De ce unii oameni sunt mai altruiști decât alții

De ce unii oameni fac lucruri altruiste, ajutând alte persoane chiar dacă se pun in pericol pe ei înșiși? Cercetătoarea în psihologie Abigail Marsh investighează ce îi impulsionează pe oamenii care săvârșesc fapte extrem de altruiste cum ar fi cel de-a dona un rinichi unui complet necunoscut. Creierul lor este pur și simplu diferit?

Există pe lumea asta un bărbat

care seamănă puțin
cu actorul Idris Elba...

Cel puțin, semăna acum 20 de ani...

Nu știu mai multe despre el,

ci doar că odată mi-a salvat viața

riscându-și propria viață.

Acest om a traversat o autostradă
de patru benzi in miezul nopții

ca să mă ajute

după un accident de mașină
care m-ar fi putut omorî.

Evident, situația m-a marcat,

dar totodată m-a lăsat cu o curiozitate
arzătoare și persistentă

de-a înțelege de ce a făcut asta.

Ce forțe interioare
l-au făcut să ia decizia

căreia îi datorez viața,

de a-și risca propria viață
pentru a salva viața unui necunoscut?

Cu alte cuvinte, care sunt cauzele
care fac un om să fie altruist?

Să vă explic ce s-a întâmplat.

În noaptea aceea, aveam 19 ani

și conduceam spre casă
în Tacoma, Washington,

pe autostrada 5,

când un cățeluș a sărit
în fața mașinii mele.

Și am făcut exact ce nu trebuia:

am virat ca să-l evit.

Și mi-am dat seama de ce
nu ar trebui să facem asta.

Oricum am lovit câinele

și asta a făcut ca mașina să derapeze

și să se învârtească pe autostradă,

până s-a oprit pe banda rapidă
a autostrăzii,

cu spatele spre sensul de mers,

apoi motorul a murit.

Atunci am fost sigură
că și eu voi muri.

Dar n-a fost așa

datorită faptelor acelui om curajos

care a luat decizia de moment
când mi-a văzut mașina blocată

de a opri și traversa în fugă
o autostradă de patru benzi, în întuneric,

ca să-mi salveze viața.

După ce mi-a pornit mașina

și eram în siguranță din nou,
s-a asigurat că voi fi bine,

a plecat din nou.

Nici nu mi-a zis cum îl cheamă

și sunt sigură că am uitat
să-i mulțumesc.

Înainte să continui,

aș vrea să mă opresc

să-i mulțumesc
acelui necunoscut.

(Aplauze)

Vă spun toate astea

fiindcă întâmplările din noaptea aceea
mi-au schimbat cursul vieții.

Am devenit cercetătoare în psihologie

și mi-am propus să studiez capacitatea
umană de a ne păsa de cei din jur.

De unde vine și cum se dezvoltă?

Și ce forme extreme poate avea?

Sunt întrebări foarte importante
pentru a înțelege aspecte de bază

ale naturii sociale umane.

Mulți oameni, inclusiv toată lumea

de la filozofi și economiști
până la oamenii de rând,

cred că natura umană
e mai degrabă egoistă,

că doar propria noastră bunăstare
ne motivează.

Dacă e adevărat, de ce unii oameni,
ca acela care m-a salvat,

iau decizii altruiste,
cum ar fi cea de a-i ajuta pe ceilalți

cu un risc enorm și propriile eforturi?

Pentru a răspunde la întrebarea aceasta,

trebuie să analizăm rădăcinile
faptelor extraordinare de altruism

și ce îi face pe oamenii
care fac aceste fapte

să fie diferiți de ceilalți.

Dar până acum nu s-a
lucrat mult pe tema asta.

Faptele omului care m-a salvat

corespund celei mai riguroase
definiții a altruismului:

un comportament voluntar și costisitor

provocat de dorința
de a ajuta un alt individ.

Așadar, este un act altruist cu scopul
de a-i face un bine celuilalt.

Ce ar putea să explice o astfel de faptă?

Un răspuns este compasiunea, evident,

un element cheie al altruismului.

În acest caz, întrebarea e:

de ce se pare că unii oameni îl au
mai mult decât ceilalți?

Răspunsul poate fi: creierele
oamenilor foarte altruiști

sunt diferite
în mod fundamental.

Pentru a descoperi în ce fel,

am început de la extremul opus:

cu psihopați.

