Probabil n-ați auzit de Kenema din Sierra Leone sau de Arua din Nigeria. Dar pentru mine sunt două locuri extraordinare din lume. În spitalele de acolo e o comunitate de asistente, medici și oameni de știință care se luptă de ani de zile cu una din cele mai ucigătoare amenințări pentru omenire: virusul Lassa. Virusul Lassa seamănă mult cu Ebola. Poate cauza febră mare și adesea poate fi fatal. Dar aceste persoane își riscă viața zilnic pentru a-și proteja concetățenii și, implicit, pe noi toți. Dar unul din lucrurile minunate pe care le-am aflat despre ei într-una din primele mele vizite acolo acum mulți ani e că ei încep fiecare dimineață -- aceste zile incitante, extraordinare în linia întâi -- cântând. Se adună toți și își arată bucuria. Își arată spiritul. Pe parcursul anilor, după fiecare an în care i-am vizitat și m-au vizitat, mă alătur lor și cânt cu ei și scriem și iubim asta, fiindcă ne amintește că nu suntem aici doar ca să colaborăm în știință; suntem uniți printr-o umanitate comună. După cum vă puteți închipui, asta devine foarte important, chiar esențial, când lucrurile încep să se schimbe. Și s-au schimbat mult în martie 2014 când a fost declarată epidemia Ebola în Guineea. Aceasta e prima epidemie în Africa de Vest. lângă granița cu Sierra Leone și Liberia. A fost înfricoșător pentru noi toți. De fapt, am bănuit de ceva vreme că Lassa și Ebola erau mai răspândite decât se credea și credeam că ar putea ajunge cândva în Kenema. Așa că membrii echipei mele au plecat imediat să fie cu Dr. Humarr Khan și echipa lui acolo și am stabilit diagnostice pentru a avea teste moleculare sensibile ca să putem intercepta Ebola la graniță și în Sierra Leone. Stabilisem deja capacitatea asta pentru virusul Lassa, știam ce aveam de făcut, echipa e extraordinară. Trebuia doar să le dăm materialele și locul pentru cercetarea Ebolei. Din nefericire, acea zi a venit. În 23 mai 2014, o femeie a fost adusă la maternitatea spitalului și echipa i-a făcut acele teste moleculare importante și au identificat primul caz confirmat de Ebola din Sierra Leone. A fost rezultatul unei munci excepționale. Au putut diagnostica imediat cazul pentru a trata pacienta în siguranță și pentru a începe să urmărească legăturile și procesul. Ar fi putut împiedica ceva. Dar până să vină ziua aceea, epidemia se răspândise deja de luni întregi. Sutele de cazuri au eclipsat toate epidemiile precedente. A ajuns în Sierra Leone nu ca un caz izolat, ci ca un val. A trebuit să lucrăm cu comunitatea internațională, cu Ministerul Sănătății, cu Kenema, să începem să tratăm cazurile, în săptămâna următoare au apărut alte 31, apoi 92, apoi 147 de cazuri -- toate venind în Kenema, unul din singurele locuri din Sierra Leone care-i putea face față. Am lucrat încontinuu, făcând tot ce ne-a stat în putință, încercând să ajutăm oamenii, încercând să atragem atenția, dar am mai făcut un lucru simplu. Proba pe care o luăm din sângele unui pacient pentru a detecta Ebola o putem arunca, evident. Dar altă opțiune e să-i adăugăm o substanță și s-o dezactivăm, deci s-o punem într-o cutie și s-o expediem peste ocean, și chiar asta am făcut. Am trimis-o la echipa mea din Boston. Am lucrat încontinuu, în schimburi, zi de zi și am generat rapid 99 de genomi ai virusului Ebola. Aceasta e schița: genomul unui virus e schița. Toți avem unul. Spune din ce suntem făcuți, ne dă atât de multe informații. Rezultatele unei astfel de munci sunt simple, dar semnificative. Practic, am putut observa cei 99 de viruși diferiți, i-am comparat și am văzut că, în comparație cu 3 genomi scoși mai înainte din Guineea, am putut arăta că epidemia a izbucnit în Guineea cu luni în urmă, în populația umană, iar de acolo a fost transmisă de la om la om. Asta e extrem de important când încerci să înțelegi cum să intervii, dar mai importantă e urmărirea contactului. Am putut vedea și că, trecând de la un om la altul, virusul suferea mutații. Fiecare din aceste mutații este importantă, deoarece diagnosticele, vaccinurile, terapiile pe care le folosim, toate sunt create după acea secvență a genomului -- ea e baza. Experții în sănătatea globală ar trebui să răspundă, ar trebui să dezvolte și să regândească tot ce fac. Dar felul în care operează știința, poziția în care mă aflam atunci e asta: aveam informația și