Jocurile ca sursă de înţelegere - Brenda Brathwaite la TEDxPhoenix.

Nu e niciodată uşor să înţelegi magnitudinea unei tragedii complexe, mai ales dacă ai 7 ani. Brenda ne explică cum jocurile sale pot fi foarte eficiente, educative şi o resursă extraordinară care-i ajută pe oameni să înţelegă.

Când ne gândim la jocuri,
există tot felul de lucruri.

Poate că unele vă deranjează,
sau poate mereu căutaţi altele noi.

Sau ai stat să te joci până târziu.

Toate aceste lucruri mi se întmplă mie.

Dar de multe ori, când ne gândim la jocuri,
ne gândim la lucruri de genul ăsta:

jocuri cu un singur jucător,

pe care le numim jocuri AAA,

sau poate te interesează jocuri pe Facebook.

Aceasta este unul dintre jocurile
pe care l-am făcut împreună cu un coleg.

Poate te joci jocuri pe Facebook,
și asta e ceea ce facem chiar acum.

E o variantă mai simplă
a unui joc pe Facebook.

Poate te gandești la jocuri de societate,
tragic plictisitoare,

care ne ţin ostatici
de Ziua Recunoştinţei.

Acesta ar fi unul dintre acele jocuri
tragic plictisitoare

pe care vi le-aţi puteți imagina.

Sau poate ești în camera de zi,

joc la Wii cu copiii,
sau ceva de genul asta.

Există o serie întreagă de jocuri,

şi cam asta este
la ceea ce m-am gândit.

Îmi câștig viaţa creând jocuri.
Am fost suficient de norocoasă

pentru că fac asta,
de la 15 ani şi asta se interpreteză

ca şi cum nu am avut niciodată
cu adevărat un loc de muncă real.

Dar ne gândim la jocuri ca la o distracţie,
şi asta e ceva complet normal,

dar să ne gandim
la următorul lucru.

Acestea sunt
Jocurile Olimpice din 1980.

Nu ştiu unde aţi fost voi,
dar eu le-am văzut din salon.

A fost practic un eveniment religios.

Şi aici e momentul
când americanii îi bate pe ruşi,

şi acel lucru a fost--da,
din punct de vedere tehnic era doar un joc.

Hochei e un joc.
Dar oare e doar un joc?

Lumea a plâns.
N-am văzut-o pe mama plângând aşa

la sfârşitul uni joc de Monopoly.

A fost o experienţă extraordinară.

Sau, de exemplu,
dacă cineva de aici este din Boston--

Când Boston Red Sox
a câstigat Campionatul Anual,

după vreo 351 ani,

când au câştigat World Series,
a fost uimitor.

Eu locuiam în Springfield
pe vremea aceea,

şi cea mai bună parte a fost--

când am fost la baie,
şi am încuiat uşa

îmi amintesc că am văzut că scria pe ea
"Haide Sox!", şi mi-am zis, serios?

Sau când lumea ieşea afară din casă
pentru că fiecare partidă,

în fine, cred că aproape fiecare partidă,
a intrat în prelungiri, nu?

Aşa că eram pe stradă,
şi cu o groază de lumini aprinse

pe toată strada, erau şi copii,
pentru că lipseau de la şcoală,

copiii nu mergeau la şcoală.

Dar în fine,
e vorba de Red Sox, nu?

Adică, pe de o parte e şcoala,
şi pe de alta există Red Sox,

şi noi ştim ce înseamnă fiecare.

A fost o experienţă nemaipomenită,
şi, da,

a fost doar un joc,
dar nu s-au scris articole de ziar,

oamenii nu au spus--ştiţi,
într-adevăr, " Acum pot să mor

deoarece Red Sox a câştigat."
Deşi mulţi oameni au făcut-o.

Aşa că jocurile, înseamnă
ceva mai mult decît un joc pentru noi.

Absolut înseamnă ceva mai mult.

Iar acum o să trec brusc la altceva.

De fapt am avut un loc de muncă real,
un fel de servici, timp de trei ani.

Am fost şefă de departament la o instituţie

unde predam jocuri,
Era un fel de loc de muncă real,

și acum sunt aici ca să vorbesc despre acest proces în loc să le fac propriu-zis.

Şi am fost să iau cina. O caracteristică
a serviciului, atunci când sunteţi un şef

al unui departament, este să mănâncaţi,
şi eu am făcut acest lucru foarte bine,

şi aşa că odată, luam cina
cu acest tip numit Zig Jackson.

Acesta e Zig în fotografie.
E una dintre pozele lui Zig

Zig este fotograf.

El se plimbă prin toată ţara
făcând poze

cu el însuşi şi-l puteţi vedea aici

pe Zig în Rezervaţia Indiană.
Şi acestă fotografie în special

e una dintre cele mai tradiţionale.
Acesta e un dansator care aduce ploaia.

