A dărui din averea noastră e cel mai mulţumitor lucru pe care l-am făcut

În 1993 Bill şi Melinda Gates --atunci logodiţi-- au făcut o plimbare pe plaja din Zanzibar şi au luat o decizie curajoasă prin care doreau să se asigure că averea de la Microsoft va merge înapoi către societate. Într-o conversaţie cu Chris Anderson, cuplul vorbeşte despre munca lor la Fundaţia Bill & Melinda Gates, cât şi despre mariaj, copii, eşec şi satisfacţia de a dărui o mare parte din averea lor.

Chris Anderson: Acesta
e un interviu diferit.

Pornind de la faptul că o imagine
valorează cât o mie de cuvinte,

i-am rugat pe Bill și Melinda

să aleagă din arhiva lor

imagini care i-ar ajuta să explice

unele lucruri făcute de ei

și a modul în care le-au realizat.

Așadar, vom începe.

Melinda, când și unde a fost asta

și cine-i bărbatul chipeș de lângă tine?

Melinda Gates: Cel cu ochelarii mari?

Suntem în Africa, prima noastră excursie

şi prima dată când vreunul din noi
a fost în Africa,

în toamna anului 1993.

Eram logodiți și urma să ne căsătorim

câteva luni mai târziu,

iar asta a fost excursia
în care ne-am dus să vedem

animalele şi savana.

A fost incredibil.
Bill nu-și mai luase niciodată

atât de mult timp liber.

Însă ceea ce ne-a impresionat
cu adevărat au fost oamenii

și sărăcia lucie.

Am început să ne întrebăm.

Chiar trebuie să fie așa?

La sfârșitul excursiei am mers în Zanzibar

și ne-am plimbat ceva timp pe plajă,

lucru pe care-l făceam adesea

când ne întâlneam.

Și deja vorbeam despre momentul

în care averea de la Microsoft

va fi înapoiată societății.

A fost în timpul acelei plimbări
pe plajă

când am început să vorbim

despre ce am putea face și cum.

CA: Dat fiind că această vacanță

a dus la crearea

celei mai mari fundații private din lume,

pot spune că a fost destul de costisitor
pentru o vacanță.

(Râsete)

MG: Cred că da. Ne-a plăcut.

CA: Care din voi a fost instigatorul cheie

sau ați fost în mod egal?

Bill Gates: Cred că eram încântați

că va exista o etapă a vieții noastre

în care vom lucra împreună

și vom căuta modul în care
vom înapoia banii.

Atunci discutam despre cei mai săraci,

dacă am putea avea
un impact puternic asupra lor

şi dacă existau lucruri ce nu erau făcute.

Nu știam multe.

Naivitatea noastră era incredibilă

dacă privim retrospectiv,

dar aveam un soi de entuziasm,

că acea etapă va fi...

etapa post-Microsoft,

că va fi filantropia noastră.

MG: Bill credea că va veni

după vârsta de 60 de ani,

n-a împlinit 60 încă,

deci unele lucruri se schimbă pe parcurs.

CA: Așadar a început acolo,
dar a prins viteză.

Asta era în '93,

iar în '97 fundația a luat ființă.

MA: Da, în '97 am citit un articol

despre dizenteria care omora

mulţi copii în întreaga lume

și ne tot spuneam:

„Nu se poate aşa ceva.

În SUA mergi la farmacie.”

Aşa că am început să strângem
oameni de știință

și să învățăm despre populație,

despre vaccinuri,

despre ce a funcționat și ce nu.

Atunci a început totul cu adevărat,

la sfârșitul lui '98, începutul lui '99.

CA: Aveți o grămadă de bani

și o lume plină
de tot atât de multe probleme diferite.

Cum decideți pe ce să vă concentrați?

BG: Am decis să alegem două cauze

în care inegalitatea era globală,

apoi am văzut copii murind,

copii care nu aveau suficientă mâncare
să se dezvolte

și țări care erau blocate,

din cauza nivelului de mortalitate.

