Legătura tată-fiică, 15 ani în 15 poze

Cu mult timp în urmă, în New York City, soția lui Steve Addis i-a făcut o poză ținându-și în brațe fiica de un an. Fotografia a inspirat un ritual anual, în care Addis și fiica lui fac aceeași poză, în același colț de stradă, în fiecare an. Addis împărtășește 15 poze foarte dragi din această serie și explorează de ce acest ritual repetat înseamnă atât de mult.

Fotografia a fost pasiunea mea

încă de când eram destul de mărișor
să țin un aparat,

dar azi vreau să vă arăt

15 fotografii
care îmi sunt cele mai dragi.

Pe niciuna n-am făcut-o eu.

Nu există directori artistici,
nici stiliști,

nicio șansă de retușuri,
nici măcar pentru luminozitate.

De fapt, mai toate au fost făcute
de turiști ocazionali.

Povestea mea începe

când eram în New York la un discurs.

Soția m-a pozat ținând-o
pe fiica mea în brațe de ziua ei.

Eram la colțul străzii 57 cu strada 5.

S-a nimerit să fim în New York
după exact un an,

așa că am decis să facem aceeași poză.

Cred că înțelegeți ce urmează.

În apropierea celei de-a treia aniversări,
soția mi-a spus:

„De ce n-o iei pe Sabina în New York

într-o excursie tată-fiică
și continuați ritualul?”

Aici am început să rugăm turiști
în trecere să ne fotografieze.

E uimitor cât de universal e gestul

de a înmâna camera foto unui străin.

Nimeni nu a refuzat vreodată
și din fericire

nimeni nu a fugit cu camera.

Atunci nu realizam cât de mult urma
să ne schimbe viețile această excursie.

A devenit sacră pentru noi.

Asta a fost făcută
la doar câteva săptămâni după 9/11

și m-am trezit încercând să explic
ce se întâmplase în acea zi

în așa fel ca o fetiță
de cinci ani să înțeleagă.

Aceste poze sunt mult mai mult
decât niște instantanee

pentru un anume moment
sau o anumită excursie.

Sunt căi de a opri timpul în loc

pentru o săptămână în octombrie

să reflectăm la timpul scurs

și la schimbarea de la an la an,

nu doar fizic, ci în orice alt mod.

Făcând aceeași poză,

perspectiva noastră se schimbă,

și atinge noi repere,

ajung să văd viața prin ochii ei,

cum interacționează și cum vede totul.

Acest timp pe care-l petrecem împreună

e îndrăgit și anticipat tot anul.

Recent, într-una din excursii,

se oprește brusc și arată

către o marchiză roșie
a unui magazin de păpuși

pe care-l adora când era mică

în excursiile noastre anterioare.

Și mi-a descris ce a simțit la cinci ani,

stând în exact acel loc.

Spunea că-și amintea cum îi bătea inima

să-i spargă pieptul,
când a văzut prima oară acel loc,

cu nouă ani în urmă.

Iar acum, ce caută în New York

sunt colegii,

pentru că e hotărâtă
să continue școala în New York.

Și mi-a picat fisa.
Cele mai importante lucruri

pe care le realizăm sunt amintirile.

Prin urmare,
doresc să vă sugerez ideea de a face

un efort conștient de a crea amintiri.

Nu știu despre voi,
dar în afara acestor 15 poze

eu nu apar în multe poze de familie.

Eu sunt totdeauna cel care face pozele.

Așa că vă încurajez pe toți

să intrați în poză,

nu ezitați să rugați pe cineva:

„Ne faceți, vă rog, o poză?”

Vă mulțumesc!

(Aplauze)