Cel mai tare animal despre care nu știi nimic... și cum îl putem salva

Deși tapirul este unul dintre cele mai mari mamifere terestre din lume, viața acestor creaturi nocturne solitare a rămas un mister. Cunoscut drept o „fosila vie”, același tapir care cutreieră astăzi pădurile și pășunile din America de Sud a sosit pe scena evoluției cu peste 5 milioane de ani în urmă. Dar amenințat de braconaj, defrișări și poluare, în special în rapid industrializata Brazilie, această longevitate este periclitată. În acest discurs profund, biologul și conservaționista, experta în tapiri, TED Fellow, Patrícia Medici ne împărtășește munca ei cu aceste animale uimitoare și ne provoacă cu o întrebare: Vrem să fim responsabili pentru dispariția lor?

Acesta e unul dintre cele mai uimitoare
animale de pe faţa Pământului.

Este un tapir.

Acesta e un pui de tapir,

cel mai drăguț pui
din regnul animal.

(Râsete)

De departe.

Nu are concurență.

Mi-am dedicat
ultimii 20 de ani din viață

cercetării și protejării
tapirilor din Brazilia

și a fost absolut uimitor.

Dar mai recent,
m-am gândit foarte mult

la impactul muncii mele.

M-am întrebat ce contribuție
am adus, de fapt,

la protejarea acestor animale
pe care le iubesc atât de mult.

Sunt oare eficientă

în asigurarea supraviețuirii lor?

Fac destul?

Cred că marea întrebare este:

Studiez tapirii
și contribui la protejarea lor

sau doar le documentez dispariția?

Lumea se confruntă cu atât de multe
crize de protejare a mediului.

Știm asta cu toții.
E la toate știrile în fiecare zi.

Pădurile tropicale și alte ecosisteme
sunt distruse,

schimbări climatice, multe specii
la un pas de dispariție:

tigri, lei, elefanți, rinoceri, tapiri.

Acesta este un tapir de câmp,
specia de tapir cu care lucrez,

cel mai mare mamifer tericol
din America de Sud.

Sunt masivi. Sunt puternici.

Adulții pot cântări
până la 300 de kilograme.

E jumătate din mărimea unui cal.

Sunt superbi.

Tapirii se găsesc în mare parte
în pădurile tropicale, cum ar fi Amazonia,

și au absolută nevoie
de un habitat extins

care să le asigure toate resursele
pentru reproducere și supraviețuire.

Dar habitatul lor este distrus

și au dispărut din câteva regiuni
din arealul lor geografic.

Și vedeți, acest lucru este
foarte, foarte regretabil

pentru că tapirii sunt foarte importanți
pentru ecosistemele din care fac parte.

Sunt erbivori.

50% din dieta lor constă din fructe

și, atunci când mănâncă fructe,
ei înghit semințele

pe care le diseminează
în zonă prin fecalele lor.

Ei au un rol major
în modelarea și menținerea

structurii și diversității pădurii.

Din acest motiv, tapirii sunt numiți
grădinarii pădurii.

Nu este uimitor?

Dacă te gândești la asta,

extincția tapirilor
ar afecta grav

biodiversitatea în ansamblul ei.

Am început munca pentru tapiri în 1996,
foarte tânără, abia ieșită din facultate

și a fost un pionierat
în cercetare și conservare.

În acel moment, nu am avut
aproape nicio informație despre tapiri,

în mare parte pentru că sunt
atât de dificil de studiat.

Sunt animale nocturne, solitare,
foarte greu de prins.

Am început să obținem informații de bază
despre aceste animale.

Dar ce face un conservaționist?

În primul rând,
avem nevoie de date,

de muncă de cercetare pe teren.

Avem nevoie de date pe termen lung
pentru a sprijini acțiunile de conservare

și, v-am spus, tapirii
sunt foarte greu de studiat,

așa că trebuie să ne bazăm
pe metode indirecte pentru a-i studia.

Trebuie să îi prindem și să îi anesteziem

ca să le putem pune
zgărzi cu GPS

și să îi urmărim,

o tehnică folosită de mulți
alți conservaționiști din întreaga lume.

Astfel putem aduna informații
despre modul în care folosesc spațiul,

cum se mișcă prin zonă,

care sunt habitatele lor prioritare

și multe altele.

Apoi trebuie să diseminăm
ceea ce am aflat.

Trebuie să educăm oamenii despre tapiri

și cât de importante sunt aceste animale.

Și e uimitor
cât de mulți oameni din lume

nu știu ce e un tapir.

De fapt, mulți oameni cred
că aceasta este un tapir.

Dați-mi voie să vă spun,
acest nu este un tapir.

(Râsete)

Acesta este un furnicar uriaș.

Tapirii nu mănâncă furnici.
Nu. Niciodată.

Și apoi trebuie să oferim pregătire,
dezvoltarea competenței.

E responsabilitatea noastră să pregătim
conservaționiștii viitorului.

Pierdem câteva
bătălii de conservare,

ne trebuie mai mulți oameni
care să facă ce facem noi

și au nevoie de cunoștințe
și de pasiunea de a face acest lucru.

În cele din urmă, noi conservaționiștii,

trebuie să fim în măsură
să ne folosim de date,

să aplicăm cunoștințele acumulate

în sprijinul acțiunilor de conservare.

Primul nostru program pentru tapiri

s-a desfășurat în pădurea Atlantic,

în estul Braziliei,

unul dintre cele mai amenințate
ecosisteme din lume.

Distrugerea pădurii Atlantic

a început la începutul anilor 1500,

atunci când portughezii,
primii sosiți în Brazilia,

au început colonizarea europeană
în partea de est a Americii de Sud.