Părinții aveau atât de mulți copii,

produceau o uriaşă creștere a populației,

iar copii erau atât de bolnavi,

încât nu puteau fi educaţi

şi nu puteau să se dezvolte.

Aceasta era scopul nostru global.

În S.U.A. ambii am primit

o educație uimitoare

și am văzut asta ca felul în care S.U.A.

putea fi la înălţimea
promisiunii sale la șanse egale,

prin oferirea unui sistem
de educație superior

și cu cât am cercetat cu atât am realizat

că nu respectam acea promisiune.

Așa că am ales aceste două lucruri

și tot ce face fundația

e concentrat pe acestea.

CA: I-am cerut fiecăruia dintre voi
să aleagă o imagine

care vă place și care ilustrează
munca voastră

și asta ai ales tu, Melinda.

Despre ce-i vorba?

MG: Un lucru pe care îmi place
să-l fac când călătoresc

e să merg în zonele rurale
și să vorbesc cu femeile,

fie că e Bangladesh, India
sau ţări din Africa

şi sosesc ca o femeie
occidentală necunoscută.

Nu le spun cine sunt,
o femeie în pantaloni kaki.

Aud fără întrerupere de la femei,

cu cât călătoresc mai mult:

„Vreau să pot folosi această injecţie.''

Eu le vorbesc despre vaccinarea copiilor

şi ele reiau conversaţia:

„Dar cum rămâne cu injecţia mea?''

E vorba despre o injecţie contraceptivă

numită Depo-Provera.

Apoi reveneam
şi vorbeam cu experţii în sănătate,

iar aceştia spuneau:

„Nu, contraceptivele sunt în stoc
în lumea dezvoltată.''

Trebuia să săpăm mai adânc

şi am făcut asta împreună cu echipa.

Aveam ca prioritate faptul

că femeile din Africa
îţi spun că vor să le folosească

în acele 200 de zile pe an
în care nu sunt disponibile.

Asta explică de ce femeile îmi spun:

„Am mers 10 km, fără să ştie soţul meu,

am ajuns la clinică
şi acolo nu era nimic.''

Prezervativele în Africa fiind în stoc,

din cauza luptei împotriva SIDA,

pe care S.U.A. şi alţii o întreprind.

Dar femeile îţi spun mereu:

„Nu pot pune în discuţie
prezervativul cu soţul meu.

Sugerez că el sau eu avem SIDA

şi am nevoie de asta ca să pot distanţa

naşterile copiilor, pentru a-i putea hrăni

şi a avea şansa să-i educ.''

CA: Melinda, tu eşti romano-catolică

şi eşti deseori implicată

în controverse privind această chestiune

şi în problematica avortului.

Cum abordezi problema asta?

MG: Da, cred că e un punct important,

ne-am îndepărtat de contraceptive

ca o comunitate globală.

Ştim că 210 milioane de femei spun

că vor să aibă acces la contraceptive,

chiar şi atunci când le aveam
în Statele Unite,

dar nu le oferim

din cauza controversei politice
din ţara noastră.

Pentru mine asta-i o fărădelege,

căutam persoana care va readuce

această problemă pe scena globală

şi am realizat în final
că trebuie s-o fac eu însămi.

Şi chiar dacă sunt catolică,

cred în contraceptive

la fel ca majoritatea femeilor catolice
din Statele Unite

care raportează că le folosesc

şi n-ar trebui să las
această controversă să ne oprească.

Obişnuiam să avem un consens
în Statele Unite

privind contraceptivele,

am revenit la acel consens global

şi am reuşit să strângem
2.6 miliarde de dolari

pentru această problemă a femeilor.

(Aplauze)

CA: Bill, acesta e graficul tău.
Despre ce-i vorba?

BG: Graficul meu are numere pe el.

(Râsete)

Îmi place acest grafic.