aș fi putut să lucrez într-un siloz luni întregi, să analizez datele cu atenție, să predau studiul pentru publicare, să trec prin câteva revizuiri și în final, când studiul e publicat, informația poate fi lansată. Așa funcționează status-quo-ul. Dar n-ar fi funcționat așa în acel moment, nu-i așa? Aveam prieteni în prima linie și eram conștienți că aveam nevoie de ajutor, mult ajutor. Astfel că primul nostru pas, de îndată ce secvențele au ieșit din aparate, a fost să le publicăm online. Am făcut informația publică și am zis „Ajutați-ne.” Și ajutorul a venit. Înainte să ne dăm seama, eram contactați de oameni din toată lumea, surprinși să vadă informația publică. Unii din marii cercetători de virusuri din lume ni se alăturaseră brusc. Lucram împreună pe cale virtuală, distribuiam, ne sunam, comunicam încercând să urmărim virusul în fiecare minut, să descoperim cum l-am putea opri. Sunt multe feluri în care putem forma astfel de comunități. Toți, mai ales când epidemia a început să se extindă la nivel global, voiau să învețe, să participe, să contribuie. Toți voiau să joace un rol. Capacitatea umană din exterior este extraordinară și Internetul ne conectează pe toți. Vă puteți închipui că în loc să ne temem unii de ceilalți, am zis „Hai să facem asta! Să lucrăm împreună, să realizăm asta!” Dar problema e că informația de care dispunem toți, căutarea pe Google, e prea limitată pentru ce ne trebuie nouă. Așa că multe oportunități se pierd din cauza asta. La începutul epidemiei din Kenema aveam 106 pacienți înregistrați și am făcut publică informația. În laboratorul nostru am putut arăta că din cele 106 cazuri, putem programa calculatoarele să prezică riscul de Ebola al pacienților cu acuratețe de aproape 100%. Am creat o aplicație pentru asta în folosul îngrijitorilor de pe teren. Dar 106 nu e destul ca să aibă un impact, ca să fie concludent. Așa ca am așteptat mai multe date înainte de a publica, dar informațiile încă n-au venit. Încă așteptăm, nerăbdători, mai degrabă în silozuri decât lucrând împreună. Dar nu putem accepta asta. Așa e? Niciunul dintre voi nu poate accepta asta. Sunt viețile noastre în joc. De fapt, multe vieți s-au pierdut, mulți îngrijitori, inclusiv colegi dragi de-ai mei, cinci colegi: Mbalu Fonnie, Alex Moigboi, Dr. Humarr Khan, Alice Kovoma și Mohamed Fullah. Ei sunt doar cinci din numeroșii îngrijitori din Kenema și de afară care au murit în timp ce lumea aștepta și noi toți lucram în liniște, separat. Ebola, ca toate amenințările umanității, e condusă de neîncredere și diversiune și separare. Când ridicăm bariere între noi și luptăm unii cu alții, virusul învinge. Dar spre deosebire de alte amenințări, Ebola e una în care toți suntem la fel. Suntem împreună în lupta asta. De la o persoană, Ebola ar putea ajunge curând la noi. În acest loc cu aceleași slăbiciuni, aceleași puteri, aceleași spaime, aceleași speranțe, sper să lucrăm împreună cu bucurie. Un student de-al meu citea o carte despre Sierra Leone și a aflat că numele „Kenema”, spitalul și orașul în care lucrăm în Sierra Leone, provine din cuvântul Mende pentru „limpede ca râul, transparent și deschis publicului”. A fost profund pentru noi, fiindcă fără să știm, am simțit mereu că pentru a cinsti oamenii în Kenema unde lucram trebuia să lucrăm deschis, să împărțim și să lucrăm împreună. Trebuie să facem asta. Toți trebuie să cerem asta de la noi și de la ceilalți -- să fim deschiși unii cu alții când izbucnește o epidemie, să luptăm împreună. Pentru că asta nu e prima epidemie de Ebola, nu va fi ultima și sunt mulți alți microbi în stare latentă, ca virusul Lassa și alții. Iar data viitoare s-ar putea întâmpla într-o metropolă sau aici. Ar putea fi transmis pe cale aeriană. Ar putea fi chiar răspândit intenționat. Știu că sună înfricoșător, vă înțeleg, dar mai știu, iar această experiență ne arată, că avem tehnologia și capacitatea pentru a învinge și pentru a stăpâni virusurile. Dar putem face asta doar împreună și cu bucurie. Deci pentru Dr. Kahn și pentru toți cei care și-au sacrificat viețile în linia întâi în această luptă, mereu cu noi, să fim mereu cu ei în această luptă. Să nu lăsăm lumea să fie definită de distrugerea cauzată de un virus, ci să fie iluminată de miliarde de inimi și minți care lucrează împreună. Mulțumesc. (Aplauze)