Trecerea timpului surprinsă într-o singură fotografie

Fotograful Stephen Wilkes creează fotografii uluitoare ale peisajelor în tranziția lor din zi în noapte, explorând continuumul spațiu-timp prin fotografii bidimensionale. Călătoriți împreună cu el în locații emblematice precum Podul Tournelle din Paris, El Capitan din Parcul Național Yosemite și un iaz cu apă dătătoare de viață din inima ecosistemului Serengeti.

Pasiunea pură mă îndeamnă

să creez fotografii care spun povești.

Putem descrie fotografia ca fiind
înregistrarea unui moment unic

surprins într-o fracțiune de secundă.

Fiecare moment sau fotografie
reprezintă o parte tangibilă

a amintirilor noastre
pe măsură ce trece timpul.

Cum ar fi dacă ai putea surprinde
mai mult de un moment într-o fotografie?

Cum ar fi dacă o fotografie
ar comprima timpul,

reunind cele mai bune
momente ale zilei și ale nopții

într-o singură imagine, fără întreruperi.

Am creat conceptul „De la zi la noapte”

care cred că va schimba

modul în care priviți lumea.

Mie mi l-a schimbat.

Am început fotografiind
locuri emblematice,

care fac parte din ceea ce eu numesc
memoria noastră colectivă.

Fotografiez dintr-un punct fix
cu perspectivă largă și nu mă mișc deloc.

Surprind momente efemere ale umanității
și schimbarea luminii în timp.

Fotografiez între 15 și 30 de ore
în același loc

și fac peste 1.500 de fotografii,

din care aleg cele mai bune momente
din zi și din noapte.

Folosind ca ghid timpul,

combin cele mai bune momente
într-o singură fotografie,

vizualizând călătoria
noastră conștientă prin timp.

Vă pot duce la Paris

să vedeți o panoramă
de pe podul Tournelle.

Vă pot arăta canotorii matinali

de pe Sena.

În același timp,

vă pot arăta Notre Dame
strălucind în noapte.

Iar între timp, vă pot arăta
cât de romantic e Orașul Luminilor.

În fond, sunt un fotograf de stradă
care stă la 15 metri înălțime,

și tot ceea ce vedeți
în această fotografie

chiar s-a petrecut chiar în acea zi.

„De la zi la noapte” e un proiect global,

iar în munca mea
reprezint întotdeauna istoria.

Mă fascinează ideea de a merge
într-un loc ca Veneția

și de a-l vedea pe durata
unui anumit eveniment.

Așa că m-am decis să urmăresc
Regata istorică,

un eveniment care are loc încă din 1948.

Bărcile și costumele
arată la fel ca pe vremuri.

Un element important
pe care vreau să-l înțelegeți foarte bine

e că nu e un colaj foto,

ci fotografiez
de-a lungul zilei și nopții.

Sunt un colecționar perseverent
de momente magice.

Ceea ce mă încurajează să continui
este frica de-a pierde un moment.

Întregul concept s-a născut în 1996.

Revista LIFE m-a desemnat
să fac o fotografie panoramică

a actorilor și a echipei filmului
„Romeo și Julieta” al lui Baz Luhrmann.

Ajuns pe platou, mi-am dat seama
că platoul are forma unui pătrat.

Singurul mod prin care aș fi putut crea
o panoramă era să fac un colaj

din 250 de fotografii.

Îi aveam îmbrățișați în cadru
pe DiCaprio și pe Claire Danes.

În timp ce mișcam camera spre dreapta,

am remarcat o oglindă pe perete

în care li se vedea reflexia.

Pentru a imortaliza momentul unic,

i-am rugat să se sărute

pentru această fotografie.

Apoi m-am reîntors
în atelierul meu din New York,

am lipit manual aceste 250 de fotografii

și m-am gândit că e uimitor.

Modific timpul într-o singură fotografie.

Am rămas alături de acest concept
timp de 13 ani

până când tehnologia
a ajuns la nivelul visurilor mele.

Aici e debarcaderul Santa Monica,
fotografiat de la zi la noapte.

Vă voi arăta un filmuleț

pentru a vă face o idee
despre cum e să fii lângă mine

atunci când fac aceste fotografii.

