Există pe lumea asta un bărbat care seamănă puțin cu actorul Idris Elba... Cel puțin, semăna acum 20 de ani... Nu știu mai multe despre el, ci doar că odată mi-a salvat viața riscându-și propria viață. Acest om a traversat o autostradă de patru benzi in miezul nopții ca să mă ajute după un accident de mașină care m-ar fi putut omorî. Evident, situația m-a marcat, dar totodată m-a lăsat cu o curiozitate arzătoare și persistentă de-a înțelege de ce a făcut asta. Ce forțe interioare l-au făcut să ia decizia căreia îi datorez viața, de a-și risca propria viață pentru a salva viața unui necunoscut? Cu alte cuvinte, care sunt cauzele care fac un om să fie altruist? Să vă explic ce s-a întâmplat. În noaptea aceea, aveam 19 ani și conduceam spre casă în Tacoma, Washington, pe autostrada 5, când un cățeluș a sărit în fața mașinii mele. Și am făcut exact ce nu trebuia: am virat ca să-l evit. Și mi-am dat seama de ce nu ar trebui să facem asta. Oricum am lovit câinele și asta a făcut ca mașina să derapeze și să se învârtească pe autostradă, până s-a oprit pe banda rapidă a autostrăzii, cu spatele spre sensul de mers, apoi motorul a murit. Atunci am fost sigură că și eu voi muri. Dar n-a fost așa datorită faptelor acelui om curajos care a luat decizia de moment când mi-a văzut mașina blocată de a opri și traversa în fugă o autostradă de patru benzi, în întuneric, ca să-mi salveze viața. După ce mi-a pornit mașina și eram în siguranță din nou, s-a asigurat că voi fi bine, a plecat din nou. Nici nu mi-a zis cum îl cheamă și sunt sigură că am uitat să-i mulțumesc. Înainte să continui, aș vrea să mă opresc să-i mulțumesc acelui necunoscut. (Aplauze) Vă spun toate astea fiindcă întâmplările din noaptea aceea mi-au schimbat cursul vieții. Am devenit cercetătoare în psihologie și mi-am propus să studiez capacitatea umană de a ne păsa de cei din jur. De unde vine și cum se dezvoltă? Și ce forme extreme poate avea? Sunt întrebări foarte importante pentru a înțelege aspecte de bază ale naturii sociale umane. Mulți oameni, inclusiv toată lumea de la filozofi și economiști până la oamenii de rând, cred că natura umană e mai degrabă egoistă, că doar propria noastră bunăstare ne motivează. Dacă e adevărat, de ce unii oameni, ca acela care m-a salvat, iau decizii altruiste, cum ar fi cea de a-i ajuta pe ceilalți cu un risc enorm și propriile eforturi? Pentru a răspunde la întrebarea aceasta, trebuie să analizăm rădăcinile faptelor extraordinare de altruism și ce îi face pe oamenii care fac aceste fapte să fie diferiți de ceilalți. Dar până acum nu s-a lucrat mult pe tema asta. Faptele omului care m-a salvat corespund celei mai riguroase definiții a altruismului: un comportament voluntar și costisitor provocat de dorința de a ajuta un alt individ. Așadar, este un act altruist cu scopul de a-i face un bine celuilalt. Ce ar putea să explice o astfel de faptă? Un răspuns este compasiunea, evident, un element cheie al altruismului. În acest caz, întrebarea e: de ce se pare că unii oameni îl au mai mult decât ceilalți? Răspunsul poate fi: creierele oamenilor foarte altruiști sunt diferite în mod fundamental. Pentru a descoperi în ce fel, am început de la extremul opus: cu psihopați. O abordare obișnuită pentru a înțelege aspecte de bază ale naturii umane, ca dorința de a ajuta alți oameni, este analiza oamenilor care nu au dorința aceasta, iar psihopații sunt un astfel de grup. Psihopatia este o dereglare de dezvoltare de origine genetică și duce la o personalitate rece și nepăsătoare și o tendință de a avea un comportament