Acești roboți ne vin în ajutor după dezastre

Când dezastrul se produce, cine sosește primul la fața locului? Din ce în ce mai des, este un robot. În laboratorul ei, Robin Murphy construiește roboți care zboară, sapă, înoată și se târăsc prin zonele calamitate, ajutând pompierii și echipele de salvare să lucreze în mai multă siguranță — și sprijinind comunitățile să-și revină la cursul normal, cu până la trei ani mai devreme.

Peste un milion de oameni
sunt uciși anual în dezastre.

2,5 milioane de oameni vor suferi
de un handicap sau vor fi strămutați,

iar comunitățile vor avea nevoie
de 20–30 de ani pentru a se reface

și vor avea pierderi economice
de ordinul miliardelor.

Dacă poți reduce cu o zi
timpul inițial de răspuns,

poți reduce perioada de refacere

cu o mie de zile, sau trei ani.

Înțelegeți cum funcționează?

Dacă salvatorii au posibilitatea
să intervină, să salveze vieți,

să elimine pericolul imediat,

asta înseamnă
că alte grupuri pot interveni

să repare instalațiile de apă,
drumurile, liniile electrice,

ceea ce permite
constructorilor, asiguratorilor,

să înceapă lucrul
la construirea locuințelor,

ceea ce îți permite
să începi refacerea economiei,

și poate chiar să o îmbunătățești
și să o faci mai rezistentă la dezastre.

O mare companie de asigurări
mi-a spus că dacă ar putea

înregistra polița de asigurare
a unui proprietar mai repede cu o zi,

ar face o diferență de șase luni

în termenul lucrărilor de reabilitare
pentru casa respectivă.

De aceea lucrez în domeniul roboticii
în gestionarea dezastrelor,

deoarece roboții pot face
ca un dezastru să dispară mai repede.

Ați văzut deja astfel de obiecte.

Acestea sunt UAV-uri
(vehicule aeriene fără pilot uman).

Acestea sunt de două tipuri:

unul tip elicopter, Colibri;

și altul cu aripă fixă, Șoim.

Sunt folosite extensiv din 2005 --

Uraganul Katrina.

Să vă arăt cum funcționează Colibri.

Excelent pentru inginerii constructori.

Având posibilitatea să vezi avariile din
unghiuri imposibil de observat de la sol

sau din imagini satelitare,

sau din orice alt aparat
ce zboară la înălțime.

Dar nu numai inginerii și agenții de
asigurări au nevoie de această tehnologie.

Avem aceste avioane, Șoim.

Acești Șoimi pot fi folosiți
la observații geospațiale.

Asta înseamnă alipirea
imaginilor capturate

și obținerea unui model 3D.

Am folosit ambele tipuri de roboți la
alunecările de teren din Oso, Washington,

pentru că marea problemă

era înțelegerea geomorfologiei
și hidrologiei dezastrului,

nu operațiunile de salvare.

Echipele de salvare
aveau situația sub control

și știau ce au de făcut.

Problema mai gravă era că râul și
alunecarea de teren îi puneau în pericol

și puteau inunda salvatorii.

Și nu era riscant
doar pentru salvatori și proprietăți,

ci și pentru viitorul pescuitului de somon

din acea parte a statului Washington.

Deci echipele trebuiau
să înțeleagă ce se întâmpla.

În șapte ore, plecând din Arlington,

de la Centrul de Comandă
către zona afectată, operând UAV-urile,

interpretând datele, conducând
înapoi la centrul din Arlington --

șapte ore.

În șapte ore le-am oferit date pe care ei

le-ar fi obținut în două
sau trei zile pe alte căi,

iar imaginile noastre
aveau rezoluție mai ridicată.

Este un sistem revoluționar.

Și nu vă gândiți numai la UAV-uri.

E drept, UAV-urile sunt sexy,
dar țineți minte

că 80% din populația lumii
locuiește în apropierea apelor,

adică părți critice ale infrastructurii
se află sub apă,

în locuri unde nu putem ajunge,
cum sunt podurile și alte construcții.

De aceea avem
vehicule marine fără pilot,

un tip pe care deja l-ați cunoscut,
SARbot, un Delfin pătrățos.

Se scufundă și folosește sonarul.

De ce sunt vehiculele marine
atât de importante,

ba chiar extrem de importante?

Sunt trecute cu vederea.

Gândiți-vă la tsunamiurile din Japonia:

650 de kilometri de coastă devastată,

dublu față de zona afectată
de uraganul Katrina din Statele Unite.

Vorbim de poduri, conducte,
porturi — complet distruse.

Iar dacă nu ai port,

nu ai o cale prin care să aduci ajutoare

și să ajuți populația.

Asta a fost o mare problemă
la cutremurul din Haiti.

Deci avem nevoie de vehicule marine.

Privind imaginile
de la bordul vehiculului SARbot,

vedem ce vedeau operatorii.

