiul a sute de rețele și piețe,

se poate observa un tipar
pe care îl urmăresc oamenii,

ceea ce eu numesc
„a urca pe scara încrederii”.

Voi folosi BlaBlaCar ca exemplu
pentru a explica.

La primul nivel

trebuie să ai încredere în idee.

Trebuie să ai încredere

în ideea că împărțirea unei călătorii
este sigură și merită încercată.

Al doilea este să ai încredere în program,

în faptul că BlaBlaCar te ajută
dacă ceva nu merge bine.

Iar al treilea nivel este despre cum
să folosești bucățele de informație

pentru a decide dacă persoana cealaltă
este de încredere.

Prima oară când urcăm pe scara încrederii

e un sentiment ciudat, chiar riscant,

dar ajungem la un punct
în care acestea devin complet normale.

Ni se schimbă comportamentul,

chiar foarte repede câteodată.

Cu alte cuvinte, încrederea
activează schimbarea și inovația.

O idee ce mi-a atras atenția
și la care aș vrea să vă gândiți

este dacă putem înțelege mai bine

valurile de perturbare și schimbare
în indivizi din societate

prin prisma încrederii.

Ei bine, se pare
că încrederea a evoluat

în trei capitole importante
de-a lungul istoriei umane:

locală, instituțională

și cea în care intrăm acum, distribuită.

Deci pentru mult timp,

până la jumătatea anilor 1800,

încrederea era construită
în jurul relațiilor foarte strânse.

Să spunem că locuiesc într-un sat

împreună cu primele cinci rânduri
din acestă sală

și toți ne cunoaștem,

și să spunem că aș fi vrut
să împrumut bani.

Bărbatul care ținea ochii deschiși
s-ar putea să-mi împrumute,

iar dacă nu i-aș fi dat înapoi,

ați ști cu toții că n-am fost cinstită.

M-aș alege cu o reputație proastă

și ați refuza să faceți afaceri
cu mine în viitor.

Încrederea era în general locală
și bazată pe responsabilitate.

La jumătatea secolului al XIX-lea,

societatea a trecut prin schimbări majore.

Oamenii s-au mutat în orașe în plină
dezvoltare, ca Londra și San Francisco,

iar un bancher local de aici
a fost înlocuit de marile corporații

care nu ne știau pe fiecare în parte.

Am început să ne punem încrederea

în sisteme necunoscute ale autorității,

contracte, reglementări și asigurări

și să avem mai puțină încredere în alții.

Încrederea a devenit instituțională
și bazată pe comision.

Se vorbește des despre cum încrederea
în instituții și în multe corporații

a scăzut în mod constant
și continuă să scadă.

Sunt tot timpul șocată
de marile abuzuri de încredere:

pirateria telefoanelor de la News Corp,

scandalul emisiilor de gaze
de la Volkswagen,

abuzul extins din biserica catolică,

faptul că un singur bancher nenorocit

a fost trimis la închisoare
după marea criză financiară,

sau, mai recent, dosarele Panama

care au arătat cum bogații profită
de sistemul de taxe din alte țări.

Și lucrul care mă surprinde cel mai mult

este de ce conducătorilor le este așa greu

să își ceară iertare,
să își ceară sincer iertare

atunci când ne este distrusă încrederea?

Ar fi ușor să concluzionăm că încrederea
în instituții nu funcționează,

pentru că suntem sătui

de obrăznicia pe față
a elitelor mincinoase,

dar ceea ce se întâmplă acum

depășește chestionarea excesivă
a mărimii și structurii instituțiilor.

Începem să ne dăm seama

că încrederea în instituții

nu a fost creată pentru era digitală.

Convențiile despre cum
se construiește încrederea,

cum se gestionează, se pierde, se repară,

în branduri, lideri și sisteme

sunt întoarse pe dos.

Este un lucru interesant,

dar înfricoșător,

pentru că ne forțează
pe mulți dintre noi să regândim

cum se construiește și se pierde
încrederea cu clienții, cu angajații

și chiar cu cei dragi ai noștri.

Vorbeam recent cu directorul general
al unui lanț hotelier internațional

și așa cum se întâmplă adesea,
am ajuns la tema Airbnb.

Și a recunoscut că l-a uimit succesul lor.

Era nedumerit cum o companie

bazată pe dorința unor necunoscuți
de a avea încredere unii în alții

poate funcționa atât de bine
în 191 de țări.

Așa că i-am spus
că am o mărturisire de făcut

și s-a uitat la mine puțin ciudat

și am spus...

și sunt sigură
că mulți dintre voi faceți la fel...

nu mă deranjez mereu să agăț prosoapele

când plec de la hotel,

dar nu aș face niciodată asta
ca oaspete la Airbnb.

Iar motivul pentru care nu aș face
niciodată asta ca oaspete la Airbnb

este pentru că oaspeții știu
că vor fi evaluați de gazde,

iar acele evaluări
le pot influența posibilitatea

de a tranzacționa în viitor.

Este un exemplu simplu de cum încrederea
online ne va schimba comportamentul

în lumea reală,

ne va face mai responsabili

în moduri la care nici nu ne gândim.

Nu spun că nu avem nevoie de hoteluri

sau de forme tradiționale de autoritate.