Acesta e numărul copiilor

care mor în fiecare an
înainte de vârsta de 5 ani.

Ceea ce descoperi e cu adevărat

o poveste de succes fenomenal

ce nu este larg cunoscută,

dar în care facem un progres incredibil.

Am ajuns de la 20 de milioane,

nu mult după ce am fost născut,

iar acum am coborât
la aproximativ şase milioane.

Asta este o poveste

în mare parte despre vaccinuri.

Variola omora milioane de copii
în fiecare an.

A fost eradicată, aşa că a ajuns la zero.

Rujeola omora câteva milioane pe an.

A fost redus la câteva sute de mii.

Oricum, acesta e un grafic

la care vrei ca acel număr
să continue să scadă

şi va fi posibil

folosind ştiinţa noilor vaccinuri

şi vaccinând copiii.

Putem accelera acest proces.

În ultimul deceniu

acest număr a scăzut mai rapid

decât oricând în istorie

şi îmi place faptul că poţi spune:

bine, dacă putem inventa
noi vaccinuri,

să le oferim celor în nevoie.

Folosind ultimele descoperiri

şi livrându-le corect,
putem face un miracol.

CA: Cred că ai făcut calculele
şi ai descoperit că

că mii de copii sunt salvați zilnic

în comparaţie cu anul anterior.

Curios, asta nu se află.

Un avion cu peste 200 de morţi

e o poveste cu mult mai mediată.

Nu te deranjează?

BG: Da, e un proces silenţios neîntrerupt.

E un copil, câte un copil pe rând.

98% din acestea n-au legătură
cu dezastrele naturale.

Filantropia oamenilor

când văd un dezastru natural
e minunată.

E incredibil cum gândesc oamenii:

acela aş putea fi eu şi banii curg.

Aceste probleme au fost cam invizibile.

Acum că Millennium Development Goals
ajunge acolo,

vedem o generozitate în creştere.

Scopul e să aducem graficul
sub un milion,

ar trebui să fie posibil
în timpul vieţii noastre.

CA: Poate era nevoie de implicarea cuiva

care să fie stimulat de numere şi grafice

mai mult decât de poza unei fețe triste.

Ai folosit acest argument
într-o scrisoare din acest an

şi-l foloseşti să spui că ajutorul,

contrar ideii actuale,

este fără rost şi ineficient,

și a fost înțeles.

BG: Da, oamenii pot înţelege

că există ajutor bine intenţionat

dar care n-a mers bine.

Sunt campanii cu capital investit

bine-intenţionate şi n-au mers bine.

Nu trebuie să spui: „bine,

deoarece n-avem o evidență perfectă,

asta-i o acţiune rea.

Ar trebui să priveşti către scopul tău.

Cum încerci să ridici nutriţia,

supravieţuirea, alfabetizarea,

astfel ca acele ţări
să-și poarte singure de grijă?

Vei spune: asta merge bine;

şi fii deştept.

Putem cheltui ajutorul mai înţelept.

Nu e un leac universal.

Putem face mai mult
decât campania de capital

incluzând reușite ca aceasta.

CA: Înţelepciunea tradiţională spune

că e greu pentru cuplurile căsătorite
să lucreze împreună.

Voi cum aţi reușit?

MG: Da, multe femei mi-au spus:

„Nu cred că aş putea lucra cu soţul meu.

Nu cred că ar funcționa.''

Ştii, ne place.

Fundaţia a fost un început pentru amândoi

şi e o cursă continuă de învăţare.

Nu călătorim împreună aşa de mult

pentru fundaţie, cum o făceam

când Bill lucra pentru Microsoft.

Avem mai multe călătorii
în care eram separaţi,

dar ştiu întotdeauna când vin acasă

că Bill va fi curios despre ce am aflat,

fie despre femei sau fete, fie ceva nou

despre lanţul de aprovizionare
cu vaccinuri

sau despre o personalitate, un mare lider.

El ascultă şi îl interesează.

