Cred că suntem cu toții de acord că ne îndreptăm spre un nou model de stat și societate. Dar nu avem nici cea mai mică idee despre ce înseamnă asta sau ce ar trebui să însemne. Se pare că avem nevoie de un dialog despre democrația prezentului. Să ne gândim la următorul lucru: suntem cetățeni ai secolului XXI și încercăm din răsputeri să interacționăm cu niște instituții create în secolul XIX bazate pe o tehnologie a informației datând din secolul XV. Hai să vedem câteva caracteristici ale acestui sistem. În primul rând e conceput pentru o tehnologie a informației veche de peste 500 de ani. Iar cel mai bun sistem care s-a putut crea e unul în care puțini oameni iau zilnic decizii în numele celor mulți. Iar cei mulți pot să voteze o dată la câțiva ani. În al doilea rând, costul participării în acest sistem e incredibil de mare. Trebuie ori să ai mulți bani și multă influență, ori să-ți dedici întreaga viață politicii. Trebuie să devii membru de partid și să avansezi cu încetul în ierarhie, până când poate, într-o bună zi, te vei putea așeza la o masă unde se ia o decizie. Și nu în ultimul rând, limbajul folosit de sistem e incredibil de criptic. E făcut de avocați pentru avocați și nimeni altcineva nu-l înțelege. E deci un sistem care ne permite să ne alegem autoritățile, dar suntem excluși din procesul prin care iau decizii acele autorități. Într-o eră în care o nouă tehnologie a informației ne permite participarea la nivel global în orice conversație, barierele din calea informării sunt coborâte de tot și putem, mai mult decât oricând, să ne exprimăm dorințele și preocupările. Sistemul nostru politic a rămas neschimbat de 200 de ani și ne pretinde să ne mulțumim cu a fi doar ascultători pasivi ai unui monolog. Atunci nu e de mirare că un astfel de sistem dă naștere la doar două feluri de rezultat: tăcere sau vacarm. Tăcere, în sensul că cetățenii nu se implică, pur și simplu nu vor să participe. O prejudecată răspândită, care mie nu-mi place deloc, e ideea că noi, cetățenii, suntem în mod natural apatici. Că evităm angajamentul. Dar suntem noi de vină că nu profităm de ocazie pentru a merge în centrul orașului, în plină zi de lucru, ca să participăm fizic la o ședință publică care nu are absolut niciun efect? E inevitabilă apariția unui conflict între un sistem care nu mai reprezintă și nu are nici vreo capacitate de dialog și cetățenii care sunt tot mai obișnuiți să se reprezinte pe ei înșiși. Apoi găsim vacarmul, în Chile, Argentina, Brazilia, Mexic, Italia, Franța, Spania, Statele Unite. Sunt țări democratice toate. Cetățenii lor au acces la urnele de vot. Și totuși simt nevoia de a ieși în stradă pentru a se face auziți. Mi se pare că sloganul din secolul XVIII care a stat la baza democrației moderne, „Nicio impozitare fără reprezentare”, ar putea fi actualizat: „Nicio reprezentare fără dialog”. Ne vrem locul la masa deciziilor. Și pe bună dreptate. Dar ca să luăm parte la acest dialog trebuie să știm ce vrem să facem în continuare, pentru că acțiunea politică înseamnă să fii capabil să treci de la agitație la realizare. Generația mea e incredibil de bună la utilizarea noilor rețele și tehnologii pentru a organiza proteste, proteste care au reușit să impună programe politice, să anuleze legi extreme de dăunătoare și chiar să răstoarne guverne autoritare. Ar trebui să fim extrem de mândri de asta. Însă trebuie să admitem că nu suntem atât de buni la folosirea acelorași rețele și tehnologii pentru a formula cu succes o alternativă la situația actuală, a ajunge la consens și a construi alianțele necesare pentru a pune lucrurile în mișcare. Ne confruntăm cu riscul de a produce uriașe viduri de putere care va fi foarte repede umplut de puteri de facto, de exemplu armata sau grupuri foarte motivate și deja organizate, care de obicei sunt extremiste. Democrația nu este nici simplul fapt de a vota o dată la câțiva ani, dar nu e nici capacitatea de a scoate milioane de persoane în stradă. Întrebarea pe care vreau s-o pun, și cred că e întrebarea cea mai importantă la care trebuie să răspundem, este următoarea: dacă Internetul e noua tipografie, atunci ce e democrația pentru epoca Internetului? Ce instituții vrem să construim pentru societatea secolului XXI? Nu cunosc răspunsul, vă spun de acum. Nu cred că-l știe cineva. Dar sunt ferm convinsă că nu mai putem ignora această întrebare. Aș dori să ofer experiența noastră, ce am învățat până acum, și sper să contribui măcar un pic la acest dialog. Acum doi ani eu și un grup de prieteni din Argentina ne-am gândit: cum i-am putea face pe reprezentanții noștri aleși, să ne reprezinte? Marshall McLuhan spunea odată că politica înseamnă rezolvarea problemelor de azi cu