Confesiunile unei feministe rele

Când scriitoarea Roxane Gay s-a autointitulat „feministă rea”, glumea, recunoscând că nu s-ar putea ridica la nivelul cerut de perfecțiune al mișcării feministe. Dar a realizat că gluma nu părea sinceră. Într-o discuție înțeleaptă și provocatoare, ne cere să acceptăm toate tipurile de feminism și să facem toate micile schimbări care, laolaltă, pot duce la o schimbare reală.

Eșuez ca femeie.

Eșuez ca feministă.

Am păreri înfocate
despre egalitatea între sexe,

dar îmi e teamă că a accepta
liber eticheta de „feministă”,

n-ar fi corect față de feministele bune.

Sunt o feministă,
dar sunt mai degrabă una rea.

O, deci mă autointitulez
o Feministă Rea.

Sau cel puțin, am scris un eseu,

și apoi am scris o carte, „Feminista rea”,

și apoi în interviuri, oamenii au început
să mă numească Feminista Rea.

(Râsete)

Deci, ce a început ca o glumă personală

și o provocare intenționată,

a devenit un ceva.

Mă întorc puţin în timp.

Când eram mai tânără,

în adolescență și după 20 de ani,

aveam idei ciudate despre feministe

ca fiind femei păroase, furioase,
care urau bărbații și sexul,

ca și cum acestea ar fi lucruri rele.
(Râsete)

Astăzi mă uit la cum sunt tratate femeile
în întreaga lume,

și furia, în special,
pare a fi un răspuns perfect rezonabil.

Dar atunci mă îngrijora
tonul folosit de oameni

când sugerau
că aș putea fi o feministă.

Eticheta de feministă era o acuzație,

era un cuvânt cu „F”
și nu unul drăguț.

Am fost etichetată ca o femeie
ce nu joacă după reguli,

care pretinde prea mult,

care are o părere prea bună despre ea,

îndrăznind să mă cred egală
– superioară! – unui bărbat.

Nu vrei să fii acea femeie rebelă,

până vezi că eşti destul de mult
acea femeie,

și nu te poți imagina ca fiind altcineva.

Cu vârsta, am început să accept

că sunt într-adevăr o feministă
și încă una mândră.

Pentru mine, unele adevăruri
sunt evidente de la sine:

femeile sunt egale cu bărbații.

Merităm aceeași plată
pentru aceeași muncă.

Avem dreptul să colindăm
lumea cum dorim,

fără hărțuire sau violență.

Avem dreptul să accesăm ușor și convenabil
mijloace de contracepție

și servicii de reproducere.

Avem dreptul să decidem
ce facem cu corpul nostru,

fără intervenția controlului legislativ
sau doctrinelor evanghelice.

Avem dreptul la respect.

Mai mult decât atât.

Când vorbim despre nevoile femeilor,

trebuie considerate
celelalte identități moștenite.

Nu suntem doar femei.

Suntem oameni cu diferite trupuri,
exprimări, credințe, sexualități,

clase sociale, aptitudini
și multe altele.

Trebuie să ţinem cont de aceste diferențe
și cum ne afectează ele,

așa cum ţinem cont de ce avem în comun.

Fără această includere,
feminismul nostru e nimic.

Pentru mine, aceste adevăruri
sunt evidente, dar să fie clar:

sunt un dezastru, plină de contradicții.

Sunt numeroase feluri
în care practic greșit feminismul.

Mai am o confesiune.

Când conduc spre serviciu,
ascult rap dur la volum foarte mare.

(Râsete)

Deși versurile sunt degradante
pentru femei – mă jignesc profund –

„Salt Shaker (Solnița)” al celor
de la „Yin Yang Twins” e uimitor.

(Râsete)

„Rezolv-o cu tricoul tău ud.

Javră, trebuie s-o scuturi
până te doare cocoaşa!”

(Râsete)

Gândiți-vă.

(Râsete)

Poezie, corect?

Sunt complet umilită
de alegerile mele muzicale.

