Călătorie în mintea unui artist

Dustin Yullin creează opere de artă fascinante ce redau poveşti complexe, inspirate din poveşti. Cum şi-a dezvoltat stilul? În acest discurs captivant, el împărtăşeşte traiectoria unui artist - începând cu vârsta de 8 ani - şi modul lui bizar de a gândi şi de a percepe. Urmăreşte calea ce îl conduce către ultima lui creaţie (sau ultimele două).

Am fost crescut de lesbiene în munţi

şi am aterizat ca un fel de gnom
în New York, acum ceva vreme.

(Râsete)

M-a dat peste cap,
dar revin la asta mai târziu.

O să încep
de când aveam 8 ani.

Am luat o cutie de lemn

în care am îngropat, în Colorado,
un dolar, un stilou şi o furculiţă.

Crezusem că umanoizi sau extratereştri
o vor găsi după 500 de ani

şi vor învăţa despre cum
specia noastră schimba idei,

poate despre cum mâncam spaghetti.

Habar n-aveam.

Oricum, e destul de amuzant,

pentru că iată-mă 30 de ani mai târziu,
încă creez cutii.

La un moment dat, eram în Hawaii

– îmi plac drumeţiile, surf-ul
şi toate chestiile astea ciudate –

şi făceam un colaj pentru mama.

Am luat un dicţionar,
l-am rupt

şi l-am făcut un fel de
grilă Agnes Martin.

Am turnat răşină peste ea
şi o albină s-a prins acolo.

Mamei îi e teamă de albine
şi este alergică la ele.

De-asta am turnat mai multă răşină
crezând că o voi putea ascunde.

Dar s-a întâmplat exact opusul.

S-a creat un fel de amplificare,
ca o lupă pe textul dicţionarului.

Şi ce-am făcut?
Am construit mai multe cutii.

Începusem să pun în ele
unelte, broaşte,

sticle ciudate de pe stradă,
orice găseam,

– pentru că am tot găsit chestii
toată viaţa –

încercând să creez legături
şi să spun poveşti despre obiecte.

Am început să desenez în jurul obiectelor,

şi am realizat: Sfinte Sisoe!
Pot desena în spaţiu!

Pot să fac linii plutitoare,

ca atunci când desenezi în jurul
unui cadavru la locul crimei.

Aşa că am scos obiectele,

creând propria-mi taxonomie
de specimene inventate.

Mai întâi, botanică
– de care vă puteţi da seama.

Apoi am creat nişte insecte
şi creaturi ciudate.

Era amuzant; doar desenam
pe straturile de răşină.

Era mişto căci începusem să am
spectacole şi chestii de genul.

Făceam nişte bani,
îmi puteam duce iubita la cină,

la Sizzler.

A fost o treabă super.

(Râsete)

Apoi, am trecut la forme umane,
sculpturi de răşină

în mărime naturală,
având desene cu oameni în straturi.

Era minunat, cu o mică excepţie:

Urma să mor.

Nu ştiam ce să fac,
căci răşina urma să mă răpună.

Mă culcam în fiecare noapte
cu gândul la asta.

Aşa că am încercat să folosesc sticla.

Am început să desenez
pe straturile de sticlă

ca şi cum ai desena pe un geam,
apoi pui un alt geam,

apoi un altul şi prin
aceste geamuri

obţii o compoziţie tridimensională.

Asta chiar a funcţionat
pentru că am renunţat la răşină.

Am făcut asta ani buni,

culminând cu o lucrare vastă
pe care am numit-o „Tripticul”.

„Tripticul” a fost inspirată mai mult

de „Grădina Desfătărilor”
a lui Hieronymus Bosch,

o pictură de la Muzeul Prado
din Spania.

Ştiţi pictura?

Bun, e o pictură super.

E destul de inovativă pentru vremea ei.

Iată „Tripticul”.
O să vi-l prezint.

Cântăreşte 1088 kg.

Are 5,5 metri lungime.

Are două feţe,
deci e o compoziţie de 11 metri.

E cam ciudată.

Asta e fântâna de sânge.

(Râsete)

La stânga Îl vedeţi pe Iisus
şi lăcustele.

