Stiinta mi-a salvat sufletul

Acum 3 veri stateam intr-o rulota

la o distanta mare fata de cel mai apropiat oras

unde de obicei noaptea era complet intuneric.

unde de obicei noaptea era complet intuneric.

Am promis ca nu o sa fumez inauntru, asa ca la 1 AM am iesit afara la o tigara.

Dupa cateva minute de stat in intuneric am realizat ca imi pot vedea mana destul de clar,

ceva ce mi-am dat seama ca n-am putut sa vad noptile trecute. Asa ca m-am uitat sus..

asteptandu-ma sa vad luna plina.

Dar luna nu se vedea nicaieri.

In schimb, era un nor lung si luminos chiar deasupra.

Romanii ii spuneau "Via Galactica" - Drumul Laptelui,

azi ii spunem Calea Lactee, dar cei care au ratat lectia la scoala in acea zi

faptele adevarate sunt astea:

stiind ca un an lumina e egal cu 6 trilione de mile (sau 965 606 000 000 000 000 km)

galaxia noastra are un diametru in jur de 100 000 ani lumina.

Soarele nostru e localizat la marginea unui brat al galaxiei, la aproximat 26 000 ani lumina fata de centrul galaxiei.

Dureaza intre 200 si 250 milioane de ani ca soarele sa orbiteze odata in jurul centrului galaxiei.

Inconjurand galaxia, deasura si sub disc, intr-un halo sferic exista aproximativ 200 roiuri globulare de stele

care pot contine 1 milion de stele fiecare.

Calea Lactee contine aproximativ 200 miliarde de stele.

Aceste numere sunt esentiale pentru a intelege ce este o galaxie

dar contemplandu-le ceva parte din mintea omului protesteaza ca nu poate fi asa

dar o examinare a doveziilor te duce la concluzia ca chiar asa e

si daca ti cont de acea concluzie cand iesi noaptea afara si te uiti sus ai putea sa vezi ceva ce iti va schimba viata.

Asa arata o galaxie din interior, din suburbiile soarelui nostru.

Prin binoclu pentru fiecare stea ce se poate vedea cu ochiul liber,

poti sa mai vezi 100 pe langa ea.

Toate suspendate intr-o ceata gri-albastruie,

dar printr-un telescop modest,

daca astepti ca ochii sa ti se ajusteze la intuneric

si focalizezi bine

o sa vezi, in realitate, ce e defapt ceata:

si mai multe stele, ca praful,

pierzandu-se in ceva ce pare a infinitate,

dar trebuie sa ai cunostiintele necesare,

sa vezi e doar jumatate din poveste.

In acea noapte de acum 3 ani,
stiam o mica parte din ce e acolo: tipurile lucrurilor,

marimea lucrurilor, varsta lucrurilor,

violenta si distrugerea, energie ingrozitoare,

gravitatie incredibila,

si deznadajduita distantei.

Dar ma simt in siguranta

pentru ca stiu ca lumea mea e protejata
de acea distanta de care la altii le e frica.

E ca si cum universul iti zbiara in fata:

stii ce sunt eu? ce maret sunt eu?
ce batran sunt eu?

poti sa intelegi ce sunt eu?

Ce esti tu, in comparatie cu mine?

Si cand stii destula stiinta,
poti sa-i zambesti inapoi universului si sa-i raspunzi:

Omule, eu sunt ceea ce esti tu.

Cand m-am uitat la galaxie in acea noapte am stiut

ca cea mai mica lumina de pe cer
era o mica dar reala conexiune

intre ochiul meu,

de-a lungul unei unde subtiri de lumina
si suprafata unui alt soare.

Fotonii care erau detectati de ochii mei,

lumina pe care o vad,

energia cu care interactioneaza nervii mei

a venit de pe acea stea.

Credeam ca nu o sa o pot atinge niciondata,

dar ceva de la ea, traverseaza vidul si ma atinge pe mine.

As fi putut sa nu stiu niciodata.

Ochii mei vedeau doar un punct mic de lumina, dar mintea mea putea vedea atat de mult.

