O aplicație care știe cum te simți analizându-ți fața

Emoțiile ne influențează fiecare aspect al vieții – cum învățăm, cum comunicăm, cum luăm decizii. Totuși emoțiile sunt absente din lumea digitală. Aplicațiile și dispozitivele cu care interacționăm nu au cum să știe ce simțim. Cercetătoarea Rana el Kaliouby și-a propus să schimbe lucrurile. Ea prezintă o nouă tehnologie care citește expresiile faciale și le transpune în emoții. Acest sistem are implicații mari și poate schimba atât modul în care interacționăm cu mașinile, cât și unii cu alții.

Emoțiile influențează fiecare
aspect al vieții noastre,

de la sănătate și învățătură,
la cum facem afaceri și cum luăm decizii,

mari sau mici.

Emoțiile influențează modul în care
relaționăm unii cu ceilalți.

Am evoluat pentru a trăi
într-o lume ca aceasta.

Dar în loc viețile noastre
arată tot mai mult așa

– e un mesaj primit
de la fiica mea aseară –

o lume lipsită de emoții.

Misiunea mea e să schimb asta.

Vreau să aduc emoțiile înapoi
în lumea digitală.

Am început acest drum acum 15 ani.

Lucram în informatică, în Egipt,

și tocmai fusesem acceptată la un doctorat
la Universitatea Cambridge.

Așa că am făcut ceva neobișnuit

pentru o proaspăt căsătorită
tânără musulmană din Egipt:

(Râsete)

cu ajutorul soțului meu,
care a trebuit să rămână în Egipt,

mi-am făcut bagajele
și m-am mutat în Anglia.

La Cambridge,
mii de kilometri departe de casă,

am observat că petrec
mai multe ore cu laptopul meu

decât cu alți oameni.

Dar în ciuda acestei intimități,
laptopul n-avea idee cum mă simt.

Nu știa dacă sunt fericită,

dacă am o zi proastă,
dacă sunt stresată sau dezorientată,

iar asta era enervant.

Mai rău, când comunicam pe internet
cu familia mea rămasă acasă

simțeam că toate emoțiile mele
dispar în spațiul virtual.

Îmi era dor de casă, mă simțeam singură
și în unele zile chiar plângeam,

dar tot ce puteam folosi pentru a-mi
comunica emoțiile era... asta.

(Râsete)

Tehnologia de azi e foarte inteligentă,
dar nu și emoțională;

multă inteligență cognitivă,
dar nu și inteligență emoțională.

Asta m-a pus pe gânduri:

ce-ar fi dacă tehnologia
ne-ar putea simți emoțiile?

Ce-ar fi dacă dispozitivele ar ști ce simțim
și ar reacționa în concordanță,

la fel ca un prieten
cu inteligență emoțională?

Aceste întrebări ne-au impulsionat
pe mine și echipa mea

să creăm tehnologii care să citească
și să răspundă la emoțiile noastre.

Iar punctul nostru de start
a fost chipul uman.

Chipul nostru e cel mai bun canal

cu care transmitem
stări sociale și emoționale,

totul: bucurie, surpriză,

empatie și curiozitate.

În știința emoțiilor, fiecare mișcare
a mușchilor feței e o unitate de acțiune.

De exemplu, unitatea de acțiune 12

– nu garantează succesul la Hollywood –

e o ridicare a colțului buzei,
componenta principală a zâmbetului.

Încercați. Hai să vedem niște zâmbete.

Un alt exemplu e unitatea 4:
ridurile frunții.

E atunci când îți apropii sprâncenele
și creezi textura aceea ridată.

Nu ne place, dar este un indicator
puternic a unei emoții negative.

Avem vreo 45 de astfel de unități,

care se combină pentru a exprima
sute de emoții.

E greu să înveți un calculator
să recunoască emoțiile,

deoarece aceste unități
pot fi rapide, subtile,

și se combină în multe moduri.

Spre exemplu, zâmbetul și strâmbătura.

Seamănă cumva, dar reprezintă
lucruri foarte diferite.

(Râsete)

Zâmbetul e pozitiv,

strâmbătura e adesea negativă.

Uneori strâmbătura te poate face celebru.

Dar e important pentru un calculator
să poată face diferența între cele două.

Cum facem asta?

Oferim algoritmilor noștri

zeci de mii de exemple de oameni
despre care știm că zâmbesc,

din diferite etnii, vârste, sexe,

și la fel pentru strâmbături.

Apoi, folosind învățarea profundă,

algoritmul caută aceste texturi și riduri

și schimbările de formă
de pe fața noastră,

învățând astfel că toate zâmbetele
au caracteristici comune

și că strâmbăturile
au caracteristici ușor diferite.

Iar data următoare când vede o față

învață că

această față are aceleași
caracteristici ale unui zâmbet

și spune: „Aha, recunosc asta,
e expresia unui zâmbet.”

Cel mai bun mod de a ilustra tehnologia
e să încercăm o demonstrație în direct.

Am nevoie de un voluntar,
preferabil cineva cu o față.

(Râsete)

Cloe va fi voluntarul nostru azi.

În ultimii cinci ani, dintr-un proiect
de cercetare la MIT am devenit o firmă,

unde echipa mea s-a străduit să facă
tehnologia să meargă,

cum spunem noi, în „sălbăticie”.

În plus am comprimat-o încât nucleul ei
să meargă pe orice dispozitiv cu o cameră,

ca acest iPad.

Hai să încercăm.

După cum puteți vedea,
algoritmul a găsit fața lui Cloe,

acest dreptunghi alb,

și urmărește punctele
reprezentative ale feței:

sprâncenele, ochii, gura și nasul.

Întrebarea este:
îi poate recunoaște expresia?

Hai să testăm mașina.

Mai întâi arată-mi o față neutră.