Şi el ştie că atunci când vine acasă,

chiar dacă nu vorbim despre discurs,

informaţii sau ce a aflat,

mă interesează

şi avem o adevărată relaţie de colaborare.

Desigur nu petrecem
fiecare minut împreună.

(Râsete)

CA: Dar acum sunteți împreună
şi păreți fericiţi de asta.

Melinda, cu puţin timp în urmă

tu conduceai întreaga acțiune.

Bănuiesc că acum şase ani

Bill s-a mutat de la Microsoft

şi s-a dedicat în întregime.

Cred că a fost grea adaptarea, nu?

MG: Da. Cred că a fost

pentru angajaţii fundaţiei

a fost mult mai îngrijorător

că Bill va veni.

Eu eram entuziasmată.

Bill a luat acestă decizie

înainte să anunţe în 2006.

A fost decizia sa.

Eram într-o vacanţă la mare,

ne plimbam pe plajă

şi a început să considere această idee.

Pentru mine, faptul că Bill

îşi va pune creierul şi inima

împotriva acestor uriaşe probleme globale,

acestor inegalităţi, era entuziasmant.

Da, angajaţii fundaţiei erau îngrijoraţi.

(Aplauze)

CA: Este tare.

MG: Dar îngrijorarea a dispărut

în trei luni după ce a ajuns acolo.

BG: Şi angajaţii.

MG: Asta am spus,

îngrijorarea a dispărut după trei luni.

BG: Nu, glumesc.
MG: Angajaţii nu au plecat.

BG: Unii dintre ei au plecat, dar...

(Râsete)

CA: Deci despre ce vă contraziceţi?

Duminică, ora 11, nu sunteţi la serviciu.

Ce urmează? Despre ce discutaţi?

BG: Deoarece construim asta
împreună de la început,

există un parteneriat grozav.

Am avut acest parteneriat cu Paul Allen

la începutul lui Microsoft.

Cu Stive Ballmer,
când Microsoft s-a extins

şi acum cu Melinda, într-un mod
mult mai puternic şi echilibrat.

Vorbim mult despre

lucrurile cărora ar trebui
să ne dedicăm mai mult,

care grupuri lucrează bine?

Ea are mult discernământ,

stă mult cu angajaţii,

încercăm diferite căi pe care le descrie.

Există multă colaborare între noi.

Nu pot găsi ceva în care unul din noi

să aibă o părere foarte puternică

despre un lucru sau altul.

CA: Ce zici, Melinda? Tu poţi găsi?

(Râsete)

Nu se ştie niciodată.

MG: Iată cum stau lucrurile.

Abordăm lucrurile din unghiuri diferite

şi cred că e un lucru bun.

Bill poate urmări informaţiile în ansamblu

şi spune: „Vreau să acţionez
pe baza statisticilor globale.''

Eu acţionez intuitiv.

Mă întâlnesc cu mulţi oameni pe teren

şi Bill m-a învăţat să iau datele

şi să văd dacă se potrivesc
cu informaţiile globale,

Iar eu l-am învățat să ia acele date,

să se întâlnească cu oamenii

să vadă dacă poate livra acel vaccin.

Poţi convinge o femeie să accepte

picăturile polio orale pentru copilul ei?

Pentru că livrarea

e la fel de importantă ca ştiinţa.

Cu timpul am traversat

către punctul de vedere al celuilalt

şi, sincer, rezultatul e mai bun
datorită acestui lucru.

CA: Deci în domeniul vaccinurilor,
poliomielitei etc.,

aţi avut un succes extraordinar.

Dar eşecuri?

Putem vorbi despre eşec

şi poate despre ce aţi învăţat din el?

BG: Da. Din fericire ne putem permite
câteva eşecuri,

le-am avut cu siguranţă.

Facem multe în domeniul
medicamentelor şi vaccinurilor

ştiind că vom avea unele nereuşite.

Ca atunci când aveam nevoie
de un prezervativ mai bun,

asta a avut multă publicitate.