Această pădure a dispărut
aproape complet,

fiind tăiată pentru cherestea,
agricultură, ferme și orașe,

iar astăzi, doar 7% din pădurea Atlantic
mai e întreagă.

Tapirii trăiesc în populații foarte mici,
izolați și separați.

În pădurea Atlantic, am aflat
că tapirii se deplasează pe teren deschis,

prin pășuni și terenuri agricole,

mergând de la un petic de pădure la altul.

Deci, abordarea noastră în această regiune

a fost de a utiliza datele despre tapiri
ca să identificăm locuri posibile

de creare a unor coridoare
pentru animalele sălbatice,

între aceste petice de pădure,

reconectând habitatul

astfel încât tapirii și alte animale
să poată trece în siguranță.

După 12 ani în pădurea Atlantic,

în anul 2008, ne-am extins eforturile
de conservare a tapirilor în Pantanal,

în partea de vest a Braziliei,

în apropiere de granița cu
Bolivia și Paraguay.

Aceasta este cea mai mare
luncă de apă dulce inundabilă din lume,

un loc incredibil,

una din cele mai importante fortărețe
ale tapirilor de câmp din America de Sud.

Și munca în Pantanal
a fost foarte înviorătoare

pentru că am găsit în zonă
populații de tapiri mari, sănătoase

și am fost în măsură să studiem tapirii

trăind în cele mai naturale condiții
pe care le vom găsi vreodată,

fără să fie amenințați.

În Pantanal, pe lângă zgărzi cu GPS,
folosim o altă tehnică:

aparate foto capcană.

Acest aparat foto este echipat
cu un senzor de mișcare

și fotografiază animalele
când trec prin fața lui.

Deci, datorită acestor
dispozitive uimitoare,

am putut aduna informații prețioase

despre reproducerea tapirilor
și organizarea lor socială

care sunt piese de puzzle
foarte importante

în încercarea de a dezvolta
strategiile de conservare.

Iar acum, în 2015,
ne extindem activitatea din nou,

în Cerrado brazilian,

pajiști deschise și păduri de arbuști
din partea centrală a Braziliei.

Astăzi această regiune este epicentrul
de dezvoltare economică în țara mea,

unde habitatul natural
și animalele sălbatice

sunt eradicate rapid,
fiind amenințate de diferiți factori,

incluzând din nou ferme de bovine,

plantații mari de trestie de zahăr
și soia,

braconaj, accidente de mașină,
pentru a numi doar câțiva.

Și cumva, tapirii sunt încă acolo,

ceea ce îmi dă multă speranță.

Dar trebuie să vă spun că începând
acest program nou în Cerrado

a fost un pic ca o palmă peste față.

Când conduci

și găsești tapiri morți
de-a lungul autostrăzilor

și semne de tapirii rătăciți
în plantațiile de trestie de zahăr

unde nu ar trebui să fie,

și vorbești cu copii și îți spun
că știu gustul cărnii de tapir

pentru că familiile lor îi braconează
ca să îi mănânce,

într-adevăr ți se rupe sufletul.

Situația în Cerrado
m-a făcut să realizez,

mi-a dat un sentiment de urgență.

Înot împotriva curentului.

M-a făcut să-mi dau seama că,
în ciuda a două decenii de muncă grea

încercând să salvăm aceste animale,
mai avem atât de multe de făcut

dacă vrem să le prevenim dispariția.

Trebuie să găsim modalități
de a rezolva toate aceste probleme.

Chiar trebuie, și știți ceva?

Am ajuns la un punct
în domeniul de conservare

unde trebuie să gândim creativ.

Va trebui să fim mult mai creativi
decât suntem acum.

Accidentele sunt o problemă mare
pentru tapirii din Cerrado,

așa că am venit cu ideea
de a pune autocolante reflectorizante

pe zgărzile cu GPS
pe care le punem pe tapiri.

Sunt aceleași autocolante
folosite pe camioane mari

pentru a evita accidentele.

Tapirii trec autostrăzile
după lăsarea întunericului

și autocolantele vor ajuta șoferii
să vadă acest lucru strălucitor

care traversează autostrada

și poate vor încetini un pic.

Momentan, aceasta este
doar o idee nebunească.

Nu știm. Vom vedea dacă se vor reduce
accidentele care omoară tapirii.

Dar ideea e că poate acesta
e genul de lucruri care trebuie făcut.

Și, deși mă lupt cu toate aceste întrebări

chiar acum, în mintea mea,

am un pact cu tapirii.

Știu în inima mea

că ocrotirea tapirilor este cauza mea.

Aceasta este pasiunea mea.

Nu sunt singură.

Am o rețea uriașă de suporteri

și nu există nicio posibilitate
ca vreodată să mă opresc.

Voi continua să fac acest lucru,
probabil pentru tot restul vieții.

Și voi face asta pentru Patricia,
omonimul meu,

unul dintre primii tapiri capturați
și monitorizați în pădurea Atlantic

cu mulți, mulți ani în urmă;

pentru Rita și puiul ei Vincent
din Pantanal.

Și voi continua să o fac pentru Ted,
un pui de tapir capturat

în decembrie anul trecut,
de asemenea, în Pantanal.

Și voi continua să o fac

pentru sutele de tapirii
pe care am avut plăcerea de a-i întâlni

de-a lungul anilor

și mulți alții pe care știu
că îi voi întâlni în viitor.

Aceste animale merită sa fie ocrotite.

Au nevoie de mine. Au nevoie de noi.

Si știți ceva? Noi, ființele umane,
merităm să trăim într-o lume

unde putem să vedem
și să beneficiem

nu numai de tapiri,

ci și de toate celelalte specii frumoase,

acum și în viitor.

Mulțumesc foarte mult.

(Aplauze)