Pentru început trebuie să înțelegeți
că pentru a obține astfel de imagini

îmi petrec o mare parte din timp
la înălțime, pe o macara cu nacelă

sau pe o macara.

Într-o zi obișnuită petrec 12-18 ore

fotografiind fără pauză
desfășurarea zilei.

Ceea ce este grozav
e faptul că pot observa oamenii.

Și credeți-mă când vă spun,

e cel mai bun loc
de unde se poate face asta.

Iată cum procedez
ca să realizez aceste fotografii.

Odată ce m-am hotărât
asupra priveliștii și a locației,

trebuie să decid când îmi încep ziua
și când o termin.

Asta numesc eu vectorul timp.

Einstein a descris timpul ca pe o pânză.

Gândiți-vă la suprafața unei trambuline:

se încovoaie și se strânge
odată cu gravitația.

Și eu văd pânza timpului la fel,

doar că eu iau acea pânză
și o fac să apară într-un singur plan.

Un alt aspect unic al acestui proces,

dacă-mi priviți fotografiile,

vectorul timp se modifică:

uneori merg de la stânga la dreapta,

alteori din față în spate, de sus în jos,
în diagonală chiar.

Explorez continuumul spațiu-timp

într-o fotografie bidimensională.

Când fac aceste fotografii

e exact ca un puzzle în timp real
în capul meu.

Construiesc fotografia pe baza timpului,

și asta e ceea ce eu numesc
pânza artistului.

Asta poate dura și câteva luni
până e gata.

Partea distractivă este

că n-am absolut niciun control
când ajung acolo sus

asupra zilei respective
și asupra fotografierii.

Așa că habar nu am cine o să fie în poză,

dacă o să fie un răsărit
sau un apus sublim, n-am control.

Abia la finalul procesului,

dacă am avut o zi splendidă
și totul a rămas la fel,

abia atunci decid cine rămâne
și cine nu rămâne în poză

și totul e în funcție de timp.

Voi alege cele mai bune momente
după o lună de editare

și se vor contopi pe pânza artistului.

Comprim ziua și noaptea

așa cum le-am văzut eu,

creând o armonie unică
între aceste două lumi discordante.

Pictura m-a influențat mereu în muncă

și de când mă știu
îmi place Albert Bierstadt,

pictorul școlii Hudson River.

El m-a inspirat pentru o serie recentă
cu Parcurile Naționale.

Iată Yosemite Valley a lui Bierstadt.

Asta e fotografia realizată de mine
în Parcul Yosemite.

Acesta este coperta din ianuarie 2016

a National Geographic.

Am fotografiat peste 30 de ore
pentru această fotografie.

Eram literalmente
pe marginea unei stânci,

fotografiind stelele
și lumina lunii în trecere,

în lumina lunii El Capitan.

Am fotografiat și trecerea timpului
cu schimbările sale asupra peisajelor.

Cea mai bună parte a muncii mele
e să văd momentele magice ale umanității

pe măsură ce timpul trece

din zi în noapte.

Vă destăinui

că aveam o copie a picturii lui Bierstadt
în buzunarul meu.

Când soarele a început să răsară
deasupra văii,

am început, efectiv, să tremur de emoție

deoarece am privit spre pictură
și am observat

„Dumnezeule, sunt exact aceleași lumini
ca în tabloul lui Bierstadt

de acum 100 de ani.”

„De la zi la noapte” cuprinde totul,

ca o compilație
a tuturor lucrurilor care-mi plac

într-o fotografie.

Este vorba despre peisaje,

despre fotografia stradală,

despre culori, despre arhitectură,

perspectivă, anvergură
și în special despre istorie.

E unul dintre cele mai istorice momente

pe care le-am putut fotografia,

inaugurarea ca președinte
a lui Barack Obama, în 2013.

Dacă analizăm fotografia îndeaproape,

puteți vedea efectiv schimbarea timpului

pe acele ecrane mari.

O puteți vedea pe Michelle
așteptând cu copiii,

președintele care salută mulțimea,

își depune jurământul,

după care se adresează poporului.

Sunt atâtea greutăți pe care le întâmpin
când creez astfel de fotografii.