Am avut sute de idei.

Poate unele vor funcţiona.

Eram foarte naivi,
eu am fost cu siguranţă,

privitor la un medicament
pentru o boală din India, ulcer cutanat,

crezând că o vom putea eradica

imediat ce avem medicamentul.

Am aflat că e nevoie de o injecţie

în fiecare zi timp de 10 zile.

A fost nevoie de alţi trei ani s-o obţinem

şi apoi părea că nu există niciun mod

de livrare.

Din fericire, am aflat

că dacă extermini musca de nisip,

sunt șanse de succes.

Am pierdut însă alţi 5 ani,

poţi spune că am irosit 5 ani

şi aproape 60 de milioane

pe o cale ce s-a dovedit

foarte modest benefică.

CA: Cheltuieşti
cam un miliard de dolari pe an

pentru educaţie sau aşa ceva.

Povestea despre ce a mers bine acolo

e lungă şi complexă.

Mai sunt şi alte eşecuri
despre care ne poţi vorbi?

MG: Pot spune că o lecţie

din primii ani, este că am crezut

că şcolile mici sunt soluţia.

Acestea ajută cu adevărat:

reduc rata abandonului şcolar,

au mai puţină violenţă
şi mai puţine infracţiuni.

Dar am învăţat din acea muncă

ceva ce s-a dovedit cheia fundamentală,

este să ai un pedagog grozav.

Dacă nu ai învățători eficienţi

în sălile de clase,

nu contează
cât de mare sau mică e clădirea.

Nu vei schimba traiectoria elevului

în pregătirea pentru facultate.

(Aplauze)

CA: Melida, aici eşti tu

împreună cu fiica cea mare, Jenn.

Cred că a fost făcută acum 3-4 săptămâni.

Unde eraţi?

MG: Am fost în Tanzania.

Jenn a fost în Tanzania,

toţi copii noştri au fost în Africa.

Am făcut ceva foarte diferit:

ne-am decis să petrecem

două nopţi şi trei zile cu o familie.

Anna şi Sanare sunt părinţii.

Ne-au invitat să locuim în boma lor.

De fapt, caprele locuiseră

în acea colibă înainte să ajungem noi.

Am stat cu familia lor

şi am învăţat cu adevărat

cum e viaţa rurală în Tanzania.

Diferenţa dintre a vizita

o jumătate de zi sau trei sferturi de zi

şi a sta peste noapte, e profundă.

Să încerc să vă explic.

Au șase copii

și cinci ore cât am gătit

în coliba-bucătărie,

am vorbit cu Anna.

Ea își planificase împreună cu soțul ei

nașterea copiilor lor.

Era o relație foarte tandră.

Erau un războinic Massai și soția sa,

dar au decis să se căsătorească

și aveau cu siguranță respect
și dragoste în relația lor.

Dintre cei șase copii,

cei doi mijlocii aveau 13 ani
și erau gemeni,

un băiat și o fată numită Grace.

Când am mers să luăm lemne,

lucru pe care Grace și mama sa
l-ar face în mod normal,

Grace nu era un copil, era o adolescentă,

însă nu e adult.

Era foarte, foarte timidă,

voia să vorbească cu mine și Jenn.

Încercam s-o implicăm, dar era timidă.

Și noaptea,

când toate luminile din sat s-au stins,

nu era nici lună în acea noapte

și nici stele,

atunci Jenn a venit în coliba noastră,

cu mica lampă de pe cască aprinsă,

Grace a venit imediat,

a luat translatorul,

a venit direct la noi și a zis:

„Când plecați acasă,

pot să păstrez lampa voastră,

ca să pot învăța noaptea?"

CA: Oh, uau.

MG: Și tatăl ei mi-a spus

cât îi era de temă
că, spre deosebire de fiul său,

care promovase examenul de secundariat,

din cauza muncii casnice,

ea nu se descurca atât de bine

și încă nu era în școala statală.