antisocial și uneori foarte violent. Împreună cu colegii mei am organizat la National Institute of Mental Health printre primele cercetări în neuroimagistică cu adolescenți psihopați. Am descoperit, cum au descoperit și alți cercetători, că oamenii psihopați cu siguranță manifestă trei caracteristici. În primul rând, chiar dacă nu sunt insensibili la emoțiile altor oameni, sunt insensibili la semne că alți oameni suferă. Mai concret, le e greu să identifice expresii faciale de frică, ca asta. Expresiile de frică transmit o necesitate urgentă și suferință emoțională și de obicei provoacă compasiune și o dorința de a ajuta în persoanele care le văd. Deci, e logic ca oamenii cărora le lipsește compasiunea să aibă tendința de a fi insensibili la aceste indicii. Cea mai importantă parte a creierului care recunoaște expresiile de frică se numește amigdală cerebrală. Sunt cazuri foarte rare de persoane care nu au deloc amigdală și nu pot să identifice expresiile de frică. La adulții și copiii sănătoși, de obicei activitatea amigdalei arată creșteri bruște când văd expresii de frică. Amigdala psihopaților nu reacționează bine la astfel de expresii. Câteodată nu reacționează deloc, din cauza asta ar avea probleme de a detecta astfel de indicii. În cele din urmă, amigdala psihopaților este mai mică decât media cu 18 % - 20 %. Deci, toate aceste descoperiri sunt solide și demne de încredere, și sunt foarte interesante. Dar amintiți-vă că interesul meu principal nu este de a înțelege de ce oamenilor nu le pasă de ceilalți, ci de a înțelege de ce o fac. Așadar, adevărata întrebare este: poate altruismul pur, care este opusul psihopatiei în termeni de compasiune și dorința de-ai ajuta pe ceilalți, să provină dintr-un creier care este opusul psihopatiei? Un fel de creier anti-psihopat, mai capabil de a identifica frica altor oameni, o amigdală mai reactivă la aceste expresii și mai mare decât media? Cercetările mele au dovedit că toate cele 3 caracteristici sunt reale. Și am descoperit asta prin testarea unei populații extrem de altruiste. Sunt oameni care și-au donat propriii rinichi unui complet necunoscut. Sunt oameni care s-au oferit să se supună unei operții riscante pentru a li se scoate un rinichi sănătos și a-l transplanta într-un străin foarte bolnav pe care nu-l cunosc și nici nu o să-l cunoască. „De ce ar face cineva așa ceva?" - este o întrebare foarte obișnuită. Iar răspunsul poate fi: creierele acestor altruiști extraordinari au anumite caracteristici speciale. Identifică mai repede frica altor oameni. Ei chiar identifică mai bine când cineva suferă. Parțial pentru că amigdala lor reacționează mai bine la aceste expresii. Rețineți că e aceeași parte a creierului despre care am descoperit că reacționează greu la psihopați. Amigdala lor este mai mare decât cea a majorității cu 8%. Aceste date coroborate indică existența unui întreg al umanitarismului în lume susținut pe de-o parte de oameni extrem de psihopați, iar pe cealaltă, de oameni foarte compătimitori, care fac fapte extrem de altruiste. Trebuie să adaug că, ceea ce face ca altruiștii să fie atât de deosebiți nu este doar faptul că sunt mai compătimitori decât media. Ei sunt, dar ceea ce este și mai remarcabil e că sunt compătimitori și altruiști nu doar față de oamenii din cercul lor apropiat de prieteni și familie. Deoarece a fi compătimitor cu cei care îi iubești și te identifici nu este ceva deosebit. Compasiunea adevăraților altruiști se extinde în afara acelui cerc, chiar și dincolo de cercul mai mare de cunoștințe, la oamenii care nu fac