Piraţi, asistente medicale şi alţi designeri rebeli

În această odă pentru renegații design-ului, Alice Rawsthorn scoate în evidență munca eroilor neaşteptaţi, de la Blackbeard la Florence Nightingale. Trasând o linie de la acești gânditori îndrăzneţi la unii vizionari moderni timpurii, cum ar fi Fuller Buckminster, Rawsthorn ne arată cum cei mai mari designeri sunt adesea cei mai rebeli.

Designul e un fenomen
alunecos şi evaziv,

care a însemnat lucruri diferite
în perioade diferite.

Dar toate proiectele de design
ce ne inspiră au un lucru în comun:

toate au început cu un vis.

Cu cât visul era mai îndrăzneţ,

cu atât era mai mare priceperea în design
necesară pentru a-l realiza.

Acesta e motivul pentru care marii
designeri sunt aproape mereu

cei mai mari visători,
rebeli şi renegaţi.

Acesta a fost cazul de-a lungul istoriei,

până înapoi în anul 300 î.Hr.,

când un copil de 13 ani a devenit regele

unei țări îndepărtate, foarte sărace
şi foarte mici din Asia.

El visa să obţină pământ,
bogăţii şi putere

prin cuceriri militare.

Şi aptitudinile sale în design -

pe cât de neverosimil pare -

îl vor ajuta să facă asta.

La vremea respectivă,

toate armele erau făcute de mână
pe baza unor specificaţii diferite.

Aşadar, dacă un arcaş rămânea
fără săgeţi în timpul bătăliei,

ei nu puteau să folosească
săgeţile altui arcaş

pentru a trage cu propriul arc.

Asta însemna că aveau să fie
mai puţin eficienţi în luptă

şi foarte vulnerabili, de asemenea.

Ying a rezolvat această problemă,

insistând ca toate arcurile şi săgeţile
să fie create la fel,

astfel încât să poată fi schimbate
între ele.

Şi a făcut la fel cu pumnale,
topoare, sulițe, scuturi

şi orice altă formă de armament.

Armata sa formidabil echipată
a câştigat luptă după luptă

şi, în 15 ani,

micul său regat a reuşit
să-i cucerească

pe toţi vecinii săi mai mari,
mai bogaţi şi mai puternici,

spre a fonda marele Imperiu Chinez.

Bineînţeles, nimeni nu s-ar fi gândit

să-l descrie pe Yang Zheng
drept designer atunci -

de ce ar fi făcut-o?

Şi totuşi, el a folosit design-ul
inconştient şi instinctiv,

dar cu o mare ingenioziate

pentru a-şi atinge scopurile.

La fel a făcut şi un alt designer
tot atât de improbabil, de accidental,

care nu era împotriva folosirii violenţei
pentru a obține ceea ce voia.

Acesta era Edward Teach, cunoscut
drept piratul britanic, Blackbeard.

Aceasta era epoca de aur a pirateriei,

când piraţi ca Teach terorizau mările.

Comerţul colonial era înfloritor

şi pirateria era foarte profitabilă.

Pirații mai deştepţi, asemeni lui,
şi-au dat seama că pentru a-şi mări prada,

trebuiau să-şi atace inamicii
atât de violent

încât să se predea pe loc.

Cu alte cuvinte,

puteau obține ambarcaţiunile
fără a irosi muniţia

şi fără pierderi de vieți.

Aşadar, Edward Tech s-a re-creat
pe sine ca Blackbeard,

luând rolul de brută nemiloasă.

Purta mantale grele şi pălării mari
pentru a-şi evidenţia înălţimea.

Şi-a lăsat o barbă groasă neagră
care îi ascundea faţa.

A aruncat câte un ham pentru pistoale
pe fiecare umăr.

Şi-a ataşat până şi chibrituri
de marginea pălăriei şi le-a dat foc,

astfel încât acestea sfârâiau ameninţător
oricând nava lui era gata să atace.

Ca mulţi piraţi ai erei sale,

flutura un steag ce reprezenta
simbolurile macabre

ale craniului uman
şi o pereche de oase încrucişate,

deorece acele motive semnificau moartea
în multe culturi timp de secole,

iar înţelesul lor era
uşor de recunoscut,

până şi în lumea lipsită de legi,
analfabetă a mărilor:

predaţi-vă sau veţi suferi.