Da, super.

(Râsete)

Pe măsură ce zâmbește
– un zâmbet autentic, super –

vedeți cum crește bara verde.

A fost un zâmbet mare,
poți încerca unul subtil

să vedem dacă îl recunoaște?

Recunoaște și zâmbete subtile,
ne-am străduit mult să iasă asta.

Și acum sprâncenele ridicate,
indicatorul surprizei.

Acum riduri pe frunte,
indicatorul confuziei.

Încruntă-te.

Da, perfect.

Ați văzut diferite unități de acțiune,
mai sunt multe,

acesta e doar un demo redus.

Fiecare citire o numim
„valoare măsurată a emoției”;

ele pot acționa împreună,
creând diferite emoții.

Pe dreapta...

Mimează fericirea.

Asta e bucuria, se aprinde.

Acum arată-mi o față dezgustată.

Gândește-te cum a fost
când a plecat Zayn de la One Direction.

(Râsete)

Da, încrețește-ți nasul. Super.

Valența e destul de negativă,
deci probabil i-ai fost mare fan.

Valența arată cât de pozitivă
sau negativă e o experiență,

iar angajamentul arată
cât e de expresivă.

Imaginați-vă că Cloe ar avea acces
în timp real la fluxul de emoții

și că ar putea trimite
emoții oricui.

Mulțumesc.

(Aplauze)

Până acum am strâns 12 miliarde
de valori măsurate ale emoției;

e cea mai mare bază de date
de emoții din lume.

Am colectat-o din 2,9 milioane
de videoclipuri cu fețe,

oameni care au fost de acord
să ne transmită emoțiile,

din 75 de țări din toată lumea.

Și crește în fiecare zi.

Sunt uimită că am reușit să cuantificăm
ceva atât de personal cum sunt emoțiile,

la o scară atât de mare.

Ce am învățat până acum?

Sexul.

Datele noastre confirmă ceva
ce ați putea bănui:

femeile sunt mai expresive decât bărbații:

zâmbetele lor sunt mai intense
și durează mai mult,

iar acum putem cuantifica la ce anume
reacționează diferit bărbații și femeile.

Să vorbim puțin de cultură: în SUA

femeile sunt cu 40% mai expresive
decât bărbații,

dar, surprinzător,
diferența asta nu există în Regatul Unit.

(Râsete)

Vârstă: oamenii peste 50 de ani

sunt cu 25% mai emotivi
decât cei mai tineri.

La 20–30 de ani femeile zâmbesc
mult mai mult decât bărbații,

poate din nevoia de a-și găsi pe cineva.

Dar ce ne-a surprins cel mai mult
în aceste date

e faptul că suntem expresivi mereu,

chiar și când stăm singuri
în fața dispozitivelor

și nu doar când ne uităm la
filmulețe cu pisici pe Facebook.

Suntem expresivi când scriem
mesaje, când cumpărăm online,

chiar și când ne plătim impozitele.

La ce sunt folosite azi aceste date?

La a înțelege cum interacționăm cu media,

cu conținutul viral și
comportamentul votanților,

dar și la a dezvolta
planul emotiv al tehnologiei.

Și aș vrea să vă arăt câteva exemple
la care țin foarte mult.

Ochelarii cu funcții emotive
pot ajuta indivizii

care au probleme cu vederea
să citească fețele celorlalți

și-i poate ajuta pe autiștii
de diverse grade să interpreteze emoția,

lucru care pentru ei e complicat.

În educație, imaginați-vă
că aplicațiile de învățare

vă percep confuzia,
și atunci încetinesc,

sau plictiseala,
și atunci grăbesc pasul,

cum ar face un profesor bun în clasă.

Ce ar fi dacă ceasul v-ar simți starea

sau dacă mașina ar simți
că sunteți obosiți,

sau poate frigiderul simte
că sunteți stresat

și se încuie ca să nu mâncați frenetic?
(Râsete)

Mi-ar plăcea asta, da!

Cum ar fi fost dacă la Cambridge
aș fi avut acces la acest sistem

și aș fi putut să le transmit rudelor
emoțiile, într-un mod natural,

ca și când aș fi fost în
aceeași cameră cu ei?

Cred că în viitorii cinci ani

toate dispozitivele vor avea
un cip al emoțiilor

și nici nu ne vom aduce aminte cum era
când nu te puteai încrunta la dispozitiv

ca să-și dea seama dintr-o privire:
„Hmm, nu ți-a plăcut, nu?”

Cea mai mare dificultate e
că tehnologia are așa multe aplicații

încât eu și echipa mea înțelegem
că nu putem face noi totul,

așa că am făcut tehnologia disponibilă,

pentru ca dezvoltatorii să înceapă
să construiască și să creeze.

Ne dăm seama că există riscuri

și potențial pentru abuzuri,

dar personal, după ce am petrecut
mulți ani făcând asta,

cred că beneficiile pe care
le poate avea omenirea

din tehnologiile cu inteligență emoțională

depășesc cu mult riscurile de abuz.

Așa că vă invit să participați.

Cu cât știe mai multă lume
de această tehnologie,

cu atât avem un cuvânt mai greu
în cum e ea folosită.

Pe măsură ce viața noastră
devine digitală

ne chinuim inutil să ne folosim
mai puțin dispozitivele

pentru a ne revendica emoțiile.

Ceea ce încerc eu e să aduc
emoțiile înapoi în tehnologie,

să ameliorez reacțiile tehnologiilor.

Visez ca aceste dispozitive
care ne-au despărțit

să ne reunească.

Umanizând tehnologia avem imensa șansă

de a reimagina modul în care
ne conectăm cu mașinile,

și prin asta și modul în care noi,
ca ființe umane,

ne conectăm între noi.

Mulțumesc.

(Aplauze)