(Râsete)

Cred cu tărie în munca bărbatului,

care e tot ce eu nu vreau să fac,

(Râsete)

inclusiv toate treburile casnice,

dar și omorâtul insectelor,
dusul gunoiului,

întreţinerea peluzei și a mașinii.

Nu vreau nimic din toate astea.
(Râsete)

Roz e culoarea mea preferată.

Îmi plac revistele de modă
și lucrurile drăguțe.

Privesc „Burlacul”
și comedii romantice,

și am fantezii absurde
despre basme devenind realitate.

Printre fărădelegile mele
sunt unele flagrante.

Dacă o femeie vrea să ia
numele soțului ei,

e alegerea ei și nu e
dreptul meu să judec.

Dacă o femeie alege să stea acasă
pentru a-și crește copiii,

îmbrățișez și acea alegere.

Problema nu e că devine
vulnerabilă economic cu această alegere;

problema e că societatea noastră
e configurată

să facă femeile vulnerabile economic
atunci când aleg.

Să ne ocupăm de asta.

(Aplauze)

Resping feminismul în masă
care a ignorat sau deviat în trecut

nevoile femeilor de culoare,

celor din clasa muncitoare,
lesbienelor sau transsexualelor

în favoarea femeilor albe, heterosexuale,
de clasă mijlocie și superioară.

Dacă ăsta e feminism bun,
eu sunt o feministă foarte rea.

(Râsete)

Mai e și asta:

ca feministă, simt multă presiune.

Avem tendința să așezăm
feministele vizibile pe un piedestal.

Ne așteptăm să pozeze perfect.

Când ne dezamăgesc,

le doborâm bucuros
de pe piedestalul pe care noi le-am pus.

Cum am spus, sunt un dezastru.

Considerați-mă coborâtă de pe piedestal
înainte să mă urcaţi pe el.

(Râsete)

Prea multe femei,

în special femei care inovează
și care sunt lideri industriali,

se tem să fie etichetate ca feministe.

Se tem să se ridice și să spună
„Da, sunt o feministă”,

de teama etichetării,

de teamă că nu se vor ridica
la nivelul aşteptărilor nerealiste.

De exemplu Beyoncé,
sau, cum o numesc eu, Zeița.

(Râsete)

Ea s-a afișat în ultimii ani
ca o feministă vizibilă.

La premiile muzicale MTV din 2014,

a cântat în fața cuvântului
„feminist” înalt de 3 metri.

A fost un spectacol superb să vezi
acest pop-star îmbrățișând feminismul,

permiţând ca tinerii şi tinerele să știe
că a fi feministă e motiv de sărbătoare.

Momentul odată trecut,
criticii au început nesfârșite dezbateri

dacă Beyoncé era sau nu
cu adevărat o feministă.

I-au gradat feminismul,

în loc să creadă cuvântul
unei femei mature, împlinite.

(Râsete)

(Aplauze)

Cerem perfecțiune de la feministe,

deoarece încă luptăm pentru multe,

vrem atât de multe,

avem nevoie de atât de multe.

Trecem dincolo de
critica rezonabilă, constructivă,

și disecăm feminismul oricărei femei,

distrugându-l până nu mai rămâne nimic.

Nu e nevoie să facem asta.

Feminismul rău – mai degrabă feminismul
cuprinzător – e un punct de plecare.

Dar ce urmează?

Mergem de la recunoașterea
imperfecțiunilor la responsabilitate,

trecem la fapte și suntem
puțin mai curajoși.

Dacă ascult muzică degradantă,

creez o cerere
pe care artiștii sunt dornici

s-o satisfacă cu rezerve nelimitate.

Acești artiști nu vor vorbi altfel
despre femei în cântecele lor

până când nu cerem schimbarea,
afectându-i la bază.

Cu siguranță, e dificil.

De ce trebuie să prindă așa bine ?

(Râsete)

E greu să faci cea mai bună alegere

și e ușor de justificat una mai proastă.

Dar,

când justific alegerile proaste,

îngreunez obținerea
egalității pentru femei,

egalitate pe care toți o merităm.

Asta eu am zis-o.

Mă gândesc la nepoatele mele,
de trei și patru ani.

