William Noel: Dezvăluind Codexul pierdut al lui Arhimede

Cum citeşti un manuscris vechi de 2000 de ani care a fost şters, tăiat, scris şi pictat pe el? Cu un accelerator de particule, desigur! Restauratorul de cărţi antice William Noel ne spune fascinanta poveste a palimpsestului lui Arhimede, o carte de rugăciuni bizantine care conţinea scrieri originale necunoscute până acum ale matematicianului Arhimede din Grecia antică precum şi ale altora.

Vestitele texte din lumea antică

nu ne parvin în forma originală.

Au supraviețuit pentru că scribii medievali le-au copiat

și le-au copiat și le-au copiat.

La fel este cu Arhimede,

marele matematician grec.

Tot ce știm despre Arhimede ca matematician

știm numai datorită a trei cărți,

numite A, B și C.

Cartea A a fost pierdută de un umanist italian în 1564.

B a fost văzută ultima dată în Biblioteca Papei

la 100 de mile nord de Roma în Viterbo în 1311.

Codex C a fost descoperită doar în 1906

și a aterizat pe biroul meu în Baltimore

în 19 ianuarie 1999.

Acesta este Codex C.

De fapt, Codex C e îngropat în această carte.

E comoară ascunsă.

Pentru că această carte e de fapt o carte de rugăciuni.

A fost scrisă de un tip pe nume Johannes Myrones

în 14 aprilie 1229.

Pentru a-şi face cartea de rugăciuni a folosit pergament.

Dar nu a folosit pergament nou,

a folosit pergament reciclat din manuscrise scrise anterior,

şapte în total.

Iar Codex C al lui Arhimede era doar unul din cele şapte.

A desfăcut manuscrisul lui Arhimede ca pe toate cele şapte.

A şters toate textele,

apoi a tăiat foile la mijloc,

le-a amestecat,

le-a rotit cu 90 de grade,

şi a scris rugăciuni peste ele.

Aşadar, aceste şapte manuscrise

au dispărut pentru 700 de ani lăsând o carte de rugăciuni.

Cartea de rugăciuni a fost descoperită de acest tip,

Johan Ludvig Heiberg, în 1906.

Doar cu o lupă,

a transcris din text cât a putut.

Dar a găsit două texte în manuscris

care erau unicate.

Nu erau deloc în A şi B;

erau texte complet noi ale lui Arhimede,

şi se numeau "Metoda" şi "Stomachion".

A devenit un mauscris faimos.

Evident că

această carte e într-o stare proastă.

S-a deteriorat şi mai mult în secolul 20

după ce Heilberg a văzut-o.

Au fost pictate falsuri pe ea,

şi a suferit mult din cauza mucegaiului.

Cartea aceasta e o pierdere tipică.

Este tipul de carte

care ai crede că s-ar afla într-o instituţie.

Dar nu se află într-o instituţie,

ci a fost cumpărată de un proprietar particular în 1998.

De ce a cumpărat această carte?

Pentru că a dorit ce era fragil să fie în siguranţă

A dorit ce era unic să devină larg răspândit.

A dorit ce era costisitor să fie gratuit.

A dorit să facă asta din principiu.

Nu mulţi urmau să-l citească pe Arhimede în greaca veche,

dar ar trebui să aibă posibilitatea s-o facă.

Aşa că i-a strâns pe prietenii lui Arhimede,

şi a promis că va plăti pentru toată munca.

Şi era o treabă costisitoare,

dar nu atât cât aţi crede

pentru că aceşti oameni nu veniseră pentru bani,

ci pentru Arhimede.

Aveau diferife pregătiri.

Erau din fizica particulelor,

din filologia clasică,

din conservarea cărţilor,

din matematica antică,

din managementul datelor,

din imagistică ştiinţifică şi management de proiect.

S-au adunat să lucreze la acest manuscris.

Prima problemă era o problemă de conservare.

