Ar trebui să căutăm viață altundeva în univers? - Aomawa Shields

Vizionați lecția completă: http://ed.ted.com/lessons/should-we-be-looking-for-life-elsewhere-in-the-universe-aomawa-shields

Întrucât numărul planetelor „potențial locuibile” descoperite de astronomi este în continuă creștere, se pare că suntem mai aproape decât oricând de răspunsul la întrebarea „Suntem singuri în univers?” Ar trebui însă să căutăm viață și altundeva? Dacă ar fi să găsim viață într-una din aceste lumi, ar trebui să contactăm ființele care poate trăiesc acolo? E oare înțelept? Aomawa Shields se lasă purtată pe apele tulburi din labirinturile curiozității.

Lecție de Aomawa Shields, animație de Boniato Studio.

Astronomii au descoperit mii de planete
orbitând alte stele în afară de Soare.

Sunt de toate mărimile,

la diferite distanțe orbitale
față de stelele lor.

Cele mai apropiate sunt la trilioane
de mile depărtare,

și chiar și cele mai mari sunt
niște petice nedeslușite

pe obiectivul telescoapelor
de putere mare.

Dar dacă una dintre aceste planete
e apropiată ca mărime de Pământ

și nu orbitează prea aproape
sau prea departe de steaua-mamă,

ar putea fi suficient de stâncoasă
și de caldă ca să găzduiască oceane

și poate viață.

Astronomii au descoperit
aceste planete potențial locuibile,

iar ochii li se măresc de uimire.

Ar putea vreuna dintre aceste
lumi îndepărtate

găzdui pietrele de temelie ale vieții?

Sau măcar vreo civilizație vie?

Suntem pe cale să răspundem la întrebarea:
„Suntem singuri în univers?”

Dar stați o clipă.

Poate ar trebui să punem
o altă întrebare mai întâi.

Ar trebui să încercăm să aflăm
dacă suntem singuri în univers?

Dacă găsim
amprentele atmosferice ale vieții

într-una dintre aceste lumi
mici, îndepărtate,

ar trebui să-ncercăm să contactăm
ființele care ar putea trăi acolo?

E oare înțelept?

În urmă cu trei decenii, NASA a decis
că răspunsul e „da”.

Voyager 1 și 2 au fost lansate în 1977

ca să exploreze planetele gigantice
din sistemul solar.

Fiecare sondă spațială avea la bord
un disc aurit de gramofon,

un fel de capsulă a timpului
care includea indicii și mesaje

menite să ilustreze povestea
civilizației umane.

Conținutul acestor discuri de cupru
placate cu aur a fost ales de un comitet

condus de astronomul și autorul
american Carl Sagan.

Ele includ peste 100 de imagini

și o varietate de sunete
din lumea naturală:

valurile oceanului,

tunetul,

sunetele păsărilor

și ale balenelor.

Includeau și muzică
din diferite perioade și culturi,

saluturi în 55 de limbi

și mesaje de la Președintele
Statelor Unite ale Americii

și de la Secretarul General al ONU.

Mai includeau și o hartă.

Fiecare disc aurit arată locația
sistemului nostru solar

în raport cu 14 pulsari.

Au fost indicate
frecvențele lor precise, unice,

astfel încât formele de viață
extraterestre inteligente

le-ar putea folosi
ca să găsească Pământul.

Mulți ani după aceea, renumitul fizician
Stephen Hawking a spus

că e o greșeală să dăm unei specii
extraterestre harta către planeta noastră.

Hawkings bănuia că orice formă
de viață extraterestră

probabil nu era mai complexă
decât microbii,

dar a avertizat că dacă vreo specie
avansată ar vizita Pământul,

ar putea fi la fel de catastrofal
ca sosirea lui Cristofor Columb

pentru amerindieni.

Între timp, discurile aurite
își continuă călătoria.

În 1990, ambele sonde spațiale Voyager
au trecut dincolo de orbita lui Pluto.

Voyager 1 a intrat în spațiul interstelar
în 2012

și va ajunge la cel mai apropiat sistem
stelar în 40.000 de ani.

Dacă vreun disc e descoperit
de viața extraterestră,

e posibil să descifreze indiciile
de pe discul placat cu aur

și să ajungă pe planeta noastră
într-o bună zi.

Asta e valabil mai ales

în cazul în care civilizația lor
e mult mai avansată tehnologic.

Acea formă de viață
ar putea fi binevoitoare,

așa cum sperăm să fie dacă vreodată
oamenii vor putea călători interstelar.

Sau ar putea fi ostilă.

A căuta planete pe care ar putea exista
viață înseamnă a privi într-un mare abis.

Probabil nu vom avea cunoștințe clare
despre stadiul evolutiv,

receptivitatea la senzații,

caracterul

sau intențiile primei forme de viață
pe care o descoperim.

Așadar, e un risc să ne îndreptăm
atenția spre spațiu.

Ne riscăm modul de viață.

Dar poate e un risc mai mare
să nu o facem,

să negăm tocmai spiritul de pionierat
ce ne-ajută să ne formăm ca specie.

Ne naștem curioși în ce privește lumea
și universul.

A da curs acestei curiozități e una
din cele mai mari realizări ale omenirii.

Poate mai e loc
să forțăm frontierele științei,

cu condiția ca fervoarea noastră
să fie însoțită

de una dintre cele mai valoroase bunuri
ale omenirii:

speranța.