Un tatuaj temporar ce aduce îngrijirea din spital acasă

Cum ar fi dacă doctorii ar putea să monitorizeze pacienții de acasă cu același grad de acuratețe ca și de la spital? Expertul în bioelectronică Todd Coleman își împărtășește cercetarea în crearea unor plasturi de monitorizare purtabili, flexibili și electronici care promit să revoluționeze sistemul de sănătate și să facă medicina mai puțin invazivă.

Faceți cunoștință cu Jane.

Are o sarcină cu risc crescut.

Timp de 24 de săptămâni,

stă în repaus la pat în spital,

fiind monitorizată
pentru contracții înainte de termen.

Nu pare cea mai fericită.

Asta se datorează faptului
că este nevoie de tehnicieni și experți

să-i pună aceste centuri greoaie
ca să-i monitorizeze contracțiile uterine.

Alt motiv pentru care Jane nu e fericită
este pentru că e îngrijorată.

E îngrijorată în special
pentru ce se va întâmpla

după șederea ei la pat
de 10 zile în spital.

Ce se va întâmpla când va fi acasă?

Dacă ar fi să nască
atât de devreme, ar fi devastator.

Fiind o femeie afro-americană,

are un risc de două ori mai mare
să aibă o naștere prematură

sau să nască un copil mort.

Așa că, practic, Jane are două opțiuni:

să stea în repaus la pat în spital,

ca prizonieră a tehnologiei
până ce naște,

apoi petrecându-și restul vieții
plătind nota de plată;

sau să plece acasă după cele 10 zile
de ședere, sperând la ce e mai bun.

Niciuna dintre aceste două opțiuni
nu pare atractivă.

Când am început să mă gândesc
la povești de acest gen

și să aud povești ca asta,

am început să mă întreb și să mă gândesc:

Există vreo alternativă?

Există vreo metodă prin care putem avea
beneficiile monitorizării de calitate

pe care o avem în spital

în timp ce persoana este acasă
trăindu-și viața?

Având asta în minte,

i-am încurajat pe cei
din grupul meu de cercetare

să se asocieze cu oameni de știință,

ne-am strâns cu toții și am căutat idei.

După un îndelung proces,

am venit cu o viziune, o idee,

despre un sistem portabil pe care
îl poți purta ca pe o bijuterie

sau pe care ți-l poți aplica
precum un plasture.

Și după multe încercări și chinuri
și ani de strădanie,

am reușit să creem
acest plasture electronic flexibil

care a fost confecționat
folosind același proces

ca la chip-urile de calculator,

însă componentele electronice sunt
transmise de pe un material semiconductor

pe un material flexibil
care poate interacționa cu corpul uman.

Aceste sisteme sunt cam de grosimea
unui fir de păr.

Ele pot măsura tipurile de informații
care ne interesează,

precum:

mișcarea corpului,

temperatura corpului,

impulsurile electrice ale corpului

și așa mai departe.

Putem, de asemenea,
să proiectăm aceste sisteme,

astfel încât să integrăm surse de energie

și să avem o transmisie wireless.

Odată ce am început
să construim aceste tipuri de sisteme

am început să le și testăm pe noi,
în grupul nostru de cercetare.

Dar mai mult, am început să ajungem
la câțiva dintre partenerii noștri

din San Diego

și să le testăm pe diferiți pacienți
în diferite condiții clinice,

inclusiv viitoare mame, precum Jane.

Aici e o poză a unei femei însărcinate,
în travaliu la spitalul nostru universitar

monitorizată pentru contracțiile uterine
cu această centură convențională.

În plus,

plasturii noștri electronici
și flexibili sunt acolo.

Această imagine ilustrează undele
ce provin de la bătăile inimii fătului,

unde culoarea roșie
corespunde înregistrărilor

cu centurile convenționale,

iar cea albastră
corespunde estimărilor noastre

folosind sistemele noastre electronice
și flexibile și algoritmii noștri.

La acest moment,

am bătut palma în mintea noastră.

Unele din lucrurile pe care le imaginasem
începeau să se realizeze

și efectiv vedeam asta
într-un context clinic.

Dar tot era o problemă.

Problema era că modul
în care fabricam aceste sisteme

era foarte ineficient,

avea randament scăzut

și o mare tendință la erori.

În plus,

când am vorbit cu câteva
din asistentele de la spital,

ele ne-au încurajat să ne asigurăm

că dispozitivele noastre electronice
merg cu adezivi tipici medicali

care se folosesc într-un spital.

Am avut o revelație
și ne-am spus: „Stai puțin.

Decât să le facem să meargă cu adezivi

mai degrabă să le integrăm în adezivi

și asta ar putea rezolva
problema noastră de fabricație.”

Poza asta pe care o vedeți aici

arată abilitatea noastră de a încorpora
acești senzori într-o bucată de scotch

pur și simplu dezlipindu-i
de pe un material.

În continuare, munca noastră
din grupul de cercetare ne îngăduie

să încorporăm circuite integrate
în adezivii flexibili

pentru a face lucruri precum
amplificarea și digitalizarea semnalelor,

procesarea lor

și codificarea pentru transmisie wireless.