Vad exploziile invisibile de raze gamma,

ale unor stele masive care se convertesc in energie pura
din cauza greutatii proprii,

sclipirile de la marginea universului
produse inainte ca pamantul sa se fii format.

Pot vedea invizibila stralucire a radiatiei de fundal in microunde,

ramasa de la Big Bang.

Vad stele care se plimba fara destinatie, la sute de km/s,

si spatiul-timp care se deformeaza in jurul lor.

Pot sa vad chiar si milioane de ani in viitor

acea licarire albastra intr-o zi va exploda

sterilizand orice sistem solar intr-o apocalipsa

ce va face ca mania zeilor umani sa inspire mila.

Dar din asemenea distrugere, am fost eu creat.

Stele trebuie sa moara ca eu sa pot traii.

Eu..

am iesit afara dintr-o supernova,

si tu ai facut la fel.

In lumina acestui fapt de necombatut,
a cunostintelor greu dobandite,

a acestui partial dar informativ adevar,

ce loc exista in secolul 21 pentru

afirmatiile magice ale religiei?

Primele religii erau primitive dupa orice definitie,

din motive de populatie mica,
comunicare limitata si simpla geografie,

nu au crescut niciodata mai mult decat a fi un interes local,

dar religiile se schimba cu timpul si cresc in sofisticatie,

pentru ca fiecare generatie de "oameni sfinti" (preoti),

invata ce functioneaza si ce nu.

Ce ii face pe oameni supusi si ce genereaza revolta.

Ce idei sunt uitate usor si ce idei ii vor bantuii

pana trebuie sa se roage

doar ca sa opreasca frica.

Cand populatiile au crescut
datorita incetei dar constante cresteri a cunoasterii,

ca si cum s-ar confrunta cu o recolta mare,

religille au intrat in competitie una cu cealalta.

De la zei ai vantului, tunetului si marii,

amenintarile si afirmatiile de putere,

au escalat pana cand orice religie organizata si dominanta

are un dumnezeu ce e a-tot puternic,
a-tot iubitor, a-tot vazator si cuvinte ca si

infinitate si eternitate sunt folosite peste tot.

In timp ce alte cuvinte, sunt deschise la abuz pana inseamna exact ce religiile vor sa insemne.

In acea noapte sub Calea Lactee, eu ce am resimtit-o nu pot sa numesc experienta - o experienta religioasa.

Pentru ca stiu ca nu a fost religiosa in nici un fel, ma gandeam la fapte din fizica,

incercam sa vizualizez ceea ce exista, nu ce mi-ar place sa existe.

Nu exista cuvinte pentru asemenea experiente
ce vin din vocabularul stiintific, doar cel mistic.

Motivul fiind este ca de fiecare data cand cineva are acest orgasm mintal

religia il fura, spunand "ah, ai avut o experienta religioasa".

Si spiritualistii vor zice acelasi rahat,

si ambele tabere se enerveaza cand un ateu ca mine

va spune ca eu am avut aceste experiente
doar dupa ce am respins tot ce e supernatural.

Dar recunosc ca dupa aceste experiente,

in momentul cand realitatea ma loveste ca si cum as castiga la loterie

ma gandesc la religie

si ce norocos sunt ca nu sunt religios.

Vrei sa inveti ceva despre dumenezeu?

Ok..

Aceasta este o galaxie, daca dumnezeu exista

dumnezeu a facut-o.

Uita-te la ea si accept-o.

Adapteaza-te la ea.

Pentru ca asta e adevarul si probabil nu se va schimba foarte mult.

Asa functioneaza dumnezeu.

Probabil dumnezeu ar vrea sa te uiti la ea,

sa inveti despre ea, sa incerci sa o intelegi,

dar daca nu te poti uita

daca nici macar nu incerci sa intelegi,

ce spune asta despre religia ta?

Asa cum zicea episcopul Lancelot Andrew

"cu cat esti mai aproape de biserica,
cu atat esti mai departe de dumnezeu."

