Cum vă explicaţi conştiinţa?

Conştiinţa este un aspect fundamental al existenţei, spune filozoful David Chalmers. „O cunoaștem în mod nemijlocit, dar, în acelaşi timp, este cel mai misterios fenomen din univers." Chalmers ne împărtăşeşte câteva modalităţi cu ajutorul cărora putem înțelege „filmul” ce rulează în mintea noastră.

Chiar acum, în mintea voastră
rulează un film.

E un film uimitor și complex.

Are 3D și sunet surround
pentru ceea ce vedeți și auziți.

....dar acesta e doar începutul.

Filmul are simțul mirosului,
al gustului și al pipăitului.

Percepe senzații corporale,
durere, foame, orgasme.

Simte emoții: furie, fericire...

Are amintiri, precum scene din copilărie,
ce rulează în fața ochilor voștri.

Și se aude permanent o voce,
ce însoţeşte fluxul gândirii conștiente.

În centrul filmului sunteți voi...

...trăind toate acestea în mod direct.

Acest film e fluxul conștiinței...

...experiența subiectivă
a minții și a lumii.

Conștiința e unul din adevărurile
fundamentale ale existenței umane.

Fiecare din noi e conștient.

Toți vedem „filmul interior”,
absolut toți.

O cunoaștem în mod nemijlocit.

Cel puțin eu.

N-am de unde ști
dacă voi sunteți conștienți.

Conștiința face și ca viața
să merite trăită.

Dacă n-am fi conștienți,
nimic n-ar avea sens sau valoare.

În același timp însă,
e cel mai misterios fenomen din univers.

De ce suntem conștienți ?

De ce vedem filmul interior ?
De ce nu suntem doar roboți

ce procesează și produc date

fără să vedem filmul interior ?

În prezent, nimeni nu știe răspunsul
la aceste întrebări.

Eu cred că, pentru a integra
conștiința în știință,

e nevoie, poate, de nişte idei radicale.

Unii spun că nu poate exista
o știință a conștiinței.

Știința, prin natura ei, e obiectivă.

Conștiința, prin natura ei, e subiectivă.

Deci nu poate exista
o știință a conștiinței.

Secolul XX a fost dominat
de această concepție.

Psihologii au studiat obiectiv
comportamentul,

specialiștii în neuroștiințe
au studiat obiectiv creierul

și nimeni n-a pomenit de conștiință.

Chiar și acum 30 de ani,
când a fost înființat TED,

existau puține cercetări științifice
despre conștiință.

Însă acum 20 de ani, toate acestea
au început să se schimbe.

Specialiștii în neuroștiințe, ca Francis
Crick, și fizicienii, ca Roger Penrose,

au spus că e timpul ca știința
să abordeze conștiința.

De atunci a avut loc o explozie,
o înflorire a cercetărilor științifice

pe tema conștiinței,
iar rezultatele au fost remarcabile.

Însă, deocamdată,
există și unele limitări esențiale.

Preocuparea centrală
a științei conștiinței în ultimii ani

a fost căutarea corelațiilor
dintre anumite zone ale creierului

și anumite stări de conștiință.

Cu asta se ocupă Nancy Kanwisher,
care a prezentat conferința anterioară.

Acum înțelegem mai bine, de exemplu,

zonele creierului ce corespund
experienţei conştiente

de recunoaştere a chipurilor...

...de simţire a durerii...

...sau a fericirii.

Însă e tot o știință a corelațiilor,

nu a explicațiilor.

Știm că aceste zone ale creierului
corespund anumitor experiențe conștiente,

dar nu știm de ce se întâmplă.

Îmi place să spun că cercetarea
din domeniul neuroștiințelor

răspunde la unele întrebări
despre conștiință, care ne preocupă:

ce fac anumite zone ale creierului
și cu ce se corelează ?

Într-un fel, astea sunt problemele ușoare.
Nu critic specialiștii în neuroștiințe.

Nu există probleme ușoare
când e vorba de conștiință.