Iată cam ce am avut de făcut:

Era lipici pe cotorul cărţii.

Dacă priviţi cu atenţie fotografia,

partea de jos e cam maronie.

Acest clei e un adeziv organic.

Dacă eşti restaurator,

poţi înlătura acest clei foarte uşor.

Partea de sus e clei Elmer pentru lemn.

E o emulsie de acetat de polivinil

care nu se dizolvă în apă odată ce s-a uscat.

Şi e mult mai dur decât pergamentul pe care s-a scris.

Înainte să începem să-l scanăm pe Arhimede,

a trebuit să desfacem cartea.

A durat patru ani s-o desfacem.

Asta e o rară poză de acțiune dinamică în forță, doamnelor și domnilor.

(Râsete)

Apoi a trebuit să îndepărtăm ceara,

pentru că asta era folosită în ceremoniile religioase

din biserica ortodoxă grecească,

foloseau ceară de lumânare.

Iar ceara era murdară,

şi nu puteam scana prin ea.

Cu mare grijă a trebuit să îndepărtăm mecanic toată ceara.

Mi-e greu să vă explic exact

cât de proastă e starea aceastei cărți,

dar se desfăcea adesea în bucăţele mici.

Normal, la o carte nu ţi-ar păsa de bucăţele,

dar aceste bucățele puteau conţine texte unice ale lui Arhimede.

Fragmente mărunte

am reuşit să le punem înapoi la locul potrivit.

Apoi am început să scanăm manuscrisul.

Am scanat manuscrisul

în 14 benzi diferite de lumină.

Dacă priveşti ceva în lungimi de undă diferite

vezi lucruri diferite.

Iată o imagine a unei pagini

scanată în 14 lungimi de undă diferite.

Dar niciuna n-a mers.

Aşa că am procesat imaginile la un loc

şi am pus câte două pe un ecran gol.

Iată două imagini diferite ale manuscrisului lui Arhimede.

Imaginea din stânga

e imaginea roşie normală.

Iar cea din dreapta e imaginea în ultraviolet.

În imaginea din dreapta

poţi vedea un pic din scrisul lui Arhimede.

Dacă le suprapui într-o singură coală digitală,

pergamentul e deschis la culoare în ambele imagini

şi apare luminos.

Cartea de rugăciuni e închisă la culoare

şi apare întunecată.

Textul lui Arhimede e întunecat într-una şi deschis în cealaltă

iar rezultatul va fi întunecat dar roşu,

după care se poate citi chiar bine.

Iată cum arată.

Asta-i o imagine "înainte" şi "după",

dar nu aşa citeşti imaginea de pe ecran.

Apropii şi iar apropii

şi măreşti şi iar mărești,

iar acum poți citi.

(Aplauze)

Dacă procesezi ambele imgini diferit

chiar poţi să scapi de cartea de rugăciuni.

Iar asta e extrem de important,

pentru că diagramele din manuscris

sunt o sursă unică de diagrame

pe care Arhimede le desena în nisip în secolul IV î.e.n.

Și iată, vi le pot arăta.

Cu acest tip de imagistică -

cu acest spectru invizibil de infraroşu, ultraviolet,

n-am fi reușit niciodată să obţinem imaginea prin stratul auriu de falsuri.

Cum urma să procedăm?

Ei bine, am luat manuscrisul,

şi am decis să-l scanăm utilizând XRF, fluoresceţă cu raze X.

O rază X este direcționată în diagrama din stânga

şi eliberează un electron din stratul intern al unui atom.

Acel electron dispare.

Cum acesta dispare, un electron dintr-un strat mai îndepărtat,

sare şi îi ia locul.

Și când acesta îi ia locul ,

emite radiaţie electromagnetică.

Emite o rază X.

Această rază X are o lungime de undă specifică

atomului pe care îl loveşte.

Ce am vrut să obţinem

era fierul.

Pentru că cerneala conținea fier.

