Se va ajunge inevitabil la conflict între China și SUA?

Fostul prim-ministru al Australiei, Kevin Rudd, studiază de mult timp cultura chineză, putând observa creșterea puterii acesteia în ultimele decenii. Acesta se întreabă dacă ambiția crescândă a Chinei va duce inevitabil la conflicte cu alte mari puteri — și sugerează o altă alternativă.

Bună ziua, numele meu e Kevin.

Sunt din Australia. Am venit să ajut.

(Râsete)

În seara aceasta, vreau să vă împărtășesc
o poveste despre două orașe.

Unul dintre ele se cheamă Washington,
celălalt Beijing.

Fiindcă felul în care cele două capitale
își modelează viitorul

și pe cel al Statelor Unite și al Chinei

nu are un impact
doar asupra celor doua țări,

ci a tuturor

în moduri până acum neînchipuite:

aerul pe care îl respirăm,
apa pe care o bem,

peștii pe care îi consumăm,
calitatea oceanelor

limbile pe care le vom vorbi în viitor,

funcțiile ocupate,
sistemele politice alese,

și, desigur, întrebările esențiale
legate de război și pace.

Îl vedeți pe acel bărbat? E francez.

Îl cheamă Napoleon.

Cu două secole în urmă,

acesta a făcut următoarea
afirmație extraordinară:

„China e un leu adormit,
și când se va trezi,

întreaga lume se va cutremura."

Napoleon a făcut câteva greșeli;

însă nu și de data asta.

China nu numai că s-a trezit,

e deja în picioare și pregătită de drum,

iar ceea ce ne întrebăm cu toții

e unde urmează China să se îndrepte

și cum ar trebui să reacționăm față
de acest gigant al secolului XXI?

Când vă uitați la cifre,
impactul e destul de mare.

Se speculează că China va deveni,

din orice punct de vedere --
putere de cumpărare, curs valutar --

cea mai mare putere economică a lumii

în cursul următorului deceniu.

Deja e cea mai mare putere comercială,

cel mai mare exportator,

cel mai mare producător

și cel mai mare emițător
de dioxid de carbon din lume.

America e pe locul doi.

Așadar, dacă China devine
cea mai puternică economie a lumii,

gândiți-vă doar la asta:

Va fi prima dată

de când acest bărbat
a ocupat tronul Angliei --

George al III-lea, un adversar
al lui Napoleon --

ca vom avea ca primă economie a lumii

o țară nevorbitoare de limbă engleză,

neoccidentală,

guvernată de un sistem
politic nedemocratic.

Iar dacă nu credeți
că acest lucru va afecta

modul în care lumea va progresa în viitor,

atunci v-aș spune
că probabil ați fumat ceva,

și nu trebuie să fiți neapărat
din Colorado. (Râsete)

Pe scurt, întrebarea din seara asta e

cum putem înțelege
această schimbare colosală,

pe care o consider cea mai semnificativă
din prima jumătate a secolului XXI?

Va afecta foarte multe lucruri.

Ne va afecta din temelii.

Se întâmplă în liniște.
Se întâmplă în mod repetat.

Și chiar și sub radar,

în timp ce cu toții ne preocupăm

cu lucrurile petrecute în Ucraina
și Orientul Mijlociu,

cu ISIS și ISIL,

și cu viitorul economiilor noastre.

E vorba de o revoluție înceată
și liniștită.

Iar cu o asemenea schimbare de proporții
vine și o provocare pe măsură,

și anume următoarea:

E posibil ca două mari puteri,

China și Statele Unite --

China,

Regatul Mijlociu,

și Statele Unite,

Měiguó --

cuvânt care în chineză
înseamnă „țara frumoasă".

Gândiți-vă numai că acesta e numele
dat acestei țări de către China

pentru mai bine de o sută de ani.

Ar putea aceste două mari civilizații,
aceste două mari puteri,

să creeze de fapt un viitor comun

pentru ele însele și întreaga lume?

Pe scurt, ar putea crea un viitor

care e în același timp pașnic
și prosper pentru ambele țări,

sau suntem expuși unei amenințări

în termeni de război sau pace?

Am doar 15 minute la dispoziție
pentru război sau pace,

ceva mai puțin timp

decât i s-a acordat acestui tip
pentru a scrie romanul „Război și Pace".

(Râsete)

Oamenii mă întreabă, de ce un puști
crescut în mediul rural din Australia

a devenit interesat să învețe chineza?

Sunt două motive pentru asta.

Iată primul.

Aceasta e văcuța Betsy.

Betsy făcea parte dintr-o cireadă de vaci

în preajma căreia crescusem
la o fermă din Australia.

Vedeți acesta mâini?
Nu sunt făcute pentru agricultură.

Destul de devreme am descoperit
că munca la o fermă

nu era pentru mine,
iar China era a alternativă sigură

la o carieră în domeniul agricol
în Australia.

