Eva | Assetou Xango | TEDxMileHighWomen

Assetou Xango aduce forță și grație poetică în interpretarea propriului poem „Eva”.
Assetou Xango este poet, activist social, producător de documentare, profesor și mentor, născută și crescută în Denver. A finanțat evenimente poetice în Denver și San Francisco și, ca membră a Deadly Pens and SpeakOut, a urcat pe scene din lumea întreagă, fiind prezentată și de HBO.

Această prezentare a fost ținută la un eveniment TEDx, după formatul conferințelor TED dar organizat independent de o comunitate locală. Aflați mai multe la http://ted.com/tedx.

Îmi spun Eva.

Nu mi-au dat niciodată
un nume de familie,

a fost doar primul caz
de furt de identitate.

Știu ce-ați auzit despre mine:

c-am fost sculptată din coasta unui bărbat
după niște gânduri ulterioare,

dar nu vă lăsați induși în eroare.

Mi-au ars bibliotecile până-n temelii
și s-au străduit să-mi ardă memoria,

dar eu îmi amintesc perfect

dulcea Ei răsuflare în ceafă

când m-a adus la viață.

Mi-a spus că sunt prima
din această specie nouă

cu care face experimentul acesta.

N-a fost vorba de nicio stăpânire,

dar m-a învățat câte ceva
din armonia cu Doamna Gaia

și mi-a spus să-i întrupez frumusețea,
așa că am pășit mândră,

cu șolduri late și greutate în plus
ca să-mi hrănesc copiii ce-i voi purta,

iar pe măsură ce creșteau

i-am învățat:

pe cel tânăr, mic, slab, plăpând,
i-am învățat multe.

Au venit la coroana mea
întrebându-mă cum să-și conducă națiunile:

Aristotel, Platon, Socrate au cunoașterea
suptă din pieptul meu suplu.

N-am știut că atunci
când m-am întors cu spatele

vor biciui sclavii în corăbii
și vor crea această Biblie

în care mă învinuiesc
pentru excomunicarea din Grădina Raiului,

dar nu m-a ademenit niciun șarpe
să plec de pe Tărâmul Făgăduinței.

Sunt convinsă că au fost armele voastre,
lanțurile și agresiunea.

Oare fructele sau comerțul cu sclavi
au închis porțile raiului?

Această biblie care-mi spune că nașterea
e un blestem al cărei cauză sunt eu.

Să-mi fie cu iertare,

iertați-mă că mi-am rupt spatele
purtându-vă copiii,

dar dacă îndrăzniți să mă întrebați,
voi sunteți blestemul.

Mi s-a spus ispititoare,

dar voi m-ați despuiat de haine,
mi-ați spus târfă și m-ați îngenuncheat

până am aflat exact
gustul fructului interzis,

iar abuzurile au continuat
și după Lincoln,

deghizate în mass-media îmbrăcându-mă
în pantaloni scurți răscroiți

spunându-mi cum să-mi legăn șoldurile
în ritmul strămoșilor linșați

pentru că amintește rasiștilor
de vremuri mai bune.

Nu mă privesc în ochi niciodată

pentru că vor ca eu să uit că-i am

ca să pot ignora planificarea familială

care înțesează
cartierele negrilor cu reclame,

făcând-o ademenitoare
ca un cuptor pentru Hitler.

Am așteptat ca ONU
s-o eticheteze ca genocid,

dar am întâlnit doar guvernanți

punând cocaină în trupul fiului meu
până ajunge dependent, închis sau mort.

Știu de ce o fac.

Văd în mine imaginea ei
și le e teamă de puterea mea.

M-au vândut ca pe o marfă
ca să uit cât valorez,

dar trebuia mai întâi
să-mi fi spart oglinzile.

Credeați că n-o să văd?

Sunt întruchiparea frumuseții aurului.

Piele neagră, frumoasă ca a galaxiilor
ce mi le-au furat din bibliotecă,

dar nu și din privire.

Păstrați-vă picturile idealiste cu mine,

dar nu-mi veți albi pielea
și nu-mi veți întinde părul.

Interziceți ritmul tobelor strămoșești,

dar nu-mi veți amuți
limbajul dansului generos.

Nu-mi voi pierde
obiceiurile, lupta, focul.

Păstrați-vă fluierăturile admirative
pentru că eu nu mă joc cu șobolani.

Mie să-mi spuneți...

(Ovații)

Mie să-mi spuneți Zeiță

sau nu-mi vorbiți deloc.

(Ovații)

(Aplauze)