Ce ascund cei mai înalţi copaci de pe Pământ? - Wendell Oshiro

Vezi lecţia completă: http://ed.ted.com/lessons/what-s-hidden-among-the-tallest-trees-on-earth-wendell-oshiro

Atunci când Stephen Sillett era mic, îi plăcea să meargă în pădurile Pennsylvaniei alături de fratele şi bunica sa. Căutând sus printre ramurile şi frunzele dese, curiozitatea sa a fost trezită: Ce se ascundea acolo sus?
Wendell Oshiro spune povestea unui adult Sillett ce a întreprins o explorare curajoasă (un pic periculoasă) a coroanei unui arbore vechi de sequoia şi detaliază unele dintre fascinantele descoperiri pe care le-a făcut.

Lecţie de Wendell Oshiro, animaţie de Black Powder Design.

Unii nu reuşesc să vadă pădurea
din cauza copacilor,

însă înaintea lui Stephen Sillett
nimeni nu putea să vadă

sau să-și imagineze pădurea din copaci.

Stephen a fost de la început
un explorator al noilor lumi.

El şi-a petrecut copilăria
în Harrisburg, Pennsylvania,

citindu-l pe Tolkien şi jucându-se
Temniţe şi Dragoni cu fratele său, Scott.

Dar când familia Sillett vizita cabana
bunicilor de lângă Gettysburg,

bunica lor, Helen Poe Sillett,

îi lua pe băieţi în munţii şi pădurile
din apropiere pentru a privi păsările.

Ei o numeau bunica Sillett Poe

şi ea îi învăţa pe băieţi să identifice

cântecele păsărilor,
plantele şi chiar lichenii,

creaturi ce deseori seamănă
cu petele unui covor

încleiat pe părţile umbrite
ale rocilor şi trunchiurilor de copac.

Privind în sus, ambii băieţi
şi-au găsit vocaţia.

Scott a devenit un om de ştiinţă
specializându-se în păsări migratoare.

Stephen era interesat mai mult de copaci.

Amestecul ramurilor şi frunzelor
i-au atras curiozitatea.

Ce s-ar putea ascunde acolo?

Pe când Stephen era la facultate,
curiozitatea l-a atras spre cer

către cei mai înalţi copaci de pe Pământ:

străvechii sequoia de coastă
din California de Nord.

Cu trunchiuri de până la 6 metri
în diametru,

arborii de sequoia pot creşte
până la 115 metri sau până la 38 de nivele

cu o viață de peste 2.000 de ani.

Dar nimeni nu s-a gândit să cerceteze
coronamentul acestor zgârie-nori naturali.

Să fie oare acolo ceva mai mult
decât simple ramuri?

Stephen a decis să afle personal.

În 1987, Stephen, fratele său Scott
şi prietenul lui Marwood

au călătorit de la Reed College în Oregon

spre Parcul de Stat Prairie Creek Redwoods
din California de Nord.

În inima parcului, Stephen
a ales cei mai înalţi arbori de sequoia.

Cele mai joase ramuri
erau la o înălţime de 30 de metri,

departe de a le ajunge.

Dar a văzut un arbore de sequoia
mai tânăr şi mai jos

ce creştea lângă copacul ţintă.

Luându-şi avânt, el a sărit
şi a apucat ramul cel mai de jos,

urcându-se şi repezindu-se în sus.

El se cățăra liber
fără funie sau echipament,

orice pas greşit însemna moartea.

Dar el urca tot mai sus
şi când a ajuns la vârf,

s-a balansat şi a sărit
peste un spaţiu gol,

pe o ramură a copacului ţintă

şi într-o lume pe care
nu a mai văzut-o niciodată.

Amicul său Marwood l-a urmat

şi cei doi tineri au urcat mai sus
în coronamentul de sequoia.

Stephen a găsit licheni ca aceia
pe care bunica Poe îi arăta când era mic.

El a observat că pe măsură ce urca,
ramurile deveneau tot mai groase,

ceva atipic majorităţii copacilor.

El a găsit straturi umede de sol
groase de câţiva centimetri,

compuse din ace căzute, scoarţă,
resturi de plante şi praf din cer

depozitate pe vârfurile ramurilor mari.

El a găsit până şi reiterări:

trunchiuri noi de arbori de sequoia
ce creşteau din trunchiul principal.

Sequoia s-a clonat pe sine însăşi.

Atunci când Stephen a ajuns în vârf,

s-a oprit pe o platformă
de ramuri încrucişate şi ace.

Pe stratul de sol creştea
un tufiş de afine cu fructe coapte!

El a mâncat câteva,
aşteptându-şi prietenul.

Stephen a descoperit o lume nouă
la zeci de metri deasupra pământului.

Cățărarea sa a dus la multe alte excursii,

cu echipament de siguranţă,
slavă Domnului,

în alţi arbori de sequoia vechi,

cartografiind şi măsurând
arhitectura ramurilor

şi altor trunchiuri
din umbrarul întregii dumbrăvi.

Stephen a devenit un expert în ecologia
celor mai înalţi copaci de pe Pământ

şi în bogata diversitate
a vieţii din coroanele lor,

ecosisteme aeriene
pe care nimeni nu şi le-a imaginat.

Acestea sunt ferigi,
ciuperci şi copaci epifitici

ce se găsesc de obicei la nivelul solului,

precum pinii Douglas,
cucutele şi stejarii bruni

care au prins rădăcini
în covorul bogat şi umed al solului.

Nevertebrate precum furnicile,
bondarii, căpuşele, cărăbuşii,

râmele şi copepodele acvatice

îşi construiesc casa
pe lângă plantele cu flori

precum rododendronii,
coacăzii şi tufişurile de soc.

Vulturul pescar, bufniţele pestriţe
şi gaiţele caută hrană în umbrar.

Chiar şi murrelul de marmură
o pasăre marină pacifică

zboară kilometri întregi deasupra
oceanului pentru a-şi face aici cuib.

Veveriţele şi şoarecii de câmp
trag cu ochiul la vizuinele luxoase.

Iar prădătorul cel mai temut?
E marea salamandră rătăcitoare!

Cercetarea lui Sillett a schimbat
modul în care percepem copacii înalţi

şi a susţinut iniţiativa păstrării lor,

nu doar ca organisme impresionante,

dar și în calitate de habitate
ale nenumăratelor specii.

Atunci când priveşti în sus
spre ramurile şi frunzele unui copac,

întreabă-te: „Ce mai poate fi acolo sus?”

O lume nouă te-ar putea aştepta acolo sus.
Deci fă un salt pentru a o descoperi.