N-ați văzut o grădiniță mai bună

La această grădiniță din Tokyo copiii de cinci ani provoacă ambuteiaje, iar ferestrele sunt puse ca să poată intra Moș Crăciun pe ele. Faceți cunoștință cu cea mai simpatică grădiniță din lume, proiectată de arhitectul Takaharu Tezuka. În această prezentare fermecătoare, el ne vorbește despre cum e gândită o arhitectură care-i lasă pe copii să fie cu adevărat copii.

Am proiectat această grădiniță în 2007.

Am construit-o în forma unui cerc.

E un fel de circulație
continuă pe acoperiș.

Dacă sunteți părinte,

știți că copiii adoră să meargă în cerc.

Iată cum arată acoperișul.

De ce l-am proiectat astfel?

Directorul grădiniței a spus:

„Nu, nu vreau o balustradă.”

Eu am spus: „Nu se poate.”

Dar a insistat: „Ce-ar fi să avem
o plasă atașată de marginea acoperișului,

pentru a-i prinde pe copii în cădere?”

(Râsete)

Am spus: „E imposibil.”

Bineînțeles că funcționarul
guvernamental a zis:

„Nu se poate să nu aveți o balustradă.”

Dar am putea folosi
ideea asta în jurul copacilor.

Sunt trei copaci care străpung acoperișul.

Ni s-a permis să numim
această plasă „balustradă”.

Dar desigur, plasa nu are
nimic de-a face cu asta.

Copiii se adună în plasă.

Din ce în ce mai mulți,

și mai mulți,

și mai mulți.

(Râsete)

Uneori chiar și 40 de copii
se adună în jurul unui copac.

Băiatul de pe creangă iubește copacul
așa mult că vrea să-l mănânce.

(Râsete)

Iar cu ocazia evenimentelor
se așază pe margine.

Arată foarte frumos de dedesubt.

Maimuțe în grădina zoologică.

(Râsete)

Ora mesei.

(Râsete)
(Aplauze)

Am proiectat acoperișul
cât de jos posibil,

fiindcă vrem să vedem
copiii de pe acoperiș,

nu doar cei de dedesubt.

Iar dacă acoperișul e prea înalt,
se vedea doar tavanul.

Și locul unde copii își spală picioarele
e echipat cu mai multe tipuri de robinete.

Cu cele cu tub flexibil

vă puteți uda prietenii cu apă,

iar aici e dușul,

și cel din față e destul de obișnuit.

Dacă priviți aici,
băiatul nu-și spală bocancii,

ci îi umple cu apă.

(Râsete)

Grădinița e complet deschisă
o mare parte din an.

Nu există o delimitare
între interior și exterior.

Ceea ce înseamnă că această
construcție e un acoperiș.

Nici sălile de clasă nu sunt separate.

Iar bariera acustică este inexistentă.

Când pui mulți copii într-o cutie pătrată,

unii dintre ei devin foarte agitați.

Dar în această grădiniță,

nu au niciun motiv să fie agitați,

pentru că nu există limite.

Iar directorul spune

că dacă băiatul din colț
nu vrea să stea în clasă,

îl lăsăm să plece.

Până la urmă se va întoarce
deoarece e un cerc, tot acolo ajunge.

(Râsete)

În astfel de situații, copiii încearcă
de obicei să se ascundă undeva.

Dar aici nu pot decât să plece
și să se întoarcă înapoi.

E ceva firesc.

În al doilea rând, considerăm
că zgomotul e foarte important.

După cum știți,
copiii dorm mai bine în zgomot.

Nu adorm într-un spațiu liniștit.

Și în această grădiniță,

copiii se pot concentra
foarte bine la ore.

După cum știți, generația noastră
a crescut într-o junglă zgomotoasă.

Copiii au nevoie de zgomot.

Și știți că puteți vorbi cu prietenii
în vacarmul unui bar.

Nu trebuie să stați în liniște.

Iar în ziua de azi,

ne străduim să ținem totul sub control.

E un spațiu complet deschis.

Ar trebui să știți

că iarna mergem la ski la -20 de grade.

Vara mergem la înot.

Nisipul are 50 de grade.

De asemenea trebuie să știți
că sunteți rezistenți la apă.

Nu vă topiți în ploaie.

Așadar copiii ar trebui să fie afară.

Așa ar trebui tratați.

Iată cum sunt împărțiți pe clase.

Ar fi trebuit să îi ajute pe educatori.

Nu-i ajută.

(Râsete)

Nu eu l-am pus acolo.

O sală de clasă.

Și o chiuvetă.

Vorbesc unii cu alții în jurul ei.

Sunt și câțiva copaci în clasă.

O maimuță încearcă să pescuiască
altă maimuță de deasupra.

(Râsete)

Maimuțe.

(Râsete)

Fiecare clasă are cel puțin o fereastră.

Pe aici intră Moșul de Crăciun.

Aceasta e clădirea anexă,

chiar lângă grădinița ovală.

Clădirea are o înălțime
de doar cinci metri și șapte etaje.

Desigur, tavanul e foarte jos.

Trebuie să ne gândim la siguranță.

I-am adus pe copiii noștri,
o fată și un băiat.

Au încercat să intre.

El s-a lovit la cap.

Nu-i nimic, craniul e foarte puternic.

E rezistent.

E băiatul meu.

(Râsete)

Vrea să vadă dacă pățește ceva când sare.

Apoi i-am adus și pe ceilalți copii.

Traficul din Tokyo e groaznic.

(Râsete)

Șoferul acela din față

ar trebui să învețe să conducă.

În ziua de azi,

copiii au nevoie de doze mici de pericol.

Iar într-o astfel de situație

învață cum să se ajute între ei.

Asta e societatea, acestea sunt ocaziile
pe care le pierdem azi.

Acest desen arată traseul unui băiat

între ora 9:10 și 9:30.

Circumferința clădirii e de 183 de metri.

Nu e tocmai mică.

Acest băiat a parcurs
6.000 de metri dimineața.

Surpriza abia acum urmează.

Copiii din această grădiniță
parcurg în medie 4.000 de metri.

Iar acești copii au cea mai ridicată
performanță sportivă

dintre mai multe grădinițe.

Directorul spune:

„Nu-i antrenez.

Doar îi lăsăm pe acoperiș.

Exact ca niște oi.”

(Râsete)

Aleargă încontinuu.

(Râsete)

Ideea e că nu trebuie să îi controlați,

nu îi protejați prea mult,

fiindcă uneori mai trebuie să și cadă.

Trebuie să se lovească puțin.

Aceste lucruri îi învață

să trăiască în această lume.

Cred că arhitectura

are potențialul de a schimba lumea

și viața oamenilor.

Aceasta este una din încercările
noastre de a schimba viața copiilor.

Vă mulțumesc mult!

(Aplauze)