instrumentele de ieri Iar întrebarea care ne-a motivat era: putem oare încerca să rezolvăm unele din problemele de astăzi cu instrumentele pe care le folosim în viața de zi cu zi? Primul nostru demers a fost proiectarea și dezvoltarea unui software numit DemocracyOS. DemocracyOS e o aplicație web open-source proiectată să devină o punte de legătură între cetățeni și reprezentanții lor aleși, pentru a ne facilita participarea zi de zi. În primul rând, te poți informa: fiecare proiect de lege nou supus Congresului e tradus și explicat imediat într-un limbaj simplu pe această platformă. Dar cu toții știm că schimbarea socială nu se va produce doar știind mai multe informații, ci făcând ceva cu ele. Un acces mai bun la informații ar trebui să conducă la un dialog despre ce vom face în continuare, iar DemocracyOS permite asta. Suntem convinși că democrația nu înseamnă doar acumularea de preferințe, una peste alta. În schimb dezbaterea publică, sănătoasă și solidă, ar trebui să fie din nou una din valorile ei fundamentale. Așadar, rostul platformei DemocracyOS e de a convinge și a te lăsa convins, de a ajunge la consens și de a găsi calea potrivită pentru a ne dirija dezacordurile. De asemenea poți vota cum ai vrea să voteze reprezentantul ales de tine. Iar dacă nu dorești să votezi pe un anumit subiect, poți foarte bine să delegi pe altcineva să voteze în loc, ceea ce permite apariția dinamică a unor lideri sociali. Dintr-odată ne-a fost foarte ușor să contrastăm aceste rezultate cu voturile reprezentanților noștri din Congres. În același timp a devenit foarte clar că tehnologia nu putea izbuti singură. Trebuia să găsim oameni activi, capabili să preia această cunoaștere distribuită în societate și s-o folosească pentru a lua decizii mai bune și mai drepte. Așa că ne-am adresat partidelor politice tradiționale și le-am oferit DemocracyOS. Le-am spus: „Uite o platformă pe care o puteți folosi pentru a construi un dialog bidirecțional cu alegătorii.” Și bineînțeles, am eșuat. Am eșuat magistral. Ne-au spus să ne luăm jucăriile și să plecăm. Printre altele ne-au spus că suntem naivi. Și ca să fiu sinceră, în retrospectivă cred că am fost. Pentru că obstacolele din calea noastră nu sunt tehnologice. Sunt culturale. Partidele politice nu erau dispuse să schimbe modul în care iau decizii. A devenit imediat clar că dacă vrem să facem progrese trebuie să ne descurcăm singuri. Atunci ne-am aruncat orbește și, în august anul trecut, ne-am fondat propriul partid politic, „El Partido de la Red”, adică Partidul Rețelei, în orașul Buenos Aires. Aruncându-ne încă și mai orbește am participat la alegeri în octombrie anul trecut cu acestă idee: dacă obținem un loc în Congres, candidații noștri, cei ce ne reprezintă, urmau să voteze întotdeauna așa cum decid cetățenii pe DemocracyOS. La fiecare proiect de lege supus Congresului urma să votăm respectând decizia exprimată de cetățeni pe o platformă online. Acesta era modul nostru de a penetra sistemul politic. Ne-am dat seama că dacă vrem să luăm parte la dialog, să stăm la masa deciziilor, trebuia să devenim acționari autentici. Iar asta puteam face numai jucând după regulile sistemului. Prin penetrare vreau să spun că am modificat radical modul în care ia decizii un partid politic. Pentru prima dată, luam deciziile împreună cu cei asupra cărora acele decizii aveau un efect direct. A fost un pas foarte curajos pentru un partid apărut de numai două luni în Buenos Aires. Dar a atras atenția. Am primit 22 000 de voturi, adică 1,2% din toate, și am ieșit pe locul doi în alegerile locale. Chiar dacă n-au fost destule ca să obținem un loc în Congres, au fost destule ca să devenim parteneri în dialog, în așa măsură încât luna viitoare Congresul, ca instituție, va lansa, pentru prima dată în istoria Argentinei, un dialog prin DemocracyOS cu cetățenii despre trei propuneri legislative: două despre transportul urban și una despre folosirea spațiului public. Sigur, reprezentații noștri aleși nu spun „Da, o să votăm conform deciziilor cetățenilor”. Dar sunt dispuși să încerce. Sunt dispuși să deschidă un nou spațiu pentru participarea cetățenilor și sperăm că vor dori să ne asculte. Sistemul nostru politic poate fi transformat, nu răsturnându-l sau distrugându-l, ci reconfigurându-l folosind uneltele pe care ni le oferă Internetul. Dar marea dificultate e să găsim, să proiectăm, să creăm, să împuternicim verigile, pe cei capabili să inoveze și să transforme vacarmul și tăcerea în semnal și să aducă în sfârșit democrația în secolul XXI. Nu spun că e ușor. Dar după experiența noastră avem o șansă reală de succes. Iar în inima mea n-am nicio îndoială că merită să încercăm. Mulțumesc. (Aplauze)