Dar ele nu abordează adevărata enigmă

din miezul problemei:

de ce procesele fizice din creier
sunt însoțite de conștiință ?

De ce există filmul subiectiv interior ?
Nu ştim deocamdată.

Ați putea spune să dăm răgaz
neuroștiințelor câțiva ani.

Se vor dovedi a fi
un alt fenomen emergent,

ca ambuteiajele, uraganele,

ca viața însăși,
și o să le dăm de cap.

Cazurile tipice de emergență
se referă la comportamente emergente:

cum are loc un ambuteiaj,

cum se manifestă un uragan,
cum se reproduce un organism viu,

cum se adaptează
și metabolizează substanțele...

Întrebări despre funcționarea obiectivă.
Ați putea aplica asta la creierul uman

pentru a explica comportamentul
și funcțiile creierului uman

ca fenomene emergente:
modul în care mergem, vorbim, jucăm șah...

Întrebări despre comportament.

Dar când vine vorba de conștiință,
întrebările despre comportament

sunt cele ușoare.

Adevărata problemă e:

de ce comportamentul
e însoțit de o experiență subiectivă ?

Aici, paradigma standard a emergenței,

chiar și cele ale neuroștiințelor,

n-au prea multe de spus deocamdată.

Sunt adeptul materialismului științific.

Vreau o teorie științifică a conștiinței,
care să funcționeze.

Mult timp m-am străduit zadarnic

să găsesc o teorie a conștiinței,
formulată în termeni pur fizici,

care să funcționeze.

Am concluzionat că nu merge
din motive sistemice.

E o poveste lungă,

ideea centrală fiind că ce obții
prin explicațiile pur reducționiste,

exprimate în termeni fizici
și neurologici,

sunt informații despre funcționarea,
structura și dinamica unui sistem,

despre comportamentul pe care-l determină,

excelent pentru rezolvarea problemelor
ușoare: cum ne comportăm și funcționăm.

Dar când vine vorba
de experiența subiectivă,

de ce totul pare venit din interior,

vorbim de ceva complet nou,
ce reprezintă o nouă întrebare.

Cred deci că suntem într-un impas.

Avem o minunată înlănțuire de explicații,

în care fizica explică chimia,
chimia explică biologia,

iar biologia părți ale psihologiei.

Conștiința însă nu pare
să se potrivească în „peisaj”.

Pe de-o parte,
e un fapt real că suntem conștienți.

Pe de alta, nu știm cum s-o integrăm
în perspectiva științifică asupra lumii.

Cred că acum conștiința
e un fel de anomalie...

...ce trebuie integrată în viziunea
asupra lumii, dar încă nu știm cum.

În faţa unei astfel de anomalii,
e, poate, nevoie de idei radicale.

Cred că avem nevoie de câteva idei
care la început par nebunești,

înainte de a înţelege conștiința
în mod științific.

Există câteva posibilități
în această privință.

Prietenul meu Dan Dennett,
prezent aici, are una.

El spune că nu există probleme dificile
legate de conștiință.

Conceptul de film subiectiv interior

implică un fel de iluzie sau confuzie.

De fapt, trebuie să explicăm funcțiile
obiective și comportamentul creierului,

și atunci am explicat
tot ce trebuie explicat.

Bravo lui !

E genul de ideie radicală
pe care trebuie s-o explorăm,

dacă vrem o teorie a conștiinței
reducționistă, în termeni neurologici.

În același timp, pentru mine și alții,

această concepție aproape că neagă faptul
conștiinței și, astfel, nu e acceptabilă.

Așa că eu abordez altfel problema.

În continuare, vreau să explorez
două idei nebunești

care, cred eu, par promițătoare.

Prima idee nebunească e:
conștiința e fundamentală.

Fizicienii cred că unele aspecte
ale universului sunt elemente fundamentale:

spațiul, timpul și masa.

Ei postulează legile fundamentale
ce le guvernează,

precum legile gravitației
sau ale mecanicii cuantice.