Pentru această fotografie,

eram la 15 metri înălțime
pe un elevator foarfecă

și nu era prea stabil.

De fiecare dată când eu și asistentul meu
ne schimbam poziția,

linia orizontului se mișca.

Pentru fiecare fotografie,

și erau în jur de 1.800 de fotografii,

amândoi trebuia să punem picioarele
în același loc

de fiecare dată când făceam o fotografie.

(Aplauze)

Am învățat atâtea lucruri extraordinare
în meseria mea.

Cred că cele mai importante sunt răbdarea

și puterea de observație.

Când fotografiam de deasupra
un oraș precum New York,

am descoperit că acei oameni în mașini

cu care, efectiv, locuiesc în fiecare zi,

nu mai arată ca niște oameni în mașini.

Ei par a fi un banc uriaș de pești,

o formă de comportament în ascensiune.

Când oamenii descriu energia New Yorkului,

cred că această fotografie
o reprezintă întru totul.

Când priviți munca mea mai îndeaproape

puteți vedea în ea povești de viață.

Realizezi că Times Square este un canion,

cu umbre și cu lumina soarelui.

Am decis ca în această fotografie
să împart timpul.

Unde apare umbra, este noapte

și acolo unde e soare, este zi.

Timpul este un lucru extraordinar

pe care nu-l putem înțelege
niciodată cu adevărat.

Dar într-un mod unic și foarte special,

cred că aceste fotografii
încep să se materializeze timpul.

Ele întruchipează
o nouă realitate vizuală metafizică.

Când petreci 15 ore privind spre un loc,

începi să vezi lucrurile puțin diferit

decât dacă te plimbi cu aparatul foto,

faci o fotografie, apoi mergi mai departe.

Acesta a fost un exemplu perfect.

O numesc „Sacré-Coeur Selfie”.

Am urmărit timp de peste 15 ore

cum acei oameni nici măcar nu privesc
spre Sacré-Coeur.

Îi interesa mai mult ca fundal.

Merg acolo, fac o fotografie,

apoi pleacă mai departe.

Am considerat că acesta
este un exemplu extraordinar,

o deconectare puternică
între ceea ce credem că e experiența umană

versus în ceea ce evoluează
experiența umană.

Actul de a distribui în mediul online
a devenit brusc mai important

decât experiența însăși.

(Aplauze)

În final, fotografia mea cea mai recentă,

care pentru mine, personal,
are o însemnătate specială:

acesta este Parcul Național Serengeti
din Tanzania.

Am fotografiat
în mijlocul așezării Seronera,

ce nu e o rezervație.

Am mers acolo special
în perioada de migrație maximă

pentru a putea fotografia
cea mai diversă gamă de animale.

Din nefericire, când am ajuns acolo,

era o secetă de nedescris,

o secetă de cinci săptămâni.

Toate animalele s-au retras spre apă.

Am găsit doar acest iaz cu apă,

și am simțit că dacă nu se schimbă nimic,

aveam o oportunitate reală
de a fotografia ceva unic.

Am petrecut trei zile studiind-o,

și nimic nu m-ar fi putut pregăti

pentru ce am văzut în acea zi.

Am fotografiat timp de 26 de ore

într-un ascunziș la 18 metri în aer.

Am fost martor la ceva inimaginabil.

Sincer, a fost ceva biblic.

Am văzut, timp de 26 de ore,

cum aceste specii ce concurează între ele
își împart singura resursă de apă.

Aceeași resursă pentru care umanitatea
se presupune că va duce războaie

în următorii 50 de ani.

Animalele nici măcar nu au mormăit
unul spre altul.

Se pare că au înțeles
ceva ce noi oamenii nu înțelegem.

Că această resursă prețioasă
pe care o numim apă

e ceva ce trebuie să împărțim cu toții.

Când am făcut această fotografie,

am realizat că „De la zi la noapte”
e un mod nou de a vedea,

de a comprima timpul,

explorând continuumul spațiu-timp
în cadrul unei fotografii.

Pe măsură ce tehnologia evoluează
odată cu fotografia,

fotografiile nu vor comunica doar un sens
mai profund al timpului și memoriei,

ci vor compune o nouă narațiune
de povești nespuse,

creând o poveste atemporală
în lumea noastră.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)