Cum să scrii ficţiune care prinde viaţă - Nalo Hopkinson

Vezi lecţia întreagă: http://ed.ted.com/lessons/how-to-write-fiction-that-comes-alive-nalo-hopkinson

Scopul ficţiunii este să te prindă în vrajă, să-ți creeze iluzia de moment că trăieşti în lumea poveştii. Dar ca scriitor, cum îţi transpui astfel cititorii în lumea poveştilor tale? Nalo Hopkinson ne împărtăşeşte câteva sfaturi despre cum să ne folosim de limbaj pentru a face ca ficţiunea să prindă viaţă.

Lecţie de Nalo Hopkinson, animaţie de Enjoyanimation.

Citim ficţiune din mai multe motive.

Să ne amuzăm,

să aflăm cine e făptașul,

să călătorim spre planete noi, ciudate,

să ne lăsam speriaţi,

să râdem,

să plângem,

să gândim,

să simţim,

să fim atât de absorbiţi încât pentru
un timp să uităm unde suntem.

Deci, cum rămâne cu scrierea ficţiunii?

Cum reușești să-ți transpui cititorii
în poveştile tale?

Cu un subiect interesant? Poate.

Personaje fascinante? Probabil.

Limbaj frumos? Se poate.

„Picioarele lui Billie sunt tăiţei.
Vârfurile părului ei sunt ace otrăvite.

Limba ei e un burete zbârlit,
iar ochii ei sunt pungi de înălbitor."

Te-a făcut acea descrierea să te
simţi aproape la fel de slăbită ca Billie?

Ne dăm seama că picioarele
lui Billie nu sunt de fapt tăiţei.

Billie le simte la fel de moi
ca niște tăiţei fierți.

E o comparaţie implicită, o metaforă.

Deci, de ce nu am scrie chiar aşa:

„Billie avea stări de greață
și se simţea slăbită." ?

Şansele sunt ca a doua descriere
să nu fie la fel de vie ca prima.

Scopul ficţiunii este
să te prindă-n vrajă,

să-ți dea iluzia de moment
că trăieşti în lumea poveştii.

Ficţiunea ne implică simţurile,

ne ajută să creăm simulacre mentale vii

pe baza experienţelor
pe care le trăiesc personajele.

Scena şi ecranul ne angrenează
câteva din simţurile noastre direct.

Vedem şi auzim interacţiunile
personajelor şi decorul.

Dar la ficţiunea în proză,

tot ce ai sunt caracterele statice
pe un fundal contrastant.

Dacă descrii povestea într-un limbaj
banal care nu face apel la simțuri,

vraja riscă să fie una slabă.

Cititoarea ta s-ar putea să nu descifreze
mai mult decât niște cuvinte scrijelite.

Ea va înţelege cum
se simte Billie,

dar nu va simți ceea ce Billie simte.

Va citi, însă nu cufundată
în lumea poveştii,

fără a descoperi universul lui Billie,
fără a o însoți pas cu pas.

Ficţiunea se joacă cu simţurile noastre:

gustul,

mirosul,

atingerea,

auzul,

văzul

şi simţul mişcării.

Se joacă şi cu capacitatea
noastră de abstractizare

și de a face asocieri complexe.

Să luam următorul exemplu:

„Lumea era fantomatic de tăcută,

cu excepţia unui scârţâit al velelor
şi bolboroseala apei împotriva cocii."

Cuvintele „tăcută",
„scârţâit" şi „bolboroseală"

ne implică simţul auzului.

Observați cum Buckell nu foloseşte
cuvântul generic al sunetului.

Fiecare cuvânt ales
evocă o anume calitate a sunetului.

Apoi, ca un artist ce stăruie asupra
culorilor spălăcite

pentru a da un sens de
textură picturii,

adaugă un alt strat, mişcarea,
„scârţâitul velelor,"

şi atingerea,
„bolboroseala apei împotriva cocii."

În final, ne oferă o conotație abstractă,

legând cuvântul „tăcută"
de cuvântul „fantomatic".

Nu „tăcută ca o fantomă,"

ce ar pune un zid care să distanțeze

cititorul de experienţa narată.

În schimb, Buckell creează metafora
„fantomatic de tăcută"

pentru o comparaţie implicită
şi nu deschisă.

Scriitorilor li se spune mereu
să evite clişeele

pentru că o imagine suprafolosită atrage
puţină implicare din partea cititorului,

cum ar fi "roşu ca trandafirul."

Scrie, în schimb:

"Iubirea... înfiripată pe o plajă,

în ziua în care Jacob o zări pe Anette
în rochia de culoarea cireşei înăbuşite,"

şi creierele lor se vor implica
în sarcina captivantă

de a-şi imagina cum arată o rochie
de culoarea cireşei înăbuşite.

Deodată, cititorii se vor regăsi
pe o plajă pe punctul de a se îndrăgosti.

Trăiesc povestea atât la nivel visceral,
cât şi conceptual,

întâlnind scriitorul la jumătatea
drumului în jocul imaginativ

de a crea o lume vibrantă
prin stimularea simţurilor.

Deci când scrii, foloseşte
cuvinte alese cu grijă

pentru a implica sunet, văz,
gust, atingere, miros şi mişcare.

Apoi creează conotaţii neaşteptate
printre elementele poveştii tale

şi aprinde imaginaţia cititorilor tăi.