parte din cercul lor social, complet necunoscuți, ca și omul care m-a salvat. Am avut ocazia să întreb mulți altruiști donatori de rinichi cum pot reuși să facă un cerc de compasiune atât de mare, încât să-și doneze rinichiul unui necunoscut. Am descoperit că le este foarte greu să răspundă. Întreb: „De ce sunteți dispuși să faceți asta în timp ce mulți alții nu o fac? Sunteți unul din mai puțin de 2.000 de americani care i-au dat vreodată un ficat unui necunoscut. Ce vă face să fiți așa special?" Și ce-au răspus? Au spus: „Nimic. Nu am nimic special. Sunt la fel ca toți ceilalți." De fapt, cred că răspunsul chiar zice mult, deoarece ne arată că cercurile acestor altruiști nu arată așa, ci mai degrabă așa. Nu au un mijloc. Acești altruiști chiar nu se gândesc că ei sunt centrul a ceva, că sunt mai buni sau mai importanți decât ceilalți. Când am întrebat un altruist de ce are sens să-și doneze rinichiul, a spus: „Pentru că n-are nicio legătură cu mine.” Altul a zis: „Nu sunt deosebit. Nu sunt unic. Cercetarea dvs. o să demonstreze că sunt la fel ca dvs." Cred că cea mai bună descriere a lipsei uimitoare de egocentrism este modestia, care este calitatea, precum a spus Sf. Augustin, care face îngeri din oameni. Și de ce este așa? Pentru că dacă lipsește centrul cercului, nu pot exista inele interioare sau exterioare, nimeni nu merită mai multă sau mai puțină grijă și compasiune decât altul. Și cred că asta este ceea ce îi deosebește cu adevărat pe altruiștii puri de oamenii obișnuiți. Dar mai cred că acest mod de a vedea lumea este accesibil pentru mulți, poate de majoritatea oamenilor. Și cred asta pentru că, la un nivel social, dezvoltarea altruismului și a compasiunii se produce deja peste tot. Psihologul Steven Pinker și alții au demonstrat că oamenii din întreaga lume acceptă tot mai puțin suferința celor din alte cercuri, ceea ce a condus la scăderea cruzimii și violenței, de la abuz de animale, violență domestică, la pedeapsa cu moartea. Asta a dus la dezvoltarea altruismului. Acum 100 de ani, oamenii ar fi crezut că este absurd cât de normal și obișnuit e acum ca lumea să doneze sânge și măduvă osoasă pentru un necunoscut azi. E posibil ca, peste 100 de ani, oamenii să considere donarea unui rinichi unui necunoscut e la fel de normal și obișnuit cum e acum donarea de sânge și măduvă osoasă? Poate. Care este baza acestor schimbări uimitoare? Pe de-o parte pare a fi creșterea bogăției și standardelor de viață. Pe măsură ce societățile devin mai bogate și o duc mai bine, oamenii își îndreaptă atenția către exterior. Ca urmare, crește altruismul față de necunoscuți, de la voluntariat, la donații caritabile, chiar și la donații altruiste de rinichi. Dar toate aceste schimbări au avut un rezultat surprinzător și paradoxal: chiar dacă lumea este un loc din ce în ce mai bun și mai uman, și așa și este, există o percepție generală că devine din ce în ce mai rea și mai crudă, dar nu este așa. Nu știu exact de ce, dar cred că ar putea fi că acum știm mult mai mult despre suferința oamenilor în locuri îndepărtate și acum ne pasă mai mult de suferința acelor oameni care sunt departe. Dar e clar în schimbările pe care le vedem că baza altruismului și compasiunii fac parte din natura umană, la fel și cruzimea și violența. Poate chiar și mai mult... Și, deși unii oameni par a fi mereu mai sensibili la suferința celorlalți, cred că abilitatea de a ieși din centrul cercului și a extinde cercul de compasiune pentru a include chiar și necunoscuți sunt posibile pentru aproape toată lumea. Mulțumesc! (Aplauze)