Cum vom combate următorul virus mortal

Când Ebola a izbucnit în 2014, Pardis Sabeti și echipa ei au avut șansa să lucreze la etapizarea genomului virusului și astfel să-i studieze procesul de mutație și răspândire. Sabeti și-a lansat imediat cercetarea online, astfel încât virusologi și oameni de știință din toată lumea să poată participa la această luptă urgentă. În această prezentare, ea arată cum cooperarea deschisă a fost metoda-cheie în oprirea virusului... și în combaterea celui ce va urma. „A trebuit să lucrăm deschis, a trebuit să împărțim și să lucrăm împreună”, spune Sabeti. „Să nu lăsăm lumea să fie definită de distrugerea cauzată de un virus, ci să fie iluminată de miliarde de inimi și minți care lucrează împreună!”

Probabil n-ați auzit
de Kenema din Sierra Leone

sau de Arua din Nigeria.

Dar pentru mine sunt două locuri
extraordinare din lume.

În spitalele de acolo e o comunitate
de asistente, medici și oameni de știință

care se luptă de ani de zile

cu una din cele mai ucigătoare
amenințări pentru omenire:

virusul Lassa.

Virusul Lassa seamănă mult cu Ebola.

Poate cauza febră mare
și adesea poate fi fatal.

Dar aceste persoane își riscă viața zilnic

pentru a-și proteja concetățenii

și, implicit, pe noi toți.

Dar unul din lucrurile minunate
pe care le-am aflat despre ei

într-una din primele mele vizite
acolo acum mulți ani

e că ei încep fiecare dimineață --

aceste zile incitante, extraordinare
în linia întâi -- cântând.

Se adună toți și își arată bucuria.

Își arată spiritul.

Pe parcursul anilor,

după fiecare an
în care i-am vizitat și m-au vizitat,

mă alătur lor și cânt cu ei

și scriem și iubim asta,

fiindcă ne amintește că nu suntem aici
doar ca să colaborăm în știință;

suntem uniți printr-o umanitate comună.

După cum vă puteți închipui,
asta devine foarte important,

chiar esențial, când lucrurile
încep să se schimbe.

Și s-au schimbat mult în martie 2014

când a fost declarată
epidemia Ebola în Guineea.

Aceasta e prima epidemie
în Africa de Vest.

lângă granița cu Sierra Leone și Liberia.

A fost înfricoșător pentru noi toți.

De fapt, am bănuit de ceva vreme

că Lassa și Ebola erau
mai răspândite decât se credea

și credeam că ar putea ajunge
cândva în Kenema.

Așa că membrii echipei mele
au plecat imediat

să fie cu Dr. Humarr Khan
și echipa lui acolo

și am stabilit diagnostice pentru a avea
teste moleculare sensibile

ca să putem intercepta Ebola la graniță

și în Sierra Leone.

Stabilisem deja capacitatea asta
pentru virusul Lassa,

știam ce aveam de făcut,

echipa e extraordinară.

Trebuia doar să le dăm materialele
și locul pentru cercetarea Ebolei.

Din nefericire, acea zi a venit.

În 23 mai 2014, o femeie a fost adusă
la maternitatea spitalului

și echipa i-a făcut acele teste
moleculare importante

și au identificat primul caz confirmat
de Ebola din Sierra Leone.

A fost rezultatul
unei munci excepționale.

Au putut diagnostica imediat cazul

pentru a trata pacienta în siguranță

și pentru a începe să urmărească
legăturile și procesul.

Ar fi putut împiedica ceva.

Dar până să vină ziua aceea,

epidemia se răspândise
deja de luni întregi.

Sutele de cazuri au eclipsat
toate epidemiile precedente.

A ajuns în Sierra Leone
nu ca un caz izolat,

ci ca un val.

A trebuit să lucrăm cu
comunitatea internațională,

cu Ministerul Sănătății, cu Kenema,
să începem să tratăm cazurile,

în săptămâna următoare
au apărut alte 31,

apoi 92, apoi 147 de cazuri --
toate venind în Kenema,

unul din singurele locuri din Sierra Leone
care-i putea face față.

Am lucrat încontinuu,
făcând tot ce ne-a stat în putință,

încercând să ajutăm oamenii,
încercând să atragem atenția,

dar am mai făcut un lucru simplu.

Proba pe care o luăm din sângele
unui pacient pentru a detecta Ebola

o putem arunca, evident.

Dar altă opțiune e să-i adăugăm
o substanță și s-o dezactivăm,

deci s-o punem într-o cutie
și s-o expediem peste ocean,

și chiar asta am făcut.

Am trimis-o la echipa mea din Boston.

Am lucrat încontinuu,
în schimburi, zi de zi

și am generat rapid
99 de genomi ai virusului Ebola.

Aceasta e schița:
genomul unui virus e schița.

Toți avem unul.

Spune din ce suntem făcuți,

ne dă atât de multe informații.

Rezultatele unei astfel de munci
sunt simple, dar semnificative.

Practic, am putut observa
cei 99 de viruși diferiți,

i-am comparat

și am văzut că, în comparație cu 3 genomi

scoși mai înainte din Guineea,

am putut arăta că epidemia
a izbucnit în Guineea cu luni în urmă,

în populația umană,

iar de acolo a fost transmisă
de la om la om.

Asta e extrem de important

când încerci să înțelegi
cum să intervii,

dar mai importantă
e urmărirea contactului.

Am putut vedea
și că, trecând de la un om la altul,

virusul suferea mutații.