Dar ceea ce nu putem nega

este că modul în care încrederea
circulă prin societate se schimbă

și creează această mare transformare

dincolo de secolul XX,

definit de încrederea instituțională

către secolul XXI,

alimentat de încrederea distribuită.

Încrederea nu mai este de sus în jos.

Este desfăcută și răsturnată.

Nu mai este opacă și liniară.

O nouă rețetă de încredere
își face apariția,

este redistribuită printre oameni

și se bazează pe responsabilitate.

Iar această schimbare va fi grăbită

odată cu apariția blockchain-ului,

tehnologia inovatoare a registrelor
care stau la baza Bitcoin.

Haideți să recunoaștem,

să înțelegem funcționarea blockchain-ul

este ceva fantastic.

Iar unul dintre motive
este că presupune înțelegerea

unor concepte destul de complicate

cu nume groaznice.

Mă refer la algoritmi criptografici
și funcții de distribuire,

oameni numiți mineri,
care verifică tranzacțiile...

toate acestea au fost create
de această persoană misterioasă

numită Satoshi Nakamoto.

Aceasta este o încredere enormă
care nu s-a întâmplat până acum.

(Aplauze)

Dar să încercăm să ne imaginăm.

Ziarul „The Economist”
a descris elocvent blockchain-ul

ca o rețea nemaipomenită
în care să ai siguranța lucrurilor.

Cea mai simplă modalitate de descriere
e să vă imaginați căsuțele într-un tabel,

fiind umplute cu active.

De exemplu un titlu de proprietate.

Sau o tranzacție la bursă.

Ar putea fi un bun de creație,
cum ar fi drepturile de autor.

De fiecare dată când ceva se mișcă

de la un loc din registru la altul,

transferul de active
este ștampilat cu o dată și o oră

și înregistrat public pe blockchain.

Este foarte simplu.

Adevărata implicație a blockchain-ului

este că elimină nevoia
oricărei terțe persoane,

cum ar fi un avocat,

un intermediar de încredere
sau unul non-guvernamental

de a facilita schimbul.

Dacă ne întoarcem la scara de încredere,

tot trebuie să crezi în idee,

în platformă,

dar nu trebuie să crezi în celălalt

în sensul tradițional.

Implicațiile sunt imense.

Așa cum internetul a deschis
calea spre o eră a informației

accesibilă tuturor,

blockchain-ul va revoluționa
încrederea la nivel global.

Am așteptat intenționat până la sfârșit,
pentru a menționa Uber,

pentru că îmi dau seama că este un exemplu

controversat și prea des folosit,

dar în contextul erei noi de încredere,
este un excelent studiu de caz.

Vom vedea cazuri de abuz
de încredere distribuită.

Deja am văzut asta și poate
să ia o turnură groaznică.

Nu mă surprinde că vedem proteste
ale asociațiilor de taximetriști

peste tot în lume

încercând să convingă guvernele
să interzică Uber că nu ar fi sigur.

Eram la Londra când au avut loc
aceste proteste

și am observat un tweet

al lui Matt Hancock,
ministrul britanic de afaceri.

Scria:

„Are cineva detalii despre aplicația #Uber
de care vorbește toată lumea?

(Râsete)

Nu am auzit de ea până astăzi.”

Asociațiile de taximetriști

au pus în aplicare prima treaptă
de pe scara încrederii.

Au legitimizat ideea
pe care încercau să o elimine

și noile înregistrări au crescut
cu 850% în 24 de ore.

Aceasta este o ilustrare foarte bună

că odată cu pierderea încrederii
într-o conduită sau un domeniu întreg,

nu mai e cale de întoarcere.

În fiecare zi, cinci milioane de oameni
vor risca să aibă încredere

și vor lua un Uber.

În China, pe Didi,
platforma de curse comune,

11 milioane de curse au loc în fiecare zi.

Asta înseamnă 127 de curse pe secundă,

însemnând că avem de-a face
cu un fenomen transcultural.

Ce e extraordinar e că atât șoferii,
cât și pasagerii spun

că văzând un nume,

și văzând fotografia și evaluarea cuiva

îi face să se simtă mai în siguranță

și cum probabil ați experimentat,

chiar să se poarte
un pic mai bine în taxi.

Uber și Didi sunt exemple
recente, dar puternice

despre cum tehnologia
creează încredere între oameni

în moduri și la o scară
la care nu au fost posibile înainte.

Astăzi, mulți suntem obișnuiți să ne urcăm
în mașini conduse de necunoscuți.

Ne întâlnim cu persoana cu care aplicația
ne-a ajutat să ne potrivim.

Ne împărțim casele cu oameni
pe care nu îi cunoaștem.

Acesta este doar începutul,

pentru că adevărata perturbare ce are loc

nu este de natură tehnologică.

Este transformarea încrederii
pe care o creează,

cât despre mine, eu vreau să ajut oamenii
să înțeleagă această nouă eră a încrederii

pentru a putea să o înțelegem

și să profităm de șansele
de a redefini sistemele

care sunt mai transparente,
inclusive și responsabile.

Mulțumesc foarte mult.

(Aplauze)

Mulțumesc.

(Aplauze)