Hârtie sau plastic? Cum să regândim folclorul ecologic.

Cei mai mulți dintre noi vor să facă ce este mai bine pentru mediu. Numai că nu este atât de simplu ca alegerea pungii de hârtie, conform lui Leyla Acaroglu, specialist în strategii de sustenabilitate. Un apel îndrăzneț către noi toți, să renunțăm la miturile ecologice și să gândim la scară largă pentru a crea sisteme și produse care ușurează presiunea asupra planetei.

Imaginaţi-vă că sunteți în magazin,

cumpărați niște produse,

și aveți posibilitatea să alegeți

între o pungă de plastic sau una de hârtie.

Pe care o alegeți dacă vreți să faceţi

ce este bine pentru mediu?

Cei mai mulți aleg, într-adevăr, hârtia.

Bun, să vedem de ce.

Pentru început, pentru că este maro.

Deci trebuie să fie bună pentru mediu.

E biodegradabilă. E refolosibilă.

În unele cazuri, e reciclabilă.

Când oamenii se uită la punga de plastic,

e probabil că se gândesc la așa ceva,

ceea ce știm cu toții că e groaznic,

și ar trebui să evităm cu orice preț

asemenea daune asupra mediului.

Dar oamenii de multe ori nu se gândesc

la așa ceva,

ceea ce înseamnă cealaltă extremă.

Când producem materiale,

trebuie să le obținem din natură,

și e nevoie de multe
intervenții asupra mediului.

Când trebuie

să luăm decizii complexe,

preferăm soluții simple,

și adesea cerem soluţii simple.

Lucrez în industria designului.

Consiliez designeri

şi inovatori cu privire la sustenabilitate,

şi mi se spune mereu: „Leyla,

vreau doar materiale ecologice”.

Iar eu le zic: „Asta e foarte complicat”.

Și stăm de vorbă patru ore despre

ce înseamnă un produs ecologic,

pentru că până la urmă

totul provine din natură.

Felul în care folosești materialul

e cel care determină impactul asupra mediului.

Prin urmare, trebuie să ne bazăm

pe un fel de cadru intuitiv

când luăm decizii.

Îmi place să numesc acest cadru intuitiv

folclorul nostru ecologic.

Este fie vocea interioară,

fie senzația pe care o ai

când ai făcut ce trebuie,

când ai ales punga de hârtie

sau ai cumpărat mașina cu consum redus.

Folclorul nostru ecologic e important

pentru că încercăm să facem ce e bine.

Dar cum știm într-adevăr dacă

reducem efectul net asupra mediului

pe care acţiunile noastre ca indivizi,
ca profesioniști

şi ca societate, le au cu adevărat

asupra mediului înconjurător?

Folclorul ecologic

se bazează pe experienţele noastre,

pe ce am auzit de la alții.

Nu se bazează
pe vreun cadru ştiinţific.

Iar asta e greu, pentru că trăim

în sisteme complexe.

Avem sistemul uman

al comunicării și interacțiunii

și avem întreaga societate.

Avem sistemul industrial,
de fapt, întreaga economie,

şi toate trebuie să funcţioneze

în cadrul celui mai mare sistem,

și, aș spune, și celui mai important,

ecosistemul.

Alegerile pe care le facem

ca indivizi,

hotărârile pe care le luăm

în fiecare funcție pe care o avem

indiferent de ierarhie,

au un impact asupra tuturor acestor sisteme.

Trebuie să găsim modalităţi,

dacă vrem să abordăm sustenabilitatea,

să îmbinăm aceste sisteme complexe,

să facem alegeri mai bune care să însemne

un câștig net pentru mediu.

Trebuie să învățăm

să facem mai mult cu mai puțin.

Avem o populaţie în creştere,

şi tutuor le plac telefoanele mobile,

mai ales în situația asta.

Trebuie să găsim soluții inovatoare
pentru problemele pe care le avem.

Aici intervine procesul
și conceptul ciclului de viață.