Asta e o peşteră

unde creaturile astea cu cap de animal
călătoresc între două lumi.

Se duc din lumea reprezentaţională

în această lume de dincolo,
unde se ascund.

Aici creaturile cu cap de animal
se află lângă far

şi sunt pe cale
să se sinucidă în ocean.

Oceanul este compus
din mii de elemente.

Asta este o pasăre-zeu
legată de un vas de război.

(Râsete)

Billy Graham este în ocean;

Orizontul de la deversarea de petrol;
Waldo; adăpostul lui Osama Bin Laden -

poţi găsi tot felul de chestii ciudate

căutând cu atenţie în ocean.

Asta este o doamnă creatură.

Iese din ocean
şi scuipă petrol într-o mână

iar din cealalată mână
îi ies nori.

Mâinile-i sunt ca balanţele,

ţine referinţa mitologică a pământului
şi cosmosul în echilibru.

Asta e o faţă a „Tripticului”.

E o mică povestioară.

Asta e mâna în care scuipă.

Iar pe cealaltă parte

are un fel de trompă ca un cioc de pasăre

şi scuipă nori cu trompa.

Mai are o coadă de şarpe de 5,5 metri
care conectează „Tripticul”.

Oricum, coada ia foc
din spatele vulcanului.

(Râsete)

Nu ştiu de ce s-a întâmplat asta.

(Râsete)

Se mai întâmplă, ştiţi.

Coada i se termină
într-un ochi ciclopic

format din 1986 de carduri cu terorişti.

Le-aţi văzut pe astea?

Au fost făcute în anii '80,
sunt ca şi cardurile cu baseball.

Prea avansate pentru vremea lor.

(Râsete)

Cu astea ajungem la ultimul meu proiect.

Am două proiecte în curs:

Unul numit: „Psihogeografii”.

E un proiect de 6 ani
pentru a face 100 de astfel de oameni.

Fiecare este o arhivă a culturii noastre,

trecută prin media şi materie

fie că e vorba de enciclopedii,
dicţionare sau reviste.

Fiecare apare ca un fel de arhivă
în formă de om

şi călătoresc în grupuri
de 20, 4 sau 12 deodată.

Sunt ca celulele -
se adună la un loc, se divid.

Cumva merge prin ele.
O să-mi ia ani de zile.

Fiecare este ca o lentilă de microscop,
cântărind 1360 kg,

cu un om în interior.

Ăsta are o mică peşteră în piept.

Ăsta e capul, aici e pieptul,
se poate vedea începutul.

Voi merge în josul trupului pentru voi:

Din piept îi iese o cascadă,

acoperindu-i penisul - sau nonpenisul,
sau ce-o fi,

un fel de chestie androgină.

Vă prezint repede aceste opere,

pentru că nu le pot explica prea mult.

Astea sunt straturile,
le puteţi vedea.

Ăsta e un corp împărţit în două.

Ăsta are două capete

şi comunică între
cele două capete.

Se pot vedea pilulele ieșind,

intrând într-unul din capetele
acestei statui ciudate.

În cavitatea din piept
e o mică scenă cu o pădure.

O vedeți?

Totuși, este vorba despre aceste cutii,

ca și cutiile în care ne aflăm.

Această cutie în care ne aflăm,
sistemul solar este o cutie.

Ajungem astfel la ultima mea cutie.

Este din cărămidă,
numită „Lucrări de Pionieri”.

(Ovații)

În această cutie se află un fizician,

un neurolog, un pictor, un muzician,

un scriitor, o stație radio,
un muzeu, o școală,

o editură pentru a disemina
tot conținutul pe care îl aducem în lume;

o grădină.

Zguduim cutia

și toți acești oameni încep
să se lovească între ei ca particulele.

Cred că astfel
schimbăm lumea.

Așa ne redefinim interiorul
și cutia în care trăim.

Astfel ajungem să ne dăm seama
că suntem în asta împreună,

că iluzia de diferențe,

ideea de țări, de granițe,
de religie, nu funcționează.

Suntem toți făcuți din același material,
în aceeași cutie.

Și dacă nu începem să facem schimb
de acel material în mod amiabil,

o să murim cu toții foarte curând.

Vă mulţumesc foarte mult.

(Aplauze)