Iar asta e una
dintre fotografii mele preferate.

Vă uitați la ea,
şi poate că aţi mai văzut

lucruri de genul asta.
E o reprezentare culturală, da?

Şi aceasta e o poză
din seria lui despre Degradare.

Ce m-a fascinant pe mine
din această serie ...

uitaţi-vă la băieţelul de acolo.

Vă puteţi imagina?
Se vede că este o Piele Roşie

Acum, vreau doar să schimb
rasa acestui individ.

Imaginaţi-vă că vorbesc
de un tip negru.

De genul, "Dragă, vino aici,
hai să-ţi faci o poză cu un tip negru."

Corect? Serios, nimeni
nu ar face acest lucru.

Te induce în eroare.
Şi deci Zig, făcând de Piele Roşie

de asemenea îl induce pe el în eroare.
Poza lui preferată--

fotografia mea preferată cu el,
pe care nu o am aici, este

de o Piele Roşie făcând poze la albii
care făceau fotografii

de indieni. (Râsete)

Deci luam cina cu acest fotograf,

şi el vorbea cu un alt fotograf

despre nişte împuşcături
care au avut loc,

în Rezervaţie. Şi cum îşi luase
aparatul de fotografiat

pentru a fotografia întămplarea,
dar când a ajuns acolo,

a descoperit că nu putea face lucru acesta.
Pur şi simplu, nu a putut capta imaginea.

Şi tot vorbeau
şi se întrebau

dacă făcuse poza sau nu.

Şi asta era fascinant pentru mine
ca designer de jocuri,

deoarece nu m-am găndit niciodată

dacă să fac un joc
despre acest subiect dificil sau nu.

Deoarece facem lucruri
care sunt distractive

sau în care simți groaza
ca o emoţie viscerală.

Dar fiecare alt mediu
face lucrul ăsta.

Acesta este copilul meu.
E Maezza. Când avea 7 ani

a venit acasă de la şcoală într-o zi,

şi aşa cum fac în fiecare zi,
am întrebat-o,

"Ce-ai făcut astăzi?"

Şi mi-a spus, "Trecerea de Mijloc"

Ăsta a fost un moment important.
Tatăl lui Maezza e negru,

şi am ştiut că această zi va veni.
Nu o aşteptam la 7 ani.

Nu ştiu de ce,
dar nu o aşteptam la vărsta asta.

Oricum, am întrebat-o;
"Ce crezi despre asta?"

Şi a început să-mi spună,
şi oricare părinte de aici

va recunoaşte următoarele cuvinte.

Deci, navele pleacă din Anglia,
ei vin din Anglia

şi merg în Africa,
trec Oceanul--

Asta e partea cu Trecerea de Mijloc —
au venit în America

unde sclavii sunt vînduţi
îmi spune.

Dar Abraham Lincoln
a fost ales preşedinte,

şi apoi el a firmat Proclamația
de Emancipare, iar acum suntem liberi.

Pauză timp de 10 secunde.

"Pot să mă duc
să mă joc, mami?"

Şi m-am gândit, asta-i tot?
În fine, ştiţi

că Trecerea de Mijloc,
e un eveniment incredibil de semnificativ

şi ea îl tratase, practic,

nişte negrii au mers pe o croazieră,
este mai mult sau mai puţin

cum îi suna ei.
(Râsete)

Şi deci, eu vroiam
ca să-i dea mai multă importanţă,

şi cînd m-a întrebat
dacă poate să se joace, am spus,

"Da."
(Râsete)

Şi întâmplarea făcea
să am toate aceste mici piese.

Eu sunt un designer de jocuri,
aşa că am acest gen de chestii prin casă.

Aşa că i-am spus, "Da, poţi să te joci",
şi i-am dat

o grămadă de piese,
şi i-am spus să le picteze

pe familii diferite.
Acestea sunt picturile lui Maezza

Doamne, încă mi se mai pune
un nod în gât când le văd.

Deci le picta pe familii.

Aşa că am luat o grămadă
şi i-am pus pe un vapor.

Asta era un vapor.
Evident că l-am făcut repede. (Râsete)

Şi deci chestia de bază este,
am luat o gramadă de familii,

şi ea îmi spunea,
"Mami, dar ai uitat de bebeluşul roz

şi ai uitat de acel tati albastru

şi ai uitat toate aceste alte lucruri."

Şi-mi spune, "Vor să vină şi ei."
Şi am spus,

"Drăguţă, nu vor să vină.
Aceasta este Trecerea de Mijloc.

Nimeni nu vrea să plece
în Trecerea de Mijloc."

Asa că mi-a aruncat o privire
pe care numai o fiică

de designer de jocuri
ar putea să o arunce mamei sale,

şi în timp ce trecem peste ocean,
urmând aceste reguli,

ea îşi dă seama că
distanţa e prea mare, şi-mi spune

"Nu o să reuşim."