În esență, tot ce se creează

trece printr-o serie
de etape ale ciclului de viață,

și folosim acest proces ştiinţific

numit evaluarea ciclului de viaţă,

sau, cum e numit în America,
analiza ciclului de viaţă,

pentru a avea
o imagine mai clară despre cum

tot ce facem în partea tehnică
a acestor sisteme

afectează mediul înconjurător.

Ne întoarcem

la extragerea de materii prime,

apoi observăm prelucrarea,

ambalarea și livrarea,

utilizarea şi sfârşitul vieţii,

și în fiecare din aceste etape,

lucrurile pe care le facem

au o interacţiune asupra mediului,

şi putem monitoriza cum afectează

această interacţiune sistemele şi serviciile

care fac posibilă viața pe pământ.

Făcând asta,

am învățat lucruri fascinante.

Și am demolat o serie de mituri.

Să începem cu un cuvânt care e folosit mult.

E folosit mult în marketing

și în conversaţiile noastre

când vorbim despre sustenabilitate,

iar acel cuvânt este biodegradabilitate.

Biodegradabilitatea e o proprietate fizică,

nu o definiţie a beneficiilor ecologice.

Dați-mi voie să vă explic.

Când ceva natural,

ceva făcut din fibre de celuloză,

ca o bucată de pâine,
sau orice alt rest alimentar,

sau chiar și o bucată de hârtie,

când un produs natural ajunge

în natură, se degradează firesc.

Moleculele mici de carbon pe care le-a avut

cât s-a dezvoltat, se eliberează natural

înapoi în atmosferă ca dioxid de carbon,

dar asta e o situație clară.

Cele mai multe lucruri naturale

de fapt nu ajung înapoi în natură.

În majoritate, reziduurile pe care le producem,
ajung la depozitul de deșeuri.

Depozitul de deşeuri e un alt mediu.

Acolo, aceleași molecule de carbon

se degradează diferit,

pentru că mediul este anaerob.

Nu are oxigen. E condensat și încins.

Aceleași molecule devin metan,

iar metanul e un gaz cu efect de seră

de 25 de ori mai dăunător
decât dioxidul de carbon.

Deci salata verde sau alte produse

pe care le-am aruncat și care sunt

produse biodegradabile,

dacă ajung în depozitele de deşeuri,

contribuie la schimbările climatice.

Acum există instalații

care pot capta metanul

și pot genera energie,

înlocuind nevoia
de energie cu combustibili fosili,

dar trebuie să abordăm
asta în mod inteligent.

Trebuie să identificăm cum putem valorifica

aceste lucruri care se întâmplă deja

şi cum să creăm sisteme şi servicii

care atenuează aceste probleme.

Pentru că acum oamenii se răzgândesc și spun:

„Să interzicem pungile de plastic. Le dăm de hârtie

pentru că e mai bine pentru mediu.”

Dar dacă aruncați hârtia la gunoi,

iar depozitul de deșeuri local

e ca oricare alt depozit,

atunci avem o dublă negație.

De profesie, sunt designer de produs.

Am studiat și științe sociale.

Sunt pur și simplu fascinată

de produsele de larg consum
şi cum aceste produse,

față de care am devenit imuni,

pe care le folosim zilnic,

au un impact asupra mediului natural.

Sunt ca niște infractori în serie,

sunt sigură că toată lumea de aici

are un frigider.

America are capacitatea fenomenală

să continue să mărească frigiderele.

În ultimii ani, au mărit cu 28 litri

în medie, dimensiunea standard

a unui frigider.

Problema e că sunt atât de mari acum,

încât e mai uşor
să cumpărăm mai multe alimente

pe care nu le putem mânca sau găsi.

Adică, am lucruri în fundul frigiderului

care sunt acolo de ani de zile, da?

Așa irosim mai multă mâncare.

Cum spuneam,
risipirea alimentelor este o problemă.

De fapt, aici în SUA,

40% din alimente sunt risipite.

Jumătate din alimentele planetei sunt irosite

conform ultimelor statistici ONU.
Până la jumătate din alimente.

E incredibil.
1,3 miliarde de tone de alimente pe an.

