Provocările neașteptate ale primelor alegeri electorale

Cum înveți o țară întreagă cum să voteze, atunci când nimeni nu a făcut-o înainte? Este o mare provocare cu care se confruntă democrațiile nou create în întreaga lume — și una dintre cele mai mari probleme se dovedește a fi lipsa unui limbaj comun. La urma urmei, dacă nu poți descrie ceva, probabil nu-l poți înțelege. În această discuție revelatoare, expertul în alegeri Philippa Neave împărtășește experiențele sale din prima linie a democrației — și soluția ei pentru această lipsă de limbaj unică.

Filozoful grec Aristotel a spus

că dacă un lucru nu există,
nu există nici cuvântul care-l denumește,

iar dacă nu există cuvântul
care denumește un lucru,

atunci acel lucru nu există.

Deci, când vorbim despre alegeri,

cei care trăim în democrație
știm despre ce vorbim.

Avem cuvintele.
Avem vocabularul.

Știm ce e aceea o secție de votare.

Știm ce e acela un buletin de vot.

Dar cum e în țările fără democrație?

În țările unde nu există cuvintele
care denumesc conceptele

de la baza unei societăți democratice?

Lucrez în domeniul asistenței electorale,

adică sprijinim democrațiile emergente

să organizeze alegeri,
deseori pentru prima dată.

Când lumea mă întreabă
cu ce mă ocup

de multe ori primesc următorul răspuns:

„Ești unul din cei care străbat lumea

impunând democrația vestică
unor țări care nu-i pot face față!”

Națiunile Unite nu impun nimic nimănui.

Chiar nu fac asta,

mai mult, ceea ce facem

este ferm ancorat în Declarația Universală
a Drepturilor Omului din 1948,

articolul 21, care spune

că orice persoană ar trebui să aibă
dreptul de a-și alege guvernatorul.

Deci aceasta este baza.

Specializarea mea
este mobilizarea publicului.

Ce înseamnă asta? Un alt jargon.

De fapt înseamnă
proiectarea de campanii informaționale

prin care candidații și votanții

care nu au avut niciodată ocazia
de a candida sau vota

înțeleg unde, când și cum
să se înregistreze,

unde, când și cum să voteze;

de ce este important să ia parte.

Așa că voi concepe, probabil, o anumită
campanie pentru a ajunge la femei

pentru a mă asigura
că ele pot lua parte

la acest proces.

Tinerii de asemenea.

Toate tipurile de oameni.

Persoanele cu hadicap.

Încercăm să ajungem
la toată lumea.

Și nu este întotdeauna ușor,
pentru că deseori în această muncă,

de-a lungul anilor în care am făcut-o,
am observat acum

că lipsesc cuvintele,

deci ce e de făcut?

Afganistan.

Este o țară cu un nivel ridicat
de analfabetism,

și asta a fost o problemă în 2005,

când am organizat două alegeri
în aceeași zi.

Motivul a fost că logistic
era foarte complicat,

părea mai eficient să facem asta.

A fost eficient,

dar pe de altă parte,
să explici două alegeri în loc de una

a fost și mai complicat.

Așa că am folosit o grămadă de imagini,

și când s-a ajuns
la realul buletin de vot,

am avut probleme pentru că
foarte mulți voiau să ia parte,

am avut 300 de candidați
pentru 52 de locuri

în Wolesi Jirja,
adică alegerile parlamentare.

Iar pentru Consiliul Provincial,
am avut și mai mulți candidați.

Am avut 330 pentru 54 de locuri.

Cât despre designul buletinului de vot,

așa arăta acesta.

E de mărimea unui ziar.

Acesta era buletinul de vot Wolesi Jirga --

(Râsete)

Da, și --

acesta era pentru Consiliul Provincial.

Chiar mai mult.

Așadar, vedeți că am folosit
multe simboluri.

Am avut și alte probleme
în Sudanul de Sud.

Sudanul de Sud a fost altceva.

Erau foarte mulți oameni
care, desigur, nu votaseră niciodată,

dar era și un nivel extrem, extrem
de ridicat de analfabetism,

și o infrastructură foarte proastă.

Este o țară de mărimea Texasului, aproape.

Erau 7 km de drum pavat,

7 km în toată țara,

iar asta include asfaltul
pe care au aterizat avioanele

în Juba Airport.

Deci transportarea materialelor electorale

era extrem de dificilă.

Oamenii nu aveau idee
despre cum arată o cutie.

Era foarte complicat,

deci comunicarea verbală
era evident esențială,

dar erau 132 de limbi.

Deci a fost extrem de provocator.

Apoi am ajuns în Tunisia în 2011.

Era Primăvara Arabă.

A fost generat un val de speranță
prin această mișcare enormă

ce avea loc în regiune.

Era în Libia, Egipt, Yemen.

Era un moment istoric enorm.

Stăteam de vorbă
cu comisia electorală,

discutam despre diverse
aspecte ale alegerilor

și îi auzeam folosind cuvinte
pe care nu le-am mai auzit,

și am lucrat cu irakieni,
iordanieni, egipteni,

iar deodată foloseau cuvintele acestea,

și m-am gândit:
„Asta e ciudat.”

Și ceea ce a dat naștere la asta
a fost cuvântul „obsevator”.