Am intervenit într-un port pentru pescuit.

Am putut redeschide acel port,
cu ajutorul sonarului, în patru ore.

Ne-au spus că le-ar fi luat șase luni

să aducă o echipă de scafandri,

și le-ar fi luat scafandrilor
încă două săptămâni.

Aveau să piardă sezonul
de pescuit din toamnă,

care era principala resursă a zonei,
locul fiind un fel de Cape Cod al lor.

UMV-urile (vehiculele marine),
foarte importante.

Dar toți roboții
pe care vi i-am arătat au fost mici,

și asta pentru că roboții
nu fac aceleași lucruri ca oamenii.

Ei merg în locuri unde omul nu poate.

Și un bun exemplu este Bujold.

Vehiculele de sol fără pilot uman
sunt de obicei mici,

Bujold...

(Râsete)

Salutați-l pe Bujold.

(Râsete)

Bujold a fost folosit
intens la World Trade Center

la căutările din turnurile 1, 2 și 4.

Escaladezi printre dărâmături,
cobori pe coardă, în adâncuri.

Și ca să vedem World Trade Center
din perspectiva lui Bujold, priviți.

Vorbim de un dezastru unde o persoană
sau un câine nu încape --

iar locul este în flăcări.

Singura cale de a ajunge
la un supraviețuitor din subsol,

este să treci prin locuri incendiate.

Era atât de fierbinte, încât unui robot
i s-a topit o șenilă și i-a sărit.

Roboții nu înlocuiesc oamenii sau câinii,

sau vehiculele Colibri, Șoim ori Delfin.

Ci fac lucruri noi.

Îi asistă pe salvatori, pe experți
în moduri inovatoare.

Cea mai mare problemă, totuși,
nu e reducerea dimensiunilor roboților.

Nici protejarea lor împotriva focului.

Nici echiparea cu mai mulți senzori.

Cea mai mare problemă o reprezintă
informația, prelucrarea datelor

pentru că acești oameni au nevoie de
informația corectă la momentul potrivit.

Nu ar fi grozav dacă am putea avea
experți pregătiți să acceseze roboții

fără a irosi timp
deplasându-se în zona afectată,

și, oricine ar fi acolo, roboții lor
vor putea fi accesați prin internet.

Să ne gândim la asta.

Să ne gândim la un tren cu substanțe
chimice deraiat într-o zonă rurală.

Care sunt șansele ca experții,
inginerul chimist,

inginerii căilor ferate,

să fi fost pregătiți pentru utilizarea
UAV-urilor disponibile în regiunea lor?

Cel mai probabil nici unul.

Așa că folosim aceste interfețe

să permită oamenilor să lucreze cu roboții
fără să știe modelul de robot folosit

sau dacă măcar folosesc vreun robot.

Ce ne oferă roboții,
ce le oferă experților, e informație.

Apare următoarea problemă: ce parte
a informației e utilă, cui și când?

O soluție este să trimiți toate
informațiile tuturor

și să-i lași să se descurce.

Ei bine, neajunsul acestei practici
este supra-încărcarea rețelelor,

și chiar mai rău, afectarea
abilităților cognitive

tuturor celor care încearcă să extragă
acea părticică de informație

de care au nevoie pentru a lua
decizia care va face diferența.

Așadar trebuie să ne gândim
la astfel de provocări.

Deci, e informația.

Întorcându-ne la World Trade Center,

am încercat să rezolvăm problema
înregistrând datele doar când Bujold

era pătruns adânc printre dărâmături,

pentru că asta ne-au spus
cei din echipa USAR că vor.

Ce n-am știut atunci

era că inginerii constructori ar fi vrut,

ba chiar aveau nevoie să vadă grinzile,
cu seriile, și pozițiile lor,

din momentul intrării între dărâmături.

Am pierdut informații prețioase.

Deci provocarea e înregistrarea
completă a informațiilor

și predarea acestora
către persoanele competente.

Mai există un motiv.

Am aflat că anumite clădiri

precum școlile, spitalele, primăriile

sunt inspectate de patru ori
de organe diferite

în timpul fazei inițiale de intervenție.

Acum, dacă putem distribui informația
obținută prin intermediul roboților,

nu numai că putem comprima
acea secvență de faze

pentru a reduce timpul de răspuns,

dar putem începe să acționăm în paralel.

Toți pot vedea informația.

Putem să accelerăm astfel lucrurile.

Așadar, „robotica în domeniul dezastrelor"
e un termen impropriu.

De fapt, nu e despre roboți.

E despre informație.

(Aplauze)

Provocarea mea pentru voi:

data următoare când auziți
despre un dezastru,

căutați roboții.

Ar putea fi sub pământ, sub apă,

ar putea fi în zbor,

dar ar trebui să fie acolo.

Căutați roboții,

pentru că roboții ne vin în ajutor.

(Aplauze)