Iată al doilea motiv.

E mama mea.

Ați ascultat vreodată
de ceea ce v-au spus mamele?

Ați făcut vreodată
ceea ce v-au rugat mamele?

Eu da,

însă ceea ce mi-a spus mama a fost,

într-o zi, mi-a întins ziarul,

al cărui titlu vorbea
despre o mare schimbare.

Acea schimbare era aderarea Chinei
la Națiunile Unite.

1971, abia ce împlinisem 14 ani,

când aceasta îmi arătase titlul.

Îmi spusese, „Bagă bine la cap,

fiindcă îți va afecta viitorul."

Fiind un student foarte bun la istorie,

am decis că, de fapt,
lucrul cel mai bun pentru mine,

era să încep să învăț chineza.

Cel mai bun lucru
în studiul limbii chineze

e că profesorul de chineză
vă va da un nume nou.

Astfel mi s-a dat acest nume:

Kè, ce înseamnă a învinge sau a cuceri,

și Wén, caracterul
reprezentând literatura sau artele.

Kè Wén, Cuceritorul Artei Clasice.

Îi cheamă și pe alții din voi „Kevin"?

E un mare progres să treci de la Kevin
la Cuceritorul Artei Clasice.

(Râsete)

M-am numit Kevin toată viața.
V-ați numit și voi Kevin toată viața?

Ați prefera să vi se spună
Cuceritorul Artei Clasice?

(Râsete)

După aceea am devenit membru
al Australian Foreign Service,

însă aici mândria -- e totdeauna
precedată de o cădere.

Așadar iată-mă la ambasada din Beijing,

îndreptându-mă spre Sala Mare a Poporului

lângă ambasadorul care mă rugase
să interpretez la primul sa întrunire

din Sala Mare a Poporului.

Iată-mă așadar.

De ați fost la o întrunire în China,
e ca o potcoavă uriașă.

La capul său sunt așezați
liderii influenți,

iar la margine
sunt cei mai puțin influenți,

participanții juniori ca mine.

Deci ambasadorul a început
cu această frază ne-elegantă.

A spus, „China și Australia
se bucură momentan de o relație

de apropiere nemaiîntâlnită."

Iar eu mi-am spus,

„Nu sună bine. Sună ciudat.

O voi îmbunătăți."

De reținut: nu faceți asta niciodată.

Trebuia să sune puțin mai elegant,
puțin mai clasic,

așa că am schimbat-o astfel:

[În limba chineză]

Se făcuse o lungă pauză
în cealaltă parte a încăperii.

Se puteau vedea liderilor influenți
aflați la capul potcoavei,

cum au pălit,

iar cei mai puțin influenți
din partea opusă a potcoavei

cum au izbucnit într-un râs incontrolabil.

Fiindcă încercând să schimb fraza:

„China și Australia
se bucură de o relație

de apropiere nemaiîntâlnită,"

de fapt ceea ce spusesem
era că Australia și China

experimentează un orgasm fantastic.

(Râsete)

A fost ultima dată când am fost
rugat să interpretez.

(Râsete)

Se poate învăța ceva
din această poveste, și anume:

imediat ce credeți că știți ceva
despre această civilizație extraordinară,

cu o istorie mai veche de 5000 de ani,

se va găsi mereu ceva nou de învățat.

Istoria e împotriva noastră

când vine vorba ca SUA și China
să construiască un viitor comun.

Tipul de sus?

Nu e chinez și nu e nici american.

E grec. Numele său e Tucidide.

A scris istoria Războaielor Peloponesiace.

Și a făcut această
observație extraordinară

despre Atena și Sparta.

„Dezvoltarea Atenei
și frica produsă de acest lucru în Sparta

au făcut războiul inevitabil."

Fapt ce a dus la o întreagă literatură
despre aşa-numita capcană a lui Tucidide.

Tipul de aici? Nu e american
şi nu e nici grec. E chinez.

Numele său e Sun Tzu.
A scris „Arta Războiului",

și puteți vedea că afirmația sa
sună cam așa:

„Atacă-l acolo unde nu este pregătit,
acţionează când el nu se aşteaptă."

Nu arată prea promițător
pentru China și Statele Unite.

Acest tip e american.
Numele său e Graham Allison.

Predă la Kennedy School din Boston.

Lucrează momentan la un singur proiect
încercând să descopere

dacă capcana lui Tucidide
despre inevitabilitatea războiului

dintre puterile în curs de dezvoltare
și cele deja stabilite

va afecta viitoarele relații
dintre China și SUA.

E o întrebare de bază.

Așadar Graham a studiat
15 cazuri diferite de-a lungul istoriei

începând cu secolul XIV

pentru a stabili precedentele.

Iar în 11 din 15 dintre acestea,

lăsați-mă să vă spun,

că s-a ajuns la un război dezastruos.

Poate că ați spune: „Dar Kevin --

sau Cuceritor al Artei Clasice --

asta ține de trecut.

Trăim într-o lume
a interdependenței și a globalizării.

Nu se mai poate întâmpla."

Ia ghiciți!

Istoricii economiei ne spun că, de fapt,

momentul în care am atins apogeul
integrării economice și a globalizării

a fost în 1914,

fiind precedat de Primul Război Mondial,

o observație istorică destul de sobră.

Dacă e să ne implicăm
în această întrebare esențială

legată de modul
în care China se comportă

în relațiile cu Statele Unite,

și vice-versa,

cum putem descoperi felul

în care aceste două țări și civilizații

ar putea lucra împreună?

Lăsați-mă să vă prezint în primul rând,

percepția Chinei asupra SUA
și a Occidentului.

Numărul unu: China se simte umilită

de către Occident timp de 100 de ani
de-a lungul istoriei,

începând cu Războaiele Opiului.

După ce China a fost divizată
de către puterile occidentale,

în timpul anilor '20 și '30

semne precum acestea apăruseră
pe străzile din Shanghai.

[„Fără câini și chinezi"]

Cum v-ați simți voi, chinezi fiind,

și văzând asemenea semne
apărând în țara voastră?

China se simte la fel

și față de evenimentele anului 1919,
din cadrul Conferinței de Pace din Paris,

când coloniile germane au fost împărțite
între țările din întreaga lume,

dar cum rămâne cu coloniile din China?

Au fost, de fapt, date Japoniei.

Când Japonia a invadat
apoi China în anii 1930

lumea a privit în direcția opusă,
fiind indiferentă față de soarta Chinei.

Ba mai mult, poporul chinez
crede până în ziua de azi

că Statele Unite și Occidentul

nu acceptă legitimitatea
sistemului lor politic

deoarece acesta e atât de diferit
față de cel al democrațiilor liberale,

și cred că Statele Unite încă încearcă

să le submineze sistemul politic.

China crede de-asemenea
că e înconjurată

de aliații SUA și de către statele
având parteneriate strategice cu SUA

în zona granițelor.

Pe lângă asta, poporul chinez crede

în adâncul sufletului

că noi toți cei din Occident

suntem mult prea aroganți.

Cu alte cuvinte, nu recunoaștem
problemele propriului nostru sistem,

în politică și în economie,

însă ne grăbim să arătăm
cu degetul în altă parte,

și cred că, de fapt,
noi, cei din Occident,

suntem în realitate destul de ipocriți.

Desigur, în relațiile internaționale,

nu se rezumă totul la perspectiva
unui singur stat.

Mai există un stat implicat și anume SUA.

Care e reacția SUA asupra acestor lucruri?

SUA au un răspuns
la fiecare dintre acestea.

Când vine vorba de înconjurarea Chinei,

aceștia spun: „Nu, uitați-vă
doar la istoria Uniunii Sovietice. "

SUA și Occidentul nu au făcut decât

să primească China în economia globală,

și, mai mult decât atât,
în Organizația Mondială a Comerțului.

SUA și Occidentul spun că statul chinez

abuzează drepturile
de proprietate intelectuală

și prin atacurile cibernetice
ale firmelor americane și globale.

Mai mult, Statele Unite susțin
că sistemul politic chinez

e fundamental greșit

fiind într-un dezacord fundamental

cu drepturile umane, democrația
și legislația de care ne bucurăm

în SUA și în Occident.

Ce altceva mai au SUA de spus?

Că se tem că având suficientă putere

China va stabili o sferă de influență
în Asia de Sud-Est și Asia de Est

eliminând Statele Unite,

iar în timp, cu suficientă putere,

va încerca să schimbe regulile
ordinii mondiale.

Așadar în afară de asta,
totul merge strună,

în relația SUA-China.

Nu există probleme.

Provocarea constă în, având în vedere
aceste sentimente adânc înrădăcinate,

aceste emoții și moduri de gândire
adânc înrădăcinate,

numite de chinezi „Sīwéi,"
moduri de gândire

cum putem crea un viitor comun
pentru a le include pe ambele?

Aș spune doar:

Acest lucru ar fi posibil dacă e bazat

pe un realism constructiv
pentru un țel comun.

Ce vreau să spun prin asta?

Fiți realiști asupra neînțelegerilor

și a unei abordări ce nu permite

acestor diferențe să ducă
la războaie sau conflicte

până când nu avem abilitățile diplomatice
de a le rezolva.

Fiți constructivi în angajamentul
bilateral, regional și global

între cele două,

ce ar face o diferență
pentru întreaga umanitate.

Construiți o instituție regională dedicată
cooperării în Asia,

o comunitate Asia-Pacific.

