Există pe lumea asta un bărbat
care seamănă puțin
cu actorul Idris Elba...
Cel puțin, semăna acum 20 de ani...
Nu știu mai multe despre el,
ci doar că odată mi-a salvat viața
riscându-și propria viață.
Acest om a traversat o autostradă
de patru benzi in miezul nopții
ca să mă ajute
după un accident de mașină
care m-ar fi putut omorî.
Evident, situația m-a marcat,
dar totodată m-a lăsat cu o curiozitate
arzătoare și persistentă
de-a înțelege de ce a făcut asta.
Ce forțe interioare
l-au făcut să ia decizia
căreia îi datorez viața,
de a-și risca propria viață
pentru a salva viața unui necunoscut?
Cu alte cuvinte, care sunt cauzele
care fac un om să fie altruist?
Să vă explic ce s-a întâmplat.
În noaptea aceea, aveam 19 ani
și conduceam spre casă
în Tacoma, Washington,
pe autostrada 5,
când un cățeluș a sărit
în fața mașinii mele.
Și am făcut exact ce nu trebuia:
am virat ca să-l evit.
Și mi-am dat seama de ce
nu ar trebui să facem asta.
Oricum am lovit câinele
și asta a făcut ca mașina să derapeze
și să se învârtească pe autostradă,
până s-a oprit pe banda rapidă
a autostrăzii,
cu spatele spre sensul de mers,
apoi motorul a murit.
Atunci am fost sigură
că și eu voi muri.
Dar n-a fost așa
datorită faptelor acelui om curajos
care a luat decizia de moment
când mi-a văzut mașina blocată
de a opri și traversa în fugă
o autostradă de patru benzi, în întuneric,
ca să-mi salveze viața.
După ce mi-a pornit mașina
și eram în siguranță din nou,
s-a asigurat că voi fi bine,
a plecat din nou.
Nici nu mi-a zis cum îl cheamă
și sunt sigură că am uitat
să-i mulțumesc.
Înainte să continui,
aș vrea să mă opresc
să-i mulțumesc
acelui necunoscut.
(Aplauze)
Vă spun toate astea
fiindcă întâmplările din noaptea aceea
mi-au schimbat cursul vieții.
Am devenit cercetătoare în psihologie
și mi-am propus să studiez capacitatea
umană de a ne păsa de cei din jur.
De unde vine și cum se dezvoltă?
Și ce forme extreme poate avea?
Sunt întrebări foarte importante
pentru a înțelege aspecte de bază
ale naturii sociale umane.
Mulți oameni, inclusiv toată lumea
de la filozofi și economiști
până la oamenii de rând,
cred că natura umană
e mai degrabă egoistă,
că doar propria noastră bunăstare
ne motivează.
Dacă e adevărat, de ce unii oameni,
ca acela care m-a salvat,
iau decizii altruiste,
cum ar fi cea de a-i ajuta pe ceilalți
cu un risc enorm și propriile eforturi?
Pentru a răspunde la întrebarea aceasta,
trebuie să analizăm rădăcinile
faptelor extraordinare de altruism
și ce îi face pe oamenii
care fac aceste fapte
să fie diferiți de ceilalți.
Dar până acum nu s-a
lucrat mult pe tema asta.
Faptele omului care m-a salvat
corespund celei mai riguroase
definiții a altruismului:
un comportament voluntar și costisitor
provocat de dorința
de a ajuta un alt individ.
Așadar, este un act altruist cu scopul
de a-i face un bine celuilalt.
Ce ar putea să explice o astfel de faptă?
Un răspuns este compasiunea, evident,
un element cheie al altruismului.
În acest caz, întrebarea e:
de ce se pare că unii oameni îl au
mai mult decât ceilalți?
Răspunsul poate fi: creierele
oamenilor foarte altruiști
sunt diferite
în mod fundamental.
Pentru a descoperi în ce fel,
am început de la extremul opus:
cu psihopați.
O abordare obișnuită pentru a înțelege
aspecte de bază ale naturii umane,
ca dorința de a ajuta alți oameni,
este analiza oamenilor
care nu au dorința aceasta,
iar psihopații sunt un astfel de grup.