A spus: „Nu știu cum voi plăti
pentru educația ei.

Nu pot plăti o școală privată

și ar putea rămâne în acestă fermă
la fel ca soția mea."

Deci ştiu diferenţa

pe care educaţia o poate face

într-un mod profund.

CA: Asta e altă fotografie

a celorlalţi doi copii, Rory şi Phoebe,

alături de Paul Farmer.

Să aduceţi pe lume trei copii

când sunteţi
cea mai bogată familie din lume

pare un experiment social

fără multă experiență anterioară.

Cum v-aţi descurcat?

Care a fost abordarea voastră?

BG: Ei bine, aş spune

că educaţia copiilor a fost grozavă,

dar a trebuit să ne asigurăm

că îşi cunosc abilităţile

şi ceea de doresc să facă.

Filosofia noastră a fost
să fim foarte clari cu ei --

majoritatea banilor merge la fundaţie --

să-i ajutăm să găsească
ceva ce-i entuziasmează.

Am vrut să atingem un echilibru

între libertatea de a face orice,

dar nu cu foarte mulţi bani,

astfel încât să nu facă nimic.

Şi până acum au fost destul de silitori

şi entuziaşti să-şi aleagă
propria direcţie.

CA: Evident că i-ați păzit
de ochii publici.

Sunt curios de ce mi-ați permis

să arăt această poză la TED?

MG: Este interesant.

Odată ce au crescut şi au înţeles

poziția familiei despre responsabilitate,

că suntem într-o situaţie nemaipomenită

doar pentru că trăim în Statele Unite

şi pentru că au o educaţie grozavă,

deci avem responsabilitatea
s-o dăm înapoi lumii.

Pe măsură ce au crescut şi i-am învăţat --

au fost în multe ţări din lume --

au spus,

vrem ca oamenii să ştie ce credem

în ceea ce facem. Mamă şi tată,

este în regulă să ne arătaţi mai mult.

Deci avem permisiunea lor
să arătăm acestă fotografie

şi cred că Paul Fermer urmează probabil

s-o adauge într-o lucrare de-a sa.

Le pasă imens

de misiunea fundaţiei noastre.

CA: Ai făcut cu uşurinţă destui bani,

în ciuda vastei contribuţii la fundaţie,

să îi faci miliardari.

Acesta e planul tău pentru ei?

BG: Nu, nu. Nu vor avea
nimic de genul acesta.

Au nevoie de un sens,

că munca lor e semnificativă
şi importantă.

Am citit împreună un articol
cu mult înainte să ne căsătorim

în care Werren Buffett
vorbeşte despre asta

şi eram convinşi că asta nu e o favoare

pentru societate sau pentru copii.

CA: Că veni vorba despre Warren Buffett,

ceva uimitor s-a întâmplat în 2006,

când singurul tău rival

pentru cel mai bogat om din America,

s-a hotărât brusc să doneze

80% din averea sa

fundaţiei voastre.

Cum s-a putut întâmpla una ca asta?

Bănuiesc că e o versiune lungă
şi una scurtă.

Avem timp pentru cea scurtă.

BG: Warren a fost un prieten apropiat

şi urma ca soţia sa Suzie

să doneze tot.

Tragic, ea a murit cu mult înainte
să facă asta

şi el este un delegat bun

(Râsete)

și a spus...

CA: Posteză pe Twitter.

BG: Dacă ai pe cineva care face ceva bun

şi vrea s-o facă fără răsplată,

poate că e bine. Dar noi eram uluiți.

MG: Fără cuvinte.
BG: Nu ne-am aşteptat la asta

şi era incredibil.

Ne-a crescut foarte mult ambiţia

în legătură cu ce poate face fundaţia.

Jumătate din resursele pe care le avem

vin din generozitatea surprinzătoare
a lui Warren.

CA: Cred că aţi promis că la final,

mai mult de 95% din averea voastră

va fi donată fundaţiei.