Sunt fete superbe,
încăpățânate și deștepte,

care sunt mult mai curajoase.

Vreau ca ele să prospere într-o lume
în care sunt apreciate

pentru ceea ce sunt: creaturi puternice.

Mă gândesc la ele,

și dintr-o dată alegerea cea mai bună
devine mai ușor de făcut.

Toți putem să facem alegeri bune.

Putem schimba canalul când o emisiune TV

tratează agresiunea sexuală
a femeilor ca pe un sport,

– vezi Urzeala Tronurilor.

Putem să schimbăm postul radio

când auzim cântece care
tratează femeia ca pe un nimic.

Putem să ne cheltuim
banii de film în altă parte

când filmele tratează femeile

ca pe obiecte decorative.

Putem să nu încurajăm
sporturile profesioniste

unde sportivii își tratează
partenerii ca pe saci de box.

(Aplauze)

Altfel spus, bărbații
– mai ales cei albi, heterosexuali –

pot spune:
„Nu! N-o să public în revista ta,

sau să particip la proiectul tău,
sau să lucrez cu tine,

până nu incluzi un număr decent de femei,
ca participanți și ca factori de decizie.

N-o să lucrez cu tine până revista ta

sau organizația ta nu va include
o gamă diversă de persoane.”

Acelea dintre noi care sunt
slab reprezentate

și invitate să participe
la asemenea proiecte

pot de asemenea
să refuze să fie incluse

până nu sunt invitate mai multe ca noi,

și nu doar ca simple jetoane.

Fără aceste eforturi,

fără să luăm atitudine,

împlinirile noastre
vor însemna foarte puțin.

Putem înfăptui aceste mici acte de eroism

și spera ca alegerile noastre
să se propage la oamenii de la putere:

editori, producători de filme și muzică,

CEO, legiuitori –

cei care pot face
alegeri mai mari şi mai curajoase

pentru a crea schimbări
semnificative și de durată.

Putem să ne revendicăm
cu îndrăzneală feminismul –

bun, rău sau între.

Ultima frază din cartea mea
„Feminista rea” spune:

„Mai degrabă aș fi o feminista rea
decât să nu fiu deloc.”

E adevărat din multe motive,

dar în primul rând spun asta
pentru că odată

vocea mi-a fost furată

și feminismul m-a ajutat
să-mi recapăt vocea.

A fost un incident.

Îl numesc incident ca să pot
duce povara întâmplărilor.

Niște băieți m-au înfrânt
pe când eram atât de tânără

că nu știam ce pot să facă băieții
ca să înfrângă o fată.

M-au tratat ca pe un nimic.

Am început să cred că sunt un nimic.

Mi-au furat vocea
şi n-am mai îndrăznit să cred

că orice aș spune ar conta.

Dar aveam scrisul.

Și acolo, m-am rescris.

Am rescris o versiune
mai puternică a mea.

Am citit cuvintele unor femei
care ar putea înțelege o poveste ca a mea,

și femei care arătau ca mine,

și înțelegeau cum e să mergi
prin lume cu pielea maro.

Am citit cuvintele unor femei
care mi-au arătat că nu sunt un nimic.

Am învățat să scriu ca ele,

și apoi am învățat să scriu ca mine.

Mi-am regăsit vocea,

și am început să cred că
vocea mea e puternică fără măsură.

Prin scris și feminism,

am și aflat că dacă
aș fi fost puțin curajoasă,

altă femeie ar fi putut să mă audă,
să mă vadă și să-şi dea seama

că niciuna nu suntem
ce încearcă lumea să ne spună că am fi.

Într-o mână
dețin puterea de a realiza orice.

În cealaltă
țin umila realitate că sunt doar o femeie.

Sunt o feministă rea,

sunt o femeie bună,

încerc să devin mai bună
în modul de gândire

și în ce spun și fac,

fără să abandonez tot ce mă face om.

Sper că toți putem să facem la fel.

Sper că toți putem fi puțin curajoși,
când avem cel mai mult nevoie de curaj.

(Aplauze)