Psihopatia este o dereglare de dezvoltare
de origine genetică
și duce la o personalitate
rece și nepăsătoare
și o tendință de a avea un comportament
antisocial și uneori foarte violent.
Împreună cu colegii mei am organizat
la National Institute of Mental Health
printre primele cercetări
în neuroimagistică
cu adolescenți psihopați.
Am descoperit, cum au descoperit
și alți cercetători,
că oamenii psihopați
cu siguranță manifestă
trei caracteristici.
În primul rând, chiar dacă nu sunt
insensibili la emoțiile altor oameni,
sunt insensibili la semne
că alți oameni suferă.
Mai concret,
le e greu să identifice
expresii faciale de frică, ca asta.
Expresiile de frică transmit o necesitate
urgentă și suferință emoțională
și de obicei provoacă
compasiune și o dorința de a ajuta
în persoanele care le văd.
Deci, e logic ca oamenii
cărora le lipsește compasiunea
să aibă tendința de a fi
insensibili la aceste indicii.
Cea mai importantă parte a creierului
care recunoaște expresiile de frică
se numește amigdală cerebrală.
Sunt cazuri foarte rare
de persoane care nu au deloc amigdală
și nu pot să identifice
expresiile de frică.
La adulții și copiii sănătoși,
de obicei activitatea amigdalei arată
creșteri bruște
când văd expresii de frică.
Amigdala psihopaților nu reacționează
bine la astfel de expresii.
Câteodată nu reacționează deloc,
din cauza asta ar avea probleme
de a detecta astfel de indicii.
În cele din urmă, amigdala psihopaților
este mai mică decât media
cu 18 % - 20 %.
Deci, toate aceste descoperiri
sunt solide și demne de încredere,
și sunt foarte interesante.
Dar amintiți-vă că interesul
meu principal
nu este de a înțelege
de ce oamenilor nu le pasă de ceilalți,
ci de a înțelege de ce o fac.
Așadar, adevărata întrebare este:
poate altruismul pur,
care este opusul psihopatiei
în termeni de compasiune
și dorința de-ai ajuta pe ceilalți,
să provină dintr-un creier
care este opusul psihopatiei?
Un fel de creier anti-psihopat,
mai capabil de a identifica
frica altor oameni,
o amigdală mai reactivă
la aceste expresii
și mai mare decât media?
Cercetările mele au dovedit
că toate cele 3 caracteristici
sunt reale.
Și am descoperit asta
prin testarea unei populații
extrem de altruiste.
Sunt oameni care
și-au donat propriii rinichi
unui complet necunoscut.
Sunt oameni care s-au oferit
să se supună unei operții riscante
pentru a li se scoate un rinichi sănătos
și a-l transplanta într-un
străin foarte bolnav
pe care nu-l cunosc
și nici nu o să-l cunoască.
„De ce ar face cineva așa ceva?" -
este o întrebare foarte obișnuită.
Iar răspunsul poate fi:
creierele acestor altruiști extraordinari
au anumite caracteristici speciale.
Identifică mai repede
frica altor oameni.
Ei chiar identifică mai bine
când cineva suferă.
Parțial pentru că amigdala lor
reacționează mai bine la aceste expresii.
Rețineți că e aceeași parte
a creierului despre care am descoperit
că reacționează greu la psihopați.
Amigdala lor este mai mare
decât cea a majorității
cu 8%.
Aceste date coroborate indică
existența unui întreg
al umanitarismului în lume
susținut pe de-o parte de oameni
extrem de psihopați,
iar pe cealaltă, de oameni
foarte compătimitori,
care fac fapte extrem de altruiste.
Trebuie să adaug că, ceea ce face
ca altruiștii să fie atât de deosebiți
nu este doar faptul că sunt
mai compătimitori decât media.
Ei sunt,
dar ceea ce este și mai remarcabil
e că sunt compătimitori și altruiști
nu doar față de oamenii
din cercul lor apropiat
de prieteni și familie.
Deoarece a fi compătimitor cu cei
care îi iubești și te identifici
nu este ceva deosebit.
Compasiunea adevăraților altruiști
se extinde în afara acelui cerc,
chiar și dincolo de cercul mai mare
de cunoștințe,
la oamenii care nu fac parte
din cercul lor social,
complet necunoscuți,
ca și omul care m-a salvat.