BG: Da.

CA: Şi odată ce... da e incredibil.

(Aplauze)

Recent tu şi Warren

aţi încercat să convingeţi

şi alţi miliardari şi oameni de succes

să promită o donaţie

de jumătate din capitalul lor
pentru filantropie.

Cum merge?

BG: Am convins cam 120 de oameni

să-şi ia acest angajament.

Lucrul minunat e că ne întâlnim anual

şi vorbim:

bine, angajezi personal, ce le oferi?

Nu încercăm să-i omogenizăm.

Frumuseţea filantropiei

constă în diversitatea sa uimitoare.

Oamenii dăruiesc pentru unele lucruri.

Ne uităm şi spunem: „Uau."

Dar este grozav.

Acesta e rolul filantropiei:

să aleagă diferite abordări,

chiar şi pentru un singur lucru,
ca educaţia.

Avem nevoie de mai multă experimentare.

Dar a fost minunat să-i întâlnim,

pe cei porniți pe drumul filantropiei,

cum îşi implică copii,

şi unde acționează diferit.

A avut mai mult succes decât ne aşteptam.

Acum se pare că vom continua să creştem

în anii viitori.

MG: Faptul că oamenii văd pe alții

făcând schimbări prin filantropie,

aceştia fiind oameni

ce şi-au creat propriile afaceri,

şi-au pus întreaga ingeniozitate
în spatele unor idei incredibile.

Dacă îşi pun ideile şi creierul

în spatele filantropiei,
pot să schimbe lumea.

Şi încep să-i vadă pe alţii
făcând asta şi spun:

„Vreau să fac asta cu banii mei."

Pentru mine, asta este incredibil.

CA: Mi se pare că e destul de greu

ca unii oameni să găsească

felul în care să cheltuiască atâția bani

pe altceva.

În această sală sunt câţiva miliardari

şi cu siguranţă câţiva oameni de succes.

Sunt curios, poţi să-i convingi?

Cum o vei face?

BG: E lucrul cel mai plin de satisfacție

pe care l-am făcut

și nu poți lua averea cu tine.

Și dacă nu e bine pentru copiii tăi,

să ne adunăm şi să analizăm

ce putem face.

Lumea e un loc cu mult mai bun

datorită filantropilor din trecut

şi tradiţiilor S.U.A., cele mai puternice

şi pe care lumea le invidiază.

Şi unul dintre motivele
pentru care sunt foarte optimist

este credinţa că filantropia

va creşte

şi va prelua parte din problemele

la care guvernul nu-i destul de bun
să lucreze şi să cerceteze.

Vom aprinde lumină în direcţia bună.

CA: Lumea are această inegalitate teribilă

în creștere foarte rapidă,

ce pare indisolubilă.

Cred că dacă mai mulţi
dintre colegii voştri

acţionează la fel ca voi,

va fi lăsată o amprentă

în această problemă a inegalităţii,

cât şi în percepţia ei.

E un comentariu corect?

BG: Da. Dacă iei de la cei mai bogaţi

şi dai săracilor, e bine.

Se încearcă menţinerea echilibrului
şi aşa e corect.

MG: Dar schimbi sistemul.

În S.U.A., încercăm să schimbăm
sistemul educaţional,

astfel încât să fie pentru toată lumea

şi să funcţioneze pentru toţi elevii.

Pentru mine, asta schimbă cu adevărat

balanţa inegalităţii.

BG: Asta-i cel mai important.

(Aplauze)

CA: Cred că majoritatea celor din sală

şi multe milioane din întreaga lume

admiră traiectoria pe care

au luat-o vieţile voastre

şi măsura impresionantă în care

aţi modelat viitorul.

Vă mulţumim mult că aţi venit la TED

şi pentru tot ceea ce faceţi.

(Aplauze)

BG: Mulţumim.
MG: Mulțumim foarte mult.

BG: Bună treabă.

(Aplauze)