Poate trebuie sa fugi.

Departe de moschee, departe de biserica

departe de preoti si de cartile sfinte,

pentru a avea o sansa sa-l gasesti pe dumnezeu.

Inghesuie o fractiune din galaxie in mintea ta
si poate apoi

vei avea o ideea mai buna despre ce cauti.

Ca sa intelegi si partial dimensiunea unei galaxii
e ca si cum ai aproape disparea.

Si cand iti amintesti de toate celelalte galaxii,

te faci mai mic inca de un miliard de ori,

dar apoi iti amintesti ceea ce esti

aceleasi fapte care te-au facut sa te simti atat de neinsemnat

acelea iti spun si cum ai ajuns aici,

e ca si cum devii mai real
sau poate universul devine mai real.

Dintr-o data te potrivesti, dintr-o data apartii
si nu trebuie sa ingenunchezi,

nu trebuie sa te uiti in alta parte,

in asemenea momente tot ce trebuie sa faci

e sa iti amintesti sa respiri.

Corpul unui nou nascut e la fel de vechi ca si cosmosul.

Forma este noua si unica, dar materialele au 3.7 miliarde de ani.

Procesate de fusiune nucleara in stele,

croite de electro-magnetism,

cuvinte reci pentru procese uimitoare.

Si acel copil mic ai fost tu, esti tu, tu esti uimitor.

Nu doar in viata dar cu o constiinta,

ce nebun ar da asta pentru fiecare bilet de loterie castigator ?

Cand compar ce mi-a facut stiinta
si ce a incercat religia sa-mi faca

uneori pur si simplu tremur.

Religia le spune copiilor ca pot sa mearga in iad
si ca trebuie sa creada,

pe cand stiinta le spune
ca au fost formati in stele si prezinta motiv care poate fi crezut.

Am povestit destulor copii tineri despre stele,
atomi si galaxii si Big Bang

si nu am vazut niciodata frica in ochii lor

doar uimire si curiozitate, vor mai mult.

De ce copii "inoata" in asta, si adultii se "ineaca"?

Ce se intampla cu realitatea,
dintre anii din tinereatea noastra si de adult?

Poate fi, ca cineva ne-a promis ceva atat de frumos,

incat universul nostru pare monoton, gol chiar si infricosator?

Poate a fost creat de un creator
dar religia l-a facut pe univers sa para urat.

Religia decoreaza totul ce nu apartine ei,
nesfant si pacatos

in timp ce infrumuseteaza si onoreaza

minciuniile si bigotismul

ca un porc care imbraca cele mai frumoase vesminte.

In eforturile ei de a ne oprii in a confrunta realitatea

religia a devenit realitatea ce nu o putem confrunta.

Uitati-va la ce ne-a pus religia sa facem,
noua si unora altora.

Religia ne-a furat iubirea si loialitatea si a dat-o unei carti,

unui tata telepatic, ce le spune copiilor

ca iubirea inseamna sa ingenuncheze in fata lui.

Eu nu sunt parinte, dar eu zic ca copii aia nu vor iesii bine,

nu poate fi sanatos,

pentru un copil sau o specie

ni s-a spus acum mult timp
si pentru mult timp ca exista doar pamantul

ca noi suntem centrul universului

si a reiesit ca e gresit.

Inca nu ne-am adaptat complet,

suntem tot in soc,
universul nu este ce ne-am asteptat sa fie,

nu este ce ne-au spus ca va fii.

Aceasta intelegere cosmica este toata noua pentru noi

dar nu este nimic de ce sa ne fie frica.

Suntem tot speciali, suntem tot binecuvantati

si poate sa existe un rai dar nu va fii perfect

si va trebuii sa-l construim singuri.

Daca am ceva ce poate fi numit suflet,

care are nevoie de salvare

atunci stiinta l-a salvat,

de la religie.

Unor oameni li se pare foarte deprimant

ca universul mai poate contine viata
pentru doar inca 30 miliarde de ani

30

miliarde

de ani.

Glumesti?