La nivel global,
implicați-vă în continuare,

cum ați făcut-o deja la sfârșitul
anului precedent

luptând împotriva schimbării climatice

uniți și nu separați de diferențe.

Acest lucru se poate întâmpla
dacă aveți un mecanism comun

și voința politică de a-l realiza.

Aceste lucruri sunt realizabile.

Întrebarea e: pot fi livrate separat?

Asta e ceea ce ne spune mintea,

dar cum rămâne cu inima?

Nu am prea multa experiență

despre cum puteți apropria două popoare

care, în realitate, nu au avut multe
în comun în trecut.

Atunci le-am cerut scuze
popoarelor indigene din Australia.

Aceasta a fost o zi de seamă
în guvernul australian,

parlamentul și pentru poporul australian.

După 200 de ani de abuz nestingherit
al australienilor indigeni,

era timpul ca noi, oamenii albi,
să ne cerem scuze.

Lucrul important --

(Aplauze)

Lucrul important e că îmi amintesc
uitându-mă la fețele

acestor australieni aborigeni

veniți să ne asculte scuza.

A fost extraordinar să văd, de exemplu,

femei în vârstă spunându-mi povești
de când aveau cinci ani

și au fost smulse pur și simplu
de lângă părinții lor,

ca această femeie de aici.

A fost extraordinar să pot îmbrățișa

și săruta indigenii mai în vârstă în timp
ce intrau în clădirea Parlamentului,

iar o femei mi-a spus,

că a fost prima dată
când un bărbat alb a sărutat-o,

avea peste 70 de ani.

E o poveste teribilă.

Apoi îmi amintesc
de familia care mi-a spus:

„Știi, am condus din nordul îndepărtat
până la Canberra pentru a veni,

am condus prin zona rurală.

La întoarcere, ne-am oprit
la o cafenea pentru un milkshake.”

Au intrat în cafenea încet și tacticos,

puțin îngrijorați.

Cred că știți la ce mă refer.

Ce s-a întâmplat în ziua de după scuze?

Toată lumea din cafenea,
toți oamenii albi,

s-au ridicat și au aplaudat.

Ceva s-a schimbat în inimile
acestor oameni din Australia.

Oamenii albi și
surorile și frații noștri aborigeni.

Și încă nu am rezolvat
toate aceste probleme împreună,

dar lăsați-mă să vă spun,
acesta era un nou început

fiindcă gestul nostru nu a rămas
doar în mințile

ci și în inimile oamenilor.

Ce concluzie se poate trage
referitor la marea întrebare

pe care am adresat-o în această seară,

referitor la viitorul
relațiilor SUA-China?

Mintea ne spune că există un viitor.

Mintea ne spune că există
un cadru politic, o poveste comună,

un mecanism de negocieri diplomatice

pentru a îmbunătăți aceste lucruri.

Dar și inima trebuie să găsească
o cale de a reimagina

posibilitățile unei relații
între America și China,

și posibilitățile legate
de participarea Chinei la nivel global.

Uneori, oameni buni, trebuie
să avem doar încredere

fără a ne gândi unde am putea ajunge.

În China se vorbește
despre Visul Chinezesc.

În America, cu toții cunoaștem
conceptul „Visului American."

Cred că e timpul, la nivel global,

să ne gândim la ceva ce am putea numi

un vis pentru întreaga omenire.

Fiindcă dacă facem asta,

am putea schima felul

în care îi percepem pe ceilalți.

[În chineză]

E provocarea mea pentru America.
E provocarea mea pentru China.

Asta e provocarea mea pentru noi toți

dar cred că unde există
voință și imaginație

putem schimba asta într-un viitor

guvernat de pace și prosperitate

fără să repetăm din nou

tragediile provocate de războaie.

Vă mulțumesc.

(Aplauze)

Chris Anderson: Mulțumesc
foarte mult pentru asta.

E ca și cum ai participa personal
la această colaborare.

În mod unic, poți comunica
cu ambele părți.

Kevin Rudd: Noi australienii ne pricepem
la organizarea de băute.

(Râsete)

îi aducem pe toți într-o cameră,
sugerăm diverse idei,

apoi aducem băutura.

Dar nu, pentru noi toți, prieteni

ale acestor țări influente,
America și China,

puteți face ceva.

Puteți face o contribuție practică,

iar pentru toți oamenii buni de față,

când întâlniți pe cineva din China

stați jos și discutați.

Aflați de unde vin și cum gândesc,

iar provocarea mea pentru toți chinezii

ce se vor uita la acest TED Talk
la un moment dat

e să facă la fel.

Noi doi, încercând să schimbăm
lumea putem face o mare diferență.

Noi cei de la mijloc putem face
o mică contribuție.

CA: Kevin, mult succes. Mulțumesc.

KR: Mulțumesc. Mulțumesc, oameni buni.

(Aplauze)