Cum aducem democrația în epoca Internetului

Pia Mancini și colegii ei doresc să îmbunătățească democrația în Argentina și nu numai. Folosind o platformă mobilă open-source, ei vor să implice cetățenii în procesul legislativ și să propună candidați care le vor asculta opiniile.

Cred că suntem cu toții de acord

că ne îndreptăm spre un nou model
de stat și societate.

Dar nu avem nici cea mai mică idee
despre ce înseamnă asta

sau ce ar trebui să însemne.

Se pare că avem nevoie de un dialog

despre democrația prezentului.

Să ne gândim la următorul lucru:

suntem cetățeni ai secolului XXI

și încercăm din răsputeri să interacționăm
cu niște instituții create în secolul XIX

bazate pe o tehnologie a informației
datând din secolul XV.

Hai să vedem câteva caracteristici
ale acestui sistem.

În primul rând e conceput
pentru o tehnologie a informației

veche de peste 500 de ani.

Iar cel mai bun sistem care s-a putut crea

e unul în care puțini oameni
iau zilnic decizii

în numele celor mulți.

Iar cei mulți pot să voteze
o dată la câțiva ani.

În al doilea rând, costul participării
în acest sistem e incredibil de mare.

Trebuie ori să ai mulți bani
și multă influență,

ori să-ți dedici întreaga viață politicii.

Trebuie să devii membru de partid
și să avansezi cu încetul în ierarhie,

până când poate, într-o bună zi,

te vei putea așeza la o masă
unde se ia o decizie.

Și nu în ultimul rând, limbajul folosit
de sistem e incredibil de criptic.

E făcut de avocați pentru avocați

și nimeni altcineva nu-l înțelege.

E deci un sistem care ne permite
să ne alegem autoritățile,

dar suntem excluși din procesul
prin care iau decizii acele autorități.

Într-o eră în care o nouă
tehnologie a informației

ne permite participarea
la nivel global în orice conversație,

barierele din calea informării
sunt coborâte de tot

și putem, mai mult decât oricând,

să ne exprimăm dorințele și preocupările.

Sistemul nostru politic a rămas
neschimbat de 200 de ani

și ne pretinde să ne mulțumim cu a fi

doar ascultători pasivi ai unui monolog.

Atunci nu e de mirare

că un astfel de sistem dă naștere

la doar două feluri de rezultat:

tăcere sau vacarm.

Tăcere, în sensul că
cetățenii nu se implică,

pur și simplu nu vor să participe.

O prejudecată răspândită,
care mie nu-mi place deloc,

e ideea că noi, cetățenii,
suntem în mod natural apatici.

Că evităm angajamentul.

Dar suntem noi de vină
că nu profităm de ocazie

pentru a merge în centrul orașului,
în plină zi de lucru,

ca să participăm fizic
la o ședință publică

care nu are absolut niciun efect?

E inevitabilă apariția unui conflict

între un sistem care nu mai reprezintă

și nu are nici vreo capacitate de dialog

și cetățenii care sunt tot mai obișnuiți
să se reprezinte pe ei înșiși.

Apoi găsim vacarmul,

în Chile, Argentina, Brazilia, Mexic,
Italia, Franța, Spania, Statele Unite.

Sunt țări democratice toate.

Cetățenii lor au acces la urnele de vot.

Și totuși simt nevoia de a ieși în stradă

pentru a se face auziți.

Mi se pare că sloganul din secolul XVIII

care a stat la baza democrației moderne,

„Nicio impozitare fără reprezentare”,

ar putea fi actualizat:

„Nicio reprezentare fără dialog”.

Ne vrem locul la masa deciziilor.

Și pe bună dreptate.

Dar ca să luăm parte la acest dialog

trebuie să știm ce vrem
să facem în continuare,

pentru că acțiunea politică înseamnă
să fii capabil să treci de la agitație

la realizare.

Generația mea e incredibil de bună

la utilizarea noilor rețele și tehnologii
pentru a organiza proteste,

proteste care au reușit
să impună programe politice,

să anuleze legi extreme de dăunătoare

și chiar să răstoarne guverne autoritare.

Ar trebui să fim
extrem de mândri de asta.

Însă trebuie să admitem
că nu suntem atât de buni

la folosirea acelorași rețele
și tehnologii

pentru a formula cu succes
o alternativă la situația actuală,

a ajunge la consens

și a construi alianțele necesare
pentru a pune lucrurile în mișcare.

Ne confruntăm cu riscul

de a produce uriașe viduri de putere

care va fi foarte repede umplut
de puteri de facto,

de exemplu armata

sau grupuri foarte motivate
și deja organizate,

care de obicei sunt extremiste.

Democrația nu este nici simplul fapt
de a vota o dată la câțiva ani,

dar nu e nici capacitatea de a scoate
milioane de persoane în stradă.

Întrebarea pe care vreau s-o pun,

și cred că e întrebarea cea mai importantă
la care trebuie să răspundem,

este următoarea:
dacă Internetul e noua tipografie,

atunci ce e democrația
pentru epoca Internetului?

Ce instituții vrem să construim

pentru societatea secolului XXI?

Nu cunosc răspunsul, vă spun de acum.

Nu cred că-l știe cineva.

Dar sunt ferm convinsă că nu mai putem
ignora această întrebare.

Aș dori să ofer experiența noastră,
ce am învățat până acum,

și sper să contribui
măcar un pic la acest dialog.

Acum doi ani eu și un grup
de prieteni din Argentina

ne-am gândit: cum i-am putea face
pe reprezentanții noștri aleși,

să ne reprezinte?