Iar eu dau vina pe frigider,

mai ales în culturile occidentale,

pentru că invită risipa.

Sunt multe sisteme complexe la mijloc.

Nu vreau să fac să pară așa simplist.

Dar frigiderul are un rol important.

Una dintre componentele lui

e sertarul pentru fructe și legume.

Cu toții îl aveți.

Știți, sertarul în care țineți salata?

Salatele, de obicei, se strică

în sertarul pentru legume, nu-i așa?

Da? Salată stricată?

În Marea Britanie asta e
o problemă așa de mare

încât acum câțiva ani
a existat un raport guvernamental

care susținea că
al doilea cel mai mare vinovat

pentru risipa alimentară
în țară e salata stricată.

A fost numit raportul salata stricată.

Deci este o problemă.

Bietele salate sunt risipite aiurea

din cauză că
sertarul de legume din frigider

nu e făcut să păstreze produsele proaspete.

E nevoie de un mediu ermetic.

E nevoie de un mediu fără aer

ca să se prevină degradarea firească.

Sertarele pentru legume sunt doar sertare

cu un sigiliu ceva mai bun.

În fine, e clar că mă obsedează.

Să nu mă invitați vreodată,
că o să încep să vă umblu prin frigider

și o să mă uit la tot felul
de lucruri de genul ăsta.

În esență, este o mare problemă.

Când pierdem din sistem ceva precum salata,

nu numai că avem efectul
pe care tocmai l-am explicat la sfârșitul vieții,

dar a trebuit să mai și cultivăm acea salată.

Impactul ciclului de viaţă al salatei este enorm.

A trebuit să pregătim pământul.

A trebuit să punem semințe, fosfor,

îngrăşăminte, nutrienți, apă, lumina soarelui.

Toate efectele încorporate în salată

se pierd din sistem,

ceea ce înseamnă un impact
și mai mare asupra mediului

decât consumul energiei produse de frigider.

Deci trebuie să îmbunătățim asemenea produse

dacă vrem să rezolvăm
probleme importante de mediu.

Am putea începe cu sertarul pentru legume şi mărimea lui.

Pentru cei prezenți care concep frigidere,

ar fi minunat.

Problema e, imaginați-vă cum ar fi

dacă am începe
să regândim designul lucrurilor.

Consider frigiderul ca pe un simbol al modernității,

dar nu am mai schimbat designul

încă din anii '50.

Doar un pic, dar în esență au rămas cutii mari

și reci în care păstrăm alimentele.

Imaginați-vă dacă am începe

să identificăm aceste probleme şi să le folosim

ca bază pentru găsirea soluțiilor inovatoare și elegante

care să rezolve aceste probleme.

O schimbarea de sistem condusă de design,

designul să dicteze felul în care sistemul

poate deveni mai durabil.

40% risipă reprezintă o problemă majoră.

Imaginați-vă frigidere
care să reducă procentul la jumătate.

Un alt exemplu care mă fascinează

este ceainicul electric,

despre care am aflat că

la voi în țară nu se prea folosesc.

Însă în Anglia e la mare modă.

97% din gospodăriile

din Anglia au un ceainic electric.

E foarte răspândit.

Dacă aș lucra cu o companie de design

sau cu un designer care proiectează așa ceva

şi ar vrea să-l creeze ecologic,

de obicei m-ar întreba două lucruri.

„Leyla, cum pot să-l fac eficient”?

Pentru că, evident, energia e o problemă
pentru un asemenea produs.

Sau: „Cum să folosim materiale ecologice?

Cum fac materialele ecologice

în procesul de fabricaţie”?

M-ați întreba așa ceva?

Pare logic, nu-i așa? Da.

Aș spune: „Vă uitați la problema greşită”.

Problema e cum se folosește.

Felul în care oamenii folosesc produsul.

65% din britanici

recunosc că umplu prea mult ceainicul,

când, de fapt, au nevoie
doar pentru o ceaşcă de ceai.