Fiecare din aceste mutații
este importantă,

deoarece diagnosticele, vaccinurile,

terapiile pe care le folosim,

toate sunt create după acea
secvență a genomului --

ea e baza.

Experții în sănătatea globală
ar trebui să răspundă,

ar trebui să dezvolte

și să regândească tot ce fac.

Dar felul în care operează știința,
poziția în care mă aflam atunci

e asta: aveam informația

și aș fi putut să lucrez
într-un siloz luni întregi,

să analizez datele cu atenție,

să predau studiul pentru publicare,
să trec prin câteva revizuiri

și în final, când studiul e publicat,
informația poate fi lansată.

Așa funcționează status-quo-ul.

Dar n-ar fi funcționat așa
în acel moment, nu-i așa?

Aveam prieteni în prima linie

și eram conștienți
că aveam nevoie de ajutor,

mult ajutor.

Astfel că primul nostru pas,

de îndată ce secvențele
au ieșit din aparate,

a fost să le publicăm online.

Am făcut informația publică
și am zis „Ajutați-ne.”

Și ajutorul a venit.

Înainte să ne dăm seama,

eram contactați de oameni din toată lumea,

surprinși să vadă informația publică.

Unii din marii cercetători
de virusuri din lume

ni se alăturaseră brusc.

Lucram împreună
pe cale virtuală,

distribuiam, ne sunam, comunicam

încercând să urmărim virusul
în fiecare minut,

să descoperim cum l-am putea opri.

Sunt multe feluri în care putem forma
astfel de comunități.

Toți, mai ales când epidemia
a început să se extindă la nivel global,

voiau să învețe, să participe,
să contribuie.

Toți voiau să joace un rol.

Capacitatea umană din exterior
este extraordinară

și Internetul ne conectează pe toți.

Vă puteți închipui că în loc
să ne temem unii de ceilalți,

am zis „Hai să facem asta!

Să lucrăm împreună,
să realizăm asta!”

Dar problema e că informația
de care dispunem toți,

căutarea pe Google, e prea limitată
pentru ce ne trebuie nouă.

Așa că multe oportunități
se pierd din cauza asta.

La începutul epidemiei din Kenema

aveam 106 pacienți înregistrați

și am făcut publică informația.

În laboratorul nostru am putut arăta
că din cele 106 cazuri,

putem programa calculatoarele
să prezică riscul de Ebola al pacienților

cu acuratețe de aproape 100%.

Am creat o aplicație pentru asta

în folosul îngrijitorilor de pe teren.

Dar 106 nu e destul
ca să aibă un impact,

ca să fie concludent.

Așa ca am așteptat mai multe
date înainte de a publica,

dar informațiile încă n-au venit.

Încă așteptăm, nerăbdători,

mai degrabă în silozuri
decât lucrând împreună.

Dar nu putem accepta asta.

Așa e? Niciunul dintre voi
nu poate accepta asta.

Sunt viețile noastre în joc.

De fapt,

multe vieți s-au pierdut,
mulți îngrijitori,

inclusiv colegi dragi de-ai mei,

cinci colegi:
Mbalu Fonnie, Alex Moigboi,

Dr. Humarr Khan, Alice Kovoma
și Mohamed Fullah.

Ei sunt doar cinci
din numeroșii îngrijitori

din Kenema și de afară

care au murit în timp ce lumea
aștepta și noi toți lucram

în liniște, separat.

Ebola, ca toate amenințările umanității,

e condusă de neîncredere
și diversiune și separare.

Când ridicăm bariere între noi
și luptăm unii cu alții,

virusul învinge.

Dar spre deosebire
de alte amenințări,

Ebola e una în care toți suntem la fel.

Suntem împreună în lupta asta.

De la o persoană, Ebola
ar putea ajunge curând la noi.

În acest loc cu aceleași slăbiciuni,

aceleași puteri,
aceleași spaime, aceleași speranțe,

sper să lucrăm împreună cu bucurie.

Un student de-al meu citea o carte
despre Sierra Leone

și a aflat că numele „Kenema”,

spitalul și orașul în care lucrăm
în Sierra Leone,

provine din cuvântul Mende
pentru „limpede ca râul, transparent

și deschis publicului”.

A fost profund pentru noi,

fiindcă fără să știm,
am simțit mereu

că pentru a cinsti oamenii
în Kenema unde lucram

trebuia să lucrăm deschis,
să împărțim și să lucrăm împreună.

Trebuie să facem asta.

Toți trebuie să cerem asta
de la noi și de la ceilalți --

să fim deschiși unii cu alții
când izbucnește o epidemie,

să luptăm împreună.

Pentru că asta nu e prima
epidemie de Ebola,

nu va fi ultima

și sunt mulți alți microbi
în stare latentă,

ca virusul Lassa și alții.

Iar data viitoare

s-ar putea întâmpla
într-o metropolă sau aici.

Ar putea fi transmis pe cale aeriană.

Ar putea fi chiar răspândit intenționat.

Știu că sună înfricoșător,
vă înțeleg,

dar mai știu, iar această
experiență ne arată,

că avem tehnologia și capacitatea

pentru a învinge

și pentru a stăpâni virusurile.

Dar putem face asta doar împreună

și cu bucurie.

Deci pentru Dr. Kahn

și pentru toți cei care
și-au sacrificat viețile în linia întâi

în această luptă, mereu cu noi,

să fim mereu cu ei în această luptă.

Să nu lăsăm lumea să fie definită

de distrugerea cauzată de un virus,

ci să fie iluminată
de miliarde de inimi și minți

care lucrează împreună.

Mulțumesc.

(Aplauze)