Discutam despre observatorii electorali,

iar comisarul pentru alegeri
vorbea despre „mulahiz” în arabă.

Asta înseamnă „a observa”
într-un mod pasiv,

de exemplu: „Am observat
că el purta un tricou albastru deschis.”

Am verificat dacă tricoul
era albastru deschis sau nu?

Acesta este rolul
observatorului electoral.

Este foarte activ, este explicat
prin tot felul de tratate,

și deține funcția de control.

Apoi mi-am dat seama
de faptul că în Egipt,

ei foloseau termenul „mutabi",
care înseamnă „a urma."

Așadar acum aveam
adepții alegerilor electorale.

Dar nici asta nu e tocmai corect,

pentru că există un termen
deja acceptat și folosit

și anume „muraqib”
adică un „controler”

Are acea noțiune a controlului.

M-am gândit că nu e bine să ai
trei cuvinte pentru același concept.

Și împreună cu colegii,
am realizat că probabil e rolul nostru

să ne asigurăm
că au fost înțelese cuvintele

și să creăm o lucrare de referință

ce poate fi folosită în regiunea arabă.

Și asta am făcut.

Așadar împreună cu colegii mei

am lansat „Dicționarul Arab
de Terminologie Electorală”,

și am lucrat în opt țări diferite.

A constat în definirea a 481 de termeni

care formau baza
a tot ceea ce trebuie să știi

dacă organizezi
o alegere democratică.

Am definit termenii,

am lucrat cu colegii arabi
și am ajuns la o înțelegere

asupra cuvintelor potrivite în arabă.

Limba arabă este foarte bogată
și asta este marea problemă.

Dar există 22 de țări
care vorbesc limba arabă,

și folosesc limba arabă modernă

care este araba
folosită în toată regiunea

în ziare și emisiuni,

dar desigur, variază de la o țară la alta
și de la un limbaj obișnuit la altul -

dialect, expresiile uzuale, etc.

Astfel s-a mai adăugat
un strat de complicații.

Deci pe de o parte era problema

că limba nu era „coaptă” pe deplin,

apăreau neologisme, noi expresii.

Am definit toți acești termeni,

și apoi am avut opt
corespondenți în regiune.

Le-am prezentat proiectul,

iar ei ne-au răspuns.

„Da, înțelegem definiția.

Suntem de acord cu ea,

dar așa spunem noi la noi în țară.”

Pentru că nu aveam de gând să armonizăm
sau să forțăm armonizarea.

Noi încercam să facilităm
înțelegerea între oameni.

Marcate cu galben sunt expresiile diferite

folosite în diferite țări.

Sunt fericită să spun,
a durat trei ani să producem așa ceva

pentru că am finalizat proiectul
și l-am aplicat apoi pe teren,

am stat de vorbă cu comisarii electorali
în toate diferitele țări,

am dezbătut, am definit
și am redefinit proiectul,

și l-am publicat în final
în noiembrie 2014 în Cairo.

Și a fost o cale lungă.
Am publicat 10.000 de copii.

Astăzi, sunt 3.000 de descărcări
de pe internet în format PDF.

Am auzit recent de la un coleg
că au început să îl folosească în Somalia.

Vor produce o versiune în Somalia,

pentru că nu există nimic în Somalia.

E bine de știut.

Iar nou formata Organizație Arabă
pentru Organismele de Management Electoral

încearcă să profesionalizeze

felul în care alegerile au loc în regiune,

o folosesc și ei.

Iar Liga Arabă a construit
o unitate de observare arabă

și o folosesc și ei.

Ceea ce este foarte bine.

Totuși, aceasta este o lucrare
de referință destul de pătrunzătoare.

Este complexă, iar mulți termeni
sunt destul de tehnici,

deci o persoană obișnuită probabil
nu ar folosi nici o treime din ei.

Dar oamenii din Orientul Mijlociu

au fost privați de orice formă
de ceea ce noi numim educație civică.

Este parte din programa noastă școlară.

Nu există în acea parte de lume,

și simt că este dreptul oricărei persoane

de a ști cum funcționează aceste lucruri.

Și este bine să te gândești să realizezi
o lucrare de referință

pentru oamenii obișnuiți,

și să ținem cont că acum

avem o bază de lucru,

dar avem și tehnologia,

deci putem reuși
folosind aplicațiile de pe telefon,

video, animații.

Sunt tot felul de unelte
ce pot fi folosite acum

pentru a comunica aceste idei oamenilor

pentru prima oară în limba lor.

Auzim multe despre suferința
din Orientul Mijlociu.

Auzim haosul războiului.
Auzim terorismul.

Auzim despre sectarism
și toate știrile oribile

care ajung la noi permanent.

Ceea ce nu auzim noi
e ce gândesc oamenii obișnuiți.

La ce aspiră ei?

Haideți să le dăm mijloacele,
să le dăm cuvintele.

Majoritatea este tăcută

pentru că nu are cuvintele.

Majoritatea tăcută trebuie să știe.

Este timpul să punem la dispoziția
oamenilor uneltele cunoașterii

cu care se pot autoinforma.

Majoritatea tăcută
nu trebuie să fie tăcută.

Haideți să îi facem auziți.

Vă mulțumesc foarte mult.

(Aplauze)