Toate acestea integrate
în aceiași adezivi medicali

care se folosesc în spital.

Dar, când am ajuns la acest punct,

am avut alte provocări,

din punctul de vedere al tehnologiei
și a perspectivei de utilizare,

ca să fim siguri că putem
să îl facem ușor de folosit.

În multe discuții
despre sănătatea digitală,

oamenii cred și acceptă ideea
că putem să digitalizăm ușor datele,

să le trasmitem wireless,

să le trimitem în Cloud

și în Cloud,

putem să extragem informații
semnificative pentru interpretare.

Și într-adevăr, putem face toate acestea,

dacă nu ne facem griji
pentru provocările ce țin de energie.

Gândiți-vă la Jane pentru o clipă.

Ea nu locuiește în Palo Alto,

nici în Beverly Hills.

Asta înseamnă

că trebuie să fim atenți
la cât ar putea costa pentru ea

o transmitere continuă de date.

Există o altă provocare

despre care nu toți din lumea medicală
se simt confortabil să vorbească.

Și aceasta este că Jane
nu are multă încredere

în instituțiile medicale.

Ea și alți oameni dinaintea ei
nu au avut cele mai bune experiențe

referitor la doctori și la spitale

sau la companii de asigurări.

Asta înseamnă că trebuie
să fim atenți la intimitatea ei.

Jane nu s-ar simți încântată

dacă toate datele ei
ar fi procesate în Cloud.

Iar Jane nu poate fi păcălită;

citește știrile.

Ea știe că dacă guvernul poate fi piratat,

dacă Fortune 500 poate fi piratat,

la fel se poate întâmpla
și cu doctorul ei.

Așa că referitor la asta,

am avut o revelație.

Nu putem păcăli toți hackerii din lume,

dar poate că le putem prezenta
o țintă mai mică.

Cum ar fi dacă,

în loc să avem acei algoritmi
care interpretează datele

și care funcționează în Cloud,

să îi facem să funcționeze
în acele mici circuite integrate

încorporate în acei adezivi?

Așa că dacă punem laolaltă
toate aceste lucruri,

vedem că acum
ne putem gândi la viitor

unde o femeie ca Jane
își poate trăi viața de zi cu zi,

fiind monitorizată

într-un mod în care
nu e nevoită să își ia altă slujbă

pentru a-și plăti planul de date,

iar noi luăm în considerare
și grijile ei legate de intimitate.

Deci, la acest moment,

suntem foarte mândri de noi înșine.

Am realizat asta,

am început să abordăm și câteva
din aceste probleme de intimitate

și credem că acest capitol este încheiat.

Toți au trăit fericiți
până la adânci bătrâneți, nu?

Ei bine, nu așa repede.

(Râsete)

Un lucru de amintit,
de care am vorbit mai devreme,

este că Jane nu are prea multă încredere
în instituțiile medicale.

Să nu uităm

că există decalaje în creștere
cu privire la sănătate

și există nedreptăți referitor
la îngrijirile medicale adecvate.

Asta înseamnă că această simplă poză

a lui Jane și a datelor ei --

ea fiind încrezătoare
în transmiterea datelor ei către Cloud,

permițându-i medicului
să intervină la nevoie --

nu curprinde întreaga poveste.

Ce începem să facem

este să ne gândim la cum să avem
intermediari de încredere

între oameni ca Jane
și furnizorii ei de îngrijiri medicale.

De exemplu, am început
să ne asociem cu biserici

și să căutăm asistente
care sunt membre ale bisericilor,

care vin dintr-o comunitate de încredere,

ca susținători și îndrumători medicali
pentru oameni ca Jane.

Alt lucru în favoarea noastră

este că companiile de asigurări

sunt atrase tot mai mult de aceste idei.

Ele își dau seama

că poate este mai bine
să plătească acum un dolar

pentru un dispozitiv portabil
și un îndrumător de sănătate,

decât să plătească 10 dolari mai târziu,

când acel copil este născut prematur

și ajunge în secția
de terapie intensivă neonatală --

una dintre cele mai scumpe
secții ale unui spital.

Acesta a fost un lung proces
de studiu pentru noi.

Acest proces repetitiv
de a aborda și ataca o problemă,

neavând sentimentul de confort total

și identificând următoarea problemă

ne-a ajutat să mergem mai departe,

încercând nu numai să aducem
o inovație cu această tehnologie,

dar să ne asigurăm că poate fi și folosită
de oameni care au nevoie de ea.

Altă lecție învățată
de-a lungul acestui proces

care este foarte modestă,

e că pe măsură ce tehnologia progresează
și avansează într-un ritm accelerat,

trebuie să ne aducem aminte că ființele
umane folosesc această tehnologie,

și trebuie să fim atenți

că aceste ființe umane au un chip,

au un nume

și o viață.

Și în cazul lui Jane,

sperăm că două.

Mulțumesc.

(Aplauze)