Dacă putem identifica de unde

provine raza X când apare,

putem cartografia tot fierul de pe pagină,

apoi, teoretic putem citi imaginea.

E nevoie de o sursă de lumină foarte puternică pentru asta.

Am dus manuscrisul la Stanford Synchrotron Radiation Laboratory

în California,

care e un accelerator de particule.

Electronii pleacă într-o direcţie,

pozitronii în cealaltă.

Se întâlnesc la mijloc,

şi crează particule subatomice

cum sunt quarcii charm şi leptonii tau.

Nu aveam de gând să-l punem pe Arhimede în acel fascicul.

Dar cum electronii se rotesc cu viteza luminii,

emit raze X.

E cea mai puternică sursă de lumină din sistemul solar.

Se numeşte radiaţia sincrotron,

şi e curent folosită pentru a studia

proteine şi altele asemenea.

Dar noi am vrut să țintească atomii, atomii de fier,

ca să putem citi pagina "înainte" şi "după".

Și ce să vezi, am aflat că se poate.

A durat cam 17 minute să facă o singură pagină.

Ce am descoperit?

Unul dintre textele unice ale lui Arhimede

se numeşte "Stomachion".

Acesta nu există în Codexurile A şi B.

Şi ştiam că era legat de acest pătrat.

Acesta e un pătrat perfect,

divizat în 14 părţi.

Nimeni nu ştia ce făcea Arhimede cu aceste 14 părţi.

Acum credem că ştim.

Încerca să-şi dea seama

în câte feluri poţi rearanja acele 14 părţi

și totuşi să ai un pătrat perfect.

Vrea cineva să ghicească răspunsul?

Este 17152 împărţit la 536 de familii.

E important pentru că

e cel mai timpuriu studiu de combinări matematice.

Iar combinările matematice sunt o ramură minunată şi interesantă a matematicii.

Lucrul cel mai uimitor la acest manuscris

e că ne-am uitat şi la celelalte manuscrise

pe care le deţinea palimpsestul,

din care scribul îşi făcuse cartea,

iar unul din ele conţinea un text al lui Hyperides.

Hyperides a fost un orator atenian din secolul IV î.e.n,

contemporan cu Demostene.

În 338 î.e.n., împreună cu Demostene

au decis că vor să se opună

puterii militare a lui Filip al Macedoniei.

Drept urmare Atena şi Teba au ieșit să lupte cu Filip al Macedoniei.

A fost o idee proastă, pentru că

Filip al Macedoniei avea un fiu numit Alexandru cel Mare

și au pierdut bătălia de la Chaeronea.

Alexandru cel Mare a continuat să cucerească lumea largă;

Hzperides s-a trezit judecat pentru trădare.

Iar acesta e discursul lui din timpul judecăţii -

e un discurs măreţ:

"Cel mai bine - spune el - e să câştigi.

Dar dacă nu poţi câştiga,

atunci trebuie să lupţi pentru o cauză nobilă,

pentru că atunci nu vei fi uitat.

Uitaţi-vă la spartani.

Au câştigat nenumărate victorii,

dar nimeni nu-şi aminteşte ce sunt

pentru că toate au avut scopuri egoiste.

Singura bătălie dusă de spartani de care toți își amintesc

e bătălia de la Termopile

unde au fost măcelăriţi până la ultimul,

dar au luptat pentru libertatea Greciei."

A fost un discurs atât de măreţ

încât curtea ateniană l-a iertat.

A mai trăit încă 10 ani,

când fracţiunea macedoneană s-a luat de el.

I-au tăiat limba ca batjocură pentru oratoria sa,

şi nu se ştie ce au făcut cu corpul său.

Asta e descoperirea unei măreţe voci din antichitate,

vorbindu-ne, nu din mormânt,

pentru că mormântul lui nu există,

ci din curţile de judecată ateniene.

Ar trebui să spun

că atunci când priveşti

manuscrise medievale care au fost şterse,

nu găseşti texte unice.