Restul de apă care se fierbe

necesită energie, și s-a calculat

că surplusul de consum dintr-o zi

rezultat din folosirea ceainicelor

e suficient pentru iluminarea tuturor străzilor

din Anglia timp de o noapte.

Dar asta e.

Asta numesc eu un eşec de tip produs-persoană.

Dar avem un eșec de tip produs-sistem,
cât privește ceainicele,

sunt omniprezente, nici măcar nu le mai observăm.

Dar tipul ăsta le observă. Se numește Simon.

Simon lucrează pentru compania naţională
de electricitate din Marea Britanie.

Are un rol foarte important, să monitorizeze

toată electricitatea din sistem

ca să se asigure că e suficientă

și ajunge în casele tuturor.

Și se mai uită și la televizor.

Se întâmplă

un fenomen unic în Anglia

când se termină emisiunile
foarte vizionate la televizor.

În clipa când apare publicitatea,

Simon trebuie să se grăbească

să cumpere energie nucleară din Franţa,

pentru că toată lumea dă drumul la ceainic

în acelaşi timp.

(Râsete)

1.5 milioane de ceainice,
e cu adevărat problematic.

Imaginați-vă dacă aţi crea ceainice,

și ați găsi o cale să rezolvați
aceste eșecuri sistemice,

pentru că e o mare presiune

asupra sistemului,

doar pentru că produsul nu s-a gândit la problema

pe care o va avea când va ieși pe piață.

M-am uitat la câteva ceainice
disponibile pe piaţă,

și am văzut că liniile
care marchează cantitatea minimă,

deci acelea care vă arată

cât de mult trebuie să umpleți,

sunt între două şi cinci şi jumătate de
căni cu apă

doar ca să faci o cană de ceai.

Aici e un exemplu de ceainic

care are două rezervoare.

Unul e compartimentul de fierbere,
iar în celălalt se păstrează apa.

Utilizatorul trebuie să apese pe buton

ca să se fiarbă apa caldă,

ceea ce înseamnă, pentru că suntem cu toţi comozi,

ca umpleți doar cu cât aveți nevoie.

Asta numesc eu produse
care schimbă comportamentul,

produse, sisteme sau servicii

care intervin şi rezolvă aceste probleme din start.

Asta este o arenă tehnologică,

evident că asemenea produse sunt la modă,

dar cred că dacă continuăm

să creăm, să cumpărăm, să folosim și să aruncăm

aceste produse în ritmul ăsta,

incredibil de mare acum,

sunt şapte miliarde de oameni

în întreaga lume.

Au fost 6 miliarde de abonamente de telefonie mobilă

anul trecut.

În fiecare an, 1,5 miliarde de telefoane mobile

se lansează pe piață,

iar unele companii declară rata de producţie

ca fiind mai mare decât rata natalităţii.

152 de milioane de telefoane au fost aruncate
anul trecut în SUA,

doar 11% au fost reciclate.

Sunt din Australia.
Avem o populație de 22 milioane - nu râdeți -,

și este estimat că 22 de milioane de telefoane

sunt în casele oamenilor.

Trebuie să găsim soluții pentru problema asta,

pentru că mobilele sunt foarte complicate.

Au atât de multe înăuntru.

Aur! Ştiaţi că, de fapt, acum e mai ieftin

să recilați aur dintr-o tonă de telefoane mobile vechi

decât dintr-o tonă de minereuri de aur?

Sunt multe componente
foarte sofisticate şi valoroase

în interiorul acestor telefoane,

deci trebuie să găsim feluri ca să încurajăm
demontarea,

pentru că altfel, asta se întâmplă.

Asta e o comunitate din Ghana,

unde sunt raportate deşeuri electronice

de către ONU

de până la 50 de milioane de tone traficate.

Așa obţin aurul

şi celelalte materiale valoroase.

Ard deșeuri electronice

în spații deschise.

Acestea sunt comunităţi, iar asta se
întâmplă peste tot în lume.

Pentru că nu vedem ramificațiile

alegerilor pe care le facem ca designeri,

ca oameni de afaceri sau consumatori,

atunci asemenea lucruri se întâmplă,

și e vorba de vieţile oamenilor.