Marshall McLuhan spunea odată

că politica înseamnă
rezolvarea problemelor de azi

cu instrumentele de ieri

Iar întrebarea care ne-a motivat era:

putem oare încerca să rezolvăm
unele din problemele de astăzi

cu instrumentele pe care le folosim
în viața de zi cu zi?

Primul nostru demers a fost
proiectarea și dezvoltarea

unui software numit DemocracyOS.

DemocracyOS e o aplicație web open-source
proiectată să devină

o punte de legătură între cetățeni
și reprezentanții lor aleși,

pentru a ne facilita
participarea zi de zi.

În primul rând, te poți informa:

fiecare proiect de lege nou
supus Congresului

e tradus și explicat imediat

într-un limbaj simplu
pe această platformă.

Dar cu toții știm că schimbarea socială

nu se va produce
doar știind mai multe informații,

ci făcând ceva cu ele.

Un acces mai bun la informații

ar trebui să conducă la un dialog
despre ce vom face în continuare,

iar DemocracyOS permite asta.

Suntem convinși

că democrația nu înseamnă doar acumularea
de preferințe, una peste alta.

În schimb dezbaterea publică,
sănătoasă și solidă,

ar trebui să fie din nou
una din valorile ei fundamentale.

Așadar, rostul platformei DemocracyOS
e de a convinge și a te lăsa convins,

de a ajunge la consens

și de a găsi calea potrivită

pentru a ne dirija dezacordurile.

De asemenea poți vota cum ai vrea
să voteze reprezentantul ales de tine.

Iar dacă nu dorești să votezi
pe un anumit subiect,

poți foarte bine să delegi pe altcineva
să voteze în loc,

ceea ce permite apariția dinamică
a unor lideri sociali.

Dintr-odată ne-a fost foarte ușor
să contrastăm aceste rezultate

cu voturile reprezentanților noștri
din Congres.

În același timp a devenit foarte clar
că tehnologia nu putea izbuti singură.

Trebuia să găsim oameni activi,

capabili să preia această cunoaștere
distribuită în societate

și s-o folosească pentru
a lua decizii mai bune și mai drepte.

Așa că ne-am adresat
partidelor politice tradiționale

și le-am oferit DemocracyOS.

Le-am spus: „Uite o platformă
pe care o puteți folosi

pentru a construi
un dialog bidirecțional cu alegătorii.”

Și bineînțeles, am eșuat.

Am eșuat magistral.

Ne-au spus să ne luăm jucăriile
și să plecăm.

Printre altele ne-au spus că suntem naivi.

Și ca să fiu sinceră,
în retrospectivă cred că am fost.

Pentru că obstacolele din calea noastră
nu sunt tehnologice.

Sunt culturale.

Partidele politice nu erau dispuse
să schimbe modul în care iau decizii.

A devenit imediat clar
că dacă vrem să facem progrese

trebuie să ne descurcăm singuri.

Atunci ne-am aruncat orbește

și, în august anul trecut,
ne-am fondat propriul partid politic,

„El Partido de la Red”,
adică Partidul Rețelei,

în orașul Buenos Aires.

Aruncându-ne încă și mai orbește

am participat la alegeri
în octombrie anul trecut

cu acestă idee:

dacă obținem un loc în Congres,
candidații noștri, cei ce ne reprezintă,

urmau să voteze întotdeauna
așa cum decid cetățenii pe DemocracyOS.

La fiecare proiect de lege
supus Congresului

urma să votăm respectând decizia exprimată
de cetățeni pe o platformă online.

Acesta era modul nostru
de a penetra sistemul politic.

Ne-am dat seama că dacă vrem
să luăm parte la dialog,

să stăm la masa deciziilor,

trebuia să devenim acționari autentici.

Iar asta puteam face
numai jucând după regulile sistemului.

Prin penetrare vreau să spun
că am modificat radical

modul în care ia decizii
un partid politic.

Pentru prima dată, luam deciziile

împreună cu cei asupra cărora
acele decizii aveau un efect direct.

A fost un pas foarte curajos

pentru un partid apărut de numai două luni
în Buenos Aires.

Dar a atras atenția.

Am primit 22 000 de voturi,
adică 1,2% din toate,

și am ieșit pe locul doi
în alegerile locale.

Chiar dacă n-au fost destule
ca să obținem un loc în Congres,

au fost destule ca să devenim
parteneri în dialog,

în așa măsură încât luna viitoare
Congresul, ca instituție,

va lansa, pentru prima dată
în istoria Argentinei,

un dialog prin DemocracyOS cu cetățenii

despre trei propuneri legislative:

două despre transportul urban
și una despre folosirea spațiului public.

Sigur, reprezentații noștri aleși
nu spun

„Da, o să votăm
conform deciziilor cetățenilor”.

Dar sunt dispuși să încerce.

Sunt dispuși să deschidă un nou spațiu
pentru participarea cetățenilor

și sperăm că vor dori să ne asculte.

Sistemul nostru politic
poate fi transformat,

nu răsturnându-l sau distrugându-l,

ci reconfigurându-l folosind uneltele
pe care ni le oferă Internetul.

Dar marea dificultate
e să găsim, să proiectăm,

să creăm, să împuternicim verigile,

pe cei capabili să inoveze
și să transforme

vacarmul și tăcerea în semnal

și să aducă în sfârșit democrația
în secolul XXI.

Nu spun că e ușor.

Dar după experiența noastră avem
o șansă reală de succes.

Iar în inima mea n-am nicio îndoială
că merită să încercăm.

Mulțumesc.

(Aplauze)