Cum funcţionează tensiunea arterială - Wilfred Manzano

Vezi lecţia integral: http://ed.ted.com/lessons/how-blood-pressure-works-wilfred-manzano

Dacă ai alinia toate vasele de sânge din corp, acestea ar avea peste 96.000 km lungime. În fiecare zi, ele transportă echivalentul a peste 7.500 l de sânge către ţesuturile corpului. Ce efect are această tensiune asupra pereţilor vaselor de sânge? Wilfred Manzano oferă aceste informaţii despre tensiunea arterială.

Lecţie de Wilfred Manzano, animată de Fox Animation Domination High-Def.

Dacă ai alinia
toate vasele de sânge din corp,

ar avea 95.000 km lungime

şi transportă în fiecare zi
echivalentul a 7.500 litri de sânge,

cu toate că sunt aceiaşi
4 sau 5 litri reciclaţi încontinuu,

aducând oxigen şi nutrienţi

precum glucoză şi aminoacizi
în ţesuturile corpului.

Acest sânge exercită o forţă
asupra pereţilor vaselor de sânge.

Această forţă se numeşte
tensiune arterială,

şi creşte sau scade
odată cu bătăile inimii.

Este maximă în timpul sistolei,

când inima se contractă
pentru a trimite sângele prin artere.

Aceasta este
tensiune arterială sistolică.

Când inima se odihneşte între bătăi,

tensiunea scade la minim,
numită tensiune diastolică.

Un om sănătos are o tensiune sistolică

între 90 şi 120 milimetri de mercur,

şi o tensiune diastolică între 60 şi 80.

O valoare normală este
mai puţin de 120 cu 80.

Sângele trece prin tot corpul

prin conductele sistemului circulator.

Ca într-un sistem de instalaţii,

câteva lucruri pot creşte forţa
exercitată asupra pereţilor ţevilor:

proprietăţile fluidului,

prea mult fluid,

sau ţevi înguste.

Dacă sângele se îngroaşă,

este nevoie de o presiune mai mare,
deci inima va pompa mai tare.

O dietă bogată în sare
va duce la un rezultat similar.

Sarea provoacă reţinerea apei,

şi surplusul de lichid creşte volumul
sângelui şi tensiunea arterială,

şi stresul, prin reacţia
de fugă sau luptă,

eliberează hormoni, precum
epinefrina şi norepinefrina,

care contractă vasele de sânge importante,

mărind rezistenţa la curgere
şi crescând presiunea în amonte.

Vasele de sânge pot face faţă
acestor fluctuaţii relativ uşor.

Fibrele elastice din pereţii lor
le fac flexibile,

dar dacă tensiunea arterială
creşte constant peste 140 cu 90,

denumită hipertensiune,
şi rămâne la acele valori,

poate cauza probleme serioase.

Încordarea suplimentară
a peretelui arterial

poate produce mici fisuri.

Când ţesutul rănit se umflă,

substanţele care răspund inflamaţiei,

precum celulele albe,
se adună în jurul fisurii.

Şi grăsimea şi colesterolul din sânge
se ataşează acolo,

formând în timp o placă

care rigidizează şi îngroaşă
interiorul peretelui arterial.

Această situaţie
se numeşte ateroscleroză,

şi poate avea urmări periculoase.

Dacă placa se rupe, deasupra fisurii
se formează un cheag de sânge,

care va înfunda ţeava deja îngustă.

Dacă cheagul este mare,

va bloca fluxul de oxigen şi nutrienţi
la celulele din aval.

La vasele care alimentează inima,

acest lucru va provoca infarct,

când celulele musculare
private de oxigen încep să moară.

Dacă cheagul opreşte
circulaţia sângelui la creier,

provoacă accidentul vascular cerebral.

Vasele de sânge înfundate pot fi lărgite

printr-o procedură numită angioplastie.

Doctorii introduc un fir de sârmă
prin vasul de sânge

în locul obstrucţionat,

apoi aşează un cateter
cu balon dezumflat peste fir.

Când balonul este umflat,
forţează deschiderea pasajului.

Uneori, un tub rigid numit stent

este plasat în vasul de sânge
pentru a-l ţine deschis

și astfel sângele curge liber,

alimentând celulele
private de oxigen din aval.

Menţinerea flexibilităţii arterelor
sub presiune este dificilă.

Fluidul pe care îl pompează
este format din substanţe

care devin lipicioase şi le pot obtura,

şi o inimă sănătoasă
bate de aproximativ 70 de ori pe minut

şi de cel puţin de 2,5 miliarde de ori
de-a lungul unei durate medii de viaţă.

Poate părea o cantitate
de presiune imensă,

dar arterele sunt bine pregătite
pentru această provocare.