Aceste legi și proprietăți fundamentale
nu sunt explicate prin altceva mai simplu,

ci sunt privite mai degrabă ca elementare,
totul pornind de la ele.

Uneori, lista principiilor fundamentale
se mărește.

În secolul al XIX-lea,
Maxwell și-a dat seama

că nu poți explica
fenomenele electromagnetice

cu ajutorul principiilor existente:
spațiul, timpul, masa, legile lui Newton,

așa că a postulat legile fundamentale
ale electromagnetismului,

sarcina electrică fiind un element
fundamental guvernat de ele.

Cred că asta e situația în care ne aflăm
în privința conștiinței.

Dacă nu poți explica conștiința
cu ajutorul principiilor existente,

spațiul, timpul, masa, sarcina electrică,

atunci, în mod logic,
trebuie să mărești lista.

Firesc e să postulezi conștiința
însăși drept ceva fundamental,

un element de bază al naturii.

Asta nu înseamnă
că nu o poți studia științific,

ci deschide drumul
către studiul științific.

Apoi trebuie să studiem legile
fundamentale ce guvernează conștiința,

legile ce leagă conștiința
de alte principii fundamentale,

spațiul, timpul, masa, procesele fizice.

Fizicienii spun uneori

că vor legi fundamentale atât de simple,
încât le-ar putea imprima pe un tricou.

Cred că situația conștiinței e similară.

Vrem să găsim legi fundamentale simple,
ce pot fi imprimate pe un tricou.

Încă nu știm care sunt aceste legi,
dar asta căutăm să aflăm.

A doua idee nebunească:
conștiința ar putea fi universală.

Orice sistem ar putea avea
un anumit grad de conștiință.

Această concepție e numită
uneori „panpsihism”:

„pan” - „tot”, „psiho” - „minte”,
fiecare sistem fiind conștient,

nu doar oamenii, câinii,
șoarecii, muștele,

ci și microbii lui Rob Knight,
particulele elementare...

Chiar și un foton
are un anumit grad de conștiință.

Ideea nu e că fotonii ar fi inteligenți
sau că gândesc.

Un foton nu e distrus de angoasă

la gândul că se mișcă cu viteza luminii,

dar nu apucă să încetinească
și să miroasă trandafirii.

Nu așa.

Însă fotonii ar putea avea
o fărâmă de emoție primară, subiectivă,

o precursoare primitivă a conștiinței.

Poate părea o idee cam trăsnită.

De ce ar crede cineva
ceva atât de nebunesc ?

Un motiv poate fi găsit
în prima idee nebunească:

conștiinţa e fundamentală.

Dacă e așa, la fel ca spaţiul,
timpul şi masa,

e firesc să presupunem că ar putea fi
și universală, la fel ca acestea.

Merită observat și că,
deși ideea ni se pare contraintuitivă,

ea nu e deloc aşa pentru oamenii
din alte culturi,

unde mintea umană e privită
în comuniune cu natura.

Un motiv mai profund
provine din ideea că...

Poate cea mai simplă şi eficientă cale
de a găsi legile fundamentale

ce leagă conștiinţa de procesele fizice
e să legăm conştiinţa de informaţie.

Oriunde există procesare de informații,
există conştiinţă.

Procesare complexă de informații,
ca la om, conștiinţă complexă.

Procesare simplă, conștiinţă simplă.

O chestie interesantă e că, recent,

Giulio Tononi, un specialist
în neuroștiințe, a adoptat această teorie

și a dezvoltat-o riguros
cu ajutorul unei teorii matematice.

El folosește o funcție matematică
a integrării informaţiei,

pe care o numeşte „fi”,

ce măsoară cantitatea de informaţie
integrată într-un sistem.

Şi presupune că fi e legată de conştiinţă.

Deci, în creierul uman, un nivel înalt
de integrare a informațiilor,

un grad înalt de fi,
înseamnă un grad înalt de conștiință.

La şoarece, un grad mediu
de integrare a informaţiei,

tot semnificativ, înseamnă
un nivel destul de înalt de conștiință.