O abordare obișnuită pentru a înțelege
aspecte de bază ale naturii umane,

ca dorința de a ajuta alți oameni,

este analiza oamenilor
care nu au dorința aceasta,

iar psihopații sunt un astfel de grup.

Psihopatia este o dereglare de dezvoltare

de origine genetică

și duce la o personalitate
rece și nepăsătoare

și o tendință de a avea un comportament
antisocial și uneori foarte violent.

Împreună cu colegii mei am organizat
la National Institute of Mental Health

printre primele cercetări
în neuroimagistică

cu adolescenți psihopați.

Am descoperit, cum au descoperit
și alți cercetători,

că oamenii psihopați

cu siguranță manifestă
trei caracteristici.

În primul rând, chiar dacă nu sunt
insensibili la emoțiile altor oameni,

sunt insensibili la semne
că alți oameni suferă.

Mai concret,

le e greu să identifice
expresii faciale de frică, ca asta.

Expresiile de frică transmit o necesitate
urgentă și suferință emoțională

și de obicei provoacă
compasiune și o dorința de a ajuta

în persoanele care le văd.

Deci, e logic ca oamenii
cărora le lipsește compasiunea

să aibă tendința de a fi
insensibili la aceste indicii.

Cea mai importantă parte a creierului

care recunoaște expresiile de frică

se numește amigdală cerebrală.

Sunt cazuri foarte rare
de persoane care nu au deloc amigdală

și nu pot să identifice
expresiile de frică.

La adulții și copiii sănătoși,

de obicei activitatea amigdalei arată
creșteri bruște

când văd expresii de frică.

Amigdala psihopaților nu reacționează
bine la astfel de expresii.

Câteodată nu reacționează deloc,

din cauza asta ar avea probleme
de a detecta astfel de indicii.

În cele din urmă, amigdala psihopaților
este mai mică decât media

cu 18 % - 20 %.

Deci, toate aceste descoperiri
sunt solide și demne de încredere,

și sunt foarte interesante.

Dar amintiți-vă că interesul
meu principal

nu este de a înțelege
de ce oamenilor nu le pasă de ceilalți,

ci de a înțelege de ce o fac.

Așadar, adevărata întrebare este:

poate altruismul pur,

care este opusul psihopatiei

în termeni de compasiune
și dorința de-ai ajuta pe ceilalți,

să provină dintr-un creier
care este opusul psihopatiei?

Un fel de creier anti-psihopat,

mai capabil de a identifica
frica altor oameni,

o amigdală mai reactivă
la aceste expresii

și mai mare decât media?

Cercetările mele au dovedit

că toate cele 3 caracteristici
sunt reale.

Și am descoperit asta

prin testarea unei populații
extrem de altruiste.

Sunt oameni care
și-au donat propriii rinichi

unui complet necunoscut.

Sunt oameni care s-au oferit
să se supună unei operții riscante

pentru a li se scoate un rinichi sănătos

și a-l transplanta într-un
străin foarte bolnav

pe care nu-l cunosc
și nici nu o să-l cunoască.

„De ce ar face cineva așa ceva?" -
este o întrebare foarte obișnuită.

Iar răspunsul poate fi:

creierele acestor altruiști extraordinari

au anumite caracteristici speciale.

Identifică mai repede
frica altor oameni.

Ei chiar identifică mai bine
când cineva suferă.

Parțial pentru că amigdala lor
reacționează mai bine la aceste expresii.

Rețineți că e aceeași parte
a creierului despre care am descoperit

că reacționează greu la psihopați.

Amigdala lor este mai mare
decât cea a majorității

cu 8%.

Aceste date coroborate indică

existența unui întreg
al umanitarismului în lume

susținut pe de-o parte de oameni
extrem de psihopați,

iar pe cealaltă, de oameni
foarte compătimitori,

care fac fapte extrem de altruiste.

Trebuie să adaug că, ceea ce face
ca altruiștii să fie atât de deosebiți

nu este doar faptul că sunt
mai compătimitori decât media.

Ei sunt,

dar ceea ce este și mai remarcabil

e că sunt compătimitori și altruiști

nu doar față de oamenii
din cercul lor apropiat

de prieteni și familie.

Deoarece a fi compătimitor cu cei
care îi iubești și te identifici

nu este ceva deosebit.