Să găseşti două într-un manuscris e ceva deosebit.

Să găseşti trei e foarte ciudat.

Noi am găsit trei.

"Categoriile" lui Aristotel,

unul din textele de bază ale filosofiei vestice.

Am găsit un comentariu din secolul III e.n.

posibil al lui Galen şi probabil al lui Porfiriu.

Toate aceste date colectate de noi,

toate imaginile şi imaginile neprelucrate,

toate transcrierile pe care le-am făcut şi tot restul

le-am pus online sub licenţa Creative Commons

ca oricine să le poată folosi în orice scop comercial.

(Aplauze)

De ce proprietarul manuscrisului a făcut asta?

Pentru că înţelege atât informaţiile cât şi cărţile.

Ce trebuie să faci cu cărţile,

dacă vrei să fie folosite timp îndelungat,

e să le ascunzi prin dulapuri

şi să laşi pe foarte puţini să se uite la ele.

Cu informaţiile însă, dacă vrei să supravieţuiască,

trebuie să le răspândeşti tuturor

cu cât mai mic control posibil asupra informaţiei.

Şi el asta a făcut.

Instituţiile pot învăţa din asta.

Pentru că la momentul actual

îşi ascund informaţiile prin restricţii de copyright ş.a.m.d.

Dacă vrei să te uiţi la inscripţii medievale pe web,

trebuie să intri pe site-ul Bibliotecii Nationale Y,

sau al Bibliotecii Universităţii X,

cam cel mai plictisitor mod

în care poți avea de-a face cu informaţii digitale.

Mai eficient ar fi să le pui la un loc.

Pentru că Web-ul manuscriselor antice ale viitorului

nu va fi construit de instituţii.

Va fi construit de către utilizatori,

de către cei ce obţin aceste date împreună,

de oameni care vor să adune la un loc tot felul de hărţi

provenite de pretutindeni,

tot felul de poveşti medievale de dragoste

provenite de pretutindeni,

oameni care doresc să-şi administreze selecţia

lor proprie de lucruri minunate.

Acesta e viitorul Internetului.

E un viitor atrăgător şi frumos,

doar dacă am reuşi să-l transpunem în realitate.

Noi, la Walters Art Museum am urmat acest exemplu,

şi ne-am pus manuscrisele pe Internet

pentru ca oamenii să se bucure de ele -

de datele neprelucrate, de toate descrierile, de toate metadatele,

sub licenţa Creative Commons.

Walters Art Museum e un muzeu mic

ce are manuscrise frumoase,

dar informaţiile sunt fantastice.

Rezultatul este că

dacă cauţi imagini pe Google chiar acum,

şi scrii "Illuminated manuscript Koran" de exemplu,

24 din 28 de imagini provin din instituţia mea.

(Aplauze)

Să ne gândim la asta puţin.

Ce folos trage instituţia din asta?

Sunt tot felul de foloase pentru instituţie.

Putem vorbi despre umanitate şi treburi din astea,

dar să vorbim despre lucruri egoiste.

Ce folos trage instituţia cu adevărat din asta?

De ce merg oamenii la Luvru?

Se duc să vadă Mona Lisa.

De ce se duc s-o vadă pe Mona Lisa?

Pentru că ştiu deja cum arată.

Ei ştiu cum arată pentru că

au văzut poze cu ea peste tot.

Nu e nevoie deloc

de acest fel de restricţii.

Cred că instituţiile ar trebui să ia atitudine,

să-şi facă publice toate datele fără nicio restricţie,

şi ar fi un beneficiu enorm pentru toată lumea.

De ce nu lăsăm acces liber tuturor la aceste informaţii

ca să-şi alcătuiască propriile colecţii

de cunoştiinţe antice şi de lucruri minunate,

să crescă frumuseţea şi importanţa culturală

a Internetului.

Vă mulţumesc foarte mult.

(Aplauze)