Însă, pe măsură ce ajungi la viermi,
microbi, particule,

cantitatea de fi scade.

Gradul de integrare a informației scade,
dar e tot diferit de zero.

În teoria lui Tononi, nivelul conștiinței
va fi mereu diferit de zero.

De fapt, el propune
o lege fundamentală a conştiinţei:

un nivel înalt de fi,
un nivel înalt al conștiinței.

Nu ştiu dacă teoria e corectă,

dar, în prezent,
ea domină știința conștiinței

şi a fost folosită pentru a integra
o întreagă gamă de date ştiinţifice,

având avantajul că e suficient de simplă
pentru a fi imprimată pe un tricou.

Motivul final e că panpsihismul
ne-ar putea ajuta

să integrăm conştiinţa în lumea fizică.

Fizicienii şi filozofii au observat adesea
că fizica este curios de abstractă.

Ea descrie structura realităţii
folosind câteva ecuaţii,

dar nu ne spune nimic
despre realitatea însăși.

După cum spune Stephen Hawking:
ce insuflă viață ecuațiilor ?

În concepția panpsihistă,
poți lăsa ecuaţiile fizicii aşa cum sunt

sau poți considera
că descriu fluxul conștiinței.

Asta face până la urmă fizica,
descrie fluxul conştiinţei.

Din această perspectivă, conştiinţa
e cea care insuflă viață ecuațiilor.

Astfel, conştiinţa nu e suspendată
în afara lumii fizice,

ca un fel de accesoriu,
ci e chiar în centrul ei.

Cred că perspectiva panpsihistă
ne poate schimba

relația cu natura

şi poate avea serioase consecinţe
etice și sociale.

Unele dintre ele pot fi contraintuitive.

Credeam că n-ar trebui să mănânc
nimic dotat cu conștiință...

...că ar trebui să fiu vegetarian.

Ca adept al panpsihismului, dacă adopți
această concepție, vei flămânzi.

Dacă stai să te gândești,
asta îți schimbă concepțiile,

pe când ceea ce contează
din perspectivă etică și morală

nu e atât realitatea conștiinței,
cât nivelul și complexitatea ei.

E firesc și să ne punem întrebări
despre conştiinţa altor sisteme,

precum computerele.

De pildă, Samantha, sistemul dotat
cu inteligență artificială din „Ea”.

E oare conştientă ?

Din perspectiva informaţională
panpsihistă,

„ea” prelucrează și integrează
informaţii complexe,

deci răspunsul e, probabil, da.

Dacă e aşa, apar probleme etice serioase

referitoare atât la dezvoltarea
sistemelor informatice inteligente,

cât şi la închiderea lor.

În cele din urmă, vă puteți întreba
despre conştiinţa grupurilor,

a planetei.

Are Canada conştiinţă proprie ?

Sau, la nivel local, un grup integrat,
ca publicul unei conferințe TED,

are oare o conştiinţă colectivă,

vede grupul un film interior,

diferit de cel al fiecărui membru ?

Nu știu răspunsul la întrebare,
dar cred că merită luat în serios.

Așadar, perspectiva panpsihistă
e una radicală

şi nu ştiu dacă e corectă.

Am mai multă încredere
în prima idee nebunească,

conform căreia conştiinţa e fundamentală,

decât în a doua,
care spune că e universală.

Această concepție naşte
o serie de întrebări și probleme,

de pildă cum reușesc
fărâmele de conştiinţă să alcătuiască

conştiinţa complexă familiară nouă ?

Dacă vom răspunde la aceste întrebări,
vom pava drumul

spre o teorie serioasă a conştiinţei.

Altfel, va deveni cea mai grea problemă
din ştiinţă şi filozofie.

Nu ne putem aştepta
s-o rezolvăm peste noapte.

Dar cred că vom reuși până la urmă.

Înţelegerea conştiinţei e adevărata cheie

a înţelegerii universului
și a propriei persoane.

Doar să alegem cea mai potrivită
idee trăsnită. Mulţumesc.

(Aplauze)