Am fost crescut de lesbiene în munţi şi am aterizat ca un fel de gnom în New York, acum ceva vreme. (Râsete) M-a dat peste cap, dar revin la asta mai târziu. O să încep de când aveam 8 ani. Am luat o cutie de lemn în care am îngropat, în Colorado, un dolar, un stilou şi o furculiţă. Crezusem că umanoizi sau extratereştri o vor găsi după 500 de ani şi vor învăţa despre cum specia noastră schimba idei, poate despre cum mâncam spaghetti. Habar n-aveam. Oricum, e destul de amuzant, pentru că iată-mă 30 de ani mai târziu, încă creez cutii. La un moment dat, eram în Hawaii – îmi plac drumeţiile, surf-ul şi toate chestiile astea ciudate – şi făceam un colaj pentru mama. Am luat un dicţionar, l-am rupt şi l-am făcut un fel de grilă Agnes Martin. Am turnat răşină peste ea şi o albină s-a prins acolo. Mamei îi e teamă de albine şi este alergică la ele. De-asta am turnat mai multă răşină crezând că o voi putea ascunde. Dar s-a întâmplat exact opusul. S-a creat un fel de amplificare, ca o lupă pe textul dicţionarului. Şi ce-am făcut? Am construit mai multe cutii. Începusem să pun în ele unelte, broaşte, sticle ciudate de pe stradă, orice găseam, – pentru că am tot găsit chestii toată viaţa – încercând să creez legături şi să spun poveşti despre obiecte. Am început să desenez în jurul obiectelor, şi am realizat: Sfinte Sisoe! Pot desena în spaţiu! Pot să fac linii plutitoare, ca atunci când desenezi în jurul unui cadavru la locul crimei. Aşa că am scos obiectele, creând propria-mi taxonomie de specimene inventate. Mai întâi, botanică – de care vă puteţi da seama. Apoi am creat nişte insecte şi creaturi ciudate. Era amuzant; doar desenam pe straturile de răşină. Era mişto căci începusem să am spectacole şi chestii de genul. Făceam nişte bani, îmi puteam duce iubita la cină, la Sizzler. A fost o treabă super. (Râsete) Apoi, am trecut la forme umane, sculpturi de răşină în mărime naturală, având desene cu oameni în straturi. Era minunat, cu o mică excepţie: Urma să mor. Nu ştiam ce să fac, căci răşina urma să mă răpună. Mă culcam în fiecare noapte cu gândul la asta. Aşa că am încercat să folosesc sticla. Am început să desenez pe straturile de sticlă ca şi cum ai desena pe un geam, apoi pui un alt geam, apoi un altul şi prin aceste geamuri obţii o compoziţie tridimensională. Asta chiar a funcţionat pentru că am renunţat la răşină. Am făcut asta ani buni, culminând cu o lucrare vastă pe care am numit-o „Tripticul”. „Tripticul” a fost inspirată mai mult de „Grădina Desfătărilor” a lui Hieronymus Bosch, o pictură de la Muzeul Prado din Spania. Ştiţi pictura? Bun, e o pictură super. E destul de inovativă pentru vremea ei. Iată „Tripticul”. O să vi-l prezint. Cântăreşte 1088 kg. Are 5,5 metri lungime. Are două feţe, deci e o compoziţie de 11 metri. E cam ciudată. Asta e fântâna de sânge. (Râsete) La stânga Îl vedeţi pe Iisus şi lăcustele. Asta e o peşteră unde creaturile astea cu cap de animal călătoresc între două lumi. Se duc din lumea reprezentaţională în această lume de dincolo, unde se ascund. Aici creaturile cu cap de animal se află lângă far şi sunt pe cale să se sinucidă în ocean. Oceanul este compus din mii de elemente. Asta este o pasăre-zeu legată de un vas de război. (Râsete) Billy Graham este în ocean; Orizontul de la deversarea de petrol; Waldo; adăpostul lui Osama Bin Laden - poţi găsi tot felul de chestii ciudate căutând cu atenţie în ocean. Asta este o doamnă creatură. Iese din ocean şi scuipă petrol într-o mână iar din cealalată mână îi ies nori. Mâinile-i sunt ca balanţele, ţine referinţa mitologică a pământului şi cosmosul în echilibru. Asta e o faţă a „Tripticului”. E o mică povestioară. Asta e mâna în care scuipă. Iar pe cealaltă parte are un fel de trompă ca un cioc de pasăre şi scuipă nori cu trompa. Mai are o coadă de şarpe de 5,5 metri care conectează „Tripticul”. Oricum, coada ia foc din spatele vulcanului. (Râsete) Nu ştiu de ce s-a întâmplat asta. (Râsete) Se mai întâmplă, ştiţi. Coada i se termină într-un ochi ciclopic format din 1986 de carduri cu terorişti. Le-aţi văzut pe astea? Au fost făcute în anii '80, sunt ca şi cardurile cu baseball. Prea avansate pentru vremea lor. (Râsete) Cu astea ajungem la ultimul meu proiect. Am două proiecte în curs: Unul numit: „Psihogeografii”. E un proiect de 6 ani pentru a face 100 de astfel de oameni. Fiecare este o arhivă a culturii noastre, trecută prin media şi materie fie că e vorba de enciclopedii, dicţionare sau reviste. Fiecare apare ca un fel de arhivă în formă de om şi călătoresc în grupuri de 20, 4 sau 12 deodată. Sunt ca celulele - se adună la un loc, se divid. Cumva merge prin ele. O să-mi ia ani de zile. Fiecare este ca o lentilă de microscop, cântărind 1360 kg, cu un om în interior. Ăsta are o mică peşteră în piept. Ăsta e capul, aici e pieptul, se poate vedea începutul. Voi merge în josul trupului pentru voi: Din piept îi iese o cascadă, acoperindu-i penisul - sau nonpenisul, sau ce-o fi, un fel de chestie androgină. Vă prezint repede aceste opere, pentru că nu le pot explica prea mult. Astea sunt straturile, le puteţi vedea. Ăsta e un corp împărţit în două. Ăsta are două capete şi comunică între cele două capete. Se pot vedea pilulele ieșind, intrând într-unul din capetele acestei statui ciudate. În cavitatea din piept e o mică scenă cu o pădure. O vedeți? Totuși, este vorba despre aceste cutii, ca și cutiile în care ne aflăm. Această cutie în care ne aflăm, sistemul solar este o cutie. Ajungem astfel la ultima mea cutie. Este din cărămidă, numită „Lucrări de Pionieri”. (Ovații) În această cutie se află un fizician, un neurolog, un pictor, un muzician, un scriitor, o stație radio, un muzeu, o școală, o editură pentru a disemina tot conținutul pe care îl aducem în lume; o grădină. Zguduim cutia și toți acești oameni încep să se lovească între ei ca particulele. Cred că astfel schimbăm lumea. Așa ne redefinim interiorul și cutia în care trăim. Astfel ajungem să ne dăm seama că suntem în asta împreună, că iluzia de diferențe, ideea de țări, de granițe, de religie, nu funcționează. Suntem toți făcuți din același material, în aceeași cutie. Și dacă nu începem să facem schimb de acel material în mod amiabil, o să murim cu toții foarte curând. Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze)