10 mituri despre psihologie demontate

Cât din ceea ce crezi că știi despre creier este de fapt greșit? Ben Ambridge face un tur al infirmărilor științifice și ia la rând 10 idei larg răspândite despre psihologie care s-au dovedit a fi false, scoțând la iveală câteva adevăruri surprinzătoare despre cum ne funcționează creierul de fapt.

Ați auzit de IQ, coeficientul
de inteligență generală,

dar ce înseamnă Psy-Q?

Cât știți despre ce vă face să funcționați

și cât de bine puteți prezice
comportamentul altora

sau chiar pe al vostru?

Cât din ceea ce credeți că
știți despre psihologie e greșit?

Hai să aruncăm o privire
la top 10 mituri ale psihologiei.

Ați auzit poate că, psihologic vorbind,

bărbații par să fie de pe Marte,
iar femeile de pe Venus.

Dar cât de diferiți sunt
bărbații și femeile de fapt?

Să începem prin a analiza o diferență
reală între bărbați și femei

și să punem unele diferențe psihologice
pe aceeași scară.

Bărbații și femeile diferă mult
în cât de departe aruncă o minge.

Datele pentru bărbați arată
o așa-numită „distribuție normală”.

Câțiva pot arunca mingea foarte departe,
alții deloc departe,

dar majoritatea sunt la mijloc.

Femeile au aceeași distribuție,
dar diferența e considerabilă.

Un bărbat mediu poate arunca mingea
mai departe decât vreo 98% din femei.

Acum să privim diferențele psihologice
dintre genuri pe același grafic.

Psihologii vă spun că bărbații sunt
mai buni la orientarea în spațiu,

de exemplu la citirea hărților.

Și e adevărat,
dar hai să vedem cât e diferența.

E minusculă; liniile sunt așa apropiate
încât aproape se suprapun.

O femeie medie e mai bună
decât 33% din bărbați,

dacă procentul era 50,
genurile ar fi exact egale.

Țineți minte că această diferență
și cea care urmează

sunt cele mai mari diferențe psihologice
între genuri descoperite vreodată.

Următoarea: psihologii vă spun
că femeile sunt mai bune la gramatică.

Iată rezultatele unui test standard
de gramatică: femeile și apoi bărbații.

Din nou, femeile sunt mai bune în medie,
dar liniile sunt așa apropiate

încât 33% din bărbați sunt mai buni
decât o femeie medie.

Dacă erau 50% egalitatea între genuri
ar fi fost exactă.

Așadar nu e o problemă de Marte și Venus,
ci în cel mai rău caz de Mars și Snickers.

În esență sunt la fel, poate unul
are mai multe alune ca celălalt.

Nu voi spune care.

Acum că ne-am încălzit, hai să vă analizăm
prin testul Rorschach cu pete de cerneală.

Vedeți aici doi urși
sau poate doi oameni sau altceva.

Dar oare ce fac?

Ridicați mâna dacă credeți că se salută.

Nu mulți. Bine.

Ridicați mână dacă credeți că bat palma.

Bine. Și dacă credeți că se luptă.

Doar câțiva.

Deci dacă credeți că se salută
sau bat palma

sunteți o persoană prietenoasă.

Dacă credeți că se bat,
sunteți mai agresiv, mai neastâmpărat.

Sunteți tandru sau violent, în esență.

Dar aici?

Nu ridicați mâna,
ci spuneți-mi ce vedeți.

Unu, doi, trei.
(Răspunsuri din public)

Am auzit hamster! Cine a spus hamster?

E foarte îngrijorător.
Cineva acolo a spus hamster.

Ei bine, ar trebui să vedeți
un animal cu două picioare aici

și imaginea în oglindă aici.

Dacă nu l-ați văzut
înseamnă că aveți dificultăți

în a înțelege situațiile complexe.

Doar că de fapt nu înseamnă deloc asta.

Testele cu cerneală Rorschach sunt
invalide pentru analiza personalității

și nu mai sunt folosite
în prezent de psihologi.

Un studiu recent a descoperit
că atunci când încerci

să analizezi personalitatea oamenilor
folosind testele Rorschach

schizofrenia a fost diagnosticată

în unul din șase participanți
perfect sănătoși.

Dacă nu v-ați descurcat bine

poate nu sunteți o persoană
foarte „vizuală”.

Să facem alt test să descoperim.

Când faceți o prăjitură
– ridicați mâna din nou –

preferați să folosiți o carte
de bucate cu imagini?

Da, câțiva oameni.

Preferați să vă îndrume un prieten?

Sau să experimentați pe parcurs?

Destui.

Bine, dacă ați spus A
sunteți o persoană vizuală

și învățați cel mai bine când informația
e prezentată în formă vizuală.

Dacă ați spus B, învățați ascultând

și rețineți cel mai bine informația
prezentată în format audio.

Dacă ați spus C, învățați chinestezic,

învățați cel mai bine când faceți
lucrurile cu propriile mâini.

Doar că, așa cum ați intuit deja,

acesta e în totalitate un mit.

Stilurile de învățat sunt născocite
și nu sunt dovedite științific.

Știm asta pentru că în studii
strict controlate,

când oamenii primesc materiale să învețe,

fie în stilul lor preferat
sau în oricare altul,

nu există nicio diferență în cantitatea
de informație pe care o rețin.

Dacă vă gândiți puțin la asta,
devine evident că e adevărat.

E evident că cel mai bun
format de prezentare

nu depinde de tine,
ci de ceea ce vrei să înveți.

Ai putea să înveți să conduci o mașină,
de exemplu, doar ascultând pe cineva,

fără experiență chinestezică?

Ai putea rezolva sisteme de ecuații
în minte, fără să le scrii pe hârtie?

Te-ai putea pregăti pentru
examenul de arhitectură dansând,

fiindcă ești chinestezic?

Nu. Trebuie potrivești materialul pe care
îl ai de învățat la formatul de prezentare

și nu pe tine.

Mulți aici ați luat bacalaureatul
și ați primit recent notele.

Dacă nu ați obținut cât ați fi sperat,
nu puteți da vina pe stilul de învățat.

Dar ați putea da vina pe genele voastre.

Un studiu recent realizat
de University College London

a arătat că 58% din variația
notelor la bacalaureat

ține de factori genetici.

E o cifră foarte exactă,
oare cum s-a ajuns la ea?

Când vrem să analizăm contribuțiile
relative ale genelor și ale mediului

putem face un studiu cu gemeni.

Gemeni identici au în comun
100% din mediu și 100% din gene,

iar gemenii neidentici au în comun
100% din mediu,

dar, ca orice frate și soră,
doar 50% din gene.

Comparând cât de similare au fost
rezultatele gemenilor identici

cu cele ale gemenilor neidentici
și făcând niște calcule,

putem înțelege cum variază rezultatele
în funcție de mediu și de gene.

Și iese că în jur de 58% depinde de gene.

Nu că vreau să depreciez
munca voastră și a profesorilor,

dar dacă n-ați obținut rezultatele dorite

puteți încerca oricând să vă învinovățiți
părinții, sau măcar genele lor.

Nu trebuie să dați vina însă pe faptul că
folosiți mai mult o emisferă decât alta,

fiindcă și ăsta e tot un mit.

Mitul e că emisfera stângă e logică,
e bună la ecuații ca aceasta,

iar cea dreaptă e mai creativă,
deci mai bună la muzică.

Dar și acesta e un mit,
pentru că în cam tot ce facem

aproape toate zonele creierului
comunică între ele,

chiar și cele mai banale lucruri,
precum a purta o conversație.

Totuși, un motiv pentru care acest mit
a supraviețuit

e că ascunde o fărâmă de adevăr.

O altă versiune a mitului spune că
stângacii sunt mai creativi ca dreptacii

și are logică pentru că emisferele
controlează mâinile opuse.

Cei care folosesc mână stângă
au emisfera dreaptă mai activă

și emisfera dreaptă e cea mai creativă.

Nu e un adevăr absolut că stângacii
sunt mai creativi decât dreptacii.

Dar e adevărat că ambidextrii,
cei care își folosesc ambele mâini,

gândesc mai creativ decât cei
ce folosesc doar o mână,

pentru că a fi ambidextru înseamnă
cooperarea intensă dintre emisfere,

ceea ce e necesar
și în gândirea creativă și flexibilă.

Mitul despre stângacii creativi provine
de la faptul că a fi ambidextru

e mai obișnuit la stângaci
decât la dreptaci,

așa că este puțin adevăr în acest mit,
dar nu prea mult.

Un mit similar de care poate ați auzit
e că ne folosim doar 10% din creier.

Iarăși, e un mit curat.

Aproape tot ce facem, cele mai banale
lucruri, folosesc aproape tot creierul.

Asta fiind spus, normal că majoritatea
nu ne folosim potențialul creierului

cât de mult am putea.

Cum ne putem crește puterea creierului?

Poate să ascultăm niște Mozart.

Ați auzit de efectul Mozart?

Se spune că dacă asculți Mozart
devii mai deștept

și îți ridici rezultatele la testele IQ.

Interesant aici este că, deși e în sine
un mit, are puțin adevăr în spate.

Studiul inițial a descoperit că

participanții care au ascultat Mozart
pentru câteva minute

s-au descurcat mai bine la testul IQ
decât cei care au stat în liniște.

Dar un studiu ulterior a recrutat
oameni cărora le plăcea Mozart

și un alt grup de persoane, fani
ai poveștilor horror de Stephen King.

Și le-au dat să asculte
muzica sau poveștile.

Amatorii de Mozart au fost mai stimulați
de muzică decât de povești.

dar amatorii de povești au fost
mai stimulați de ele decât de muzică.

Adevărul e că dacă asculți
ceva care îți place te înviorezi

și-ți crește IQ-ul pe termen scurt
la o gama redusă de cerințe.

Asta nu înseamnă că dacă asculți
Mozart sau povești de Stephen King

vei deveni mai deștept pe termen lung.

Altă versiune a mitului Mozart

e că dacă asculți Mozart, devii
nu doar mai deștept, ci și mai sănătos.

Din păcate, se pare că asta nu se aplică
nici celor care ascultă Mozart zilnic.

Mozart însuși a suferit
de gonoree, variolă, artrită

și de ceea ce probabil l-a ucis, sifilis.

Asta sugerează că Mozart
trebuia poate să fie mai atent

când își alegea partenerii sexuali.

Dar cum ne alegem un partener?

Un mit, răspândit și de unii sociologi,

e că preferințele noastre în partenerii
romantici sunt un produs al culturii.

Dar datele nu susțin această idee.

Un studiu faimos a întrebat oameni din 37
de culturi diferite de pe glob,

de la americani la zuluși,
ce anume caută la un partener.

Și în toate culturile, bărbații
pun mai mult accentul pe atracția fizică,

iar femeile dau mai multă importanță
ambiției și potențialului financiar.

În toate culturile, bărbații preferă
femei mai tinere decât ei,

în medie cu 2,66 ani, cred,

iar femeile preferă bărbați
mai în vârstă decât ele,

în medie cu 3,42 ani.

Deci de aici vine
„Toți ne dorim un tătic dulce.”

Să trecem de la cum câștigi
un partener romantic

la cum câștigi la baschet sau fotbal
sau la alte sporturi.

Mitul e că sportivii trec
prin „febra mâinilor”, cum spun americanii

sau „faze violet”, cum spunem în Anglia,

când nu pot rata, ca tipul ăsta.

Dar dacă analizăm punctele
și ratările statistic,

vedem că sunt aproape mereu aleatorii.

Creierul nostru creează reguli
din ceva întâmplător.

Dacă dai cu banul, până la urmă
va ieși o serie de capete sau de pajuri.

Dar cum creierul vede reguli
și unde nu există,

ne uităm la aceste serii
și le atribuim înțeles.

Spunem: „Da, chiar e în formă azi!”

Dar de fapt rezultatul ar fi același
cu punctări și ratări aleatorii.

O excepție, în schimb, sunt penaltiurile.

Un studiu recent care analizează
penaltiurile din fotbal

a arătat că jucătorii din țări
cu o reputație proastă la penaltiuri,

spre exemplu, Anglia,

șutează mai grăbit decât cei
din țările cu o reputație mai bună

și probabil, ca rezultat,
sunt mai predispuși să rateze.

Ceea ce ridică întrebarea:

e vreun mod de a îmbunătăți
performanța oamenilor?

Un lucru la care v-ați putea gândi

ar fi să-i pedepsiți pentru ratări
și să vedeți dacă asta îi ajută.

Ideea că pedepsele pot mări performanța

e ceea ce credeau
participanții că testează

în experimentul Milgram
despre învățare și pedepse,

despre care probabil știți
dacă studiați psihologie.

Se spune că participanții
au fost pregătiți să dea

ceea ce ei credeau că sunt șocuri
electrice letale altor participanți

atunci când răspundeau greșit,

doar pentru că așa le-a spus
cineva în halat alb.

Povestea e un mit din trei motive.

În primul rând, și esențial,
halatul nu era alb, era de fapt gri.

În al doilea rând, participanților
li s-a spus înainte de studiu

și oricând au mai întrebat,

că șocurile erau dureroase, dar nu letale
și nu aveau efecte permanente.

În al treilea rând, participanții
n-au aplicat șocuri

doar pentru că așa le-a spus
cineva în halat.

Când au fost întrebați după studiu,
toți participanții erau convinși

că studiul a servit
unui scop științific important,

care să aducă beneficii științei
pe termen lung,

în schimbul disconfortului trecător
și nepericulos cauzat participanților.

Bine, am vorbit cam 12 minute deja

și probabil mi-ați analizat
felul de a vorbi și limbajul corpului,

încercând să vă prindeți
dacă spun adevărul sau mint.

Dacă da, probabil ați eșuat lamentabil.

Deși credem că putem depista un mincinos
după gesturi și exprimare,

sute de teste psihologice au arătat
că noi, inclusiv polițiștii și detectivii,

nimerim doar la voia întâmplării
minciunile din gesturi și exprimare.

Interesant însă, există o excepție:
anunțurile la TV despre rude dispărute.

E ușor să îți dai seama
când rudele au dispărut

sau când au fost ucise
de cei care fac anunțul.

Escrocii tind să-și miște capul,
să se uite în altă parte

și să vorbească greșit,

pe când cei sinceri tind
să-și exprime speranța

că persoana se va întoarce cu bine
și să evite limbajul violent.

Spre exemplu, ar spune „luat de lângă noi”
și nu „ucis”.

E timpul să „ucid” și eu prezentarea.

Dar mai întâi vă spun în 30 de secunde
mitul general despre psihologie.

Mitul este că psihologia e doar
o colecție de teorii interesante

și că toate spun ceva folositor
și toate au ceva de oferit.

Sper că v-am arătat aceste minute
e că nu-i adevărat.

Ceea ce trebuie să facem
e să evaluăm teoriile

verificându-le consecințele,

fie că dacă asculți Mozart
devii mai deștept,

că înveți mai bine când informația
e dată în stilul tău preferat

sau orice altceva, toate sunt predicții
care pot fi testate empiric

și singurul mod de a progresa

e să confruntăm predicțiile cu datele
în studii experimentale atent controlate.

Doar făcând asta putem
spera să descoperim

care dintre aceste teorii se confirmă

și care – ca acestea despre care
am vorbit azi – sunt simple mituri.

Mulțumesc!

(Aplauze)