Desigur, toate victimele sale raţionale
se predau când îl vedeau.

Astfel spus,

e uşor să vedem
de ce Edward Teach şi piraţii săi

pot fi văzuţi ca pionieri
ai design-ului modern de comunicaţii

şi de ce simbolul lor mortal -

(Râsete)

mai este -

de ce simbolul mortal al craniului
şi al oaselor încrucișate

era precursorul
logo-urilor de azi,

ca literele roşii mari din spatele meu,

dar cu un mesaj evident diferit.

(Râsete)

Totuşi, designul a fost folosit
şi în scopuri mai nobile

de un designer la fel de sclipitor
şi de improbabil,

asistenta britanică din secolul XIX,
Florence Nightingale.

Misiunea ei era să ofere
asistenţă medicală decentă tuturor.

Nightingale s-a născut într-o familie
britanică distinsă şi foarte înstărită,

care a fost îngrozită când ea s-a oferit
să lucreze ca voluntar în spitale militare

în timpul Războiului din Crimeea.

Odată ajunsă acolo,
şi-a dat repede seama

că mai mulţi pacienţi mureau din cauza
infecţiilor pe care le dezvoltau acolo,

în saloane murdare şi fetide,

decât din cauza rănilor de război.

A militat pentru proiectarea
și construirea

unor clinici mai curate,
mai iluminate şi mai aerisite.

Înapoi în Anglia,

a început o altă campanie,

de această dată
pentru spitalele de civili

şi a insistat ca aceleaşi principii
de design să le fie aplicate.

Salonul Nightingale,
după cum a fost numit,

a dominat design-ul spitalului
în următoarele decenii

şi unele elementele ale sale
sunt folosite şi astăzi.

Dar pe atunci,

designul era văzut
ca instrument al Erei Industriale.

Era formalizat şi profesionalizat,

dar era limitat la roluri specifice

şi aplicat în general în urmărirea
unor scopuri comerciale,

în loc să fie folosit în mod intuitiv,

după cum au făcut-o Florence Nightingale,
Blackbeard şi Ying Zheng.

Până în secolul XX,

acest etos comercial
a fost atât de puternic,

încât orice designer
care se abătea de la el

risca să fie văzut
ca nebun sau subversiv.

Printre ei se află
unul dintre marii mei eroi,

genialul László Moholy-Nagy.

Era un artist şi designer maghiar

ale cărui experimente privind impactul
tehnologiei asupra vieţii zilnice

erau atât de puternice,

încât mai influenţează încă
design-ul imaginilor digitale

pe care le vedem pe ecranul
telefonului sau al computerului.

El a radicalizat Şcoala de Design
Bauhaus în Germania anilor 1920,

totuşi câţiva dintre foştii săi colegi
l-au evitat

când s-a confruntat cu deschiderea noului
Bauhaus în Chicago câţiva ani mai târziu.

Ideile lui Moholy erau mai îndrăzneţe
şi mai incisive ca niciodată,

dar modul său de abordare a design-ului
era prea experimental,

cum era şi insistenţa sa
de a-l vedea, după cum zicea,

ca o atitudine, nu o profesie
care să fie la modă.

Din păcate, acelaşi lucru s-a întâmplat

şi altui nonconformist al designului:
Richard Buckminster Fuller.

Și el a fost un vizionar ingenios

și activist al design-ului,

care s-a dedicat în totalitate
creării unei societăţi sustenabile

printr-o gândire atât de inovatoare,

încât a început să vorbească
despre importanţa ecologismului

în design în anii 1920.

În ciuda eforturilor sale,

a fost constant ridiculizat ca fiind nebun
de către mulți din domeniul design-ului,

şi indiscutabil,

unele din experimentele sale au eşuat,

cum ar fi maşina zburătoare
care nu s-a ridicat niciodată de la sol.

Şi totuşi, domul geodezic,

formula sa de design pentru a construi
un adăpost de urgenţă

din rămăşiţe de lemn, metal, plastic,

bucăţi de copac, pături vechi,
foi de material plastic -

cam orice poţi găsi
la momentul respectiv -

este una dintre isprăvile cele
mai măreţe de proiectare umanitară

şi a oferit refugiul necesar

atât de multor oameni
aflaţi în circumstanţe disperate

de atunci.

A fost curajul şi verva
designerilor radicali

ca Bucky și Moholy

care m-au atras spre design.

Mi-am început cariera ca jurnalist
de ştiri şi corespondent străin.

Scriam despre politică, economie
şi afaceri corporatiste

şi puteam să mă fi specializat
în oricare dintre acele domenii.

Dar am ales design-ul,

deoarece cred că e una
din cele mai puternice unelte

de care dispunem

pentru a ne îmbunătăţi calitatea vieţii.

Mulţumesc, dragi fani TED ai design-ului.

(Aplauze)

Şi pe cât de mult le admir realizările
designerilor profesionişti,

care au fost extraordinare şi măreţe,

cred şi că design-ul
beneficiază enorm

de originalitate,
de gândire laterală

şi de inventivitatea rebelilor
şi renegaţilor săi.

Trăim într-un moment remarcabil
al design-ului,

întrucât acum cele două tabere se apropie
tot mai mult una de alta.

Pentru că până şi avansurile de bază
în tehnologia digitală

i-au lăsat să opereze tot mai independent,

în sau în afara contextului comercial,

pentru a urmări obiective
mai ambiţioase şi eclectice.

În teorie,

platforme de bază, cum ar fi crowdfunding,
cloud computing, social media

oferă o mai mare libertate
designerilor profesionali

şi le dau mai multe resurse
celor improvizatori

şi sper,

un răspuns mai receptiv ideilor lor.

Unele din exemplele mele
preferate sunt în Africa,

unde noi generaţii de designeri

concep tehnologii incredibile
pentru Internetul Tuturor Lucrurilor

pentru a îndeplini
visul lui Florence Nightingale

de a îmbunătăţi îngrijirea medicală

în ţări unde mai mulţi oameni
au acum acces la telefoane mobile

decât la apă curentă curată.

Printre ei e Arthur Zang.

E un tânăr inginer proiectant camerunez

care a adaptat o tabletă-calculator
într-un Cardiopad,

un dispozitiv mobil
de monitorizare a inimii.

Poate fi folosit pentru a monitoriza
inimile pacienţilor

din zone izolate, rurale.

Informaţia e transmisă
pe o reţea de telefonie mobilă

către spitale bine echipate
la sute de mile depărtare

pentru analiză.

Dacă vreo problemă e depistată
de specialiştii de acolo,

e recomandat un tratament potrivit.

Evident, acest lucru îi scutește
pe mulţi pacienţi

de a face drumuri lungi, grele,
costisitoare şi adesea inutile

către acele spitale

şi asta face mult, mult mai probabil

faptul că inimile lor vor fi verificate.

Arthur Zang a început să lucreze
la Cardiopad acum opt ani,

în ultimul an de universitate.

Dar a eşuat în a convinge
vreo sursă convenţională

să-i ofere investiţia necesară
pentru a demara proiectul.

Şi-a postat ideea pe Facebook,

unde a văzut-o un reprezentant oficial
al guvernului camerunez

şi a reuşit să obţină o subvenţie
de la guvern pentru el.

Acum este în curs de dezvoltare
nu doar a Cardiopadului,

ci şi a altor dispozitive mobile
care tratează diverse afecţiuni.

Şi nu e singur,

deoarece există
mulţi alţi designeri întreprinzători

care își realizează
propriile proiecte extraordinare.

Am să termin prin a ne uita
la câteva dintre ele.

Unul este Peek Vision.

Este un grup de medici
şi designeri din Kenya,

care au creat o tehnologie
a Internetului Tuturor Lucrurilor a lor,

ca o trusă portabilă
de examinare a ochiului.

Mai este şi Gabriel Maher,

care dezvoltă un nou limbaj de design

care să ne lase să articulăm subtilităţile
schimbărilor identităţii noastre de gen,

fără să recurgem
la stereotipuri tradiţionale.

Toţi aceşti designeri şi mulţi alţii
îşi urmează visurile,

făcând ce pot mai bine
cu libertatea recent găsită,

cu disciplina designerilor
de profesie

şi cu ingeniozitatea rebelilor
şi a renegaţilor.

Şi noi toţi vom beneficia.

Mulţumesc!

(Aplauze)