Înainte să mor aș vrea să ...

În comunitatea ei din New Orleans, artista Candy Chang a transformat o casă abandonată într-o imensă tablă, punând o întrebare ce trebuia completată: „Înainte să mor vreau să ___.”
Răspunsurile vecinilor -- surprinzătoare, acide și nostime -- au devenit o neașteptată oglindă pentru comunitate.
(Care-i răspunsul tău?)

Există multe feluri
în care cei din jurul nostru

pot contribui la îmbunătățirea
vieților noastre.

Nu comunicăm cu fiecare vecin,

așa că mare parte din înțelepciune
nu se transmite,

deși împărtășim aceleași spații publice.

În ultimii ani am căutat căi
de a împărtăși mai mult

cu vecinii în spații publice,

folosind mijloace simple ca autocolante,
şabloane și cretă.

Aceste proiecte au provenit
din întrebări cum ar fi:

Cât plătesc vecinii mei
pentru apartamentele lor?

Cum am putea împrumuta lucruri

fără să ne deranjăm la ore nepotrivite?

Cum am putea să ne împărtășim amintirile

locurilor pe care le-am abandonat

și să înțelegem mai bine
comunitatea noastră?

Și cum putem împărtăși speranțele

pe vitrinele vacante astfel încât

comunitatea să reflecte
visurile noastre actuale?

Locuiesc în New Orleans

și mi-e drag orașul New Orleans.

Sufletul mi-e mângâiat
de stejarii giganți ce umbresc

îndrăgostiții, bețivanii
și visătorii de sute de ani

și am încredere într-un oraș

care are mereu timp pentru muzică.

Parcă de fiecare dată
când cineva strănută,

New Orleans are o paradă.

(Râsete)

Orașul are un dintre cele mai frumoase
arhitecturi din lume,

dar are și printre cele mai multe

proprietăți abandonate din America.

Locuiesc lângă această casă
și m-am întrebat

cum o pot face un loc mai plăcut
pentru vecinii mei

și m-am gândit la ceva

care mi-a schimbat viața pentru totdeauna.

În 2009 am pierdut pe cineva drag.

O chema Joan, era ca o mamă pentru mine.

Moartea ei a venit brusc și neașteptat.

M-am gândit mult la moarte

și asta m-a făcut să resimt

multă recunoștință pentru timpul
pe care l-am avut

și mi-a limpezit

aspectele care au însemnătate

în viața mea în prezent.

Mă străduiesc să mențin această
perspectivă în viața de zi cu zi.

Simt că e ușor să te lași prins
în iureșul zilnic

și să uiți ce-i cu adevărat
important pentru tine.

Cu ajutorul unor prieteni vechi și noi

am transformat zidul
acestei case abandonate

într-o tablă uriașă și am umplut-o

cu propoziția incompletă:

„Înainte să mor aș vrea să ...”

Orice trecător poate lua o cretă

și, reflectând asupra vieții,
își poate împărtăși

propriile aspirații în spațiu public.

Nu știam la ce să mă aștept
de la acest experiment,

dar a doua zi peretele era plin

și continua să crească.

Aș dori să împărtășesc câte ceva lucruri

din ce au scris oamenii pe acest zid.

„Înainte să mor aş vrea să fiu judecat
pentru piraterie.”

(Râsete)

„Înainte să mor aș vrea să încalec
Linia internaţională de schimbare a datei”

„Înainte să mor aș vrea
să cânt pentru milioane."

„Înainte să mor aș vrea
să plantez un copac."

„Înainte să mor aș vrea
să trăiesc autonom."

„Înainte să mor aș vrea să o mai țin
în brațe încă o dată."

„Înainte să mor aș vrea
să fiu cavalerul cuiva."

„Înainte să mor aș vrea
să fiu în întregime eu însumi."

Acest spațiu neglijat
a devenit unul constructiv,

și speranțele și visurile oamenilor

m-au făcut să râd și să plâng,

m-au consolat în zilele mele triste.

E ideea de a ști că nu ești singur.

E despre a-ți cunoaște vecinii
dintr-o perspectivă nouă și revelatoare.

E despre găsirea unui spațiu
pentru reflectare, contemplare

și regăsirea a ceea ce contează pentru noi

pe măsură ce creștem și ne schimbăm.

Am făcut asta anul trecut
și de atunci am primit

sute de mesaje de la oameni pasionați

care doreau să facă un zid
în comunitatea lor.

Eu și colegii mei de la centrul civic
am alcătuit o trusă

și acum astfel de ziduri
sunt făcute peste tot în lume,

incluzând Kazakhstan, Africa de Sud,

Australia,

Argentina și altele.

Împreună am arătat
cât de puternice pot fi

spațiile publice dacă ni se oferă ocazia

de a ne exprima și împărtăși mai mult.

Două din cele mai valoroase
lucruri pe care le avem

sunt timpul și relațiile cu alți oameni.

În epoca noastră
cu tot mai multe preocupări

e tot mai important să găsim căi
de a menține perspectiva

și să ne amintim
că viața e scurtă și firavă.

Moartea e un subiect
despre care nu suntem încurajați

să vorbim sau măcar să gândim.

Dar am realizat că pregătirea
pentru moarte

e un lucru care oferă multă putere.

Gândindu-te la moarte
îți limpezești viața.

Spațiile comune pot reflecta mai bine

ce e important pentru noi
ca indivizi și comunitate.

Cu mai multe moduri de a împărtăși
speranțele, temerile și poveștile

oamenii ne pot ajuta atât
să facem locurile mai bune,

cât și să ducem vieți mai bune.

Mulțumesc!

(Aplauze)