Am avut ocazia să întreb mulți
altruiști donatori de rinichi
cum pot reuși să facă un cerc
de compasiune atât de mare,
încât să-și doneze rinichiul
unui necunoscut.
Am descoperit că le este
foarte greu să răspundă.
Întreb: „De ce sunteți dispuși
să faceți asta
în timp ce mulți alții nu o fac?
Sunteți unul din mai puțin
de 2.000 de americani
care i-au dat vreodată
un ficat unui necunoscut.
Ce vă face să fiți așa special?"
Și ce-au răspus?
Au spus: „Nimic.
Nu am nimic special.
Sunt la fel ca toți ceilalți."
De fapt, cred că răspunsul
chiar zice mult,
deoarece ne arată că cercurile
acestor altruiști nu arată așa,
ci mai degrabă așa.
Nu au un mijloc.
Acești altruiști
chiar nu se gândesc
că ei sunt centrul a ceva,
că sunt mai buni
sau mai importanți decât ceilalți.
Când am întrebat un altruist de ce
are sens să-și doneze rinichiul,
a spus: „Pentru că n-are
nicio legătură cu mine.”
Altul a zis:
„Nu sunt deosebit. Nu sunt unic.
Cercetarea dvs. o să demonstreze
că sunt la fel ca dvs."
Cred că cea mai bună descriere
a lipsei uimitoare de egocentrism
este modestia,
care este calitatea,
precum a spus Sf. Augustin,
care face îngeri din oameni.
Și de ce este așa?
Pentru că dacă lipsește
centrul cercului,
nu pot exista inele
interioare sau exterioare,
nimeni nu merită mai multă sau mai
puțină grijă și compasiune decât altul.
Și cred că asta este ceea
ce îi deosebește cu adevărat
pe altruiștii puri de oamenii obișnuiți.
Dar mai cred că acest mod
de a vedea lumea
este accesibil pentru mulți,
poate de majoritatea oamenilor.
Și cred asta pentru că,
la un nivel social,
dezvoltarea altruismului și a compasiunii
se produce deja peste tot.
Psihologul Steven Pinker
și alții au demonstrat
că oamenii din întreaga lume
acceptă tot mai puțin
suferința celor din alte cercuri,
ceea ce a condus la scăderea
cruzimii și violenței,
de la abuz de animale, violență domestică,
la pedeapsa cu moartea.
Asta a dus la dezvoltarea altruismului.
Acum 100 de ani, oamenii
ar fi crezut că este absurd
cât de normal și obișnuit e acum
ca lumea să doneze sânge
și măduvă osoasă
pentru un necunoscut azi.
E posibil ca, peste 100 de ani,
oamenii să considere donarea
unui rinichi unui necunoscut
e la fel de normal și obișnuit
cum e acum
donarea de sânge și măduvă osoasă?
Poate.
Care este baza acestor
schimbări uimitoare?
Pe de-o parte pare a fi
creșterea bogăției
și standardelor de viață.
Pe măsură ce societățile devin mai bogate
și o duc mai bine,
oamenii își îndreaptă
atenția către exterior.
Ca urmare, crește altruismul
față de necunoscuți,
de la voluntariat, la donații caritabile,
chiar și la donații altruiste de rinichi.
Dar toate aceste schimbări au avut
un rezultat surprinzător și paradoxal:
chiar dacă lumea este un loc
din ce în ce mai bun și mai uman,
și așa și este,
există o percepție generală
că devine din ce în ce mai rea
și mai crudă, dar nu este așa.
Nu știu exact de ce,
dar cred că ar putea fi
că acum știm mult mai mult
despre suferința oamenilor
în locuri îndepărtate
și acum ne pasă mai mult
de suferința acelor oameni
care sunt departe.
Dar e clar
în schimbările pe care le vedem
că baza altruismului și compasiunii
fac parte din natura umană,
la fel și cruzimea și violența.
Poate chiar și mai mult...
Și, deși unii oameni par a fi mereu
mai sensibili la suferința celorlalți,
cred că abilitatea de a ieși
din centrul cercului
și a extinde cercul de compasiune
pentru a include chiar și necunoscuți
sunt posibile pentru aproape toată lumea.
Mulțumesc!
(Aplauze)