Compasiunea adevăraților altruiști
se extinde în afara acelui cerc,

chiar și dincolo de cercul mai mare
de cunoștințe,

la oamenii care nu fac parte
din cercul lor social,

complet necunoscuți,

ca și omul care m-a salvat.

Am avut ocazia să întreb mulți
altruiști donatori de rinichi

cum pot reuși să facă un cerc
de compasiune atât de mare,

încât să-și doneze rinichiul
unui necunoscut.

Am descoperit că le este
foarte greu să răspundă.

Întreb: „De ce sunteți dispuși
să faceți asta

în timp ce mulți alții nu o fac?

Sunteți unul din mai puțin
de 2.000 de americani

care i-au dat vreodată
un ficat unui necunoscut.

Ce vă face să fiți așa special?"

Și ce-au răspus?

Au spus: „Nimic.

Nu am nimic special.

Sunt la fel ca toți ceilalți."

De fapt, cred că răspunsul
chiar zice mult,

deoarece ne arată că cercurile
acestor altruiști nu arată așa,

ci mai degrabă așa.

Nu au un mijloc.

Acești altruiști
chiar nu se gândesc

că ei sunt centrul a ceva,

că sunt mai buni
sau mai importanți decât ceilalți.

Când am întrebat un altruist de ce
are sens să-și doneze rinichiul,

a spus: „Pentru că n-are
nicio legătură cu mine.”

Altul a zis:

„Nu sunt deosebit. Nu sunt unic.

Cercetarea dvs. o să demonstreze
că sunt la fel ca dvs."

Cred că cea mai bună descriere
a lipsei uimitoare de egocentrism

este modestia,

care este calitatea,
precum a spus Sf. Augustin,

care face îngeri din oameni.

Și de ce este așa?

Pentru că dacă lipsește
centrul cercului,

nu pot exista inele
interioare sau exterioare,

nimeni nu merită mai multă sau mai
puțină grijă și compasiune decât altul.

Și cred că asta este ceea
ce îi deosebește cu adevărat

pe altruiștii puri de oamenii obișnuiți.

Dar mai cred că acest mod
de a vedea lumea

este accesibil pentru mulți,
poate de majoritatea oamenilor.

Și cred asta pentru că,
la un nivel social,

dezvoltarea altruismului și a compasiunii
se produce deja peste tot.

Psihologul Steven Pinker
și alții au demonstrat

că oamenii din întreaga lume
acceptă tot mai puțin

suferința celor din alte cercuri,

ceea ce a condus la scăderea
cruzimii și violenței,

de la abuz de animale, violență domestică,
la pedeapsa cu moartea.

Asta a dus la dezvoltarea altruismului.

Acum 100 de ani, oamenii
ar fi crezut că este absurd

cât de normal și obișnuit e acum

ca lumea să doneze sânge
și măduvă osoasă

pentru un necunoscut azi.

E posibil ca, peste 100 de ani,

oamenii să considere donarea
unui rinichi unui necunoscut

e la fel de normal și obișnuit
cum e acum

donarea de sânge și măduvă osoasă?

Poate.

Care este baza acestor
schimbări uimitoare?

Pe de-o parte pare a fi

creșterea bogăției
și standardelor de viață.

Pe măsură ce societățile devin mai bogate
și o duc mai bine,

oamenii își îndreaptă
atenția către exterior.

Ca urmare, crește altruismul
față de necunoscuți,

de la voluntariat, la donații caritabile,
chiar și la donații altruiste de rinichi.

Dar toate aceste schimbări au avut

un rezultat surprinzător și paradoxal:

chiar dacă lumea este un loc
din ce în ce mai bun și mai uman,

și așa și este,

există o percepție generală
că devine din ce în ce mai rea

și mai crudă, dar nu este așa.

Nu știu exact de ce,

dar cred că ar putea fi
că acum știm mult mai mult

despre suferința oamenilor
în locuri îndepărtate

și acum ne pasă mai mult

de suferința acelor oameni
care sunt departe.

Dar e clar
în schimbările pe care le vedem

că baza altruismului și compasiunii

fac parte din natura umană,
la fel și cruzimea și violența.

Poate chiar și mai mult...

Și, deși unii oameni par a fi mereu

mai sensibili la suferința celorlalți,

cred că abilitatea de a ieși

din centrul cercului

și a extinde cercul de compasiune

pentru a include chiar și necunoscuți

sunt posibile pentru aproape toată lumea.

Mulțumesc!

(Aplauze)