Şi ea îşi dă seama, ştiţi,
nu avem suficiente alimente,

şi deci mă întreabă
ce să facă, şi îi spun,

"Ei bine, putem ori"--
amintiţi-vă că are şapte ani--

"Putem să aruncăm câţiva în apă

sau putem spera
ca nimeni să se îmbolnăvescă

şi să ajungă sănătoşi."

Şi --
s-a uitat la mine cu o privire,

şi mi-a spus--
acum, tine minte că asta e după o lună de--

Asta e o lună întregă
de istorie a rasei neagre, ok?

După o lună ea îmi spune

"Acest lucru s-a întîmplat într-adevăr?"

Şi am spus, "Da".
Şi-mi spune, "Deci, dacă ies din pădure

--aceasta este fratele şi sora ei —
"dacă ies din pădure,

Avalon şi Donovan ar putea să nu mai fie."
"Da."

"Dar i-aş revedea în America."
"Nu."

"Dar dacă i-aş vedea? Nu am putea
să stăm împreună?" "Nu."

"Deci tati nu ar mai fi aici."
"Da."

Şi a fost impresionată de acest lucru,
şi a început să plângă,

şi eu am început să plâng,
şi tatăl ei a început să plângă,

şi acum plângem toţi.
El nu se aştepta

să vină acasă de la servici
şi să se întălnească cu Trecerea de Mijloc,

dar aşa a fost să fie.
(Râsete)

Şi deci cu ajutorul acestui joc
ea a înţeles despre ce era vorba.

A înţeles pentru că a petrecut timp
cu aceste persoane.

Nu era o chestie abstractă
într-o broșură sau într-un film.

Şi aşa a fost o experienţă
incredibil de puternică pentru ea.

Ăsta este jocul,
pe care am ajuns să-l numesc

Lumea Nouă,
pentru că îmi place fraza.

Nu cred ca Lumea Nouă
li s-a părut foarte interesantă

acelora care au fost aduşi
ca sclavi cu navele.

Dar atunci când acest lucru s-a întâmplat,
am văzut întreaga planetă.

Am fost atât de emoţionată.
Era ca şi cum făceam jocuri de 20 de ani

şi dintrodată m-am decis
să le fac din nou.

Rădăcinile mele
sunt irlandeze.

Acesta e un joc numit Síochán Leat.
Înseamnă "Pacea să fie cu tine."

Este întreaga istorie a familiei mele
într-un singur joc.

Am făcut un alt joc numit "Tren".

Am făcut o serie de şase jocuri

care au fost obiect de subiecte dificile,
şi dacă ai de gând să tratezi

un subiect dificil,
aceasta e unul pe care ar trebui să-l tratezi,

şi vă voi lăsa să vă daţi seama singuri
despre ce este vorba.

Şi am făcut, de asemenea,
un joc despre "Drumul Lacrimilor".

Acesta e un joc cu 50.000 bucăţi.

Eram nebună atunci când am decis
să înceap proiectul,

dar acum sunt pe la mijloc.

Este acelaşi lucru.

Sper să predau cultură
cu ajutorul acestor jocuri.

Iar cel la care lucrez acum,
care este--

deoarece sunt pe la mijloc,
şi acesta e motivul pentru care simt

că am înnebunit, este un joc numit
"Municitorii din Bucătăria Mexicană".

Şi iniţial era o problemă de matematică
mai mult sau mai puţin.

De genul, aici e partea economică
a imigrării ilegale.

Şi cu cît mai mult am învăţat
despre cultura mexicană--

partenerul meu este mexican,
mai mult am aflat că, de fapt,

pentru noi toţi, mâncarea
e o nevoie de bază,

e evident valabil şi cu mexicanii,
dar pentru ei e mult mai mult decât atât.

Este o expresie a iubirii.
Este o expresie a —

Doamne, mi se pune un nod în gât
mai mult decât am crezut.

Nu mă voi uita la imagine.

E o expresie a frumuseţii.
E cum vă spun că vă iubesc.

E o formă de a spune că le pasă,
şi e imposibil să auzi pe cineva

vorbind despre bunica lor mexicană

fără a spune "mâncare"
în prima frază.

Deci, pentru mine, această cultură frumoasă,
acestă expresie frumoasă,

este ceva ce vreau
să surprind prin jocuri.

Şi ca să variăm, un joc poate influenţa
modul în care vedem un subiect,

poate schimba modul
în care percepem acei oameni,

acel subiect,
şi ne transformă.

Prin jocuri ne schimbăm ca oameni,

pentru că ne implicăm
şi ne jucăm,

şi învăţăm în timp ce facem acest lucru.
Vă mulţumesc. (Aplauze)