Trebuie să găsim soluții mai inteligente, mai sistematice

și inovatoare pentru aceste probleme,

dacă vrem să începem să trăim sustenabil.

Imaginați-vă, când v-ați cumpărat telefonul mobil,

pe cel nou, pentru că l-ați înlocuit pe cel vechi,

în medie, după 15-18 luni

își schimbă oamenii telefoanele, apropo —

că dacă vom continua la fel de dezavantajos

să înlocuim mobilele, atunci ar trebui

să ne uităm la cum să oprim acest cerc vicios.

Cei care produc telefoanele,

și care, sunt sigură, că sunt prezenți câțiva și aici,

ar putea să considere ceea ce noi numim
sisteme cu buclă închisă,

sau sisteme produs-serviciu,

identificând dacă este o cerere de piață,

și dacă acea cerere va dura,

și, astfel, creând produsul ca să rezolve problema.

Proiectați cu scopul dezasamblării și al greutății reduse.

Am auzit asemenea strategii

fiind folosite pentru maşinile electrice Tesla.

Aceste abordări nu sunt dificile,

doar înţelegând sistemul

şi apoi căutând alternative viabile,
determinate de

cererea de piață,

putem începe să modificăm radical

programul de dezvoltare durabilă,

pentru că, îmi pare rău să vă spun,

consumul e cea mai mare problemă.

Iar designul e una dintre cele mai bune soluții.

Aceste tipuri de produse sunt peste tot.

Găsind alternative la cum facem lucrurile,

putem să începem să inovăm,

și mă refer la inovații adevărate.

Sunt sigură că toți sunteți foarte inventivi.

Dar, în ceea ce priveşte sustenabilitatea

ca factor sau criteriu

pentru menținerea soluţiior bazate pe sisteme,

pentru că, după cum am arătat
prin toate aceste produse simple,

contribuie la probleme majore.

Trebuie să ne uităm la întregul ciclu

al lucrurilor pe care le facem.

Dacă aţi avea doar hârtie sau plastic,

evident că e mai benefic dacă e refolosibil,

atunci, hârtia e alegerea mai rea,

pentru că ea cântărește

de 4 până la 10 ori mai mult decât plasticul,

iar când comparăm ciclul de viaţă,

un kilogram de plastic şi unul de hârtie,

atunci hârtia e mult mai bună,

dar o pungă de plastic sau de hârtie

cu care aducem produsele acasă,
nu e făcută cu un kg de plastic sau de hârtie.

Ci cu o cantitate foarte mică de plastic

şi destul de multă hârtie.

Pentru că funcționalitatea
determină impactul asupra mediului,

și am spus mai devreme, designerii
îmi cer mereu materiale ecologice.

Eu zic că sunt doar câteva materiale care
trebuie evitate complet.

În ce privește restul, depinde
de modul de utilizare,

la urma urmei, tot ce creăm și producem
în economie

sau cumpărăm,
e creeat cu scopul funcționalității.

Vrem ceva, așa că îl cumpărăm.

Așadar, clarificând totul și oferind

soluții inteligente, elegante și rafinate

care iau în calcul întregul sistem,

întregul ciclu de viaţă al produsului, totul,

începând cu extracția și până la
sfârşitul vieţii produsului,

putem începe să găsim
soluţii cu adevărat inovatoare.

Vă mai spun un singur lucru foarte rapid,

ce mi-a spus recent un designer cu care lucrez.

L-am întrebat: „Cum de nu te ocupi de
sustenabilitate? Știu că te pricepi la asta”.

Mi-a răspuns: „De curând i-am prezentat
unui client un proiect de sustenabilitate,

iar el mi-a spus:

„Ştiu că mă va costa mai puţin,

știu că se va vinde mai mult,

dar noi nu suntem pionieri, pentru că
pionierii sunt împușcați pe la spate”.

Cred că aici sunt o mulțime de pionieri,

și sper să fie și mai mulți, pentru că trebuie
să rezolvăm aceste probleme.

Vă mulţumesc.

(Aplauze)